Cerealele care ne-au „păcălit”

Vizualizari: 23

Număr vizualizări 23 ori

Mă pasionează începuturile agriculturii, am scris deja despre domesticirea grâului https://baabel.ro/2019/07/domesticirea-graului-si-inceputurile-agriculturii/ și a porumbului. https://baabel.ro/2019/07/povestea-porumbului/ Recent am dat peste încă o poveste captivantă: unele cereale, ca secara, orzul și ovăzul, au fost domesticite… din greșeală!

Cum adică din greșeală??? Să explic. Grâul a fost domesticit în urmă cu peste 10.000 de ani, pornind de la grâul sălbatic din Orientul Apropiat. Tot aici trăiesc și varietăți sălbatice ale altor cereale cultivate. Chiar la Ierusalim, primăvara, pe terenuri virane apar spice de orz și ovăz sălbatic, iar secara sălbatică crește până astăzi pe muntele Hermon.

Orz și ovăz sălbatic. Ierusalim, martie 2026

Acestea au apărut ca „buruieni” în lanurile de grâu și, bineînțeles, țăranii făceau tot ce le stătea în putință să le stârpească: unde le vedeau, le smulgeau. Dar un lan de grâu nu poate fi curățat în felul acesta – călcând pe spicele de grâu, paguba ar fi fost și mai mare. În schimb, grâul de sămânță era ales cu grijă și boabele mici, care arătau ca semințe de buruieni, erau aruncate.

Și aici apare un fenomen interesant. În fiecare populație există indivizi cu caracteristici diferite: mai înalți, mai scunzi, mai grași, mai slabi… Și printre spicele sălbatice erau unele care făceau semințe mai mari, asemănătoare cu grâul, țăranul nu le observa și ele rămâneau. De-a lungul a sute și mii de ani a avut loc un proces de selecție, boabele de secară, orz și ovăz sălbatic au devenit tot mai mari – cereale cultivate! Mai târziu, când agricultura s-a răspândit în nordul Europei, unele „buruieni” s-au dovedit superioare grâului, de exemplu secara, originară dintr-o zonă muntoasă, era mai bine adaptată la clima rece.

Semințe de cereale. În afară de porumb, mei și sorghum (la stânga), toate arată cam la fel

Această explicație a fost propusă în urmă cu un secol de botanistul sovietic Nikolai Vavilov (1887 – 1943) și ea este acceptată până astăzi. Un fenomen asemănător are loc și în natură și el a fost denumit mimetism: unele vietăți își schimbă înfățișarea dacă acest lucru le dă un avantaj. De exemplu, un animal care are culoarea mediului se va ascunde mai ușor de animalele de pradă sau o orhidee care arată ca o albină va atrage albinele care o polenizează. Evident că acest proces nu s-a făcut în mod conștient, cu un scop, el este doar rezultatul selecției naturale – organismele mai bine adaptate supraviețuiesc în număr mai mare. La orz, ovăz și secară, selecția a fost făcută de om, dar nu intenționat, așa încât și aici se poate vorbi de mimetism.

Mimetism. Orhidee „deghizată” în albină. Ierusalim, martie 2025

Parcă mai auzisem de Vavilov, dar nu știam despre el mare lucru, abia acum mi-am dat seama că a fost unul dintre acei savanți pe care îi admir și nu numai pentru descoperirile lor științifice ci, mai ales, pentru munca neobosită pe care au depus-o pentru binele omenirii. Încă acum un secol el a înțeles că a cultiva un număr restrâns de soiuri de plante este riscant: dacă una dintre ele este atacată de o boală, un parazit, o schimbare climatică bruscă, planta va pieri, nu vom avea cu ce s-o înlocuim și s-ar putea să rămânem muritori de foame. Un astfel de caz a fost Marea Foamete Irlandeză de la mijlocul secolului al XIX-lea: o ciupercă adusă din America a atacat culturile de cartofi și cum aceasta era principala sursă de hrană a populației, a urmat o foamete cumplită. Alt caz a fost Phylloxera, o insectă care a distrus aproape jumătate din viile din Franța în anii 1850-1870. Situația a fost remediată aducându-se din America viță de vie rezistentă la Phylloxera pe care s-au altoit soiurile locale. Dar dacă nu s-ar fi găsit un soi rezistent, poate că astăzi nu am mai fi avut nici struguri, nici vin.

Vavilov a înțeles că pentru a preveni asemenea dezastre, nu trebuie să ne axăm pe un singur soi, cel care dă recoltele cele mai bogate, ci să păstrăm cât mai multe soiuri din fiecare plantă cultivată. Fiecare soi are însușiri ușor diferite și dacă avem de unde alege, avem șanse să găsim soiuri rezistente la boli, paraziți, căldură, frig, uscăciune și vom putea reintroduce planta care altfel ar fi dispărut. Și nu numai că a înțeles, dar a cutreierat lumea, a fost în zeci de țări de pe toate continentele și a adunat semințe ale diferitelor soiuri de plante cultivate și, pe cât posibil, și semințe ale strămoșilor lor sălbatici. Pe toate le-a adus la Leningrad, la Institutul de Agricultură pe care îl conducea, întemeind prima și cea mai vestită colecție de semințe din lume și pe baza ei a întreprins diferite studii de îmbunătățire a plantelor cultivate.

Contribuția lui Vavilov a fost apreciată nu numai în URSS, el a fost ales membru al Royal Society și președintele Congresului Internațional de Genetică. Dar ce folos, dacă a avut ghinionul să trăiască în locul și la timpul nepotrivit, sub un dictator care credea că și legile naturii trebuie să i se supună. Trofim Lîsenko, protejatul lui Stalin, l-a criticat pentru că se baza pe principiile selecției naturale ale lui Darwin și pe cele ale eredității, formulate de Mendel. În 1936 a fost dat afară din post, i s-a interzis să călătorească, a fost hărțuit. În 1940 a fost arestat și condamnat la moarte și chiar dacă pedeapsa a fost apoi comutată la 20 de ani de închisoare, el nu a mai ajuns să se elibereze. După tot ce a făcut pentru a scăpa omenirea de foamete, el însuși a murit efectiv de foame la închisoare!

Dar moștenirea lui a dăinuit. În zilele noastre toată lumea este conștientă de importanța biodiversității. Bănci de semințe există în multe țări, în România sunt chiar mai multe. Și se păstrează nu numai semințe, ci și material genetic legat de diverse soiuri de animale domestice. Pe baza lor se fac cercetări pentru a obține soiuri cu calități superioare: rezistență la boli sau la condiții neprielnice, gust, valoare nutritivă, rezistență la alterare în timpul transportului… Există și bănci regionale de semințe care au ca scop să-i încurajeze pe agricultori să cultive o gamă cât mai largă de soiuri. Ele funcționează ca niște „biblioteci de împrumut”: semințele sunt distribuite gratuit, iar agricultorii le înapoiază în anul următor, din propria recoltă.

Este adevărat că uneori semințele se pot păstra un timp îndelungat fără ca ele să-și piardă viabilitatea. După cum ne povestea Strul Moisa https://baabel.ro/2020/06/matusalem-longevivul/ o sămânță a unui soi de palmier demult dispărut, găsită la săpături arheologice, a germinat după 2000 de ani. Dar asta este o excepție, în majoritatea cazurilor semințele supraviețuiesc doar câțiva ani și pentru a le păstra viabilitatea, ele trebuie depozitate în condiții speciale, la uscăciune și la temperaturi joase, unele chiar în azot lichid (–196^oC). Prin urmare, conținutul băncilor de semințe poate fi distrus cu ușurință în caz de întrerupere prelungită a curentului electric, catastrofe naturale, război…

Pentru a ne asigura totuși împotriva dispariției unor plante de cultură, începând din 2008 funcționează Rezerva Mondială de Semințe din Svalbard, în Oceanul Arctic. Locul a fost ales cu grijă: departe de civilizație, fără cutremure și vulcani și, mai ales, depozitul e săpat direct în permafrost. Astfel e nevoie de mai puțină energie pentru a menține temperaturile scăzute și dacă totuși e pană de curent, temperatura nu urcă imediat.

Intrarea Rezervei Mondiale de Semințe din Svalbard

Așadar înseamnă că de acum încolo putem dormi liniștiți? Mă tem că nu. Cu încălzirea globală și cu pericolul tot mai mare de război, mai putem avea surprize.

Bibliografie: