Deşi s-a trâmbiţat în toată lumea că Rouhani va sta de vorbă cu preşedintele Obama pe marginea Adunării Generale a ONU, un gest considerat nemaipomenit, lucrul acesta nu s-a întâmplat, mai mult, cei doi s-au ferit să se întâlnească pe coridoarele ONU ca să nu trebuiască să-şi strângă mâna.

“Temeţi-vă de greci chiar când vă dau daruri”, a fost avertismentul dat de Laokoon, preotul troian, la vederea calului lăsat la poarta cetăţii. Era o atenţionare foarte serioasă, dată de un om care-şi cunoştea bine duşmanii, gândirea lor şi modul de acţiune. (De aceată dată, abilul Ulysse). Nu ştiu dacă noul preşedinte iranian, Hassan Rouhani, poate fi echivalat cu eroul grec şi nu ştiu dacă premierul Benjamin Netanyahu cunoaşte această zicală, dar în ce priveşte persoana preşedintelui iranian, a folosit o expresie a cărei semnificaţie e pe-aproape: “lup în piele de oaie”. El a vrut să atragă atenţia, în primul rând partenerului american, preşedinte Barak Obama, dar şi altor oameni politici din Statele Unite sau Europa, să nu se lase amăgiţi de cuvintele frumoase ale lui Rouhani, să vadă precedentele (Coreea de Nord), dar şi ceea ce se întâmplă în Iran, luptele dintre fracţiuni şi ce gândeşte omul forte din Teheran, ayatollahul Khamenei. Poate fi Rouhani cât de bine intenţionat, ultimul cuvând de spus îl are suprastructura religioasă a ţării. şi exemplul cel mai concludent este însuşi preşedintele iranian. Toată lumea a apaludat declaraţia lui prin care, într-un interviu la CNN,   a condamnat Holocaustul, o schimbare de abordare radicală faţă de predecesorul său, fostul preşedinte Ahmadinejad care nici măcar nu a recunoscut existenţa lui şi care vroia să-i arunce pe israelieni în mare.. Dar minunea nu a durat decât 24 de ore, după care oficalităţi iraniene au afirmat că traducerea de la postul american de televiziune a fost greşită, că, de fapt, nu asta a vrut să spună, ci că da, nu e bine dacă oamenii sunt omorâţi. Era clar că ayatollahilor nu le-a plăcut prea marea cotitură şi că evreii rămân în continuare duşmanii Iranului, iar în direcţia lor nu trebuie făcute nici un fel de concesii. în plus, când Rouhani s-a întors acasă, a fost aplaudat, dar în acelaşi timp-huiduit. în cuvântarea rostită la Adunarea Generală a ONU, Netanyahu şi-a repetat avertismentele şi a afirmat că Israelul se va apăra chiar şi singur în faţa ameninţării iraniene.

Deşi s-a trâmbiţat în toată lumea că Rouhani va sta de vorbă cu preşedintele Obama pe marginea Adunării Generale a ONU, un gest considerat nemaipomenit, lucrul acesta nu s-a întâmplat, mai mult, cei doi s-au ferit să se întâlnească pe coridoarele ONU ca să nu trebuiască să-şi strângă mâna. Singurul contact a fost cel telefonic. Este adevărat, a durat vreo 30 de minute, dar, bănuiesc că jumătate au fost politeţuri, complimente iar în cele 15 minute rămase nu poţi soluţiona problemele lumii.

   Nu vreau să fiu cârcotaşă şi să arunc la lada de gunoi gesturile Iranului, doar vreau să le pun în coordonatele sale reale. Ar fi absurd să respingem de la început intenţia de dialog. În fond un dialog este de o sută de ori mai bun decât, să zicem, o confruntare armată. În ultimă instanţă, au spus şi evreii americani de la JStreet, organizaţia evreilor liberali din SUA care condamnă politica lui Netanyahu şi vor negocieri cu orice preţ cu palestinienii – este foarte bine că Iranul vrea dialog.. Ei s-au referit la viitoarea întâlnire între reprezentanţi ai statelor occidentale şi ai Iranului, legată de programul nuclear iranian. Este adevărat, Teheranul vrea să negocieze. Aceasta înseamnă limpede că sancţiunile economice, aplicate Iranului, la insistenţele în primul rând ale israelienilor, au dat roade. În plus, rezoluţia Consiliului de Securitate privind armele chimice din Siria a fost şi un semnal dat Iranului că, la asemenea pericole cum sunt armele de distrugere în masă, chiar existând interese radical diferite, marile puteri ale lumii pot ajunge la un compromis..

Toată lumea este de acord că, pentru iranieni, situaţia din ţară devine din ce în ce mai greu de suportat, dovadă chiar rezultatul alegerilor prezidenţiale care au adus la putere o persoană mai occidentalizată şi mai înclinată la concesii. Dar aici poziţiile se despart. Unii aplaudă şi spun că problema este pe calea cea bună, că Iranul va fi gata să renunţe la programul nuclear, deci să fim mai înţelegători faţă de el. Dar alţii, cum este şi Israelul, şi să sperăm că nu va rămâne singur, sunt deosebit de precauţi şi consideră că presiunile trebuie menţinute până când se ajunge la un rezultat rezonabil, cu garanţii sigure, care se îndepărteze în mod real pericolul iranian care, trebuie în permanenţă să repetăm, nu ameninţă numai Israelul, ci întregul Occident.

În cea mai proaspătă analiză ,,George Friedman, directorul publicaţiei geopolitice “Strartfort” , conchide că întrucât – din cauza situaţiei din Orientul Mijlociu şi a unor motive economice (nu neapărat sancţiunile) – Iranul nu şi-a putut îndeplini proiectele sale strategice de a deveni putere regională, contrabalansând Arabia Saudită, nu ar mai fi interesat să realizeze bomba nucleară, ci să menţină ideea programului nuclear ca o monedă de schimb pentru concesii. Friedman crede că până la urmă Iranul şi SUA au nişte interese comune în zonă şi că, pe termen lung, s-ar putea să se înţeleagă. Deocamdată este o speculaţie, iar ceea ce există acum, este pericolul unei viitoare bombe.

La întâlnirea avută cu preşedintele Obama, premierul israelian i-a spus clar ce trebuie să îndeplinească Iranul: să renunţe la tot ceea ce ar putea să ducă la posibilitatea producerii armei nucleare. Se pare că de această dată, preşedintele american a înţeles mesajul şi dacă a salutat viitoarele negocieri cu Teheranul, nu a exclus opţiunea militară în cazul eşecului acestora. În ceasul al 12-lea Obama a înţeles că bunele sale intenţii de împăcare, reprezintă un semn de slăbiciune, pentru popoarele din Orient, ceea ce nu va aduce după sine mult dorita securitate în lume. Chiar dacă mulţi cred că Netanyahu exagerează, că ar trebui să renunţe la oracole pesimiste şi să accepte la “face value”, intenţiile iraniene, până la proba contrarie, cuvintele lui şi, poate, ale preotului troian trebuie luate în considerare. În speranţa că zeii nu vor trimite nişte şerpi împotriva premierului israelian pentru a-i lua cuvântul.