O lume condusă de femei?

May 29, 2025By

„Dacă lumea ar fi fost condusă de femei, ea ar fi fost mai pașnică, mai puțin violentă.”  Am auzit această părere în diferite împrejurări, chiar și în comentariile revistei Baabel.  Este o afirmație foarte greu de dovedit, pentru simplul motiv că de-a lungul istoriei au fost prea puține femei care au domnit independent, cele mai multe regine au fost soțiile sau mamele unor regi.  Bineînțeles că multe dintre ele au influențat mersul istoriei, dar au acționat din umbră, sugerând diverse idei soțului sau fiului aflat la putere.  Aproape singura opțiune pe care o avea o femeie ca să domnească era să fie văduvă și mama prințului moștenitor și atunci putea fi regentă până când acesta ajungea la maturitate. Această situație nu s-a limitat la Europa – ați auzit vreodată de o femeie pe tronul Chinei sau al Imperiului Incaș?  Înseamnă că nu este un fenomen cultural, ci trebuie să existe cauze obiective.  Și eu cred că majoritatea femeilor nu aveau calitățile care i se cereau unui domnitor de pe vremuri: să fie un luptător neînfricat și să-și apere țara – altfel nu ar fi avut ce să guverneze!  Legenda amazoanelor, a femeilor luptătoare, este numai o legendă, și chiar dacă ele ar fi existat aievea, ar fi fost tot numai o excepție.  Împărații romani erau adesea proclamați de armată, cei germani erau aleși, dar în mod obișnuit succesiunea se făcea din tată în fiu, iar când un rege murea fără moștenitor, adesea aveau loc războaie civile până când cineva acapara puterea. În Europa aceasta a fost situația „de când lumea”, adică din perioada de tranziție dintre Antichitate și Evul Mediu, când regele franc Clovis a proclamat Legea Salică.  Era, de fapt, primul cod de legi al Europei Apusene și pe el se bazează până astăzi o parte din legislația europeană.  Iar acesta prevedea că femeile nu pot moșteni nici pământuri, nici titluri nobiliare, și cu atât mai puțin coroana. Totuși, încet-încet, în lipsa unor moștenitori bărbați, în Europa au apărut câteva regine domnitoare,Read more…

May 29, 2025 3 comments

Babatha – o telenovelă din antichitate

May 15, 2025By

Mă numesc Babatha, fiica lui Șimon al lui Menachem și de loc sunt din Maoza, de pe malul sudic al Mării Moarte.  E tocmai la granița dintre Iudeea și Arabia Petrea.  Pe vremuri aparținea Regatului Nabatean, dar când eram eu de-o șchioapă au intrat și acolo romanii.  Ca în toate așezările de graniță, e o lume pestriță: nabateeni, evrei, romani, și toți vorbesc mai multe limbi.  Tata era din Iudeea, din Ein Ghedi, și când s-a însurat, s-a stabilit la Maoza și a cumpărat o plantație de curmale de la guvernatorul Archelaus.  Apoi a mai cumpărat încă vreo trei și, ca primă născută, pe toate mi le-a lăsat mie – deci sunt dintr-o familie distinsă și am avut parte de o copilărie lipsită de griji. La 12 ani, când am ajuns la majorat (bat mițva), m-am trezit deodată că sunt „fată de măritat”.  Aș fi preferat să mai aștept, dar nu era să mă fac de râs, să mă bârfească lumea de fată bătrână!  Noroc că tata mi-a găsit un soț pe cinste, Ieșua al lui Ieșua.  I-am dăruit și un fiu, pe care l-am numit tot Ieșua.  Dar fericirea noastră nu avea să dureze mult.  Soțul meu, săracul, a închis ochii și m-a lăsat, la 20 de ani, văduvă cu un copil.  Ce era să fac? După un an, când s-au mai liniștit lucrurile, m-am măritat din nou.  Al doilea soț, Iuda al lui Eleazar Ketușion, era și el crescător de curmale și avea trei plantații la Ein Ghedi – dar nici eu nu am venit cu mâna goală, i-am adus o zestre de 400 de denarii. Read more…

May 15, 2025 17 comments

Noaptea incendiului

May 1, 2025By

Am petrecut o noapte de groază!  Pentru prima dată în cei peste 50 de ani petrecuți în Israel mi-a fost cu adevărat frică, o mare parte din noapte nu am dormit. A fost o zi foarte ciudată, cu temperaturi cu peste 10 grade mai înalte ca de obicei. Tibi Ezri mi-a povestit că la ei au fost 38 de grade, dar eu nu am simțit, pentru că am stat în casă, la răcoare.  A bătut și un foarte puternic vânt de răsărit, numit hamsin.  (În limba arabă înseamnă 50, pentru că se zice că bate 50 de zile pe an.)  Și dacă în România vântul de răsărit, crivățul, aduce gerul din Siberia, aici el aduce căldura și uscăciunea din deșert.  Era un aer apăsător, totul în jur era cenușiu, era furtună de nisip. La început nu știam nimic de incendiu, pentru că vântul a dus fumul în direcția opusă.  Și până noaptea târziu l-am auzit șuierând.  Ne-am baricadat în casă, am închis ferestrele și ne-am prefăcut că totul ar fi în ordine.  Ce altceva puteam face? A fost și o coincidență – aseară ar fi trebuit să sărbătorim Ziua Independenței, dar bineînțeles că toate manifestările s-au anulat.  Și atunci e greu de spus: incendiul s-a aprins de la sine, din neglijența unora, sau a fost pus dinadins.  Fapt este că pe internet a apărut o campanie condusă de Hamas care îi ațâța pe arabi să pună focuri.  Au prins și un suspect, dar mie îmi vine greu să cred că acesta este cu adevărat vinovat – doar și-ar fi ars și propria familie!  Poate că a fost și una și alta, și cauze naturale și intenție rea, pentru că în același timp s-au aprins numeroase incendii, în toate părțile țării, dar cel mai mare a fost în apropierea noastră, în munții împăduriți de pe urcușul spre Ierusalim.  Read more…

May 1, 2025 17 comments

Porumbelul păcii

Apr 17, 2025By

De ani de zile îmi îngrijesc dinții la un stomatolog originar din Franța, pe nume Michel Rothé – soția lui mi-a fost colegă la servici. Ultima dată când am fost la el, trebuia să așteptăm câteva minute și am făcut o remarcă banală despre tablourile de pe pereții cabinetului. Dintre ele, unul singur îmi părea cu adevărat cunoscut: Porumbelul păcii, o schiță de Pablo Picasso, de bună seamă o reproducere. – Nu! Este o schiță autentică, semnată de marele artist. Și cum probabil există numeroase asemenea schițe, prețul nu a fost exorbitant. – Dar se vede mâna marelui artist! – Zău? Ei bine, desenul acesta are o poveste destul de ciudată. În primii ani ai carierei mele la Ierusalim, povestește Dr. Rothé, într-o zi am fost întrebat dacă aș fi dispus să tratez un pacient internat într-un spital psihiatric. Era, desigur, un risc, dar era și o provocare și cum mie îmi plac provocările, am acceptat. Câteva zile mai târziu, pacientul s-a prezentat în cabinetul meu, însoțit de asistenta socială a instituției unde era internat. Era un domn în vârstă care avea nevoie de o proteză dentară.Read more…

Apr 17, 2025 18 comments

Ciuma medievală mai este relevantă astăzi?

Apr 3, 2025By

Cu progresele uimitoare ale medicinei, cu antibiotice și vaccinuri, credeam că suntem pe cale să biruim bolile infecțioase și că epidemiile nu mai sunt decât niște ecouri ale trecutului. Din păcate, după pandemia de COVID, ne-am trezit la realitate: antibioticele își pierd treptat din efect ca rezultat al rezistenței microbilor, iar epidemiile nu au dispărut. Cu atât mai important este să studiem epidemiile din trecut, și nu doar din curiozitate, ci să încercăm să înțelegem ce s-a întâmplat, și mai ales de ce, pentru a le gestiona mai bine pe cele viitoare. Dintre epidemiile trecutului, niciuna nu a fost mai cruntă ca Moartea Neagră, ciuma care a bântuit prin Europa pe la 1350. (De fapt ea s-a întins și în Asia și nordul Africii, doar că din Europa avem mai multe informații.) Nu prea avem date exacte, dar istoricii presupun că Moartea Neagră ar fi nimicit între o treime și o jumătate din populația Europei. Valuri mai restrânse de ciumă au apărut și în continuare, până în secolul al XVIII-lea. (În Imperiul Austriac era obiceiul ca după o epidemie, în semn de mulțumire că au scăpat, supraviețuitorii să ridice o „coloană a ciumei” închinată Sfintei Treimi sau Fecioarei Maria.) Încă o mare epidemie a apărut în a doua parte a secolului al XIX-lea în China, iar cazuri izolate mai există și astăzi. Oricât de cumplite ar fi fost epidemiile de ciumă, ele nu au nimicit omenirea: unii s-au vindecat, alții nici măcar nu s-au molipsit. Oare de ce depindeau șansele de supraviețuire?Read more…

Apr 3, 2025 3 comments

Universitatea „noastră” a ajuns la centenar

Mar 27, 2025By

În aprilie 2025 Universitatea Ebraică din Ierusalim împlinește un secol de existență. Ei și? – veți spune. Ce e un secol? Universitatea din Praga are aproape șapte, Sorbona are aproape opt. Adevărat. Dar aceasta este a noastră și nu pentru că ar fi spus-o vreun politician într-un discurs pompos, ci pentru că viețile noastre sunt împletite cu Universitatea. Cum spune soțul meu (nu foarte modest, dar adevărat): „50 de ani fără mine și apoi 50 de ani cu mine.” Și fără îndoială că primii 50 de ani au fost mult mai zbuciumați…Ideea de a întemeia o universitate la Ierusalim datează încă din anii 1880, a fost discutată la Primul Congres Sionist din 1897, decizia a fost luată în 1913 și în anul următor a fost achiziționat terenul… Și ce teren! Este pe culmea muntelui Scopus, cu o priveliște spectaculoasă: spre apus, întregul oraș îi stă la picioare, iar spre răsărit, după câteva cartiere mărginașe, începe deșertul. Terenul coboară peste 1000 de metri în cea mai adâncă depresiune de pe fața pământului, spre Marea Moartă. Iarna, după ce dau ploile, dealurile se acoperă cu un pufușor verde, dar restul anului e uscat ca iasca și spre seară deșertul primește o nuanță violacee. De câte ori am admirat această priveliște…La mijlocul secolului al XIX-lea, acest teren era practic nelocuit. În 1889 a fost cumpărat de Sir John Gray Hill, un avocat de succes din Liverpool. El și-a construit o vilă și împreună cu soția pictoriță își peteceau aici vacanțele de vară. Dar cum nu aveau copii, după moartea lor terenul a fost vândut, iar vila și cele câteva anexe au devenit primele clădiri ale Universității, vila devenind Institutul de Chimie. În sala mare a institutului, Einstein a ținut prima conferință despre teoria relativității, în februarie 1923. Clădirea a fost avariată în cutremurul din 1927 și ea nu mai există, dar pe locul unde era odată este o tăbliță comemorativă cu fotografia casei. Piatra de temelie a fost pusă în 1918, la scurtă vreme după schimbarea stăpânirii otomane cu cea britanică, iar ceremonia de inaugurare a avut loc exact acum 100 de ani, la 1 aprilie 1925Read more…

Mar 27, 2025 12 comments

Legenda celor zece triburi pierdute II

Mar 20, 2025By

În articolul trecut am încercat să demonstrez că legenda celor zece triburi pierdute chiar asta și este: o simplă legendă căreia i s-a atribuit o importanță exagerată, uneori chiar până la absurd.  Cred că suntem cu toții de acord că probabilitatea de a-i mai găsi pe urmașii triburilor deportate acum 2700 de ani este practic nulă.  Deja Rabi Akiva, prin anul 100 e.n., era convins că cele zece triburi sunt pierdute pe vecie.  Și totuși…Au fost cazuri în istorie când grupuri de evrei au ajuns să fie izolați, până și existența lor a fost uitată.  Un exemplu este comunitatea din Kaifeng, China, despre care am mai scris. Sunt și alte grupuri etnice, nu puține, care susțin că ar fi descendenți ai triburilor pierdute.  Poate că unii sunt cu adevărat urmașii unor grupuri izolate de evrei, cine știe?  De fapt, în această categorie intră și evreii care au fost convertiți cu forța, de exemplu cei din Peninsula Iberică sau din Iran și ei declară că au practicat iudaismul în taină. Se pune întrebarea cum trebuie să înțelegem aceste afirmații. Unele sunt la fel de absurde ca teoriile propuse de europeni.  De exemplu, băștinașii maori din Noua Zeelandă spun că ei sunt urmași ai unora dintre cele zece triburi pierdute.  De ce?  Pentru că așa le-au spus misionarii.  Nu zău! Read more…

Mar 20, 2025 6 comments

Legenda celor zece triburi pierdute (I)

Mar 6, 2025By

Din textul biblic, Geneza, aflăm că patriarhul Iacov a avut doisprezece fii. Urmașii lor au format apoi cele douăsprezece triburi și fiecare a primit un ținut în care s-a așezat. De fapt, povestea este ceva mai complicată. Urmașii lui Levi nu se ocupau cu agricultura, ci erau slujitori ai templului și trăiau din impozitul de 10% plătit de ceilalți. (De aici provine zeciuiala sau decima, impozitul de 10% plătit bisericii în Evul Mediu. Iar toți cei care au numele de familie Levi, Lövy, Levin, Halevy etc. – inclusiv întemeietorul firmei Levi’s Jeans – sunt urmașii tribului Levi.) Deci ei nu au primit pământ. În schimb Iosif, care era fiul preferat, a primit o moștenire dublă, pe care a împărțit-o apoi între cei doi fii ai săi, astfel că până la urmă au rămas tot 12 ținuturi unde trăiau 12 triburi. Pe de altă parte, istoricii și arheologii ne explică că toate aceste lucruri țin de domeniul legendei, nu s-a găsit nimic care să le confirme. Mult mai probabil este că pe aceste meleaguri trăiau diferite triburi. (Nici nu se știe dacă erau chiar douăsprezece, poate că numărul 12 are doar o valoare simbolică.) Cu timpul ele s-au unit și au format două regate. Întâi a apărut regatul de nord, Israel, cu o populație mai mare, pământuri mai bune, o climă mai puțin aridă și ceva mai târziu a apărut cel din sud, Iudeea. După tradiție, în Iudeea trăia numai tribul lui Iuda și al lui Beniamin, toate celelalte erau în regatul Israel.Read more…

Mar 6, 2025 7 comments

Un ceai cald și o poveste de aventuri

Feb 20, 2025By

Nu pot să-mi închipui ceva mai potrivit pentru o seară rece de februarie.  Și atunci de ce să nu povestim despre ceai?  Promit că va veni și rândul aventurilor. Ceaiul se cunoaște în China de peste două milenii, se poate spune că este băutura națională a chinezilor.  Primii care l-au adus în Europa au fost olandezii și el s-a răspândit destul de repede în diferite părți ale lumii – și nu numai în țările cu climă rece ca Anglia sau Rusia, ci și în Turcia și în țările arabe (unde este aromatizat cu frunze de salvie sau de mentă).  Rusia își aducea ceaiul cu caravanele, în timp ce Anglia a dezvoltat un intens comerț maritim cu China.  Englezii beau ceai cu multă plăcere, fiscul percepea taxe care umpleau vistieria statului și proprietarii de corăbii se îmbogățeau – deci totul era perfect.  Sau aproape perfect… Doar că în schimbul ceaiului, China nu accepta mărfuri, ci numai argint și Anglia nu avea atâta argint.  Englezii au încercat să vândă chinezilor opiu din India (aflată în stăpânirea lor) – un demers total lipsit de etică.  Mulți chinezi au devenit dependenți și încercarea a dus la cele două Războaie ale Opiului.  Hotărât lucru, nu era soluția optimă. Tufa din ale cărei frunze se prepară ceaiul este originară din Myanmar, cam la mijloc între China și India.  Ea creștea și în India, dar numai soiuri inferioare și, mai ales, lipseau aromele sofisticate, obținute prin metode de prelucrare dezvoltate de chinezi de secole, dar ținute strict secret.  Dacă cineva ar putea să „șterpelească” semințe sau chiar răsaduri și să descopere modul de prelucrare al ceaiului, englezii ar putea produce ceai mult mai ieftin în India. Read more…

Feb 20, 2025 9 comments

Povestea lui Harry Hes

Feb 6, 2025By

Precum am mai povestit, soțul meu este originar din Olanda și însuși faptul că a venit pe lume este un miracol. Ambii părinți au trecut printr-o serie întreagă de peripeții și au scăpat cu viață, ascunși în casele unor oameni de omenie. De fapt, socrul meu a povestit foarte puțin, multe amănunte au ieșit la iveală abia mai târziu: că s-a prezentat la muncă forțată împreună cu fratele său mai tânăr, toți au fost închiși peste noapte în sala de sport a liceului și apoi au fost duși cu trenul în lagărul de tranzit Westerbork, de unde au reușit să evadeze…În toți anii săi de liceu, soțul meu a folosit aceeași sală de sport, fără ca tatăl său să-i spună măcar un cuvânt. Povestea cu sala de sport s-a aflat abia la începutul anilor 2000 și de atunci se organizează întruniri de comemorare a acelor evenimente tragice. Iată textul cuvântării ținute de Harry Hes (1934 – 2024), unul din foștii elevi ai liceului, la întrunirea din aprilie 2005. În mai sau iunie 1947, chiar în această sală, am dat admiterea la Gymnasium Celeanum. Eu veneam de la școala generală Nr. 1, condusă de dl profesor de Jong. În clasa a VI-a a fost selectat un grup dintre elevii mai buni, printre care și eu, și după orele de clasă ne-au pregătit pentru admitere. Se cereau cunoștințe în diverse domenii, erau întrebări de genul „Prin ce orașe va trece un tren care merge de la Groningen (în nord) la Middelburg (în sud)?” Dar oare prin ce orașe a trecut trenul cu vagoane de vite care i-a luat pe evreii din Zwolle la Auschwitz sau Sobibor, trecând prin Westerbork?Read more…

Feb 6, 2025 6 comments

Copiii din Oslo – o filă din istoria statului Israel

Jan 23, 2025By

Fiica mea locuiește la Natanya, un oraș modern, în plină dezvoltare, dar regiunea din jur este mai mult rurală.  De la ea am aflat povestea tragică legată de începuturile satului Yanuv care a fost întemeiat în anul 1950 de un grup de imigranți din Tunisia. Odată cu hotărârea ONU din noiembrie 1947 de a împărți teritoriul Palestinei, aflat sub mandat britanic, într-un stat evreiesc și unul arab și apoi izbucnirea Războiului de Independență (care a durat până în 20 iulie 1949), soarta evreilor care locuiau în statele arabe s-a înrăutățit drastic.  La antisemitismul mai mult sau mai puțin mocnit s-a adăugat un aspect nou: evreii deveniseră reprezentanții unui stat ostil.  În multe locuri au izbucnit pogromuri, cetățeni pașnici au fost măcelăriți, bunuri și case au fost distruse, guvernele au impus numeroase restricții și măsuri antievreiești.  Mulți evrei au încercat să fugă, dar puțini au reușit.  Încă în 1933 s-a format în Germania organizația Aliat haNoar (Imigrația de tineret).  Copiii evrei salvați din ghearele nazismului au fost trimiși în Palestina.  Grupuri de copii au fost găzduite în kibuțuri și s-au construit „sate de copii”: școli cu internat și cu tot ce aveau nevoie copiii singuri sau orfani.  Chiar înainte de întemeierea statului Israel, conducerea populației evreiești din Palestina a încercat să-i salveze pe evreii aflați în primejdie și primul rând pe copii. Read more…

Jan 23, 2025 6 comments

Ce a fost înainte de islam?

Jan 9, 2025By

Iată un subiect despre care nu știam practic nimic. Îmi amintesc numai că atunci când fiica mea a învățat araba la școală, ea mi-a povestit că înainte de islam, arabii trăiau în jahilia (idolatrie, barbarism, ignoranță a religiei adevărate). Ei și?! Dacă privim harta Semilunii Fertile, ea conține majoritatea marilor culturi ale Orientului Antic, din valea Nilului până în Mesopotamia, iar spre sud se află un imens deșert care ocupă Arabia Saudită, precum și părți din Irak, Iordania și Siria. Dar și deșertul era locuit, era doar mai puțin cunoscut de lumea din afară, datorită condițiilor vitrege. Există informații despre acești locuitori, atât urme arheologice, cât și documente – arabii sunt pomeniți de babilonieni și de istoricii greci și romani. Romanii aveau legături comerciale cu arabii, de la care importau mai ales tămâie și chiar au ocupat Iordania de astăzi. Încă din vremurile vechi, Arabia era locuită de numeroase triburi. Cu timpul, unii s-au așezat în oaze, ocupându-se cu agricultura – acolo s-au format și primele organizații statale, dar o mare parte din locuitori au rămas nomazi (beduini). Unii creșteau oi și capre și se mutau din loc în loc, în căutare de pășuni. Alții creșteau cămile și străbăteau deșertul cu caravanele lor, transportând mărfuri și făcând comerț.Read more…

Jan 9, 2025 13 comments

Sarea în bucate

Jan 2, 2025By

În copilărie aveam în biblioteca mea o carte foarte îndrăgită: Basme, legende, snoave de Petre Ispirescu și unul din basmele mele preferate era Sarea în bucate. L-am găsit pe internet și l-am recitit cu mare plăcere. Este vechea poveste unde împăratul le întreabă pe fiicele lui cât de mult îl iubesc. Cele două fete mai mari, fățarnice și lingușitoare, îl asigură că ele îl iubesc ca mierea și ca zahărul. (În altă versiune este ca aurul și ca nestematele.) Iar mezina răspunde sfioasă că ea îl iubește „ca sarea în bucate”, la care împăratul se supără și o izgonește. Fiind un basm popular, există diverse variante; un motiv asemănător apare și în Regele Lear al lui Shakespeare. De bună seamă că se poate trăi fără zahăr și miere, se poate trăi și fără aur și nestemate, dar fără sare nu. Dar pentru că sarea se află peste tot, chiar și în casele cele mai modeste, tindem să nu-i dăm importanță – o mare greșeală! Într-adevăr, funcțiile vitale sunt de neînchipuit fără sodiu, care provine din sare (clorură de sodiu). Și cum un om pierde zilnic sare (prin urină și transpirație), aceasta trebuie adăugată prin alimentație. Nu trebuie mult, doar „un praf de sare”: cca 2-2.5 g pe zi pentru un adult. Adevărul este că prin intermediul alimentelor procesate aportul zilnic de sare poate fi și de zece ori pe atât, ceea ce poate fi dăunător. Dar nu despre asta mi-am propus să scriu.Read more…

Jan 2, 2025 15 comments

Hanuka. Gogoși, latkes și capul lui Holofern

Dec 25, 2024By

De când trăiesc în Israel, m-am obișnuit: abia trece Yom Kipur, încă nici nu începe toamna, și iată că în cofetării, patiserii, la supermarket și chiar la piață apare un sortiment uriaș de gogoși, începând de la cele clasice, umplute cu gem, până la creațiile cele mai sofisticate, cu diverse umpluturi, glasate și decorate… Se pare că e o afacere bună! Sunt multe mâncăruri bazate pe ulei și când vorbesc de cele tradiționale, mă gândesc mai ales la cele făcute în casă. În copilărie mama ne făcea gogoși. Dar mâncarea de Hanuka prin excelență este latkes: chifteluțele de cartofi pe care ni le făcea bunica. Este o mâncare pentru oameni simpli, făcută din ingredientele cele mai comune: 3-4 cartofi cruzi se rad pe răzătoarea cu găuri mici, se adaugă sare, un ou și o lingură de făină, se ia câte o lingură din compoziție și se prăjesc în ulei. (Și mai bune, mai crocante ies dacă cartofi rași se storc de zeamă. Iar pentru o variantă fără gluten, făina poate fi înlocuită cu fulgi de ovăz.) Interesant că oricât ar fi de simple, cartea mea de bucate, Sanda Marin, nu le cunoaște. În Israel am cunoscut și varianta din nordul Africii, numită sfingi (nu știu cum se scrie, există diverse variante, dar rimează cu „mingi”). Dar să ne întoarcem la latkes: oare cât de „tradiționale” sunt ele?Read more…

Dec 25, 2024 4 comments

Crăciun în Ierusalimul anilor 1870

Dec 25, 2024By

Atmosfera Crăciunului în Ierusalimul anilor 1870 este descrisă foarte sugestiv în romanul Fetiţa din Ieruslim, scris de Miriam Harry şi publicat la Paris, în 1914. Versiunea română tradusă de mine a apărut în Revista Baabel şi apoi a fost publicată sub formă digitală.
Fetița din Ierusalim se numește Siona Benedictus – Siona pentru că s-a născut pe muntele Sion, iar Benedictus, pentru că aparține unei familii de creștini protestanți.
Siona trăiește într-o lume pestriță, exotică, plină de farmec, dar și de mizerie și cruzime, iar ea înregistrează cu fidelitate fiecare imagine, sunet, mireasmă… Într-adevăr, în Ierusalimul de acum 150 de ani trăiau arabi, evrei, creștini de diverse naționalități, printre care mulți preoți, călugări și misionari, iar peste toți domina stăpânirea otomană – singurul aspect care ne este oarecum cunoscut din istoria României. Copilăria ei se desfășoară în umbra locurilor sfinte, ea ajungând de pildă să se joace de-a v-ați ascunselea chiar în Biserica Sfântului Mormânt…
Mama, o femeie ștearsă și bigotă, este eclipsată de dădaca din Betleem, cea care o învață limba arabă, îi spune basme… Dar lumea ei este dominată de figura carismatică a tatălui, un adevărat erou romantic, care face expediții în deșert, este prietenul beduinilor, un mare învățat, arheolog și negustor de antichități.
Îndărătul personajului Siona se ascunde însăși autoarea, născută la Ierusalim în 1869, care își povestește cu multă duioșie, sensibilitate și umor propriile amintiri din copilărie. În casa Sionei se făceau întotdeauna pregătiri mari de Crăciun. Mama ei era cuprinsă de o seninătate aproape copilărească. Pentru ea Crăciunul nu era numai o sărbătoare religioasă, ci mai ales una sentimentală, sărbătoarea amintirilor din copilărie și a vechilor tradiții din Hesse, ținutul ei natal. Și cu toate că îl serba la Ierusalim, la doi pași de însuși locul Nașterii Domnului, pentru ea Crăciunul rămânea o sărbătoare europeană.Read more…

Dec 25, 2024 3 comments

O catedrală gotică „adevărată”

Dec 12, 2024By

Stilul gotic a fost în uz cam între 1200 și 1600. Dintre construcțiile obișnuite, case de locuit etc., s-au păstrat foarte puține, cele mai multe au fost demolate sau „modernizate”; s-au păstrat mai ales locașuri de cult. Dar în timpul Revoluției Franceze, furia poporului s-a întors, printre altele, împotriva corupției clerului: preoți au fost măcelăriți, biserici au fost vandalizate și chiar distruse. Iar după revoluție, biserica catolică a rămas cu mai puțini adepți și cu mai puține fonduri. Astfel unele locașuri de cult, chiar dacă scăpaseră de furia revoluționară, nu mai erau folosite. La începutul secolului al XIX-lea, Sainte-Chapelle, de exemplu, servea ca arhivă a Palatului de Justiție de alături. Fără a mai fi întreținute, clădirile cădeau încet-încet în ruină. A dispărut chiar interesul pentru arta gotică. La modă erau imitațiile unor temple grecești, ca de exemplu La Madeleine. Arta gotică era văzută ca învechită, „demodată”. Dar iată că după Revoluția din 1830, noul monarh, Louis Philippe, a înțeles că această situație ar duce la o pierdere ireparabilă pentru patrimoniul țării și a instituit pentru prima dată o comisie a monumentelor istorice. Postul de inspector general îl ocupa scriitorul Prosper Mérimée, creatorul personajului Carmen (care a stat la baza operei cu același nume). Comisia putea genera interes public, putea obține fonduri, dar nu prea exista nimeni care să aibă cunoștințele necesare pentru a face restaurarea. Și aici a apărut ca prin miracol Eugène Viollet-le-Duc. Era omul potrivit la locul și la timpul potrivit.Read more…

Dec 12, 2024 9 comments

De ce a murit Irod cel Mare?

Nov 28, 2024By

Răspunsul cel mai scurt ar fi „pentru că nu l-a mai răbdat pământul”.  Dar nu despre asta mi-am propus să scriu, ci despre moartea tiranului și cauzele ei. Fără îndoială că regele Irod (Herod, Herodes sau Hordus) a fost una dintre cele mai controversate figuri ale istoriei evreiești.  Nu din întâmplare a fost numit „cel Mare”, a avut într-adevăr realizări excepționale.  În cei peste treizeci de ani în care a domnit ca vasal al Romei, Iudeea s-a bucurat de pace și prosperitate.  La porunca lui Irod s-au făcut construcții cu adevărat mărețe.  Templul din Ierusalim a fost refăcut și ceea ce numim astăzi Zidul Plângerii a fost ridicat ca un zid de sprijin al esplanadei pe care se afla templul.  Apoi a construit și câteva cetăți, printre care Masada și Herodion. Proiectul său cel mai ambițios este Cezareea, un întreg oraș dedicat lui Cezar Augustus, complet cu amfiteatru și hipodrom, cu un apeduct de 16 km care aducea apă de izvor de pe muntele Carmel și, mai ales, cu unul dintre cele mai mari porturi ale vremii sale.  Cezareea a fost capitala provinciei în perioada romană și apoi bizantină, până la cucerirea musulmană. Dar Irod a fost detestat de supușii săi.  Era un tiran, u  n om de o cruzime rar întâlnită, un adevărat Stalin al antichității.  A omorât-o chiar pe soția sa preferată (din zece!) și trei din fiii săi sub pretextul că ar fi uneltit împotriva lui. Read more…

Nov 28, 2024 6 comments

Pe urmele împăratului Wilhelm al II-lea și ale lui Herzl

Nov 14, 2024By

Am văzut în articolul trecut că împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, însoțit de soția sa, împărăteasa Augusta Victoria, a făcut o vizită oficială la Ierusalim în toamna anului 1898, iar Herzl a profitat de ocazie pentru a-i cere sprijinul în proiectul de a crea un stat evreiesc modern în Palestina otomană.  Au trecut de atunci 126 de ani, o perioadă foarte lungă, dacă ne gândim că Ierusalimul nou, cel din afara zidurilor cetății, abia dacă are ceva mai mult de un secol și jumătate.  În aceste condiții m-am întrebat în ce măsură mai există locuri care amintesc de evenimentele din 1898.  Și în mod surprinzător mai există chiar foarte multe. Breșa din zid făcută cu ocazia intrării triumfale a cuplului imperial în Orașul Vechi există și astăzi.  Unii disprețuiesc trufia împărătesei care a dispus să se dărâme zidul pentru ca ea să poată intra cu trăsura.  Dar nu e chiar așa.  Poarta Jaffa, ca toate porțile medievale, nu a fost făcută pentru comoditatea trecătorilor, ci pentru apărare.  Trecerea este îngustă și cotită, ca un tunel în formă de L, astfel ca dușmanul care încearcă să o ia cu asalt să se lovească de un perete.  Chiar dacă împărăteasa ar fi coborât din trăsură, breșa în zid tot trebuia făcută, pentru că un alai de sute de persoane nu ar fi încăput pe poartă.  Ea folosește până astăzi ca intrare pentru mașini.Read more…

Nov 14, 2024 7 comments

Ultima oră: Ierusalim, 7 noiembrie… 1898

Nov 6, 2024By

Tocmai se încheie una din săptămânile cele mai tumultuoase din istoria recentă a Ierusalimului: vizita majestății sale împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, însoțit de soția sa, împărăteasa Augusta Victoria, și de o suită de cca 200 de persoane.  Acesta a fost apogeul vizitei oficiale a cuplului împărătesc în Imperiul Otoman.  Călătoria de peste o lună a început, desigur, la Istanbul, unde au avut loc convorbiri cu sultanul Abdul-Hamid al II-lea, pentru a întări relațiile de prietenie dintre cele două țări.  Dar se poate spune că această călătorie a avut și un scop… turistic, încheindu-se cu o expediție în Levant.  Iată itinerarul parcurs de cuplul imperial: au venit cu yachtul la Haifa, au continuat cu trăsura la Jaffa, Ierusalim și Betleem.  Apoi de la Jaffa au continuat cu yachtul la Beirut, iar astăzi urmează să ajungă cu trenul la Damasc… În acest context ar trebui să-l menționăm și pe dl Theodor Herzl – poate că unii cititori și-l amintesc din relatările noastre din vara trecută, de la Congresul Sionist de la Basel.  (Un al doilea a avut loc în vara aceasta.)  El propovăduiește întoarcerea evreilor în patria lor istorică și construirea unui stat modern în ceea ce astăzi este o provincie otomană destul de înapoiată. Cum sultanul a refuzat net cererea lui Herzl de a crea un stat evreiesc, acesta s-a gândit să-l roage pe împăratul german să intervină…Read more…

Nov 6, 2024 25 comments