Istoria supravieţuirii lui Pierre Massart şi Marcel Brugnon a ajuns în paginile revistei noastre printr-o întâmplare fastă. George Dehut, un francez emigrat în Australia, a găsit pe internet amintirile Palmei Stern publicate în Baabel cu câţiva ani în urmă[1]. Numele ei îi era cunoscut din poveștile bunicului său, Perre Massart, care era unul dintre cei doi francezi cu care Palma a trecut ilegal frontiera României, pentru a se salva de deportarea la Auschwitz. Georges a reconstituit biografia bunicului său decedat, bazându-se pe însemnările care au rămas în urma lui, pe amintirile din familie şi, mai ales, pe o serie de discuții cu fostul său camarad de arme, Marcel Brugnon, celălalt francez care apărea în memoriile Palmei. Continuăm publicare extraordinarei poveşti de supravieţuire a celor doi militari francezi evadaţi. “Evadarea. Civilii polonezi veneau regulat în lagăr cu căruța pentru diverse munci sau aduceau puțină mâncare la bucătării. Într-o zi, cu complicitatea polonezilor, prizonierii francezi au dezhămat unul dintre cai și l-au dus într-un grajd, l-au tăiat, l-au jupuit și l-au împărțit în sute de bucăți, devorate pe loc. Gardienii nu au găsit nici oase, nici copite, absolut nimic. În câteva minute calul dispăruse. În lagăr a fost scandal: animalul fusese mâncat crud. Pierre și cu mine nu am participat, dar știam. A fost o mică victorie pentru deținuți, deși cu ușurință ea s-ar fi putut întoarce împotriva noastră. Am observat niște muncitori polonezi care au plecat din lagăr cu căruța goală. Ne-am gândit să ne ascundem în căruță și să ieșim astfel din lagăr. Dar ieșirea era atât de bine păzită, încât ar fi fost practic sinucidere. Și totuși, în ciuda slăbiciunii noastre fizice – după doi ani de prizonierat, săptămâni petrecute în carcere, încercări de evadare eșuate, supraveghere SS, distanța de Franța și de familiile noastre – dorul de libertate nu ne-a părăsit niciodată, nici pe Pierre, nici pe mine. Tot timpul ne gândeam la evadare; era unul din subiectele noastre favorite de conversație. Aveam încredere deplină unul în celălalt.Read more…
Odiseea lui Pierre Massart și Marcel Brugnon (I)
Istoria supravieţuiri a lui Pierre Massart şi Marcel Brugnon a ajuns în paginile revistei noaastreprintr-o întâmplare fastă. George Dehut, un francez emigrat în Australia, a găsit pe internet amintirile Palmei Stern publicate în Baabel cu câţiva ani în urmă[1]. Numele ei îi era cunoscut din poveștile bunicului său, Perre Massart, care era unul dintre cei doi francezi cu care Palma a trecut ilegal frontiera României, pentru a se salva de deportarea la Auschwitz. Georges a reconstituit biografia bunicului său decedat, bazându-se pe însemnările care au rămas în urma lui, pe amintirile din familie şi, mai ales, pe o serie de discuții cu fostul său camarad de arme, Marcel Brugnon, celălalt francez care apărea în memoriile Palmei. În continuare vom publica în foileton povestea supravieţuirii celor doi militari francezi evadaţi. 1. Lagărul picăturii de apă și al morții lente – 25 iunie 1942. La intrarea în lagăr era o poartă masivă de fier. Trecând prin ea, sub privirea unui ofițer german, am observat lagărul: patru clădiri solide, două încă neterminate, un fost grajd al armatei sovietice, barăci din lemn, totul înconjurat de sârmă ghimpată și turnuri de pază. Câțiva prizonieri, atrași de sosirea convoiului nostru, se îndreaptă spre noi. Poartă uniforme vechi și saboți sau sandale de lemn în picioarele goale. Alții, scheletici și epuizați, ies din clădirile de cărămidă, sperând fără îndoială să recunoască vreun camarad. Un ofițer se răstește la noi: e interzis să vorbim cu ei înainte de percheziție. Ne duc pe un teren viran, unde așteptăm câteva ore să ne vină rândul. Apoi ne îndrumă spre grajdul din centrul lagărului, unde vom fi cazați. Pe jos era pământ gol, fără lumină și fără ventilație. De-a lungul unor coridoare înguste se înșirau priciuri supraetajate pe trei nivele, pentru prizonieri. Fără paie, fără pături. Dormeam direct pe scânduri și înghețam. Ca să ne mai încălzim, ne îngrămădeam unii lângă alții și când unul se întorcea, cei din jur trebuiau să se întoarcă și ei. Majoritatea eram francezi, dar erau și câțiva belgieniRead more…
