Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. https://parasitenpresse.wordpress.com. 5 Octombrie Furie. Uneori îți vine să-ți iei lumea-n cap, parcă nu mai ești tu însuți, te învârți toată ziua mânios și nici măcar nu știi de ce. A început încă de dimineață, când am găsit motoreta vecinilor aruncată în grădina noastră. Oglinda retrovizoare rămăsese agățată de o creangă. Am încercat s-o dau jos și m-am ales cu un spin în deget. Cu greu l-am scos și m-am gândit că în aceste condiții, cel mai bun lucru ar fi să mă opresc pe drum și să-mi iau o cafea de la rulota roșie. Până să-mi iau cafeaua, am lăsat un moment bicicleta la poarta institutului de vizavi și tocmai atunci una din femeile de serviciu s-a apucat să claxoneze ca o nebună, pentru că, vezi Doamne, trebuia să aștepte zece secunde! Apoi, când am plecat din nou, era cât pe ce să mă calce o mașină care ieșise pe neașteptate din parcarea de alături și cafeaua a aterizat în geanta deschisă a bicicletei, unde îmi pusesem portmoneul. Read more…
Câteva dintre castelele de pe valea Loarei și legătura lor cu evreii
Există o conexiune profundă, dar adesea tragică, între istoria și cultura evreilor și castelele de pe Valea Loarei, manifestată în special prin patronat cultural, salvarea patrimoniului francez de către mari familii de evrei (bancheri, colecționari și mecena), dar și prin dramele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi nu numai. Deși castelele au fost ridicate de regalitatea și nobilimea franceză, istoria lor modernă și supraviețuirea până astăzi sunt strâns legate de comunitatea evreiască. Ajungând spre sfârşitul lui august pe Valea Loarei, pentru a vizita câteva dintre celebrele-i castele, mă frământau două probleme contradictorii: să nu fie caniculă (Loara să nu fie scăzută şi iarba pârjolită… dar au fost) și să nu vină nici inundaţiile. Am stat patru zile la Amboise. Centrul, la poalele castelului, fremăta de viaţă şi voioşie, dar abia ulterior m-am gândit la tragedia poporului evreu ce avusese loc cu secole în urmă chiar pe pământul pe care păşeam.Read more…
Clujul meu în pastel (IV)
Într-o zi de decembrie am cumpărat o cutie de pasteluri pentru nepoata mea Henrietta, pasionată de desen și pictură. Din nefericire, cutia mi-a scăpat din mână și cretele s-au risipit pe podeaua magazinului. Una dintre crete nu am mai găsit-o nicicum, degeaba am căutat-o peste tot. Am cumpărat altă cutie, cea incompletă am păstrat-o pentru mine. Deschideam deseori cutia, aducându-mi aminte de anii de liceu, când desenam cu mare plăcere portrete, peisaje, fiind deseori lăudată de domnul profesor István Gergely, plastician renumit al Clujului, profesorul meu de desen. Într-o după-masă m-am trezit cu o foaie de desen în față, schițând contururile unei case dragi mie de pe strada Brătianu, de care mă legau amintiri frumoase din frageda copilărie. Acesta a fost prima lucrare din ciclul Clujul meu în pastel, care apare în foileton în paginile virtuale ale revistei Baabel. Partea nordică a Pieții Unirii (Libertăţii, Főtér) Ieșind din strada Universității m-a impresionat întotdeauna acest cadru dominat de turnul Bisericii Franciscanilor pe fundalul colinei pierdute în depărtări…Read more…
Cuţitul vechi de un secol
Privind această fotografie, oare cine își închipuia că va rezista timp de un secol? Cred că nici fotograful și desigur nici mirii. Și totuși o am și o păstrez ca pe o sfântă relicvă, deși bunicii au trecut demult într-o lume mai bună. Aș vrea să povestesc despre ascuțirea unui cuțit de bucătărie și urmările sale. Bunicul meu matern l-a cumpărat la o expoziție, în 1926, cadou pentru proaspăta sa soție. Cum a scăpat de confiscare în timpul războiului, nu știu. Ca „jidan” bunicul fusese trimis la muncă obligatorie la Odessa proaspăt cucerită de armata română, după lupte crâncene în care s-au tras peste 70 milioane de cartușe – cel puțin așa se scrie. Masacrul de la Odessa a fost declanșat în seara zilei de 22 octombrie 1941, cu titlul de „pedepsire” (represalii asupra populației civile), în urma aruncării în aer a Comandamentului militar român din Odessa de către partizani sau militari sovietici din armata regulată, explozie în care au fost omorâți 16 ofițeri români, inclusiv comandantul militar al orașului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldați și subofițeri, câțiva civili și 4 ofițeri germani de marină.Read more…
Transnistria. Calvarul Lidei Burihovici-Havas, (partea I)*
Povestea cumplită a încercărilor acestei supravieţuitoare a ghetoului din Ismail şi a lagărelor de la Domanovka, Bogdanovka şi Golta am ascultat-o într-o după-amiază de septembrie, într-un apartament din Bucureşti, cu atenţia încordată la maximum. Lida Burihovici Havas, o femeie fragilă, aproape nonagenară, mi-a relatat grozăviile trăite, învingând efortul de a rosti cuvintele şi violenţa acceselor de tuse care o întrerupea. Se oprea, bea puțin lapte şi apoi continua, cu tenacitatea celei care are de îndeplinit o îndatorire majoră. „Am datoria să spun prin ce am trecut, pentru că sunt prea multe voci care neagă Holocaustul din România” mi-a spus ea, atunci când am rugat-o să ne oprim, să nu-şi mai tortureze trupul firav scuturat de tuse şi sufletul zbuciumat de amintirile cumplite. „Nu am dreptul să tac, trebuie să se afle” a mai adăugat cu glasul aproape şoptit. înainte de a continua. Datoria mea este să transcriu depoziţia ei despre pătimirile evreilor în iadul numit Transnistria – trecut sub tăcere în regimul comunist şi contestat de negaţioniştii zilelor noastre. “Ultimele zile senine. M-am născut în 22 ianuarie 1921 la Galaţi. Tatăl meu, Srul Mihalovici era originar din Basarabia, din Ismail, iar mama, Malca Mihalovici, din Galaţi. Bunicul meu dinspre mamă avea la Galaţi trei prăvălii şi multe apartamente şi făcea parte din „lumea bună” a oraşului. Bunicul adusese pentru fetele lui un pian de la Viena. Mama făcuse o mezalianţă, familia tatei era foarte săracă, însă s-au iubit foarte mult şi tata s-a străduit să câştige bani ca să o ducem cât mai bine. Am locuit la Galaţi până în 1940. La 17 ani am făcut o pasiune pentru un tânăr. Ne iubeam mai mult ca Romeo şi Julieta! Era Mondi Waldingher, un tânăr frumos și bun care mă iubea. Nici nu ne puteam imagina viitorul unul fără celălalt. Mondi absolvise liceul israelit din Galaţi şi se înscrisese la medicină, la Bucureşti. Mai târziu a fost exmatriculat, ca toţi studenţii evrei, dar a fost recrutat în armată.”Read more…
Free Palestine?
Am făcut o excursie în Danemarca și Suedia împreună cu familia fiicei mele. Eram cinci persoane, trei adulți și doi adolescenți. Am început cu Copenhaga, un oraș frumos cu multe atracții turistice. După o zi întreagă petrecută în vestitul Parc Tivoli, obosiți și înfometați, ne-am oprit la un restaurant din apropiere, un restaurant cu specific danez. Am găsit o masă liberă lângă o fereastră care dădea spre stradă. Era un local mic, cu pereții acoperiți de fotografii interesante ale orașului vechi și cu o machetă a Micii Sirene. Chelnerița, o femeie blondă între două vârste, ne-a adus meniul și am făcut comanda. Ea ne-a măsurat din ochi și a întrebat: “Where are you from?” Am avut o presimțire că am dat de bucluc și am auzit-o pe fiica mea spunând: “Froma Israel.” Ospătărița ne-a aruncat niște priviri nu tocmai prietenoase și după o pauză am auzit-o spunând: “Nu servesc israelieni. Ieşiţi afară din restaurant!” “De ce nu vreți să serviți israelieni?” – am întrebat-o, cu toate că știam răspunsul.Read more…
Templul Coral din București – simbol al emancipării evreilor din România
În centrul Bucureștiului, în zona fostului cartier evreiesc, se află Templul Coral, unul dintre cele mai importante și mai impresionante edificii evreiești din România. Revoluțiile din 1848, care au răspândit în Europa ideile de libertate și egalitate civică, au dat un nou impuls și luptei evreilor pentru emancipare și pentru dobândirea unor drepturi cetățenești depline. În acest context, ideea construirii unei sinagogi moderne și reprezentative la București a apărut în 1857, la inițiativa lui Isaac Leib Weinberg. Noul lăcaș urma să exprime integrarea evreilor în societatea modernă și să devină un simbol al procesului de emancipare a comunității. Construcția a început în 1864, după ce Iacob Löbel a reușit să strângă fondurile necesare. În iunie 1866, chiar înainte de inaugurare, edificiul a fost atacat și avariat în timpul unor tulburări antisemite. După restaurare, Templul Coral a fost inaugurat în 6 iulie 1867, devenind unul dintre principalele centre ale vieții evreiești din capitală.Read more…
Speranța nu moare
“Suntem copiii din iarna anului 73. Ne-ați promis un porumbel, o ramură de măslin și pace acasă”. (Fragment din “Copiii din iarna lui ’73”). Este vorba de Războiul de Iom Kipur. Sunt în Israel de mai bine de patruzeci de ani. Acest cântec, lansat în 1994, m-a impresionat enorm, dar astăzi mă tulbură poate chiar mai mult decât atunci când l-am auzit pentru prima dată. „Voi, cei care ați murit, ați fost cândva copiii pentru care părinții sperau pacea.” „Noi, cei care trăim acum, încă așteptăm acea pace.” Am un nod de plâns dureros care îmi adâncește sentimentul de îngrijorare și neputință. Câți ani au trecut de atunci și în ce hău dens și întunecat ne afundăm tot mai tare?! Ce se întâmplă cu Israelul, ce se întâmplă cu noi este o întrebare retorică ce ne frământă pe toți. Suntem preocupați și îngrijorați pe bună dreptate de anti-israelismul confundat adesea cu antisemitismul care mocnește dintotdeauna, mai mult sau mai puțin incendiar. Poate ar trebui să acordăm grijă prioritară situației de colaps în care ne aflăm, să vedem cu luciditate și curaj numeroasele greșeli de care Israelul este răspunzător și să încercăm pe cât posibil să ameliorăm și chiar să corectăm? Din păcate, tendința de a da vina pe ceilalți, pe ura violentă a dușmanilor și de a căuta vinovați apelând la aceleași slogane bine-cunoscute sunt tendințe normale ale naturii umane. Dar tocmai acest lucru, mai ales dacă se răsfrânge asupra unei mase de oameni ușor de manipulat, ne întunecă luciditatea. Nu am veleități politice, dar citesc relatări istorice, văd documentare, vorbesc cu oameni din diferite categorii și încerc să înțeleg cauzele care produc aceste efecte dezastruoase. Politica Israelului din ultimii zece ani ne-a fost profund defavorabilă. Orice guvern care îl va înlocui pe cel actual va avea mari dificultăți, pentru că pagubele sunt imense. Acest teritoriu, numit Palestina pe timpul Imperiului Roman, a fost ocupat apoi de alte imperii: Bizantin, Arab, Otoman, apoi Britanic. Decizia ONU de a forma aici un stat al evreilor nu a fost acceptată de statele musulmane din zonă. În timpul Războiului de Independență, mii de arabi manipulați de liderii lor s-au refugiat în teritoriile care ar fi trebuit să formeze un stat al arabilor palestinieni. După câteva luni, refugiații au cerut să se întoarcă la casele lor, dar Israelul nu le-a mai permis. Recentul documentar al canalului History pe această temă nu dă nicio explicație, niciun comentariu. Pur și simplu ei au rămas în lagăre de refugiați, marginalizați și izolați.Read more…
Odiseea lui Pierre Massart și Marcel Brugnon (II). Evadarea
Istoria supravieţuirii lui Pierre Massart şi Marcel Brugnon a ajuns în paginile revistei noastre printr-o întâmplare fastă. George Dehut, un francez emigrat în Australia, a găsit pe internet amintirile Palmei Stern publicate în Baabel cu câţiva ani în urmă[1]. NumeleRead more…
Popor ales sau oameni aleși?
Conceptul de „poporul ales al Domnului” l-am auzit de când eram copil, de la evrei și de la unii creștini. La fel ca mine, care nu eram și nu sunt specialist în ale Bibliei, mulți creștini credeau că „poporul ales” înseamnă un popor superior, lucru infirmat în viața de toate zilele și de majoritatea documentelor legate de acest concept. Unii creștini erau convinși că evreii sunt aroganți față de alte religii. Maimonide susținea că „popor ales” înseamnă, de fapt, legământul permanent, necondiționat dintre Abraham și Dumnezeu, pentru a respecta moralitatea și pentru salvarea umanității. Cum nu cunoșteam definiția exactă a „poporului ales” și nu înțelegeam în profunzime conceptul, am consultat inteligența artificială. Iată dialogul nostru:Read more…









