Trei proroci și un bătrânel

Număr vizualizări 426 ori

În timpul studenției mele, mai cumpăram câteodată un bilet de Loto sau Pronosport, dar niciodată nu am câștigat o lețcaie. De atunci eu nu cred în pronosticuri.

Într-una din zilele acestea călătoream cu trenul. Lângă mine ședea un bătrânel (de parcă eu aș fi tânăr!), iar în fața mea era un tânăr de vreo 30 de ani. Am intrat în vorbă cu ei despre situația precară a Israelului care luptă activ cel puțin pe trei fronturi împotriva dușmanilor care vor să ne arunce în mare și să pună stăpânire pe mica noastră țară, singură democrație (deocamdată) din Orientul Mijlociu.

I-am povestit bătrânului că anul trecut trei politicieni, proroci vestiți, au dat pronosticuri incorecte după Războiul de Douăsprezece Zile.

Primul proroc, să-l numim Cel Mare, zicea că aliații noștri americani au distrus complet capacitatea Iranului de a face o bombă atomică. Dar nu mult după această prorocire s-a dovedit că iranienii au reușit să ascundă 450 de kg de uraniu 60% din care, fără prea mare efort, vor putea fabrica mai multe bombe atomice.

Al doilea proroc, să-l numim Cel Mic, zicea că am reușit să distrugem capacitatea Iranului de a produce rachete balistice pe timp de multe generații. Dar în ultima lună, Iranul ne bombardează zi și noapte cu rachete balistice și, mai rău, de la o vreme au început să folosească rachete cu dispersie care fac pagube mari pe o rază de zeci de kilometri. Am auzit la radio că Agenția Centrală de Informații a Statelor Unite a declarat că au fost distruse numai 50% din capacitățile Iranului de a fabrica rachete balistice. Oficial, guvernul SUA a infirmat această știre.

Al treilea proroc, să-l numim Piticul, susținea sus și tare că am distrus cea mai mare parte a capacităților militare ale teroriștilor Hezbollah și suntem pe cale să le nimicim total. Dar nordul țării este bombardat zilnic cu sute de rachete și drone lansate de Hezbollah.

La auzul vorbelor mele, bătrânul s-a enervat și mi-a spus că aceșți trei proroci nu greșesc niciodată. Ceea ce ni se spune la radio și TV sunt numai înșelătorii ale inteligenței artificiale.

– Taci, domnule, a replicat tânărul. Hai să-ți povestesc. Ieri, când mergeam cu mașina de la Rehovot la Tel Aviv, lângă mine a aterizat o schijă uriașă, un fragment dintr-o rachetă distrusă de forțele noastre antiaeriene. La auzul sirenei ar fi trebuit să opresc mașina și să mă culc pe burtă la marginea drumului, așa cum cer instrucțiunile. Dumneata nu auzi zilnic atenționările la telefonul mobil și apoi sirenele care anunță că o rachetă sau mai multe au fost lansate spre noi din Iran sau din Liban? Nu intri în adăpost sau în camera blindată?

– Nu, răspunse bătrânul. Eu credeam că nu e decât o manipulare a IA și că cei trei proroci nu greșesc niciodată.

La radio și la TV auzim zilnic prorociri de la diferiți comentatori politici (“prorocei”). În fiecare zi apare unul nou și spune altceva decât ceilalți. Pe ei îi înțeleg. Pentru asta sunt plătiți, asta este meseria lor. Însă prorocii politicieni sunt luați în serios și pronosticurile lor greșite pot cauza dezamăgire, neîncredere și chiar pagube populației.

Dacă tăceați, proroci vestiți rămâneați!

Tiberiu Ezri

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on April 19, 2026 Reply

    M-am distrat grozav citind articolul tau plin de umor, esti o persoana care abunda in calitati atat de felurite, de la cele profesionale la cele uman, iar dincolo de toate, curiozitatea si interesul tau pentru atat de multe “lumi” (special n am vrut sa folosesc domenii) e grozava. Si in plus modestia ta Tibi ca si tot ce am scris inainte merita o adevarata admiratie.
    ⚘⚘⚘⚘⚘⚘⚘⚘⚘⚘⚘⚘⚘⚘
    O parte din flori le poti transfera lui Erzsi🙂

    • Tiberiu Ezri commented on April 19, 2026 Reply

      Mulțumim draga Veronica!

  • Andrea Ghiţă commented on April 16, 2026 Reply

    Prorocii ar trebui să fie cei mai buni politicieni, întrucât cunosc viitorul. Dar vedem că nu este aşa, de unde concluzia că cei treci sunt nişte şarlatani care se dau drept proroci.

    • tiberiu ezri commented on April 16, 2026 Reply

      Pseudo-proroci care însa cred în ce spun şi ce fac.
      Prorocul Cel Mic a prorocit corect si primul pericolul iranian.

  • George Konig commented on April 16, 2026 Reply

    Eu, ca și rabinul, spun că toți prorocii au dreptate, dacă iranienii mai au 450 kg de uraniu 60% rămas, înseamnă că aveau mai mult înainte, întrebarea este, de ce nu au făcut până acum bomba mult visată. Cred că un singur proroc știe mai multe, este un blond care locuiește într-o casă albă.

    • tiberiu ezri commented on April 16, 2026 Reply

      Cred că Netanyahu are meritul încă înaintea lui Trump de a atenționa lumea că Iran pregătește bomba atomică. Dar lumea liberă a ajuns la un fel de înțelegere nerespectată de iranieni, în timp ce europenii și americanii dormitau. Europenii de Vest continuă să fie indiferenți.

      • Eva Grosz commented on April 16, 2026 Reply

        Acum nu mai este indiferentă .Acum au descoperit cine este vinovatul de toate: Israelul.

  • tiberiu ezri commented on April 16, 2026 Reply

    Cred că mulți nu îl cred pe Prorocul Cel Mic (fiindcă l-au prins de multe ori cu mâța în sac), dar nu se exprimă, unii din frică (de ce?), iar alții fiindcă aparțin aceluiași partid cu Prorocul Cel Mic.

  • George Uri Schimmerling commented on April 16, 2026 Reply

    O povestire care te pune pe ganduri. Prorocii greșesc mereu dar noi continuăm să-i credem.Tocmai ieri zicea Prorocul Cel Mic ca el a ferit evreii de un nou Holocaust.. Mă mir ca sunt așa de mulți, cei care nu-l cred

    • tiberiu ezri commented on April 25, 2026 Reply

      Multi il cred, dar si mai multi nu il cred dar nu sunt destul de organizati.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *