Toți cei care își aduc aminte de tata au numai amintiri plăcute despre el. L-au numit  ”Laci tata”.

George Roth alături de Tatăl său

Tata s-a născut la 19 Aprilie 1914, la Budapesta. Părinții lui locuiau într-un sat lângă Pancevo (actuala Șerbie). Nu știu prea multe despre circumstanțele cum a ajuns tata la Arad, îmi amintesc frânturi din poveștile lui în care amintea că mama lui l-a adus ilegal din Serbia în România, ascuns în coșul cu mâncare al unui ofițer francez. Nu am știut niciodată detaliile. Știu că tatăl lui a fost pe front, în Armata Austro Ungară și s-a reîntors în 1918 și l-a cunoscut pe tata când avea deja 4 ani. Tata avut un frate geamăn, țin minte când bunica mi-a spus că a murit când îi ieșeau dinții. Probabil că a avut ceva boală nedepistată care i-a cauzat moartea. Tata a mai avut un frate (Gyuri) după care am primit eu numele, care a murit de tifos, în jurul anilor 1920 cred. Tatăl tatălui meu era dintr-o familie din Ungaria, iar bunica era dintr-o familie sefardică, cu numele Grouby. Bunicul bunicii mele a fost medicul de familie a lui Alexandre Dumas la Paris. Și a fost unul din pionerii micologiei, știința care se ocupă de studierea bolior de piele  bazate pe fungii. Tata mi-a povestit că avea amitiri din 1918, din timpul epidemiei de gripă spaniolă. Mama lui s-a îmbolnăvit și singurul tratament care exista, era acela de a o îmbăta în fiecare zi cu alcool, și așa a scăpat. 

Tata a locuit la Arad, unde a studiat la Liceul Moise Nicoară și după aceea la Școală Superioară de Comerț din Arad pe care a absolvit-o în 1933. A jucat fotbal la vechea echipă de fotbal UTA la juniori, echipă la acare a jucat și celebrul fotbalist din Arad, Peciovschi.

Părinții mei s-au mutat la Cluj când a fost înființată Operă Maghiară în 1946, unde mama a fost angajată ca și solistă.

Afiş cu Eva Lászlo, mama lui George Roth

Tata și bunica au urmat-o și au fost clujeni până când s-au stins din viață. Tata nu a călătorit în străinătate, o singură dată a fost la Budapesta în anii 80. Ii plăcea foarte mult la Cluj și spunea că pentru el cea mai bună vacanță este acasă unde are tot confortul de care are nevoie. Tata a fost printre puținii “Coheni” și de aceea m-a rugat să îi pun pe mormânt semnul lor cu degetele despicate.

Nu am o colecție mare de istorii despre viața lui tata, dar o să prezint în continuare câteva istorii și cugetări ale lui care l-au făcut așa de iubit de toți cei care l-au cunoscut. Acestea sunt și un fel de crâmpeie din viața unui om născut în anul în care a început primul război mondial și care a trăit cele mai importante evenimente ale secolului 20.

Istorioara 1. Tabără de muncă forțată Șiria.  (1943 – 1944)

În timpul celui de-al doilea război mondial tata a fost dus la lagăr de muncă la Șiria lângă Arad. Totdeauna spunea că a supraviețuit războiului pentru că a avut norocul să fie la Arad unde nu au fost progromuri sau alte atrocități împotrivă evreilor. Toată familia care a rămas în Serbia a fost executată de germani sau a fost deportată în lagăre de unde nu s-au mai întors.

Tata mi-a povestit că în detașamentul de muncă forțată trebuiau să sape tranșee antitanc, trupele germane și românești se așteptau deja la contraatacul rusesc. Tata avea 29-30 de ani și alături de alți tineri evrei au găsit o metodă prin care să își facă viață ușoară în lagărul de muncă. În fiecare vineri aveau un aranjament cu niște săteni din Şiria care să vină și să se îmbrace în uniformele lor și să stea în tabără până luni. Desigur, serviciile erau contra cost. Astfel tinerii plecau în weekend la Arad să se întâlnească cu prietenele lor și reveneau la numărătoarea de luni când se făcea schimbul de persoane. Comandantul acestei tabere era un colonel român, care a fost executat ca și criminal de război după 1944.  Acesta era singurul care se purtase foarte dur cu ei și de multe ori îi pedepsea la 50-100 de lovituri cu nuiaua. Dar și aici cel care executa aceste pedepse era un caporal care s-a împrietenit cu cei din lagăr și le spunea să strige cât puteau de tare, dar el nu îi lovea niciodată. Ca în filme.

Istorioara 2. Retragerea trupelor germane și maghiare, intrarea trupelor sovietice  (Septembrie 1944)

Când România a întors armele împotrivă germaniei naziste, mama (deja prietena lui tata) care era de religie luterană (deși era de origine evreiască după mamă, tatăl ei care era german a convins-o să treacă la religia lui) l-a ascuns pe tata într-o pivniță cu lemne, în spatele unor stive. Timp de 5 zile l-a ținut pe tata ascuns ca să scape de trupele maghiare care îi luau pe evrei. Ca și o paranteză, tata mi-a spus că trupele germane de ocupație (Wehrmacht) s-au purtat  relativ bine cu evreii, numai trupele SS erau cele care făceau atrocități. După plecarea trupelor maghiare, au intrat cele sovietice. Tata îmi spunea că venea câte un tanc și întrebau pe trecători unde e drumul spre Berlin. Și oamenii le arătau direcția vest. Tata s-a împrietenit cu un colonel de aviație rus care era dintr-o familie nobilă ucrainiano-rusă (Razumovsky) și au sărbătorit împreună plecarea trupelor maghiare și germane. S-au îmbătat la un restaurant și au fost așa de beți încât au schimbat hainele. Tata a luat hainele de colonel rus de aviație, iar colonelul s-a îmbrăcat în hainele lui. Poliția militară rusă (nu știu cum se numea) îi aduna pe soldații și ofițerii beți (era importiva regulamentului să se îmbete) , îi punea în camioane și îi duce să lupte pe linia frontului. Așa l-au luat şi pe tata… Ca norocul Colonelul Razumovsky nu era foarte beat și a reușit să îi convingă pe soldați că el este proprietarul hainelor și l-au eliberat pe tata.

Istorioara 3. Slănic 

Imediat după eliberarea ţării, România a emis un ordin de adunare a evreilor în tabere de instruire militară pentru a-i pregăti să merga să lupte alături de trupele românești și sovietice. Până atunci evreii nu avea voie să poarte arme şi de aceea fuseseră duși în lagăre de muncă și trebuiau să doneze bunuri pentru armată.

Tata și un grup de prieteni evrei au primit o notă să se prezinte de urgență la Slănic, la tabără de instruire militară. Cel care a trimis scrisoarea, nu precizase destinaţia Slănic Prahova. Ei știau că trebuia să merga la Slănic Prahova, aflaseră de la alții care au primit scrisori similare. Și atunci tatei i-a venit ideea să meargă la Slănic Moldova și să le spună că ei așa au crezut. Și au pornit cu toții, le-a luat multe zile să ajungă până acolo. Când au ajuns acolo, li s-a spus că trebuie să mergă la celalat Slănic, la Slănic Prahova. Zis și făcut, dar din cauza dificultăților de transport până au ajuns acolo s-a terminat războiul.

Istorioara 4. Căsătoria cu mamă in absentia.

Părinţii mei s-au căsătorit la 6 Martie, 1945 când Guvernul Groza a preluat puterea și practic a început instaurarea regimului comunist. Mama era de religie luterană, tata era de religie iudaică. Mamă lui tata (Jeanetta)  care l-a crescut singură pe tata, nu a fost de accord cu căsătoria lui cu o luterană. A mai îmbunat-o un pic faptul că mama mamei mele a fost de origine evreiască şi se convertise la religia luterană ca urmare a căsătoriei cu un membru al unei familii cunoscute din Arad de origine maghiaro-germană. (Hehs), dar l-a rugat pe tata să nu meargă în nici un caz la biserica luterană. Tata care o iubea extraordinar pe mama (relație care a ținut peste 50 de ani până la moartea ei, în 1995), a avut o idee pe care şi mama a împărtăşit-o: Mama s-a dus la episcopul luteran de Arad și l-a rugat să o căsătorească cu tata la Biserica Luterană fără ca tata să fie de faţă. Și așa s-a și întâmplat; mamă s-a căsătorit cu tata, tata fiind in absentia. Iubirea dintre ei a fost mult peste diferențele religioase, de fapt nici tata și nici mama nu erau foarte religioși și și-au respectat credința. Legat de asta este și faptul că și mama a avut obsesia ca şi eu să fiu botezat luteran. Era un fenomen care s-a văzut la evreii care au rămas în România, mulți s-au botezat și au schimbat numele. L-am apreciat pe tata mult că nu și-a schimbat numele deși i s-a propus de multe ori să devină Roșu în loc de Roth. Și așa eu am fost botezat luteran de episcopul luteran din Cluj. Nu am avut nici un naş sau nașă, singura ”naşă” a fost fiica episcopului care a fost rugată să participle din lipsă de altcineva. Noi nu aveam familie cu care să ţinem legătura, deci până la căsătoria mea am fost numai noi trei.

Cei trei membri ai familiei Roth

Istorioara 5. Primirea în PCR

Nici mama și nici tata nu au fost membrii PCR. De multe ori auzeam discuții acasă pe tema asta.  Cred că la mama nu i s-a propus niciodată, nu avea o origine socială sănătoasă, provenea dintr-o familie avută din Arad. Deși ramura familiei lui mama fusese excomunicată din familia Hehs, pentru că tatăl ei era mare chefliu, jucător de cărți și și-a pierdut averea la cazino.

Cu tata a fost diferit. El fiind om de afaceri, nu i-a plăcut niciodată ideea comunismului. A fost curtat  mult de către organizațiile de partid unde a lucrat, ca să între în partid. Tata găsea tot felul de scuze, originea lui era OK, majoritatea familiei a fost exterminată în război. Până la urmă  nu a putut scăpa și secretarul organizației de bază de la firma unde lucra (asta era cam în 1948) i-a spus că trebuie să accepte. Neștiind cum să scape, un refuz categoric l-ar fi pus pe lista neagră a dușmanilor de clasă,  a spus că e de acord. Și i-au stabilit o ședință de confirmare înainte să fie cooptat la Comitetul Orășenesc de Partid. Tata s-a tot gândit cum să scape de asta și i-a venit o idee. La ultima ședința de cooptare în față secretarului comitetului de partid orășenesc Cluj, după o serie de întrebări legate de avere, familie, convingeri politice, l-au întrebat dacă a fost vreodată membru în ceva organizație politică sau de altă natură. Și aici a venit ideea genială și a spus că a fost membru într-o celulă sionistă la Arad, ceea ce a fost numai parțial adevărat el nefiind membru, ci numai simpatizant. Nu a mai fost întrebat niciodată dacă vrea să între în Partid, deci a obținut ce a vrut.

Istorioara 6. Cum m-a scăpat tata de Securitate

Eram în clasă a 10-a, la Liceul de Informatică (se numea pe atunci LPAD). Era în 1973. Aveam ore seara pe fosta stradă 23 August. Într-o seară sunt chemat la Director. Eram un elev destul de bun și considerat cuminte. Mă duc acolo și în birou, în locul directorului liceului, văd un tip la costum care citea ”Pentru Patrie”, revista Ministerului de Interne. Mă salută și îmi spune că este Căpitanul X (nu îi țin minte numele știu numai că ulterior a ajuns șef de personal la Institutul de Chimie). Și ar vrea să povestească cu mine despre colegul B. Mama lui B. câștigase o excursie de 2 locuri la loterie, trebuia să meargă la Paris. Căpitanul mă întreba ce părere am, dacă ește în regulă să îi dea viză colegului meu sau nu. Eu i-am spus că sigur, este un tip de încredere, etc. După care mă întreabă dacă ascult Europa Liberă. Eu îi pun că sigur că o ascult, ascult numai muzică pentru că la Radio în România nu se dă muzica care îmi place.  Mă întreabă dacă noi discutăm politică cu colegii. I-am spus că nu, noi discutăm numai de fete și de fotbal. Am început să bănuiesc ce vroia individul. A scos un dosar cu toţi colegii mei și a început să mă întrebe aleator despre unul sau altul. I-am spus numai lucrurile banale știute, că este premiant sau are probleme la matematică, etc.

Asta a durat cam o oră jumate, era 7.30 seară și orele erau până la 8. La sfârșit îmi spune că îi place cum gândesc și ar vrea să facă întâlnirile astea cu mine permanente. Aici mi s-a adeverit bănuiala. Vroia să mă facă “besúgó” (șoptitor)”  așa cum discutau părinții mei acasă despre unii de care știau că ar colabora cu Securitatea. Aici m-am speriat și i-am spus că trebui să mă gândesc. La care tipul a spus că e perfect, era o marți, ne vedem  joi la Camera PSI (Pază și Securitatea Incendiilor) de la Biblioteca de Matematică din apropiere.  Dar mi-a spus ca să nu spun la nimeni despre această întâlnire.

Într-o stare de surescitare și șoc, am fugit acasă, și le-am spus la mama și tata că trebuie să le povestesc ceva. Le-am spus ce s-a întâmplat, ei au zâmbit și mi-au spus că li s-a întâmplat și lor, dar ei au refuzat asta, și că astea fac parte din politica Securității care încearcă să atragă minorități ca și colaboratori, ducând o politică de “divide et impera”. Tata m-a sfătuit să mă duc înapoi joi și să îi spun ofițerului că sunt de acord, dar înainte să iau hotărârea trebuie să îi întreb pe părinți dacă mă lasă să fac asta. Și așa am făcut, m-am întâlnit cu individul de la Securitate, i-am spus asta și atunci el mi-a zis să dau uitării totul și m-a întrebat de orarul unui coleg, i-am spus că este ca și orarul meu, și acesta şi plecat  peste două săptămâni, în Franța, ca ghid BTT.

Inteligența și experiența lui tata m-au ajutat să scap de această situație și să driblez organizația pe care o uram. Nu am mai fost niciodată solicitat să colaborez cu ei și nu am primit pașaport să plec în vest, niciodată.

Epilog. Cugetări de-ale lui tata pe care le am în minte permanent .

 1.      Nu minți niciodată că atunci nu trebuie să ții minte ce să spui. Cea mai bună minciună este adevărul, nu trebuie să ții minte nimic.

 2.      Bătrânețea nu este bună, dar alternativa este mult mai rea.

 3.      Dacă respecți cele 10 porunci o să ai o viață liniștită.

 4.      Către copiii mei: Când nu o să mai fiu, mai haideți la mormântul meu și spuneți-mi ce e nou în afaceri, o să îmi facă deosebită plăcere să fiu la zi.  A fost incântat că ambii au ales meserii legate de ce a făcut el.

 5.       Béla Müller a fost singurul lui prieten din ultimii ani cu care se întâlnea la un pahar, în fiecare  sâmbătă.

La un pahar de vorbă: László Roth şi Béla Müller

Béla bácsi venea de la Sinagogă și urca la noi pentru un pahărel de vişinată, o cafea, o ţigară pe ascuns, şi o discuţie despre evenimentele politice ale săptîmânii. Se despărțeau spunând: “Acum am rezolvat problemele politice ale săptămânii trecute, am pregătit săptămâna viitoare și când ne reîntâlnim avem aceeași treabă de făcut”.

 6.      I-am cumpărat o mașină de calculat cu taste mari (avea cam 91 de ani) și i-am spus să facă calculele pentru bloc (el era contabilul asociației)  cu el. Ziua următoare îl văd că adună cu mână. “Ce faci tata ? Nu folosești calculatorul?” “Ba da, îl folosesc numai să verific dacă obținem același rezultat”.

Tata a plecat dintre noi la 95 de ani…Atunci mi s-a apus că dacă un om drag ţie, părăseşte lumea asta, nu va mai fi niciodată undefusese până atunci, dar va fi întotdeauna unde ești și tu. Este foarte adevărat.

Los Gatos, California 16 Iunie 2014