George Hida: PE SCURT despre GOURMAND şi GOURMET

Gourmand, gourmet. Nici în română şi nici în engleză nu există o diferenţă semnificativă între cei doi termeni franţuzeşti, amândoi reprezentând o persoană care se bucură şi apreciază actul de a mânca şi mâncărurile. Totuşi, nu este chiar aşa. Fiecare dintre cele două categorii are conotaţii deosebite.

 

 

De data aceasta am să vă vorbesc puţin despre diferenţa între cei care trăiesc, mai ales ca sa mănânce –gourmandşicei care savurează mâncarea ca sa trăiască şi să se bucure de o viaţă lungă, productivă şi sănătoasă –gourmet.

Gourmand, gourmet. Nici în română şi nici în engleză nu există o diferenţă semnificativă între cei doi termeni franţuzeşti, amândoi reprezentând o persoană care se bucură şi apreciază actul de a mânca şi mâncărurile. Totuşi, nu este chiar aşa. Fiecare dintre cele două categorii are conotaţii deosebite.

Multi dintre cei întrebaţi afirmă că gourmanzii, mai ales cei hedonişti, sfârşesc prin a figlutonişti, ceea ce implică o tendinţă spre „gargantualizare”, pe când gourmet se referă la un individual mai rezervat în ceea ce priveşte, mai ales, aspectul şi gustul mâncării, preferând mâncărurile fine sau chiar exotice pentru el sau ea.

Gourmandul hedonist devine uşor glutonist – din latinul gluttire, adică a înghiţi în grabă – ceea ce, de fapt, este un consum exagerat de mâncare, băutura şi, mai nou, droguri, care îţi provoacă o stare euforică, o plăcere de moment cu consecinţe neplăcute şi profund nesănătoase pe termen lung. Glutonistul este un hulpav, un lacom, o persoană căruia îi place să mănânce bine şi mult, în exces, tot timpul, fără să conteze prea mult ce bagă în gură. Ceea ce conteaza este plăcerea de a mânca mult şi fără alt folos decât euforia de moment, ceea ce duce la irosirea sau risipirea mâncării, băuturii sau altor plăceri în cantităţi care să-i facă o imensă plăcere personală, de moment, fără să-i pese de cei din jur care, poate, nu au nici măcar minimumul necesar existenţei.

În antichitate, gurmanzii hedonişti-glutonişti, mai ales patricienii imperiului Roman în decădere, erau cei care participau la banchete fără sfârşit, unde mâncau până la saturaţie şi apoi îşi provocau regurgitarea ca să poată mânca şi mai mult. Plăcerea de a mânca (şi de a bea) era tot ce-şi doreau. Astăzi, un gurmand hedonist consuma în neştire mâncare, băutura şi droguri. Iar hedonistuldevenitglutonist este adict la mâncare, băutură sau droguri, ceea ce îi întăreşte plăcerea euforică de moment, dar care mai întotdeauna se termina cu incapacitarea sa fizică şi apoi moartea timpurie.

Un gourmet sau epicurian este în primul rând un cunoscător al mâncărurilor şi băuturilor fine, o persoană care are gusturi sofisticate în ceea ce priveşte băutura şi mâncarea; un epicurian va căuta întotdeauna cele mai inedite, exotice şi luxoase mâncăruri şi comfort culinar. Daca intrăm într-un restaurant japonez, mai ales din cel în care servesc gheişele, vom observa pe mese un număr însemnat de boluri de mâncare, care mai de care mai deosebite, din care comesenii gustă câte puţin. Fiecare îmbucătură fiind savurata încet, uneori de-a dreptul ostentativ pentru un european, şi apreciată pentru gustul deosebit şi sofisticat. După o pauză însemnată, îmbucătura următoare, dintr-un alt bol, este plimbată în gură şi mestecată încet, pentru a-i aprecia în totalitate savoarea. O astfel de masă durează ore în şir, dar nu te umple sau satură niciodată.

De fapt, un adevarat gourmet nici nu vrea să se sature cu cantitatea, ci cu varietatea, deliciul şi extravaganţa fiecărui fel de mâncare din care a gustat câte puţin. Pe aceştia din urmă dorim să-i atragem în Baabel, la Eat at George’s!

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *