Cultura eurocentrică, chiar dacă a fost dominantă în trecut, nu mai are neapărat un monopol în Statele Unite. Interesele populaţiei sunt diverse şi la fel cultura este diversificată. Dar a spune ca americanii sunt “inculţi” este o aberaţie. Interesele oamenilor sunt diferite şi nu pe toţi îi interesează cultura eurocentrică. Asta nu înseamnă că sunt inculţi.
Nu demult am participat la un concert special prezentat de liceul “Walt Whitman” din Bethesda, o suburbie a Washington-ului, liceu frecventat de fiii noștri în anii adolescenţei. Concertul aniversa 50 de ani de la înfiinţarea liceului, iar interpreţii erau foştii elevi, tineri şi bătrâni care şi-au pus talentele împreună şi ne-au dat o performanţă excepţională atât din punct de vedere musical, cât mai ales sentimental. Acest concert mi-a adus aminte de discuţiile purtate cu prieteni din Europa despre “incultura americană”. Mi-am dat seama că am învăţat cel mai mult despre cultura americană, participând la educaţia copiilor în Statele Unite. Bineînţeles, la început şi eu eram sceptic în ceea ce priveşte cultura din State, dar încet, încet, mi-am dat seama că posibilităţile acordate de sistemul de învăţământ american deschid tuturor uşile înspre artă şi cultură. Nu toţi le folosesc, dar programele există din belşug.
Liceul “Walt Whitman”, la fel cu multe licee şi şcoli secundare din Statele Unite, are un program excepţional de muzică . Fiul meu cel mare, pe la 11 ani, a venit într-o zi de la şcoală cu un trombon, instrument care aparţinea şcolii, dar care i-a fost împrumutat ca să se pregătească pentru orele de muzică şi, mai ales, pentru concertul de sfârşit de an. Atunci am aflat că majoritatea şcolilor au un program de muzică instrumentală şi că şcolile dispun de buget pentru achiziţionarea instrumentelor. Nici nu e de mirare că aproape jumătate (42%) din vânzările de instrumente muzicale din lume sunt în Statele Unite. Statisticile arată că 52% din familiile americane au cel puţin un membru care cântă la un instrument muzical.
De-a lungul anilor am mers la toate spectacolele unde copiii noştri participau la concertele de muzică clasică sau în orchestra de jazz. Bineînţeles că acest fapt le-a deschis orizonturile muzicale.
Artele plastice sunt încurajate din fragedă copilărie, iar excursiile şi taberele internaționale din perioada adolescenţei le deschid orizonturile şi despre restul globului.
Metropolitan Opera
Dar cultura şi, mai ales, noţiunea de cultură în Statele Unite ia forme diferite faţă de Europa. Populaţia Statelor Unite este un amalgam de sute, chiar mii de grupuri cu rădăcini adânci de pe toate continentele. Acest fapt se manifesta pregnant şi la liceul copiilor noştri, unde influenţele din diferite ţări europene, Asia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Africa erau evidente prin elevii originari din aceste părţi ale lumii.
Ca urmare, cultura eurocentrică, chiar dacă a fost dominantă în trecut, nu mai are neapărat un monopol în Statele Unite. Interesele populaţie sunt diverse şi cultura este diversificată. Dar a spune ca americanii sunt “inculţi” este o aberaţie. Dacă ne uităm la statistici, 85% din populaţia care a trecut de 25 de ani, are liceu şi peste 35% din populaţia adultă are studii superioare. Interesele oamenilor sunt diferite şi nu pe toţi îi interesează cultura eurocentrică. Asta nu înseamnă că sunt inculţi.
Cred că la ora actuală Statele Unite se află în primul eşalon în domeniile considerate de europeni ca “adevărata cultură”, chiar dacă numai o minoritate a populaţiei este interesată de ele.
Realitatea este că trăind în Statele Unite avem o viaţă culturală extraordinar de bogată. Guvernul o sprijină, dar nici pe departe la nivelul la care guvernele europene susţin organizaţiile lor culturale. Cu toate acestea avem parte de un belşug de programe. Aceasta se datorează în mare parte faptului că donaţiile individuale către organizaţiile cultural-artistice sunt scutite de impozite, astfel încât foarte mulţi oameni cu situaţie financiară bună donează sume foarte mari acestor organizaţii. Companiile de operă şi orchestrele de muzică clasică nu ar supravieţui fără acest suport, vânzările de bilete acoperind doar jumătate din bugetele companiilor. Restul vine din donaţii , mai ales de la cei care au la dispoziţie milioane de dolari.
Un exemplu interesant este donaţia de 21 de milioane, de la d-na Agnes Varis, care nu a moştenit, ci a făcut o avere in industria farmaceutică. Fiind mare amatoare de operă a vrut să le ofere spectacole ieftine şi celor care nu-şi pot permite să dea 150-200 de dolari pe un bilet. Din donaţia ei s-au cumpărat câte 200 de bilete la fiecare spectacol, distribuite apoi la preţul de 20 – 25 de dolari, celor care stau la rând cu trei ore înainte de spectacolele din timpul săptămânii sau câştigă loteria de bilete pentru weekend. Programe asemănătoare există la majoritatea operelor si filarmonicilor din Statele Unite, care oferă tarife speciale pentru tineri sau pensionari.
Calitatea şi varietatea culturală în Statele Unite este extraordinară. Locuind in zona Washington-ului, profităm din plin de multiplele oferte cultural-artistice din zonă. Pentru o ţară considerată “incultă” de unii, ofertele sunt extraordinare şi nu multe ţări pot concura cu Statele Unite din acest punct de vedere. Muzeele de artă sunt extrem de bine dotate şi în general arhipline cu oameni interesaţi. La expoziţii speciale sunt cozi lungi. Deşi sunt mulţi vizitatori străini, dar marea majoritate o formează americanii. Concertele simfonice au interpreţi de cel mai înalt nivel mondial.
La inaugurarea noii orgi de la Kennedy Center s-a oferit un concert gratuit. Când am ajuns noi, se formase deja un rând de peste 2500 de oameni, iar sala are doar 2400 de locuri, aşa că nu am intrat, dar pe baza acelei experienţe nu mă poate convinge nimeni că în Statele Unite nu există interes pentru muzica clasică.
Calitatea spectacolelor de operă, mai ales în marile oraşe americane, New York, Chicago, San Francisco este aceeaşi cu cea din marile oraşe europene. Probabil sunt prea părtinitor, dar le dau dreptate celor care consideră că la ora actual Metropolitan Opera este ca cea mai bună companie de operă din lume. După introducerea supratitrărilor, opera a căpătat o viaţă nouă, devenind accesibilă pentru mai multă lume. Transmisiunile în direct de la Metropolitan Opera la cinematografele locale au reportat un succes nemaipomenit. S-au vândut deja peste 14 milioane de bilete şi opera la cel mai ridicat nivel şi-a deschis larg uşile tuturor, nu numai elitelor.
De asemenea americanii citesc mult. Ca dovadă încasările de la miile de librării au crescut la peste 6 miliarde de dolari anual. Nu toţi îl citesc pe Joyce, Dostoievski sau Kafka, dar important e că citesc. Este o plăcere să intri intr-o librărie uriaşă ca Barnes & Noble şi să o vezi plină de cumpărători.
Avem teatre care satisfac cerinţele şi gusturile populaţiei. Mecca teatrelor este bineînţeles New York-ul, dar aproape toate oraşele au teatre la care lumea merge cu plăcere. Multe dintre ele au profil de dramaturgie clasică, dar sunt nenumărate teatre de avangardă unde se joacă piese noi şi interesante. Supratitrarea a pătruns şi în teatru, oferindu-ne prilejul să vedem piese din Suedia, Ungaria, Franţa, chiar şi Japonia, jucate în limba originală. Astfel am reuşit să văd la Washington piesa “Hedda Gabler” interpretată de teatrul naţional din Norvegia în limba lui Ibsen.
De-a lungul anilor am constatat că americanii nu duc lipsă de artă şi cultură, dimpotrivă, posibilităţile cetăţenilor de a participa la activități cultural artistice este limitată doar de timpul liber de care dispun. Cel puţin în regiunea în care locuim noi, dacă ai timp, nu trece o zi în care să nu fie activităţi interesante şi extrem de variate, pentru toate gusturile.
