Număr vizualizări 16 ori

Puține clădiri din Haifa reflectă atât de limpede, prin transformările lor, succesiunea epocilor și frământările prin care a trecut orașul. Una dintre ele este vila cu aspect de castel de pe strada Lohamei HaGetaot nr. 4, construită la începutul secolului XX de un membru al comunității templere.  (A nu se cofunda: templierii erau un ordin de călugări militari din vremea cruciadelor, pe când templerii sunt o sectă neoprotestantă germană înființată în secolul al XIX-lea.)

Informațiile istorice și arhitecturale prezentate în acest articol se bazează în principal pe dosarul de documentare și conservare a clădirii, întocmit în anul 2012 de arhitectele Nili Bar-On și Idit Shlomi.

Prima etapă – casa familiei Frank

Casa a fost construită probabil între 1905 – 1911, când Colonia Germană din Haifa începea să se extindă spre vest, dincolo de axa principală a actualului bulevard Ben-Gurion. Pe harta din 1905 clădirea încă nu apare, în timp ce pe harta Haifei din 1911 este deja marcată. Proprietarii erau Theophil Frank și soția sa, Susie, născută Struve. Theophil era fiul lui Matthaeus Frank, unul din întemeietorii coloniei germane din Valea Refaim, la Ierusalim, iar Susie era sora lui Johannes Struve, proprietarul fabricii de săpun și ulei din Colonia Germană din Haifa. Cuplul nu a avut copii și l-a adoptat pe nepotul lor, Manfred Struve.

Casa se afla pe un teren întins. În spatele ei se desfășura o mare parcelă agricolă înconjurată de chiparoși, iar în față se afla o grădină ornamentală, amenajată într-un stil formal și îngrijit. Zona rezidențială era separată de terenul agricol printr-un zid cu poartă. Întreaga proprietate era un fel de mic domeniu familial, foarte diferit de țesutul urban dens care înconjoară astăzi clădirea.

Clădirea – o vilă cu aspect de castel

Din punct de vedere arhitectural, clădirea aparține etapei târzii a arhitecturii templerilor, caracterizată prin edificii mai bogate și mai eclectice. Acoperișurile din țiglă, ferestrele arcuite, balcoanele și turnul îi conferă aspectul său aparte de castel.

Funcția inițială a turnului nu este cunoscută cu certitudine. Este posibil ca sub terasa superioară să fi existat un rezervor de apă; turnul ar fi putut servi și ca punct de observație sau pur și simplu ca element decorativ.

Ferestrele casei erau împodobite odinioară cu vitralii, unele cu motive geometrice, altele cu reprezentări inspirate din agricultură și grădinărit. O parte dintre acestea s-au păstrat și au fost transferate într-o altă locuință particulară din Haifa.

Identitatea proiectantului clădirii nu este cunoscută. Au fost avansate ipotezele că arhitectul ar fi fost Gottlieb Schumacher sau Beilharz, dar nu există dovezi concrete. O altă posibilitate este ca edificiul să fi fost proiectat chiar de proprietari sau de constructor, prin folosirea liberă a unor motive caracteristice arhitecturii templerilor.

A doua etapă – reședința guvernatorului britanic

Odată cu cucerirea Haifei de către britanici, în septembrie 1918, destinul casei s-a schimbat. Potrivit informațiilor disponibile, Theophil Frank se afla atunci în Germania, iar Susie a fost nevoită să părăsească locuința și să o predea autorităților britanice. În clădire s-a instalat comandamentul britanic, edificiul devenind reședința guvernatorului.

În 27 aprilie 1920, în curtea casei a avut loc un eveniment deosebit: guvernatorul militar al Haifei, colonelul Alexander Stanton, i-a conferit lui ‘Abdu’l-Bahá (Abbas Effendi), liderul comunității bahá’í, distincția KBE (Knight Commander of the Order of the British Empire) în semn de recunoștință pentru activitatea sa umanitară și pentru sprijinul acordat populației din nordul țării prin furnizarea de alimente în timpul Primului Război Mondial.

În 1920, Susie a primit permisiunea de a părăsi țara împreună cu Manfred și de a se alătura soțului ei, Theophil, în Germania.

Prezența britanică în clădire este documentată și într-o fotografie din 1922 în care apare un grup de angajați ai Administrației districtului Haifa. Este posibil ca într-o anumită perioadă casa să fi servit și drept sediu al acesteia.

Situația proprietății în acea perioadă nu este pe deplin clară. Într-un document din 1935, Theophil Frank apare încă drept proprietar al terenului. Prin urmare, este posibil ca administrația britanică să fi folosit și ocupat efectiv casa, în timp ce dreptul formal de proprietate a rămas în mâinile familiei Frank.

A treia etapă – locuințe pentru familii evreiești

După înființarea Statului Israel, casa a intrat într-o nouă etapă a existenței sale. În 1950, proprietatea a fost transferată de la Custodele bunurilor germane către Autoritatea pentru Dezvoltare. Ulterior, clădirea a fost împărțită în apartamente în care au locuit familii evreiești.

Cu timpul s-a schimbat și configurația terenului. În 1961 a fost depus un proiect pentru construirea a două blocuri de locuințe în spate, în fosta zonă agricolă a proprietății. Clădirile există și astăzi, însă terenul lor a fost separat de parcela pe care se află casa istorică.

Și casa a suferit numeroase modificări: au fost adăugate construcții din blocuri și azbociment, unele balcoane au fost închise, anumite goluri au fost astupate, iar o parte din detaliile originale s-au pierdut.

Între trecut și viitor

În 2012, în momentul întocmirii dosarului de conservare, casa era deja descrisă ca o clădire abandonată și periculoasă, a cărei stare se deteriorase de-a lungul anilor. Ferestre, obloane, elemente metalice și pardoseli dispăruseră sau fuseseră distruse, iar intervențiile ulterioare afectaseră aspectul original. Făcând o vizită la fața locului, în august 2026, am constatat că edificiul este și astăzi abandonat. Partea din față a terenului este folosită ca parte a unei parcări, iar în jurul casei se observă vegetație neîngrijită și semne de degradare. Și totuși, turnul, frontonul din piatră și marea fereastră arcuită continuă să confere clădirii un aspect cu totul aparte.

După mai bine de un secol în care a fost pe rând reședința unei familii de templeri, reședința guvernatorului britanic și apoi locuințe pentru familii evreiești, casa își așteaptă următoarea etapă – o restaurare și o reconversie care să-i redea viața și să-i ofere o nouă funcțiune.

Mulțumiri

Mulțumesc prietenului meu Yehuda Farhi pentru sugestia subiectului, d-lui Yigal Graiver, secretarul Asociației pentru Istoria Haifei, pentru informațiile istorice suplimentare, precum și arhitectelor Nili Bar-On și Idit Shlomi care mi-au pus la dispoziție informații din dosarul de conservare, contribuind astfel la documentarea și publicarea acestui articol.

Articolul a apărut în limba ebraică, în 28.8.2026, în publicația Hai Po https://haipo.co.il/item/640428

Sursa ilustrațiilor:

1. Ilustrația a fost realizată de autor.

2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Abdulbaha_knighting.jpg   Unknown author, Public domain, via Wikimedia Commons

David Bar On