Dacă veți răspunde la întrebarea din titlu cu Adam sau Eva, veți greși total. Acest logo nu e un memento al păcatului originar, ci al consecințelor intoleranței și bigotismului. E un memento în memoria lui Alan Turing, matematician britanic de geniu, unul dintre creatorii informaticii. Alan Turing a descifrat în timpul celui de al II-lea Război Mondial mecanismul de cifrare al mașinii germane ”Enigma”. Toate mesajele care plecau de la cabinetul lui Hitler până la nivel de batalion, toate comunicațiile oficiale al uriașei mașini de război și administrații naziste de la vârf, până, cum spuneam la batalion, de la ministere la ambasade, totul era cifrat și descifrat cu Enigma.
Rezistenţa poloneză a capturat o asemenea mașină și a trimis-o, străbătând Europa ocupată, la Londra.
Lângă capitala britanică, la Bletchley MI 5, servicul de spionaj extern al Angliei construise o tabără unde mobilizase zeci de oameni de știinţă care aveau să își pună competența în serviciul războiului. Aici a sosit și Alan Turing. Lui i se datorează descifrarea sistemului de cifrare al mașinii Enigma. Churchill și Statul major britanic primeau de atunci, zilnic, decodate, toate ordinele emise de Hitler și de generalii săi. Naziștii nu au aflat până la finele războiului de această victorie a spionajului britanic.
Alan Turing
Alan Turing este considerat, prin lucrările sale de după război, unul dintre creatorii informaticii moderne. Și al conceptului de algoritm . Iar revista ”Time ”, în 1999 îl include în lista celor 100 cei mai importanți oameni ai secolului XX și scrie „Rămâne faptul că oricine tastează la un calculator, oricine deschide o foaie de calcul sau un program de procesare a textului lucrează pe o formă de maşină Turing.”.
În 1948 se mută la Universitatea Manchester unde construiește Manchester Mark 1, unul dintre primele calculatoare electronice din lume. După 10 ani în California, Steve Jobs și Steve Wozniack, doi tineri construiesc – în garajul unuia dintre ei – un calculator, celebrul McIntosh, şi își vor alege ca logo un măr în culorile curcubeului – culorile mișcării homosexuale – măr din care cineva a mușcat. Era urma mușcăturii lui Alan Turing.
Era vremea când homosexualitatea era considerată un delict. În 1950, Alan Turing a fost arestat pentru acest delict, judecat și pus în fața alternativei: închisoare sau castrare chimică. Turing a ales castrarea (cu o injecție cu estrogeni) dar după doi ani nu a mai rezistat, a uns un măr cu cianură și a mușcat o singură dată. A murit instantaneu. Jobs și Wozniack au ales acest simbol, mărul colorat și cu o mușcătură, ca un memento al intoleranței.
Acum homoxesualitatea a fost dezincriminată. În 2009 premierul Gordon Brown i-a cerut scuze, postum, lui Alan Turing, în numele Guvernului britanic pentru modul în care a fost tratat. Scuzele oficiale au fost determinate de o petiție cu mii de semnături ,din toată țara. În 2003 regina Angliei i-a oferit un ”public pardon”