Lumea a avut suficiente ocazii pentru a se obişnui cu aberaţiile diferitelor decizii şi rezoluţii ale ONU şi UNESCO, în special cele referitoare la Israel. Aşa credeam cel puţin, până când într-una din săptămânile trecute a fost dată publicităţii cea mai proaspătă, şi mai şocantă poate, dintre ele. În cadrul unei încercări menite parcă să nege istoria în varianta pe care omenirea o cunoscuse până acum, Consiliul Executiv al UNESCO, adică Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, compus din 58 de membri, a adoptat o rezoluţie care, într-un mod absolut imposibil de descris altfel decât subiectiv, răspunde afirmativ repetatelor tentative ale ţărilor arabe de a include locurile sfinte din vechiul Ierusalim pe lista patrimoniului islamic, ignorând total importanţa multora dintre ele ca vestigii incontestabile ale iudaismului. „Istoricul” document nu se limitează însă la locurile sfinte,adăugând: “Consiliul Executiv condamnă ocupaţia israeliană şi cheamă la reinstaurarea vechiului status quo,în cadrul căruia fundaţia religioasă  a Iordaniei Awqaf îşi va exercita autoritatea exclusivă asupra Moscheii Al Aqsa/Al Haram Al Sharif , inclusiv activitatea legată de administraţia şi întreţinerea locului.”

Susţinută de state ca Egipt, Liban, Sudan, Algeria,Maroc şi Oman membre ale atotputernicei Organizaţii pentru Cooperare Islamică, recenta rezoluţie a fost adoptată cu o majoritate de 33 de ţări, în timp ce şase au votat contra ei, iar două s-au abţinut.Citind conţinutul documentului, “spectatori” mai puţin familiari cu istoria Oraşului Sfânt ar putea foarte uşor ajunge la concluzia că Ierusalimul a fost, de la întemeierea sa şi până în prezent, centru exclusiv al Islamului, cu temple rezervate credincioşilor acestei religii,mai ales că Profetul Mohamed, conform celor scrise în Coran, a pornit în ascensiunea sa spre ceruri tocmai de pe punctul în care astăzi se află Al  Aqsa, moscheea cu cupola aurie.

În cazul în care cei de la UNESCO ar avea dreptate, istoria, şi odată cu ea Biblia, ar trebui rescrise, fiind omise din paginile lor ,,amănunte” de genul existenţei şi distrugerii Celui de al Doilea Templu de către soldaţii Romei ]n anul 70 al  erei actuale. Şi în conformitate cu textul rezoluţiei,Yasser Arafat a avut dreptate atunci când a negat legătura evreilor cu Ierusalimul, chiar şi după semnarea Acordului de la Oslo.

De ce să nu recunoaştem că acceptând conţinutul rezoluţiei UNESCO, nu mai suntem departe de la adoptarea ideilor cu privire la supremaţia Islamului, împiedicând astfel orice încercare de a respinge extremismul islamic?

Este extrem de uşor să dai crezare ,,convingătoarelor” argumente ale unei autorităţi  responsabile cu ştiinţa şi cultura mondială, mai ales dacă eşti adept al teoriilor conform cărora evreii nu sunt decât nişte agresori care în Războiul de şase zile au ocupat Ierusalimul, cucerind locurile sfinte ale musulmanilor din întreaga lume, inclusiv Zidul Plângerii, Mormântul Patriarhilor şi cel al Rachelei, monumente care urmează de acum înainte să facă parte din patrimoniul credinţei islamice.

Cu doar scurtă vreme în urmă, liderul palestinian Mahmoud Abbas i-a acuzat pe israelieni de brutalitatea cu care ,,picioarele murdare” ale acestora au călcat podeaua sfântă a Moscheii, adăugând o nouă acuzaţie pe lista “conspiraţiilor israeliene”, asemănătoare celor precedente, ca de exemplu instalarea unor false morminte evreieşti  în cimitirele musulmane.

Şocant este şi faptul că propunerile premergătoare adoptării rezoluţiei au fost înaintate de cele mai moderate dintre statele arabe, ca de pildă Algeria,Tunis, Kuweit, Maroc, ea fiind votată de delegaţi ai câtorva dintre cele mai reprezentative ţări europene în ceea ce priveşte credinţa romano-catolică, opusă Islamului din mai multe puncte de vedere, precum Franţa şi Spania, ale căror biserici recunosc în mod deschis importanţa Vechiului Testament şi a Ierusalimului acelor timpuri.

Au votat în favoarea rezoluţiei şi alte ”prietene” ale Statului Evreu: Rusia, Suedia, Slovenia, în timp ce contra ei s-au pronunţat Germania, Olanda, Estonia Lituania, Anglia, SUA.

Dore Gold, directorul general al Ministerului israelian de externe  a negat în mod categoric validitatea documentului, declarând: ”Nu vom permite nici unui organ internaţional ponegrirea legăturii poporului israelian cu eterna sa capitală”.

George Farkas