Număr vizualizări 17 ori
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. https://parasitenpresse.wordpress.com.
19 Octombrie. Infarct
Astăzi colega e bolnavă și trebuie s-o înlocuiesc, așa că merg la cabinet, nu la clinica de psihiatre. Dacă toată lumea e întoarsă pe dos, de ce nu și programul meu? Sunt vremuri tulburi, ocazia perfectă să-ți privești și viața cotidiană din altă perspectivă.
Zilele acestea se împlinesc 30 de ani de când lucrez în această micropoliclinică. În mod normal joi dimineața nu intră în programul meu de lucru, dar oricum vin în fiecare zi, nu mă deranjează, practic nu simt nicio diferență. Îmi lipsesc doar papagalii, podul, râul, norii, gropile din asfalt au altă formă și toate îmi semnalizează că astăzi e altfel. După atâția ani, munca, deși variată, a devenit rutină. În general (în afară de viața sa particulară, dar adesea chiar și acolo), omul funcționează după tipare bine definite și munca mea constă în cea mai mare parte în a menține sau a restabili funcționarea, pentru ca el să se simtă cât mai bine în cadrul acestor tipare. Dacă am un pacient cu infarct, diagnosticul, tratamentul de urgență și transferul la spital, toate se derulează după un protocol bine stabilit. Sper să nu am astăzi așa un caz. În cabinet, zile deosebite, ca cea de azi, chiar dacă diferența este numai calendaristică, sunt periculoase, sunt zilele greșelilor! De parcă nu aș avea destule pe cap! Deci sper să nu vină un caz de infarct! Îmi ajunge războiul, angoasa și depresia cu care se confruntă pacienții mei și, din ce în ce mai mult, și eu. Și nu e numai situația internațională, ci și faptul că acești oameni, pe care îi îngrijesc de ani de zile, au îmbătrânit odată cu mine și timpul însuși ne roade.
Apropo de infarct, decid ca de prânz să mănânc o pizza la Salvatore. Pizzeria lui se află într-o zonă unde se construiește mult, tot timpul apar blocuri noi de locuințe și birouri. Pizzeria lui, o afacere de familie, merge bine, e tot mai mult de lucru, dar și tot mai mult stres. Acum câteva săptămâni, Salvatore a venit la mine în cabinet pentru că, din întâmplare, în aceeași zi au avut loc două evenimente: o durere bruscă în coșul pieptului și vizita fiicei sale care putea să-l înlocuiască, deci avea timp să meargă la doctor.
Electrocardiograma era clară: infarct miocardic acut.
– Salvatore, trebuie să mergi la spital!
– Nici vorbă! Trebuie să lucrez.
– Bine, poți să continui pe lumea cealaltă, încă înainte de Cina cea de Taină!
În cabinet răsună țipete isterice.
– Ți-am spus, altfel…
– Nu, nu, nu!!!
Sună ca într-o piesă de Goldoni, un fel de commedia dell’… cabinet. Până la urmă:
– Bine, mă duc. La naiba cu pizza. Fie-mea, Sandra, o să vă dea numai spaghetti.
În sfârșit! Chem salvarea, urgențe, angioplastie cu redeschiderea arterei coronariene. După două săptămâni, înapoi la cuptorul de pizza! Fără clinică de reabilitare, fără program de recuperare supravegheat medical, nimic. Direct la cuptorul de pizza.
Oare ce aș face dacă Salvatore ar reveni cu o recidivă? Chestia cu Cina cea de Taină s-a dus, va trebui să inventez altceva. Poate ceva legat de numele lui, salvatorul, dar o să-l conving? Nu știu. Sper.
26 Octombrie. Incertitudine
Mă bucur să mă întorc la clinică, mă bucur de papagali, de pod, de râu, de norii joși. Drumul e alunecos, umed, plin de frunze veștede, și totuși astăzi merg ușor –câteva șantiere s-au închis în ultimele două săptămâni, construcțiile au fost terminate, așa că ajung la timp.
Prima pacientă este din Belarus, emigrată încă înaintea protestelor și a represaliilor criminale ale regimului din ultimul an. Are 35 de ani, e evreică și a venit în Germania legal, în 2003, cu părinții, ca un caz umanitar, în limita cotelor permise. Doi ani mai târziu, tatăl a decedat de un accident cerebral. Trăiește singură. Și-a întrerupt studiile de inginerie. Are puține contacte, mai ales cu mama, cu toate că de fiecare dată aceasta îi pune întrebări sâcâitoare despre progresul în carieră, șansele matrimoniale și cât cântărește – în limbajul actual din confecții, ea ar putea fi descrisă ca o „doamnă cu forme”.
E vorba de tensiune arterială. Analizele pe termen lung indică valori cuprinse încă în limitele normalului. Îi recomand să practice un sport, poate yoga, dar pentru ea este un pas spre necunoscut. Mă privește surprinsă. Eu îmi păstrez calmul. Să-i dezvălui că și eu sunt evreu? Mai bine nu. Intuiesc singurătatea, stresul, crizele prin care a trecut, dar astăzi rămânem la hipertensiune. Nu îndrăznesc să încep o discuție despre situația politică actuală. Aș risca să pierd senzația de siguranță pe care mi-o dă clinica. Aici mă simt cu adevărat la adăpost – nu de vreun pericol anume, ci de nebunia lumii de afară, a lumii „normale”, care scapă cu totul de sub control. O gloată imensă se îmbulzește la porțile iadului, nerăbdătoare să intre.
Speram să pot termina în liniște această ultimă parte a relatării mele despre anul 2023, cu povești sugestive, anecdote și observații din viața de zi cu zi, dar nu a fost să fie. Întreaga lume a explodat – pentru a câta oară în ultimii ani? Mi-am început relatarea cu ideea ca din litere și cuvinte scrise să creez o punte între două lumi, cea normală și cea nebună. (Pe cea de a doua o înțeleg mai degrabă ca pe o lume deplasată, mutată din loc.) Dar evenimentele au luat-o razna și rezultatul nu e neapărat coerent. Totuși, până la sfârșit o să încerc să-mi mențin cursul prin această incertitudine, chiar dacă nu cunosc nici drumul, nici ținta. Cel puțin la prima vedere, direcția rămâne aceeași: drept înainte.
(Va urma)
Peter Rosenthal
Donnerstag
(Traducere şi adaptare Hava Oren)
