Câteva dintre castelele de pe valea Loarei și legătura lor cu evreii

Vizualizari: 13

Număr vizualizări 13 ori

Există o conexiune profundă, dar adesea tragică, între istoria și cultura evreilor și castelele de pe Valea Loarei, manifestată în special prin patronat cultural, salvarea patrimoniului francez de către mari familii de evrei (bancheri, colecționari și mecena), dar și prin dramele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi nu numai.

Deși castelele au fost ridicate de regalitatea și nobilimea franceză, istoria lor modernă și supraviețuirea până astăzi sunt strâns legate de comunitatea evreiască.

Ajungând spre sfârşitul lui august pe Valea Loarei, pentru a vizita câteva dintre celebrele-i castele, mă frământau două probleme contradictorii: să nu fie caniculă (Loara să nu fie scăzută şi iarba pârjolită… dar au fost) și să nu vină nici inundaţiile.

Am stat patru zile la Amboise. Centrul, la poalele castelului, fremăta de viaţă şi voioşie, dar abia ulterior m-am gândit la tragedia poporului evreu ce avusese loc cu secole în urmă chiar pe pământul pe care păşeam.

Valea Loarei – în special orașele Tours și Amboise – a găzduit comunități evreiești importante în Evul Mediu, până la marile expulzări ordonate de regii Franței. În 1306 s-a decretat expulzarea evreilor din regatul Franței; bunurile le-au fost confiscate de Coroană și, în numeroase cazuri, vândute. În 1394, Carol al VI-lea a decretat o nouă expulzare, punând capăt oficial prezenței comunităților evreiești în domeniile Coroanei franceze.

Când Carol al VIII-lea și apoi Francisc I au transformat castelul din Amboise dintr-o fortăreață medievală întunecată într-un palat renascentist somptuos, comunitatea evreiască locală nu mai exista. Zona castelului, cartierul de la baza lui și terenul pe care se află Clos Lucé includeau proprietăți evreiești confiscate în 1306, o parte fiind ulterior valorificate de reprezentanții Coroanei, inclusiv prin vânzare.

Proprietatea Clos Lucé, cumpărată de Carol al VIII-lea în 1490 și transformată în reședință regală de vară, a fost apoi pusă la dispoziție lui Leonardo da Vinci în 1516 de urmașul său, Francisc I.

Sub Francisc I, care a adus spiritul Renașterii la Amboise, zona a devenit un centru de liber schimb cultural unde învățații umaniști creștini au reînceput să studieze textele ebraice și Cabala cu ajutorul cărturarilor evrei. Astfel, pe aceleași pământuri unde cu două secole în urmă comunitatea evreiască fusese deposedată violent de bunuri, Renașterea a facilitat un dialog intelectual și cultural neașteptat în care gândirea ebraică a contribuit direct la nașterea modernității europene.

În 1516, tânărul rege Francisc I, fascinat de Renașterea italiană, l-a invitat pe da Vinci, în vârstă de 64 de ani și i-a pus la dispoziție conacul Manoir du Cloux, numit astăzi Clos Lucé, situat la doar 500 de metri de castelul regal din Amboise. Francisc I l-a numit pe Leonardo „prim pictor, inginer și arhitect al regelui”, oferindu-i o pensie generoasă și libertatea deplină de a crea. Leonardo și-a adus cu el schițele tehnice, manuscrisele, studiile de anatomie și cele trei capodopere încă neterminate: Mona Lisa, Sfântul Ioan Botezătorul și Fecioara cu Pruncul și Sfânta Ana. Astfel, aceste picturi au rămas în Franța și se află astăzi la Luvru.

Castelul regal Amboise, cu Loara încă scăzută la sfârşit de august

Mormântul lui da Vinci, în capela din incinta castelului regal

Atelierul lui da Vinci în castelul Clos Lucé

Între castelul Chenonceau și populația evreiască există o legătură salvatoare în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, arhitectura unică devenind o rută clandestină de evadare din fața Holocaustului.

În timpul ocupației naziste, castelul se afla într-o situație geografică și politică deosebită, căci râul Cher fusese stabilit ca linie de demarcație oficială. Partea de nord a castelului, cu intrarea principală, era în Zona Ocupată, pe când galeria, construită ca un pod peste râu, făcea legătura directă cu malul sudic, situat în Zona Liberă, sub regimul de la Vichy:

Proprietara, Simone Menier, a transformat castelul într-un punct central al Rezistenței Franceze. Cum naziștii aveau un punct de pază la intrarea principală, dar nu monitorizau la fel de strict interiorul galeriei, ea a orchestrat o operațiune clandestină de salvare. Sute de oameni (familii întregi de evrei prigoniți, luptători din Rezistență și piloți aliați doborâți care scăpaseră cu viaţă) au fost strecurați în secret prin castel. Fugarii intrau prin zona ocupată, traversau râul pe podeaua în carouri a celebrei galerii regale și ieșeau prin ușa din sud direct în Zona Liberă, scăpând temporar de prigoană.

Pentru a masca mișcările suspecte, Simone Menier îi deghiza uneori pe fugari în „pacienți” sau „personal medical”, profitând de experiența din Primul Război Mondial, când castelul funcționase ca spital militar.

Conexiunea cu castelul Chambord vizează salvarea patrimoniului artistic evreiesc și universal în timpul regimului de la Vichy și al ocupației naziste. În vara anului 1939, realizând iminența războiului, directorul Muzeelor Naționale ale Franței, Jacques Jaujard, a organizat în secret cea mai mare migrație de opere de artă din istorie, ordonând golirea Luvrului și a altor 200 de muzee. În această operațiune, Chambord a devenit un centru logistic esențial: primul şi cel mai mare nod de triere şi centru de depozitare secretă pentru piesele evacuate.

Chambord, văzut dinspre grădinile-i renumite, acum însă pârjolite de secetă

Jaujard nu a salvat doar patrimoniul public, ci a transportat și a ascuns în castele din provincie și mari colecții private ale unor familii evreiești, precum Rothschild, David-Weill sau Stern.

Printre miile de tablouri (inclusiv Mona Lisa) puse la adăpost din calea trupelor germane se aflau și aceste piese de-o valoare inestimabilă. Pentru a nu atrage atenția, lăzile cu artă privată evreiască au fost amestecate cu patrimoniul public francez și marcate cu coduri discrete.

Castelul Blois amintește de tragedia comunității evreiești locale. În 1171, la Blois a avut loc prima acuzație de omor ritual (calomnia sângelui) consemnată în istoria Franței continentale. Un servitor creștin a afirmat în mod fals că a văzut un evreu aruncând în Loara cadavrul unui copil creştin. La ordinul contelui Theobald al V-lea de Blois, peste 30 de evrei, printre care mai mulți lideri spirituali, au fost închiși și apoi arși pe rug în 26 mai 1171.

Acest masacru a cutremurat comunitățile așkenaze din Europa. A fost instituită o zi de post şi doliu în memoria martirilor de la Blois, iar poeți evrei din Franța şi din comunităţile renane, cum ar fi Ephraim din Bonn, au compus elegii păstrate în literatura liturgică evreiască. Memoria comunității medievale persistă și astăzi prin Rue des Juifs care marchează locul fostului cartier evreiesc, în apropierea catedralei.

În scurta noastră vizită am văzut doar câteva castele, dar în ultima zi am ajuns în parcul extraordinar Mini-Châteaux. Acesta este Mini-Blois:

Destinul colecțiilor de artă evreiești ascunse în castelele de pe Valea Loarei și din restul Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial reprezintă o epopee dramatică a salvării, a jafurilor sistematice și a unei lupte birocratice secrete.

Când naziștii au ocupat Franța în 1940, Hitler și Göring au creat unitatea specială de jaf ERR (Einsatzstab Reichsleiter Rosenberg). Misiunea lor principală era confiscarea totală a bunurilor culturale evreiești. Aparatul nazist nu dorea doar eliminarea fizică a populației evreiești, ci ștergerea completă a identității și culturii acesteia, finanțându-și în același timp prin jaf ambițiile artistice megalomane.

Guvernul colaboraționist francez a adoptat legi antisemite care „denaționalizau” evreii fugiți din țară, permițând confiscarea averii lor. Unele colecții ascunse în afara Loarei, precum celebra Colecție (evreiască) Schloss, au fost luate în vizor atât de naziști, cât și de oficialii de la Vichy. După ani de căutări, naziștii le-au localizat și le-au confiscat în 1943.

Operele de artă deţinute de evrei, descoperite de naziști în subsoluri sau castele neprotejate, au fost aduse la Paris. O aripă din Luvru și muzeul Jeu de Paume au fost transformate în depozite de tranzit pentru arta furată de la evrei. De acolo, trenuri întregi plecau spre Germania, destinate muzeului personal pe care Hitler voia să-l construiască la Linz sau colecției private a lui Göring.

Salvarea multor colecții s-a datorat sabotajului birocratic.Jacques Jaujard s-a folosit de o alianță tactică neașteptată cu un aristocrat german, Contele Franz Wolff-Metternich, numit de Hitler să supravegheze arta din Franța, dar care în realitate disprețuia jafurile naziste. Împreună, au mutat constant lăzile cu piese valoroase din castel în castel, de la Chambord spre castele din sud, mai sigure, pentru a le ascunde de inspecțiile ERR. Cei doi bărbați, deși teoretic inamici, împărtășeau dragostea profundă pentru artă și disprețul total față de distrugerea și jaful cultural.

În același timp, la Paris, o curatoare curajoasă numită Rose Valland a spionat în secret ERR la muzeul Jeu de Paume. Ea a notat în agende secrete proveniența fiecărei opere luate de la familiile evreiești și locația exactă din Germania sau Austria unde trimiteau naziștii trenurile.

„Eroii Monumentelor” au fost un grup specializat de 345 de bărbați și femei din 13 țări, înființat de Aliați în 1943, numit oficial Secția pentru Monumente, Arte Frumoase și Arhive (MFAA). Aceștia nu erau soldați, ci directori, curatori şi custozi de muzee, istorici de artă, arhivari care s-au înrolat voluntar pentru a salva patrimoniul cultural al Europei, inclusiv colecțiile de artă evreiești ascunse sau jefuite de naziști.

În prima fază a debarcării în Europa, rolul lor a fost să limiteze distrugerile provocate de bombardamente. Au creat hărți speciale pentru piloții și comandanții Aliați, marcând monumentele istorice, inclusiv marile castele de pe Loara, ca zone interzise pentru atacuri aeriene, exceptând cazurile de necesitate militară absolută.

Când au ajuns la castelele folosite ca depozite de Direcția Muzeelor Naționale ale Franței, Eroii Monumentelor au preluat paza acestora pentru a preveni vandalismul sau jafurile.

Punctul de cotitură în salvarea colecțiilor evreiești s-a produs la Paris. Locotenentul american James Rorimer, viitor director al Metropolitan Museum of Art din New York, a întâlnit-o pe Rose Valland la muzeul Jeu de Paume. După ce s-a convins că Rorimer este de încredere, Rose Valland i-a predat informațiile secrete: numerele trenurilor naziste, destinațiile acestora și listele cu operele confiscate de la familiile evreiești. Aceste hărți și liste le-au oferit Eroilor Monumentelor coordonatele exacte ale minelor și castelelor din Germania și Austria unde naziștii ascunseseră prada.

Urmărind pistele oferite de Valland, Eroii Monumentelor au avansat odată cu trupele din prima linie și au descoperit peste 1.000 de depozite secrete în Germania și Austria.

Mina de sare de la Altaussee din Alpi adăpostea peste 6.500 de picturi destinate muzeului personal al lui Hitler, printre care și capodopere confiscate de la colecționarii evrei din Franța. Eroii Monumentelor au salvat mina în ultima clipă, naziștii erau pregătiți să arunce totul în aer în cazul în care pierdeau războiul.

La mina de la Merkers, trupele conduse de generalul Patton au descoperit rezervele de aur ale Reichsbank, dar și lăzi cu tablouri valoroase aparținând familiilor evreiești din Paris.

După descoperirea milioanelor de obiecte de artă (picturi, sculpturi, cărți rare și obiecte de cult iudaic), Eroii Monumentelor au organizat o operațiune logistică de proporții. Au înființat centre de triere unde fiecare operă a fost fotografiată, curățată, catalogată și verificată în raport cu documentele de proveniență primite de la Rose Valland.

Spre deosebire de armatele din trecut, care păstrau arta ca pradă de război, MFAA a returnat bunurile țărilor de origine. Începând cu toamna anului 1945, trenuri cu mii de lăzi de artă au plecat spre Paris, unde autoritățile franceze au început procesul de înapoiere a operelor către familiile evreiești supraviețuitoare.

Fără munca de detectiv, curajul pe front și rigoarea arhivistică a Eroilor Monumentelor, o mare parte din patrimoniul cultural al comunităților evreiești din Europa de Vest – inclusiv ale celor de pe Valea Loarei – ar fi fost pierdută: distrusă în ultimele zile ale războiului sau împrăștiată pe piața neagră globală.

Fără îndrumările noului nostru colaborator, ChatGPT, care mi-a semnalat surse de informații valoroase, nu aş fi putut încheia la timp acest articol, pentru ca el să apară în octombrie, o lună importantă de omagiere spirituală în familia mea.

Daniela Ştefănescu

Bibliografie parțială:

1.https://www.ynetnews.com/jewish-world/article/s1gxwufhbe#google_vignette

2.https://www.mahj.org/en/permanent-collection/2-jews-france-middle-ages

3.https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_Jews_in_France

4.https://www.jewishencyclopedia.com/articles/14465-tours

5.https://www.loirevalley-france.co.uk/discover/loire-chateaux/

6.https://jewishvirtuallibrary.org/touraine

7.https://www.alafrancaise.fr/en/loire-valley/chateau-clos-luce

8.https://www.castlesworld.com/castle-facts-explained-in-minutes/how-chenonceau-became-a-bridge-to-freedom-in-ww2.php

9.https://jguideeurope.org/en/region/france/centre/blois/

10.https://events.stanford.edu/event/tracing-looted-artworks-within-the-louvre-collection