Număr vizualizări 27 ori
De o vreme încoace hoinăresc tot mai mult pe cărările trecutului dându-mi seama cu uimire că versiunile mele de la diferite vârste coexistă şi pot fi developate atunci când poposesc pe tărâmul diferitelor amintiri. De fapt, sunt ca o Matrioşkă ce nu poate fi deschisă decât cu parola introspecţiei sau cu cheia confesiunii.
Prima matrioşkă am primit-o la vârsta grădiniţei şi purta într-însa 11 păpuşi mai mici, din care ultima, cea mai micuţă, era cât un bob de fasole. Am ţinut foarte multe la ea, o desfăceam adesea şi înşiram toate fiicele ei îmbrăcate în haine asemănătoare, de culori diferite şi ultima înfăşată ca un bebeluş. După ani şi ani am dăruit-o unei fetiţe. Mulţi ani nu am mai avut în casă nicio matroişkă, până la cadoul pe care mi l-a dat fiul meu, anul trecut, de Crăciun.
Trebuie să recunosc că până la scrierea acestui articol nu am fost curioasă să aflu istoria şi, mai ales, semnificaţiile acestor păpuşi cuibărite una în cealaltă şi purtând diminutivul de la prenumele rusesc Matriona (care şi-ar avea sorgintea în cuvântul latinesc mater – mamă).
Matrioşka a împlinit 135 de ani
Primul set de opt păpuşi introduse unele în altele a fost fabricat în 1890, la Manufactura de Jucării care funcţiona la Abramţevo, lângă Moscova, pe proprietatea industriaşului şi mecenatului Sava Ivanovici Mamontov, mare iubitor şi promotor al culturii populare ruseşti.
Atelierul de confecţionat jucării din lemn avea un rol educativ şi era condus de fratele lui Mamontov. Păpuşile au fost proiectate de Serghei Maliutin şi executate de Vasilii Zviozdocikin, din lemn de tei. Cea mai mare reprezenta o ţărancă, iar celelalte şapte, de dimensiuni din ce în ce mai mici, pe copiii ei: şase fete (cea mai mică fiind încă sugar) şi un băiat.
Potrivit unor surse, ele ar fi fost inspirate de un set de figurine pe care Mamontov le adusese în dar soţiei sale, Evdokia, tocmai din Japonia. E vorba de păpuşile care-l reprezentau pe Fukurokuju, zeul bucuriei, bogăţiei şi longevităţii. Pe de altă parte, păpuşile japoneze erau inspirate din cutiuţele chinezeşti introduse unele în altele, datând din mileniul întâi al erei noastre. Ba mai mult, se pare că şi chinezii ar fi confecţionat cutiuţe în formă de păpuşi.
Totuşi, a existat şi modelul rusesc al ouălor de Paşti din lemn, introduse unele în altele, astfel încât e posibil ca inspiraţia celor doi meşteri să fi fost autohtonă.
În orice caz, păpuşile cu chipuri îmbujorate, îmbrăcate în sarafane înflorate şi broboade ţărăneşti tipic ruseşti, au devenit emisarele Rusiei, mai ales după ce obţinuseră Medalia de Bronz la Expoziţia Mondială de la Paris, ediţia 1900.
Iată o ilustraţie video a istoriei păpuşii Matrioşka
După închiderea atelierului din Abramţevo, fabricarea păpuşilor Matrioşka a continuat la Sergheiev Posad, o localitate renumită unde se confecţionau jucării de lemn încă din secolul al XIV-lea. Localitatea se afla în vecinătatea Mănăstirii Sf. Serghei al cărei fondator, Sf. Serghei Radonejski, se ocupa cu cioplitul în lemnul adus din codrii seculari care împrejmuiau mănăstirea. Jucăriile cioplite aici au devenit faimoase datorită pelerinilor care soseau la mănăstire, fiind colecţionate chiar şi de către copiii ţarilor.
În timpul regimului sovietic numele localităţii a fost schimbat în Zagorsk, recăpătându-şi denumirea tradiţională abia în 1991. Din acest motiv, unele matrioşci poartă numele de păpuşi de Zagorsk.
Dacă iniţial „matrioşcile” aveau aspect exclusiv rural, purtând chiar şi însemnele unor unelte tipice, precum secera sau fusul, cu timpul ele s-au diversificat, în funcţie de epocă. În timpul comunismului au întruchipat nu numai ţărănci, ci şi muncitoare, studente şi… cosmonauţi, iar mai târziu chiar şi politicieni. E suficient să căutaţi pe Google imagini cu cuvântul cheie „Matryoshka” şi veţi găsi o sumedenie de reprezentări.
De menţionat că lemnul din care se confecţionează aceste păpuşi înglobate una în alta este ales cu mare grijă, astfel încât să reziste atât schimbărilor climatice (fiind exportate în toată lumea) cât şi unui număr mare de deschideri şi închideri. De obicei se folosesc esenţe de tei şi mesteacăn, dar şi lemn de cedru şi chiar abanos.
Semnificaţiile păpuşii Matrioşka
E interesant de trecut în revistă modul în care a fost interpretată această păpuşă gestantă sau cuibărită. Simbolul cel mai evident este fertilitatea. Păpuşa cea mai mare reprezintă mama, iar cele din interior, pe copiii ei care pot fi atât fete cât şi băieţi, de vârste şi profesiuni diferite, astfel încât Matrioşka întruchipează atât familia, cât şi comunitatea în întregul ei sau, în sens mai larg, chiar Mama Rusie şi poporul ei.
În acelaşi timp i se atribuie şi simbolul renaşterii, al schimbării continui, revelând alte şi alte aspecte ale vieţii şi tradiţiei.
O interpretare abstractă este cea în care Matrioşka, cu straturile ei suprapuse, reprezintă modul în care se nasc şi se dezvoltă ideile, răsărind unele din altele, precum şi analiza şi sinteza lor.
Păpuşa Matrioşka poate fi considerată şi o metaforă a straturilor identităţii umane, psihologice, sociale, culturale.
Deci nu e de mirare că mă simt tot mai mult ca matrioşkă în care coexistă toate versiunile mele, de la vârsta primei copilării şi până astăzi, o matrioşkă adesea ferecată, dar care se poate deschide puţin câte puţin, cu fiecare amintire pe care o deapănă.
Sursa imaginilor
1, 2 Imagine proprie
3. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0d/%D0%A1%D0%B0%D0%B2%D0%B2%D0%B0_%D0%9C%D0%B0%D0%BC%D0%BE%D0%BD%D1%82%D0%BE%D0%B2.jpg, See page for author, Public domain, via Wikimedia Commons
4. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3d/First_matryoshka_museum_doll_open.jpg; Photo: RK812, Doll carved by Zvezdochkin, painted by Malyutin, Public domain, via Wikimedia Commons
5. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4a/%D0%9C%D0%B0%D1%82%D1%80%D1%91%D1%88%D0%BA%D0%B0-Russian_leaders_%E3%83%9E%E3%83%88%E3%83%AA%E3%83%A7%E3%83%BC%E3%82%B7%E3%82%AB_Shimada22.jpg; Shimada22, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons
Bibliografie
https://www.therussianstore.com/blogs/nesting-dolls/the-history-of-nesting-dolls
https://femina.hu/terasz/matrjoska-baba-tortenete
https://www.encyclopedia.com/history/modern-europe/russian-soviet-and-cis-history/matryoshka-doll
https://russia-ic.com/culture_art/traditions/516
https://historia.ro/sectiune/general/istoria-uitata-a-celebrelor-papusi-rusesti-572642.html
Andrea Ghiţă





