Anchetarea şi procesul lui Adolf Eichmann

În 23 mai 1960, primul ministru al Israelului, David Ben Gurion, a apărut în fața Knessetului din Ierusalim cu un scurt anunț: Nu demult serviciile de siguranță israeliene (Șin Bet) l-au descoperit pe unul din cei mai mari criminali naziști, Adolf Eichmann, răspunzător, împreună cu alți conducători naziști, de ceea ce ei au numit „soluția finală a problemei evreilor”, adică anihilarea a șase milioane de evrei din Europa. Adolf Eichmann se află deja în arest în Israel și în curând va începe procesul lui, pe baza legii de aducere în instanţă a naziștilor și a ajutoarelor lor. Capturarea și aducerea în țară a lui Adolf Eichmann au stârnit o furtună de sentimente în Israel. Printre supraviețuitori au apărut reacții contradictorii. Pe de o parte încercau un sentiment de ușurare, pe de altă parte mulți s-au plâns că li s-au trezit din nou sentimentele de groază și de durere pe care le-au reprimat de atâția ani. Ben Gurion și alți politicieni au văzut în acest proces o ocazie istorică pentru a dezvălui populației Israelului și a lumii întregi ororile Holocaustului, o parte esențială a celui de al Doilea Război Mondial. Ben Gurion a înțeles uriașa importanță educativă a acestui proces carea avea lor într-un tribunal israelian. Read more…

Talmudul – cartea care îi înfurie pe antisemiți

Dacă dăm o căutare pentru cuvântul „Talmud” pe Google în limba română găsim trei feluri de documente. Primul este o listă de citate din Talmud, dar și din alte surse, din care reiese că evreii au cusururi, sunt infractori, pedofili, urăsc alte popoare și așa mai departe. Al doilea sunt câteva cărți traduse despre Talmud, din care aflăm câte ceva despre conținutul cărții. Categoria cea mai mare este reprezentată de o serie de cărți, originale sau traduse, xenofobe, antisemite, unele mai bine documentate, însă majoritatea sunt gunoaie literare. Un lucru este comun multor intelectuali români cu cei din lumea mare: un dispreț bolnăvicios față de această carte specială care trebuie studiată mulți ani pentru a fi înțeleasă, cu condiția de a ști perfect ebraica rabinică și biblică, precum și aramaica babiloniană. Însă aceasta nu este de ajuns. Cine nu cunoaște limbajul și mai ales stilul literar specific epocii, va înțelege eronat textul care este foarte complicat. Textul conține dispute între înțelepți din diferite perioade și locuri, iar în carte apar toate sugestiile, atât cele care au fost acceptate, cât și cele respinse. Acești înțelepți aveau un stil aparte de a se exprima, plin de superlative, parabole, povești și legende. Cine nu înțelege acest lucru nu se poate da drept mare cunoscător.Read more…

Protocoalele înțelepților din Sion

Protocoalele înțelepților din Sion este o cărticică de vreo 100 de pagini care conține esența ideilor antisemite adunate de-a lungul anilor. Este cel mai răspândit document antisemit din istorie, cu un impact devastator asupra sorții evreilor în sec. XX. Această falsificare a apărut pentru prima oară în Rusia, în 1903, cu sprijinul bisericii și al autorităților țariste. Mai târziu a devenit una din cărțile de bază folosite de naziști pentru justificarea ororilor comise de ei. Chiar în zilele noastre cartea este folosită în același scop de diverse organizații antisemite. În unele țări arabe, ea este împărțită gratuit celor interesați. Nimeni nu știe – sau nu-i pasă – că este vorba despre cel mai mare fals literar din istorie. Protocoalele sunt un plagiat al unei broșuri de satiră politică din sec. al XIX-lea. Ea a fost falsificată, toate comploturile din versiunea originală au fost atribuite evreilor, totul devenind un complot mondial pentru a domina lumea. Acest fals grosolan este opera renumitei Ohrana, poliția secretă a țarilor ruși. Ea a fost publicată în 1903, la Sankt Petersburg, în ziarul Znamia (Steagul). Cartea conține 24 de texte antisemite, sub formă de protocoale, care după părerea lor ar fi fost scrise la o întrunire secretă a conducerii poporului evreu, în cadrul primului congres sionist din 1897. Broșura originală, semnată de Maurice Joly și îndreptată împotriva lui Napoleon III, a apărut în 1864 la Bruxelles sub titlul Dialogue aux enfers entre Montesquieu et MachiavelRead more…

Hannah Szenes – o eroină desăvârșită

În noiembrie 2020, la 74 de ani de la execuția ei la Budapesta, familia ei a hotărât – după multe ezitări – să predea Bibliotecii Naționale a Israelului arhiva personală a celui mai celebru membru al familiei, poeta și luptătoarea din forțelor speciale și de parașutiști, Hannah Szenes. Specialiștii bibliotecii au fost șocați de numărul uriaş de manuscrise pe care le-a lăsat în urmă, deşi avea doar vârsta de 23 de ani. Din ele aflăm multe detalii inedite despre viața ei și din activitatea literară, sionistă etc. De exemplu, încă de la vârsta de 6 ani a redactat un ziar. Pe la 12 ani, a început să scrie în ebraică, dar cunoştea perfect engleza, după cum se vede din scrisoarea trimisă în 1944 fratelui ei George. Scrisoarea a fost trimisă din Croația, cu câteva zile înainte de a trece în Ungaria unde avea să fie arestată în curând. Printre documente se află și o poezie scrisă în 1941 la Nahalal. Ea pare o profeție pentru ceea ce o aștepta. Ca în toate poeziile ei, cuvintele sunt foarte simple: Să mor… de tânără… să mor… Nu, nu doream…Read more…

Prima femeie care a candidat la președinția Statelor Unite

Kamala Harris, prima vice-președintă americană, femeie de origine afro-asiatică (măritată cu un evreu) a împlinit un vis de 150 de ani. Este adevărat, a fost deja o candidată la postul de vicepreședinte, Sarah Palin în 2008, și una la postul de președinte, Hillary Clinton în 2016, însă puțini știu că acest vis datează încă în sec. al XIX-lea. n a doua parte a sec. al XIX-lea și la începutul sec. XX mișcarea sufragetelor a luat amploare mai ales în Britania, SUA, Australia și Noua Zeelandă. În SUA, femeile au „îndrăznit” să ceară dreptul la vot pentru prima oară în anul 1848, la convenția de la Seneca Falls, din statul New York. Pe lângă abolirea sclaviei, femeile cereau și egalitatea cu bărbații și dreptul de vot. Abia în 1928 (!), adică cu 80 de ani mai târziu, toate femeile americane trecute de 21 de ani au primit dreptul să voteze. Alte țări au anticipat SUA cu mulți ani. Prima a fost Insula Man, care era sub steagul britanic, în 1881. Primul stat independent care a acordat femeilor dreptul de vot a fost Noua Zeelandă, în 1893. A urmat Australia de Sud. În SUA s-a acordat dreptul de vot numai femeilor albe într-o parte a statului Wyoming și în statul Utah, în 1870.Read more…

S-a stins din viaţă Ruth Dayan

Ruth Dayan, a decedat vineri, 5 februarie 2021, cu doar o lună înainte de a împlini 104 ani. Prima soţie a lui Moshe Dayan a fost o femeie extraordinară, iubită și apreciată, un exemplu de patriot adevărat și o personalitate independentă, plină de iniţiativă şi, mai ales, înțeleaptă. Părinții ei au făcut aliya la începutul secolului XX. Tatăl ei, avocat, era originar din Ucraina, iar mama, profesoară, era din Chișinău, din familia Kalimner. Am putea spune că Ruth Dayan avea și rădăcini românești. Familia a sosit la Rișon Lețion unde erau foarte mulți români și mai sunt și astăzi. În anii 1930, după ce a absolvit Gimnazia Ivrit din Ierusalim, Ruth şi-a continuat studiile la școala de fete din Nahalal, în Galileea. Acolo l-a întâlnit pe tânărul Moshe Dayan cu care s-a căsătorit în 1935. Au rămas împreună până în 1972 când au divorţat şi Moshe s-a recăsătorit. Read more…

Tu Bișvat (15 a lunii Șvat). Cum a devenit această zi sărbătoarea pomilor?

La fel ca alte sărbători „minore”, Tu Bișvat nu este amintită în Vechiul Testament. Ea nu este o sărbătoare a plantării de pomi, așa cum o cunoaștem azi; poate nici măcar nu este o sărbătoare, ci doar o dată care marchează în calendar o perioadă a anului agricol din Ereț-Israel. Pentru un popor exclusiv agricol, care se ocupa cu păstoritul și cu prelucrarea pământului, aproape fiecare sărbătoare din perioada biblică are și aspecte agricole. Sărbătoarea de Pesah indică coacerea orzului, din care se făcea pâinea, hrana de bază a populației. Noua recoltă era așteptată cu nerăbdare, la fel ca pâinea proaspătă. Chiar numele lunii, Nisan, înseamnă aviv, primăvară. În cartea Exod aviv, primăvară, este sinonim cu coacerea orzului. Urmează cele 49 de zile de omer, în care se cărau și se numărau snopii. La sfârșitul lor avem sărbătoarea de Șavuot, secerișul grâului și aducerea la Templu a primei recolte. În afară de primirea Torei pe Muntele Sinai, aceasta este o sărbătoare pur agricolă, numită hag habikurim, sărbătoarea primei recolte. Apoi Sucot sărbătorește strângerea recoltei pentru iarnă. Tot atunci încep și rugăciunile pentru ploaie, ca să avem un an îmbelșugat. Read more…

Primul vaccin din istorie – ce s-a schimbat în cei peste 200 de ani?

În viață apar întâmplări și coincidențe pe care ne-ar fi greu să le inventăm dacă am dori. Așa putem descrie și crearea primului vaccin anti-COVID prin cooperarea celor două companii, Pfizer și BioNTech. Realizatorii acestui vaccin au fost patronii firmei BioNTech, o pereche de cercetători germani, prof. Uğur Şahin, președintele companiei și soția sa, dr. Özlem Türeci, vice-președinte. Într-un interviu acordat după aprobarea vaccinului, el a povestit că deja în ianuarie 2020, când boala produsese doar o epidemie locală în China, ei au înțeles că acest virus va deveni o problemă mondială și au început imediat să lucreze la prepararea unui vaccin. În martie s-au aliat cu uriașul concern Pfizer și până în decembrie au ajuns printre cei mai bogați oameni din Germania, valoarea companiei crescând într-o singură zi cu 20 de miliarde de Euro. El a ajuns în Germania la vârsta de 4 ani, cu familia lui de imigranți turci, iar soția lui s-a născut în Germania, tot într-o familie de imigranți turci. Am adus în atenţia cititorilor această poveste, luată parcă dintr-o carte de basme, pentru a sublinia asemănarea uluitoare cu primul vaccin din lume, al cărui principiu a ajuns în Anglia tot din Turcia. Și atunci, la fel ca astăzi, au apărut teorii ale conspirației, unii oameni au negat eficiența vaccinului și chiar au inventat tot felul de primejdii. Istoria nu se repetă, putem însă compara procesele, pentru a le înțelege mai bine. Read more…

Minorități și alte grupuri marginalizate în Israel. Templerii

În Israel trăiesc grupuri de oameni de diferite etnii și religii, care au venit pe aceste meleaguri din diferite motive, în ultimele două secole. Sunt evrei, creștini, musulmani și chiar de alte credințe. Ei aparțin unor etnii și chiar rase diferite, au culori diferite și au venit în scopuri diferite. Un aspect al profesiei mele fiind studiul limbilor etnice minoritare, atât în Israel cât și în restul lumii, aș vrea să prezint unele din aceste grupuri, care numără de la o familie sau două până aproape zece mii. Primul grup este cel al templerilor. Aceștia sunt membrii sectei protestante Tempelgesellschaft (Societatea Templului), din regatul german Württemberg (azi statul Baden-Württemberg). Ei înșiși și-au luat numele de templeri. Secta a fost înființată la mijlocul secolului al XIX-lea de către teologul evanghelic Christoph Hoffmann. Membrii ei credeau că trebuie să refacă „Regatul lui Dumnezeu” în Ereț Israel, pentru a pregăti cea de a doua venire a mântuitorului. Prin anii 60 ai secolului al XIX-lea au venit întâi câțiva coloniști solitari. Unii au întemeiat o așezare în sudul Galileei, în Valea Izreel, dar ea a eșuat. În 1868 a venit din Germania primul grup organizat de 454 de membri.Read more…

Hanuca – o sărbătoare care s-a consolidat de-a lungul vremii

Joi seara, în 10 decembrie 2020, evreii din toată lumea aprind o lumânare în cinstea unui eveniment petrecut acum 2.200 de ani, care a salvat poporul evreu de la asimilare și dispariție și a făcut posibilă reluarea ritualului din Templul purificat. Fiecare sărbătoare evreiască ne amintește despre evenimente importante care au format poporul evreu și care au jucat un rol capital în istoria lui: de Pesah sărbătorim ieșirea din robia egipteană, de Șavuot primirea Torei pe Muntele Sinai, de Sucot ne amintim de traiul din pustiu, iar de Purim de salvarea poporului din mâinile celui care voia să-l extermine. Iar de Hanuca sărbătorim salvarea poporului evreu de la primejdia exterminării spirituale, de pierdere a credinței, a culturii, a limbii și istoriei, a existenței ca un popor. Este războiul fiilor luminii(bnei or) împotriva fiilor întunericului (bnei hoșech). În secolul al II-lea î.e.n. Iudeea era, ca de atâtea ori în istorie, miza a două mari puteri rivale. Ambele erau urmașele imperiului lui Alexandru Macedon: Imperiul Seleucid cu capitala la Damasc și Imperiul Ptolemaic cu capitala la Alexandria, în Egipt. În anul 200 î.e.n. seleucizii au cucerit Iudeea de la ptolemaici, care stăpâniseră țara până atunci. Regele seleucid, Antiochus III cel Mare, le-a garantat evreilor dreptul de a trăi potrivit cutumelor lor strămoșești. Urmașul lui la tron, Antiochus IV Epiphanes, fiind în lipsă de fonduri din cauza obligațiilor sale față de romani, a adunat bunuri din statele cucerite. Iudeea era o pradă bună, mai ales comorile din Templu. Read more…

Gânduri de cititor și de autor

Aș vrea să prezint reacțiile mele la unele idei pe care le-am citit și le-am scris în Baabel. Mă refer doar la chestiuni la care mă pricep; niciodată nu mi-aș exprima părerea în legătură cu ceva ce nu cunosc în profunzime. Prefer să dedic acestui subiect un articol întreg, decât să scriu comentarii nesfârșite. În serialul lui Tiberiu Roth, despre istoria poporului evreu, așa cum rezultă din Vechiul Testament, mă jenează felul în care este tratat textul biblic și istoria care rezultă din el. Am impresia că autorul nu își dă seama că tratează un text vechi trei mii de ani, scris într-un stil aparte, nu o carte de istorie contemporană. Vechiul Testament, ca și Noul Testament, texte sacre pentru foarte mulți oameni, sunt scrise într-un stil mistic unde subtextul este de obicei mai important decât textul însuși, ca întotdeauna în literatura bună. Prin analogie, cineva care nu înțelege cele scrise între rânduri de Eminescu, Coșbuc sau Caragiale, mai bine să nu explice cele scrise. Chiar și literatura pentru copii, cum ar fi Micul prinț sau poveștile fraților Grimm, nu poate fi înțeleasă dintr-o lectură superficială. Cu atât mai mult textele originale – Vechiul Testament în ebraică și Noul Testament în greacă. Ele conțin mesaje ascunse, pe care înțelepții încearcă să le descifreze de aproape două mii de ani. Fiecare literă e importantă, chiar și cuvintele care par să lipsească.Read more…

Oare diaspora ar fi o traducere corectă a cuvântului ebraic galut?

Diaspora este un cuvânt grec antic, diaspere format din dia (de-a lungul) și speiren (dispersare), care împreună înseamnă „împrăștiere, dispersare”. Acesta este sensul în care a fost folosit în greaca antică. În acest sens cuvântul se găsește și în traducerea Vechiului Testament în limba greacă din sec. al IV-lea î.e.n. Septuaginta, în Deuteronom 28:25. Cu acest cuvânt, diaspora, este tradus cuvântul ebraic biblic zaava (catastrofă, nenorocire). În traducerile românești pe care le-am văzut apar variante foarte îndepărtate de original. Cu toate acestea, luând în considerație că această traducere a fost făcută de înțelepți evrei, putem spune că ei nu au tradus cuvântul ad litteram, însă i-au dat o interpretare valabilă și până astăzi; Poate fi o aluzie la faptul că pedeapsa exilării ar fi o catastrofă. Cuvântul „diaspora” a fost folosit de greci în primele secole ale erei noastre pentru a ilustra uriașa comunitate a evreilor din orașul Alexandria din Egipt, care cuprindea pe vremea aceea un milion de evrei. Acesta este un sens identic la cel folosit astăzi în diferitele limbi. După cum reiese din documentele civile aflate în posesia noastră, cuvântul diaspora nu a fost folosit în sensul de exilare a evreilor până în anul 1869, acum 150 de ani. Cuvântul original ebraic paralel cu diaspora, galut, este total diferit. În primul rând cuvântul galut, precum și ideea pe care o reprezintă, apar deja în Vechiul Testament. În ebraica biblică cuvântul înseamnă „deportat, exilat, expulzat, expulzați, expulzare”. Read more…

A murit Rabinul Jonathan Sacks

În ziua de 7 noiembrie 2020 a murit Rabinul Jonathan Sacks, răpus de cancer la 73 de ani. A fost prim rabin al Marii Britanii, profesor universitar și membru al Camerei Lorzilor. Rabinul Sacks a fost una din cele mai mari somități contemporane evreiești în probleme de etică și morală și unul din cei mai importanți teologi. Începând din 1991, timp de peste 20 de ani, el a fost prim rabin al comunității evreilor din Commonwealth și Av Bet Din Londra. În același timp a fost și profesor le Yeshiva University din New York. În anul 2009 a fost numit membru pe viață al Camerei Lorzilor. Prințul de Wales l-a numit „un far al națiunii, un prieten devotat și un consilier valoros”. După ce și-a încheiat rolul de prim rabin s-a stabilit la Ierusalim, împărțind timpul între Londra și Ierusalim. Mulți evrei religioși, printre care și eu, îl întâlneam la sinagogă sau la alte evenimente, sau pur și simplu îl vedeam pe stradă.Read more…

S-a stins din viaţă Iehoșua Blau, un clujean remarcabil

Săptămâna trecută s-a stins din viață la vârsta de 101 ani cel mai remarcabil clujean din societatea israeliană, profesorul Iehoșua Blau. El a fost jelit de toată comunitatea științifică din Israel și din multe alte țări. Prof. Blau a fost cel mai mare specialist în limba arabă medievală folosită de evrei și de creștini și unul din cei mai mari specialiști în limba ebraică. El a predat timp de aproape 60 de ani la Universitatea Ebraică din Ierusalim, ani mulți și la Universitatea din Tel Aviv și a fost aproape 20 de ani președintele Academiei Limbii Ebraice. Iehoşua Blau s-a născut în 1919 la Cluj, într-o familie religioasă. A învățat la școala elementară neologă din Cluj. Când el avea 12 ani, familia s-a mutat la Viena. Acolo a început să studieze la înalta școală de rabini și la Universitatea din Viena. După anexarea Austriei de către Germania, familia a reușit să părăsească Austria și să vină în Israel. Aici el a început studiile la Universitatea Ebraică și a făcut doctoratul în domeniul limbii iudeo-arabe. A predat întâi la liceu, apoi la universitate la secția de Limbă și Literatură Arabă la Ierusalim și la secția de Limbă Ebraică la Tel Aviv.Read more…

Iehuda Barkan răpus de Covid

Sâmbătă, 24 octombrie 2020, dimineața, după o luptă cruntă de peste o lună, Iehuda Barkan, cel mai celebru actor de filme din Israel, a cedat în faţa virusului ucigaș. Avea 75 de ani. Înmormântat a avut loc la 25 octombrie, cu participarea a numai 200 de persoane, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Cât de celebru și de iubit era se poate vedea din nenumăratele pagini de Google care anunță moartea lui. Știrile de seară ale posturilor de televiziune israeliene au debutat cu anunţul acestei veşti tragice, căreia i-au alocat mai mult de un sfert din durata emisiunii. Este pentru prima oară când văd așa ceva în Israel, unde subiectele mondene sau sportive nu intră la știri. Benjamin Netanyahu, care a ținut o conferință de presă la ora 21.00 despre înțelegerea cu Sudanul, a început prin elogierea lui Iehuda Barkan. Este o onoare nemaiauzită. Iehuda Barkan a pus bazele cinematografiei populare israeliene prin talentul lui enorm și prin felul în care știa să se facă îndrăgit de toată lumea.Read more…

Palestina în al Doilea Război Mondial

În vara anului 1940 Europa era în flăcări. O mare parte din vestul Europei era ocupată de trupele naziste, care ajunseseră pe malul Canalului Mânecii și se pregăteau să invadeze Anglia. Bătălia Angliei începuse și ea. În iulie trupele britanice au reușit să se retragă de pe continent în ultima clipă, într-o acțiune de salvare disperată, poate unică în războaiele de până atunci. Și în România se petreceau schimbări majore. Regele Carol al II-lea a fost înlocuit de Mihai, Armata Roșie a ocupat o parte din Basarabia și Bucovina, iar nordul Transilvaniei a trecut în mâna ungurilor, fapt care va aduce patru ani mai târziu la exterminarea majorități evreilor din zonă. În aceeași perioadă în Palestina, mai ales la Tel Aviv, populația trăia parcă pe o altă planetă. Lumea se distra, străzile erau pline de petrecăreți, cafenele și restaurantele erau aglomerate, pe plajă nu găseai un loc liber – un contrast vizibil cu evenimentele care se petreceau nu departe de granițele țării. Tocmai se împlinise un an de la începutul acestui război groaznic. Într-o după amiază caldă de sfârșit de vară, în 9 septembrie 1940, la ora 16:12, paradisul s-a transformat în infern. Timp de peste o jumătate de oră câteva avioane au bombardat centrul orașului, o zonă exclusiv rezidențială. Erau avioane italiene. Italia, aliata Germaniei, era în război cu Britania, care deținea mandatul asupra Palestinei. Avioanele erau staționate în insula Rodos.Read more…

Sucot – Sărbătoarea colibelor

Sărbătoarea de Sucot este ultima sărbătoare din ciclul de sărbători evreiești de toamnă din luna evreiască Tișre. Sărbătoarea ține opt zile, dintre care șapte se stă în colibă (suca). Este o sărbătoare foarte frumoasă și foarte iubită, care simbolizează sfârșitul sărbătorilor, sfârșitul verii și al anului agricol. Să nu uităm că în Israel există doar două anotimpuri: vară și iarnă. Mulți dintre noi avem impresia că sărbătorile evreiești au un caracter strict religios, cu rugăciuni în sinagogă și mese îmbelșugate acasă. Adevărul este că aceste sărbători, mai ales cele trei sărbători în care se făcea pelerinaj la Ierusalim – Pesah, Șavuot și Sucot – au un important aspect agricol, descris chiar în Mișna și Talmud. Dintre ele, Sucot este cea mai evidentă, când cele patru specii de plante (chitra, frunza de palmier, mirtul și salcia) sunt asociate și în rugăciune. În Israelul modern, obiceiurile practicate în perioada biblică au fost reînnoite și adaptate lumii moderne.Read more…

Cea mai mare catastrofă din istoria aviației civile din Israel

Anul acesta s-au împlinit 65 de ani de la cea mai mare catastrofă din istoria aviației civile din Israel. În 27 iulie 1955 un avion al companiei aeriene El Al s-a prăbușit pe teritoriul Bulgariei și toate cele 58 de persoane aflate la bord au murit. Cea mai mare catastrofă aeriană militară a fost tragicul accident din 1997, în care s-au ciocnit două elicoptere în drum spre Liban și 73 de soldați israelieni și-au pierdut viața. Era zborul civil internațional 401 de la Londra la Tel Aviv, cu escale la Paris și Viena. Avionul era de tip Lockheed Constellation cu patru motoare – avioane similare erau și în serviciul armatei americane. La bord erau 51 de pasageri și un echipaj format din şapte persoane: 15 israelieni (patru dintre ei din echipajul de zbor), 12 americani, şase francezi, cinci cetățeni sovietici, patru canadieni (unul din echipaj), patru britanici (printre ei și logodnica căpitanului), patru din Africa de Sud (printre ei și căpitanul), trei germani de vest, un polonez, un austriac, o suedeză (însoțitoare de zbor) și doi fără cetățenie. După realimentare cu combustibil, avionul a decolat din Viena spre Tel Aviv în 27 iulie, la ora 2:53 a.m. Read more…

Operațiunea „Nunta”

În 15 iunie s-au împlinit 50 de ani de la tentativa unui grup de evrei extrem de curajoși de a evada din „raiul sovietic”. Pentru prima oară după Revoluția din Octombrie 1917, un grup de 16 evrei din Uniunea Sovietică au planificat o evadare eroică, prin deturnarea unui avion. Planul era pueril, ei nu au ajuns nici măcar până la avion. Totuși, însuși eșecul lor a avut un efect mai mare decât ne-am fi putut aștepta: începutul alialei din URSS. Totul a început în 1967, după victoria din Războiul de Șase Zile. Impactul ei s-a făcut simțit nu numai în Israel, ci și asupra evreilor din diaspora, mai ales cei din URSS și SUA, unde trăia pe atunci cel mai mare număr de evrei. Mulți au conștientizat doar atunci că Israelul este nu numai un refugiu, ci o țară puternică, unde vor putea duce o viață bună și prosperă. Această victorie a fost un semn de deșteptare că merită să lupți pentru a putea reveni în patria ta străbună. Ideea de evadare aeriană s-a născut într-un asemenea grup din Leningrad, la începutul anului 1970. După spusele participanților, ideea a fost a lui Mark Dymshits, un pilot de luptă dat afară din armata sovietică pentru că era evreu.Read more…