Pe urmele împăratului Wilhelm al II-lea și ale lui Herzl

Nov 14, 2024By

Am văzut în articolul trecut că împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, însoțit de soția sa, împărăteasa Augusta Victoria, a făcut o vizită oficială la Ierusalim în toamna anului 1898, iar Herzl a profitat de ocazie pentru a-i cere sprijinul în proiectul de a crea un stat evreiesc modern în Palestina otomană.  Au trecut de atunci 126 de ani, o perioadă foarte lungă, dacă ne gândim că Ierusalimul nou, cel din afara zidurilor cetății, abia dacă are ceva mai mult de un secol și jumătate.  În aceste condiții m-am întrebat în ce măsură mai există locuri care amintesc de evenimentele din 1898.  Și în mod surprinzător mai există chiar foarte multe. Breșa din zid făcută cu ocazia intrării triumfale a cuplului imperial în Orașul Vechi există și astăzi.  Unii disprețuiesc trufia împărătesei care a dispus să se dărâme zidul pentru ca ea să poată intra cu trăsura.  Dar nu e chiar așa.  Poarta Jaffa, ca toate porțile medievale, nu a fost făcută pentru comoditatea trecătorilor, ci pentru apărare.  Trecerea este îngustă și cotită, ca un tunel în formă de L, astfel ca dușmanul care încearcă să o ia cu asalt să se lovească de un perete.  Chiar dacă împărăteasa ar fi coborât din trăsură, breșa în zid tot trebuia făcută, pentru că un alai de sute de persoane nu ar fi încăput pe poartă.  Ea folosește până astăzi ca intrare pentru mașini.Read more…

Nov 14, 2024 7 comments

Ultima oră: Ierusalim, 7 noiembrie… 1898

Nov 6, 2024By

Tocmai se încheie una din săptămânile cele mai tumultuoase din istoria recentă a Ierusalimului: vizita majestății sale împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, însoțit de soția sa, împărăteasa Augusta Victoria, și de o suită de cca 200 de persoane.  Acesta a fost apogeul vizitei oficiale a cuplului împărătesc în Imperiul Otoman.  Călătoria de peste o lună a început, desigur, la Istanbul, unde au avut loc convorbiri cu sultanul Abdul-Hamid al II-lea, pentru a întări relațiile de prietenie dintre cele două țări.  Dar se poate spune că această călătorie a avut și un scop… turistic, încheindu-se cu o expediție în Levant.  Iată itinerarul parcurs de cuplul imperial: au venit cu yachtul la Haifa, au continuat cu trăsura la Jaffa, Ierusalim și Betleem.  Apoi de la Jaffa au continuat cu yachtul la Beirut, iar astăzi urmează să ajungă cu trenul la Damasc… În acest context ar trebui să-l menționăm și pe dl Theodor Herzl – poate că unii cititori și-l amintesc din relatările noastre din vara trecută, de la Congresul Sionist de la Basel.  (Un al doilea a avut loc în vara aceasta.)  El propovăduiește întoarcerea evreilor în patria lor istorică și construirea unui stat modern în ceea ce astăzi este o provincie otomană destul de înapoiată. Cum sultanul a refuzat net cererea lui Herzl de a crea un stat evreiesc, acesta s-a gândit să-l roage pe împăratul german să intervină…Read more…

Nov 6, 2024 25 comments

Cât de vechi este iudaismul?

Oct 31, 2024By

Precum am văzut în seria intitulată „Biblia dezvăluită”, ideea de monoteism a apărut odată cu reformele regelui Ezechia pe la 700 î.e.n., a prins putere odată cu apariția Deuteronomului, pe vremea regelui Iosia pe la 620 î.e.n., iar Biblia Ebraică a fost definitivată de Ezra Scribul în 458 î.e.n.  (Ideea nu a fost chiar originală.  Și faraonul Akhenaton a încercat să introducă monoteismul în Egipt – dar asta fost cu multe secole mai devreme, pe la 1350 î.e.n.  Ideea nu a prins rădăcini și a fost respinsă după moartea lui.)  Și totuși în templul lui YHW din Elefantina se mai practica politeismul chiar și după definitivarea Bibliei.  Oare există vreo explicație? Am căutat răspunsul în cercetările arheologului Yonatan Adler, conferențiar la Universitatea din Ariel și membru în Consiliul național pentru arheologie din Israel.  Știu, și concluziile lui sunt controversate, dar mie mi se par mai convingătoare ca multe altele.  Raționamentul său este următorul: Bineînțeles că arheologia nu poate arăta cum gândeau oamenii într-o anumită perioadă istorică, ea aduce doar informații despre viața lor de zi cu zi prin intermediul obiectelor pe care le-au lăsat în urmă.  Dar în momentul în care legile biblice sunt aplicate pe scară largă, nu se poate să nu rămână obiecte care să ateste acest lucru. Plecăm de la premisa că în perioada romană, în primul secol al erei noastre, iudaismul era deja foarte apropiat de cel modern: se respecta ziua de odihnă (șabat), se țineau sărbătorile și zilele de post, se respectau regulile purității rituale și ale preparării hranei etc.  Știm acest lucru chiar din Noul Testament, dar și din operele unor scriitori contemporani ca Josephus Flavius, Philon din Alexandria etc.Read more…

Oct 31, 2024 18 comments

Pâinea noastră cea de toate zilele… fără gluten

Oct 17, 2024By

În ultimii ani supermarketul din cartier are tot mai multe produse marcate „fără gluten”.  Da, știam că există boala numită celiachie.  Bolnavii nu suportă gluten (proteina aflată în boabele de grâu, orz și secară), acesta le produce diverse tulburări gastro-intestinale și nu numai.  Dar este o boală genetică, relativ rară (cca 1% din populație), ceea ce nu îndreptățește asemenea cantități de produse.  Părea să fie doar o modă, un moft, până când… Adevărul este că și eu sufeream de anumite probleme digestive și mă tot amăgeam că „o să treacă”, dar nu au trecut și într-o bună zi m-am dus la un specialist.  El m-a consultat, a cerut o serie de analize, dar până una-alta mi-a propus să încerc timp de o săptămână un regim fără gluten. – Cum??  Să renunț la pâine??  Să nu mai vorbim de prăjituri, paste făinoase…  Ce o să mănânc?? – Rondele de orez, mi-a răspuns specialistul imperturbabil. Mi-am luat inima-n dinți și am încercat.  Analizele au ieșit perfect, nu am celiachie, și totuși continui să mănânc fără gluten și mă simt incomparabil mai bine.  Între timp, printre cunoștințele mele am descoperit deja patru persoane care au trecut prin experiențe asemănătoare și țin regim fără gluten.Read more…

Oct 17, 2024 21 comments

Mănăstirea din Valea Crucii

Oct 3, 2024By

Îmi amintesc de una din primele noastre călătorii la Londra.  Stăteam în gazdă (bed and breakfast).  Într-o seară ne-am întors obosiți și i-am povestit gazdei:
– Azi am vizitat Parlamentul.  Am fost și înăuntru.  Ce frumos este!
– Zău?  Eu stau de cincizeci de ani la Londra și încă nu am văzut Parlamentul pe dinăuntru. Și eu stau de cincizeci de ani la Ierusalim, am trecut de nenumărate ori pe lângă Mănăstirea Sfintei Cruci, poate a venit timpul să o vizitez? Și nu că ar trece neobservată!  Este o cetate impunătoare, se vede că e foarte veche.  Până acum un secol se afla în afara orașului, de aceea avea într-adevăr nevoie de ziduri de apărare.  Dar cum Ierusalimul a crescut, acum se află aproape de Parlament (Knesset), Muzeul Israel, campusul Universității.  Este o zonă cu multă verdeaţă, un loc ideal de plimbare și, datorită mănăstirii, zona a primit numele de Emek Hamațleva (Valea Crucii). Locul unde s-a construit mănăstirea nu a fost ales la întâmplare: după tradiție, acolo a crescut copacul din care romanii au făcut crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul.  Sf. Elena l-a aflat cu trei secole mai târziu printr-o revelație divină. Read more…

Oct 3, 2024 18 comments

La băi

Sep 19, 2024By

Efectul benefic al apelor termale și minerale a fost cunoscut încă din antichitate – ajunge să ne gândim la Vichy, la Bath sau la Băile Herculane.  Se știe că o baie caldă dă o senzație plăcută, relaxează, dar dacă o fi având într-adevăr un efect terapeutic?  Se poate, dar o dovadă absolută nu s-a găsit nici până astăzi.  Cam același lucru se poate spune și despre consumul de ape minerale.  Și totuși… Perioada de înflorire a băilor a început în a doua parte a secolului al XVII-lea.  Marchiza de Sévigné a fost la Vichy în 1676 și a povestit că băile au vindecat-o de reumatism.  Tot în același an, un medic din Bath a publicat o broșură despre proprietățile curative ale izvoarelor minerale și termale locale.  Astfel a apărut o nouă „modă”: lumea bună a început să meargă la băi.  Desigur că mulți au lăudat virtuțile apei, dar să nu uităm că acesteia i se adăuga schimbarea de decor, atmosfera de vacanță, odihna.  Atmosfera de la băi îmi amintește de romanul Northanger Abbey, scris de Jane Austen (1775 – 1817).  Ea însăși a trăit o vreme la Bath și descrie foarte convingător viața mondenă, plimbările, concertele, seratele, dar mai ales importanța de a vedea și a fi văzută pentru a face „o partidă bună”. Cu timpul moda băilor s-a răspândit în întreaga Europă și chiar mai departe. Read more…

Sep 19, 2024 12 comments

Înaltă trădare la curtea Angliei?

Sep 12, 2024By

După cum am văzut în articolul despre Licoricia din Winchester https://baabel.ro/2022/07/o-femeie-de-afaceri-in-anglia-medievala/, evreii au fost izgoniți din Anglia în 1290 și nu au revenit decât prin 1650, cu permisiunea lui Oliver Cromwell.  Adică timp de vreo trei secole și jumătate în Anglia nu a mai călcat picior de evreu?  De fapt nu e chiar așa.  Când evreii din Peninsula Iberică au fost siliți să se convertească sau să plece, evident Anglia nu i-a primit.  Dar printre cei convertiți și urmașii lor, au fost unii negustori, medici etc. care s-au stabilit în Anglia.  Erau creștini cu acte în regulă, deci nu era niciun motiv să nu fie primiți.  În timpul domniei lui Henric al VIII-lea, la Londra trăiau vreo 100 de „creștini noi” care practicau în taină iudaismul.  Când Henric al VIII-lea a trecut la protestantism, aceștia au făcut la fel, ca supuși de nădejde ai Angliei.  Faptul că erau evrei era „secret”, dar despre mulți se știa…  Unul dintre aceștia, venit în Anglia la începutul domniei reginei Elisabeta I, a fost doctorul Roderigo Lopez (1517 – 1594). Așa cum se întâmpla deseori, era fiul unui medic și chiar unul de renume, medicul regelui Portugaliei.  În 1498, când evreii portughezi au fost puși în fața alegerii de a se converti sau de a părăsi țara, familia a ales să se convertească, astfel că Roderigo s-a născut deja „creștin”.  A studiat la Coimbra și a început să practice medicina, dar cum Inchiziția îl bănuia că practică pe ascuns iudaismul, a decis că era mai bine să se facă nevăzut – și în 1559 s-a stabilit în Anglia.  A trecut la protestantism și a început să lucreze ca medic. Fiind un medic bun, a făcut o carieră strălucită.  A fost angajat întâi la St Bartholomew, cel mai vechi spital din Londra și cu timpul și-a format o clientelă printre oamenii cei mai de seamă ai vremii, chiar și printre apropiații reginei Elisabeta…Read more…

Sep 12, 2024 20 comments

Mai mult, mai repede, mai bine

Aug 22, 2024By

Dacă nu mă înșală memoria, aceasta era deviza stahanoviștilor, a întrecerii socialiste…  Bla, bla, bla!  Dar nu este mai puțin adevărat că în viața fiecăruia dintre noi apar momente în care am vrea să ne depășim limitele, să realizăm mai mult.  Mie mi s-a întâmplat în timpul pregătirii pentru bacalaureat și mai ales pentru admitere.  Oare există „ceva” care mărește capacitatea cognitivă, puterea de muncă, să pot învăța încă o oră fără să adorm? Pe atunci se făcea reclamă la un medicament-minune, Glutacid, care conținea acid glutamic.  Eram pe punctul să-l cumpăr, când tata m-a oprit.  Ce este acidul glutamic?  Este un aminoacid aflat în toate proteinele, deci o simplă omletă furnizează o cantitate mai mult decât suficientă.  Mai mult, nu este nici măcar un aminoacid esențial, la nevoie organismul știe să și-l facă singur, deci la orice om care se hrănește normal, el nu poate lipsi.  De atunci m-am obișnuit să privesc cu o oarecare neîncredere medicamentele-minune. În natură există totuși substanțe care înviorează și tonifiază: cafeina (din cafea), teofilina (din ceai) și teobromina (din cacao), dar pe mine nu mă prea convinge.  Nu-mi amintesc să fi observat vreodată ca ciocolata să acționeze ca medicament.  Chiar dacă un ceai verde puternic are un oarecare efect, de obicei ca stimulent se folosește cafeaua, dar nici aici efectul nu e foarte pronunțat și variază de la o persoană la alta – eu pot să beau seara cafea și apoi să dorm buștean.  Ar fi nevoie de ceva mai puternic.Read more…

Aug 22, 2024 8 comments

Să călătorim… cu degetul pe hartă

Aug 8, 2024By

Dacă îmi amintesc bine, acestea erau cuvintele dlui Brândușe, profesorul nostru de geografie care ne-a fost și diriginte.  Odihnească-se în pace!  La drept vorbind, pe atunci nici nu prea erau alte opțiuni.  Îmi amintesc că atunci când am părăsit România aveam 20 de ani și eram obsedată de călătorii.  Am călătorit destul de mult prin Europa, am făcut și două excursii mai lungi, în SUA și în China, dar tot mai mult îmi plăcea să-mi petrec vacanța într-un loc cunoscut: întâi la bunici, apoi la socri sau la Praga, unde am fost de nenumărate ori.  Aș mai adăuga și un sat din Pădurea Neagră, unde părinții mei obișnuiau să-și petreacă vacanțele și am fost și eu de câteva ori. În ultima vreme prefer călătoriile virtuale.  Armchair tourism.  Nu trebuie să-mi bat capul cu detaliile tehnice, doar să mă așez comod și să privesc ce au văzut alții.  Parcă în viața reală aș fi ajuns vreodată în Costa Rica sau în Patagonia?  Sau chiar numai „la doi pași”, în Liban sau în Siria?  Dar iată că nu demult am avut o surpriză: un vlog de călătorie m-a luat la… Lupeni!  Am revăzut chiar casa bunicilor mei!!  Bunicii au plecat în Israel în 1966 și de atunci multe s-au schimbat.  Orașul a crescut, dar și anii au lăsat urme, ce părea atunci nou și strălucitor e acum destul de jerpelit…  Dar nu contează.  Cu un mic efort de imaginație m-am revăzut în locurile copilăriei mele. În 1956, când bunicul a împlinit 60 de ani, și-a pierdut postul din Timișoara.  Dar el nu voia să se pensioneze și a acceptat un post la Lupeni.  Era probabil singurul dermatolog din oraș..Read more…

Aug 8, 2024 5 comments

Căldură mare

Jul 25, 2024By

„O să fie bine și la vară cald” obișnuia să spună tatăl meu, adică „nu te necăji, totul se va rezolva”.  Dar cum tata nu mai e printre noi de peste treizeci de ani, mă îndoiesc că avea în vedere încălzirea globală și căldurile din zilele noastre.  Fiica mea, care trăiește lângă Marea Mediterană, chiar nu se necăjește.  La ea aerul condiționat funcționează fără oprire vreo șase luni pe an și nimeni nu se miră. Până la un punct îi dau dreptate.  Uneori este atât de cald, încât nu avem încotro.  Dar dacă toată lumea ar vrea să stea la aer condiționat, întreg globul pământesc nu ar putea furniza suficientă energie – oricum, un procent tot mai mare al consumului global de energie este folosit pentru răcire.  Iar aerul condiționat este o sabie cu două tăișuri.  Căldura din case e scoasă în stradă, astfel că orașele se încălzesc și mai mult.  Producerea energiei este însoțită de cantități enorme de bioxid de carbon care accelerează încălzirea globală.  Iar dacă agenții frigorifici se eliberează în atmosferă, ei au un puternic efect de seră.  Deci, oricum am privi problema, aerul condiționat este problematic.  Oare se poate și altfel?  Da.  Dar în societatea modernă această artă se pierde treptat.  Aș vrea să prezint diverse strategii de răcire bazate pe un consum minim de energie – unele cunoscute de toată lumea, altele chiar foarte originale, dezvoltate de popoare care trăiesc în zone cu climă caldă. Deci pentru a ne bucura de o temperatură cât de cât suportabilă în casă, avem două posibilități: să limităm încălzirea și să încercăm să ne răcim locuința.Read more…

Jul 25, 2024 7 comments

Caracatițe pentru bebeluși

Jul 11, 2024By

Aoleu!  Caracatițe!?  De ce tocmai caracatițe??  Mie mi-e frică de caracatițe – și nu numai mie!  În țările scandinave exista o legendă medievală despre un monstru marin numit Kraken, o caracatiță uriașă, înspăimântătoare, care era în stare să răstoarne corăbii.  Și poate că nu e numai o legendă, se cunosc exemplare care măsoară până la 18 metri…  Se pare că Jules Verne s-a inspirat de acolo atunci când a conceput caracatițele uriașe care au atacat submarinul căpitanului Nemo din 20.000 de leghe sub mări.  În orice caz, în copilărie, când am citit cartea, am avut coșmaruri… Dar caracatițele pentru bebeluși nu sunt nici pe departe atât de înspăimântătoare, din contră…  Sunt niște păpuși croșetate, cam de o palmă.  Eu am aflat despre ele acum vreo 2-3 ani.  De la o vreme, oricând are o clipă liberă, fiica mea croșetează caracatițe.  Sunt atât de simpatice, încât soțul meu a cerut una drept cadou de ziua lui (chiar dacă a depășit oarecum vârsta!) și acum păpușa atârnă pe lampa de noapte, deasupra patului. Originea acestei idei nu este foarte clară, se știe doar că ea a apărut în Danemarca în 2013.  Se pare că personalul secției de terapie intensivă pentru prematuri a spitalului universitar din Aarhus avea probleme cu bebelușii din incubatoare care erau neliniștiți și nu odată apucau cu mânuțele și trăgeau de tuburile care îi conectau la aparate.  O asistentă căreia îi plăcea lucrul de mână a croșetat o păpușică cu mai multe tentacule și a pus-o în incubator, lângă un bebeluș prematur.  Și să vezi minune: în loc să apuce tuburile, bebelușul a apucat păpușa.Read more…

Jul 11, 2024 11 comments

Colonia evreiască din insula Elefantina

Jun 27, 2024By

Vorbind de diaspora evreiască, ne gândim de obicei la distrugerea Ierusalimului de către romani (70 e.n.) și exilarea majorității populației.  Adevărul este că diaspora evreiască exista deja cu secole în urmă.  Invazii dușmane, foamete sau răscoale înăbușite au făcut ca mulți localnici să fugă.  Au fost și unii care s-au stabilit pe pământuri străine din motive economice, alții au optat să nu se întoarcă după exilul din Babilon.  Una dintre primele așezări evreiești din afara granițelor istorice a fost cea din insula Elefantina din Egipt. Elefantina face parte dintr-un grup de insule aflate pe cursul superior al Nilului, imediat după barajul de la Assuan.  Se presupune că numele ei vine de la forma alungită și curbată, ca un colț de elefant, sau poate de la stâncile de pe țărm, care arată ca niște elefanți.  Insula Elefantina a avut dintotdeauna o mare importanță pentru egipteni.  Pe de o parte, fiind la limita sudică a Egiptului antic, era nevoie de o garnizoană permanentă care să păzească granița și să oprească eventuale incursiuni vrăjmașe.  Pe de altă parte, insula avea și o mare importanță religioasă.  În credința egiptenilor, sub insulă se aflau două peșteri de unde veneau apele care produceau revărsările.  Acolo sălășluia zeul Khnum, cel cu cap de berbec, care păzea apele Nilului, împreună cu Satet, zeița războiului, protectoarea țării, și fiica lor, Anuket, personificarea revărsărilor dătătoare de viață ale Nilului.  Nu este de mirare că de-a lungul timpurilor, pe insulă au fost ridicate numeroase temple.  Săpăturile arheologice durează de peste un secol, se cunosc nenumărate texte scrise, astfel încât istoricii au o imagine destul de clară despre situația de pe insulă.Read more…

Jun 27, 2024 6 comments

Cinema Esther

Jun 13, 2024By

Adesea scriu despre Ierusalimul de altă-dată, dar acum a dori să prezint o filă din istoria orașului Tel Aviv.  Întâmplarea a făcut că un coleg al soțului meu să vină în Israel și să stea câteva zile la Tel Aviv – un pretext cât se poate de nimerit să dăm o raită și să îl vizităm.  Până când cei doi au avut niște discuții de specialitate, eu m-am plimbat prin holul hotelului – și nu m-am plictisit deloc.  Așa un hotel n-am mai pomenit!  E un adevărat muzeu.  Este vorba de hotelul Cinema din Piața Dizengoff. Locul însuși are în ochii mei un farmec aparte.  Am mai scris despre Piața Dizengoff. Este, cred, singura piață din lume construită în întregime în stil Bauhaus și formează un tot unitar.  Una din clădirile care o înconjoară este hotelul Cinema.  Ea adăpostea cel mai elegant cinematograf din Tel Avivul anilor 1940: Cinema Esther.  Nemaifiind rentabil, cinematograful a fost închis în 1992.  Actualul proprietar, Danny Goldsmith, a moștenit clădirea de la bunicii săi.  El a renovat-o și a reamenajat-o ca hotel. Și pentru a desăvârși impresia de cinematograf, în hol, pe perete, se află un ecran unde rulează fragmente din filme vechi și după cea mai bună tradiție americană, spectatorii sunt tratați cu popcorn. Read more…

Jun 13, 2024 10 comments

Migdal, pe malul Mării Galileii

May 30, 2024By

Articolul pe care l-am scris despre vizita lui Moshe Novomeysky în Palestina otomană, în 1911, a avut unele urmări neașteptate.  Mi-a rămas în amintire vizita pe care a făcut-o la prietenul său Glikin din colonia Migdal, căldura infernală, țânțarii…  Am fost și eu la Migdal acum vreo trei ani, am petrecut un sfârșit de săptămână într-un apartament de vacanță și a fost foarte plăcut și confortabil – e drept că era iarna – dar oricum, în zilele noastre, cu aer condiționat, nu mai e același lucru… Nu știam că acolo s-au făcut printre primele culturi de grepfrut, știu doar că fructul cules din grădina casei de vacanță a fost cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată. Despre istoria locului nu știam mare lucru, dar cum am o vecină originară din Migdal, i-am povestit ce citisem și am întrebat-o cum își amintește ea viața la țară și dacă numele de Glikin îi spune ceva.  Desigur!  Bunicul ei s-a stabilit la Migdal la începutul anilor 1920 și a cumpărat pământul de la Moshe Glikin.  Iar condițiile de viață din copilăria ei erau perfect suportabile.  Te obișnuiești… După această conversație m-a prins curiozitatea, oare ce mai pot afla despre Moshe Glikin și despre colonia Migdal?Read more…

May 30, 2024 11 comments

Călătoria lui Novomeysky în Palestina în 1911

May 16, 2024By

După cum spuneam, biografia lui Moshe Novomeysky se citește ca un roman polițist.  Cea mai interesantă mi s-a părut călătoria în Palestina otomană, în 1911 – poate pentru că stră-străbunica mea a venit cam tot pe atunci, dorind să-și sfârșească zilele în Țara Sfântă și, din câte știu, a locuit la Tiberias.  Va fi cunoscut și ea aceeași realitate…  Iată textul, tradus și ușor scurtat, din cartea autobiografică My Siberian Life, apărută în 1956. “Cu câteva luni înaintea mult-așteptatei călătorii, m-am adâncit în studiul geografiei, al istoriei și am citit tot ce am găsit despre economia Palestinei.  Mi-am petrecut vacanța de Paști cu niște prieteni, în Anglia, apoi am plecat în Italia și de la Genova am luat vaporul spre Port Said. După înăbușirea Revoluției din 1905, evreii au fost printre cei mai afectați de măsurile de represiune. Foarte mulți au emigrat, ajungând și în Palestina.  Numărul mare de imigranți cu vederi de stânga nu era pe placul stăpânirii otomane care a instituit un control strict al pașapoartelor.  A trebuit să cumpăr un „bilet roșu” valabil pe numai trei săptămâni.  (Vizele moderne încă nu erau în uz.) Drumul spre Port Said a durat cinci zile.  Am continuat cu un vaporaș local și a doua zi dimineața am debarcat la Jaffa.  Când vechiul oraș a apărut la orizont, am fost foarte emoționat. Toate ideile despre Palestina, idei care m-au întovărășit din copilărie, mi-au revenit la vederea acelui țărm.  Era leagănul poporului evreu, locurile slăvite în atâtea rugăciuni și cântece…Era primul meu contact nu numai cu Țara Sfântă, ci și cu lumea antică, pentru care aveam un mare interes. Siberia mea natală e o țară nouă, practic lipsită de istorie.  Orice siberian care vizitează Europa e impresionat de monumentele vechi de secole, dar aici istoria nu se măsoară în secole, ci în milenii.”Read more…

May 16, 2024 7 comments

De la Baikal, la Marea Moartă. Moshe Novomeysky

May 2, 2024By

A fost o traiectorie neobișnuită parcursă de un om neobișnuit, întemeietorul industriei chimice din Israel.  După părerea mea, biografia lui se citește ca un roman polițist.  Subiectul este bine cunoscut, pentru că în ultimii ani el a scris două cărți autobiografice: My Siberian Life (Viața mea în Siberia) și Given to Salt (Dedicat sării). Novomeysky s-a născut în 1873 în satul Barguzin din apropierea Lacului Baikal.  Cum adică?  Eu știam că în Rusia Țaristă exista o lege prin care evreii puteau să se stabilească doar în așa-numita „Zonă de rezidență” (Pale of Settlement), în partea de apus a imperiului țarist.  Dar iată că în Siberia au trăit și evrei – deportați ca deținuți politici.  Bunicului lui Novomeysky a fost unul dintre aceștia.  A fost amestecat în mișcarea de eliberare a Poloniei ocupate de Rusia țaristă și în 1831 a fost deportat în Siberia.  Patru ani a mers pe jos până la Lacul Baikal! Bineînțeles că la început familia a avut de înfruntat mari greutăți, dar au avut și noroc: în apropiere s-au descoperit zăcăminte de aur.  Fiul său s-a ocupat de extracția aurului și cu timpul a devenit un om înstărit.  Visul lui a fost să le dea copiilor cea mai bună educație posibilă. Așa se face că la vârsta de 11 ani Moshe Novomeysky a plecat la Irkutsk, unde a urmat un liceu tehnic.   Iar după bacalaureat a studiat la Universitatea Tehnică din Clausthal, până astăzi una dintre cele mai bine cotate din Germania, devenind inginer minier. Read more…

May 2, 2024 10 comments

În culisele Recviemului lui Mozart

Apr 18, 2024By

De când mă știu am trăit într-o familie de mari amatori de muzică.  Am povestit deja despre scurta carieră de critic muzical a tatălui meu, precum și despre un concert la care a participat fiica mea. Între timp și nepoțica mea cântă cu mare entuziasm într-un cor de copii.  Despre soțul meu am scris mai puțin, am publicat doar o poză de la un concert ținut prin anii 1980 la kibuțul Hazorea, unde el acompania la pian pe un violonist local, dar au fost și multe altele. https://baabel.ro/2023/02/amintiri-din-kibutul-hazorea/   În 1997, când soțul meu a organizat la Ierusalim un congres internațional despre microbiologia apelor sărate, a pus la cale și o serată culturală sui-generis: printre participanți a mai găsit câțiva artiști amatori (vioară, violă și clarinet) și împreună au dat un concert de muzică de cameră pentru participanții la congres.  Dar cu câțiva ani mai târziu a abandonat pianul.  Ce păcat! Într-una din zile am avut împreună o discuție destul de neobișnuită despre muzică.  El era tolănit într-un fotoliu, eu călcam și la radio se cânta Recviemul lui Mozart.  Am ascultat amândoi în tăcere, vrăjiți, până la capăt.  Cu ochii minții revedeam splendoarea art nouveau a sălii Smetana din Praga.Read more…

Apr 18, 2024 11 comments

Flori din Țara Sfântă

Apr 4, 2024By

De când mă știu mi-au plăcut florile.  În clasa a IX-a, la orele de botanică ni s-a cerut să facem un ierbar.  După ce l-am predat, abia am prins gustul și în următorii ani de liceu am început să colecționez plante și să fac un ierbar pe cont propriu.  Oriunde mergeam, cercetam vegetația locală și căutam să-mi îmbogățesc colecția.  Spre norocul meu am găsit un atlas de plante, frumos ilustrat, după care am început să cunosc plantele și chiar denumirile lor latine.  Cartea aceasta o țin și astăzi la loc de cinste și o mai consult uneori.  Din păcate ierbarul nu putea fi adus în Israel și nu-l mai am. Nu e de mirare așadar că atunci când s-a anunțat o conferință a dnei dr. Naomi Yuval-Naeh, m-am dus fără să stau mult pe gânduri.  Iar după conferință am avut împreună o discuție foarte interesantă.  Ea a vorbit despre istoria botanicii în Israel și despre întemeierea secției de botanică a Universității Ebraice, poveste care începe cu mult înainte de întemeierea statului Israel, încă din primii ani ai secolului XX.  Deodată mi-a trecut prin minte că „Fetița din Ierusalim” vorbea de două domnișoare bătrâne care confecționau suveniruri pentru pelerini din flori presate, și asta prin 1885 (la sfârșitul penultimului capitol). Bineînțeles că ea cunoștea povestea și mi-a spus că a fost o adevărată industrie, s-au făcut atât de multe suveniruri, încât mai pot fi cumpărate și astăzi prin internet, chiar și la prețuri modeste.  Tot ea mi-a recomandat bibliografia pe care se bazează acest articol.Read more…

Apr 4, 2024 11 comments

4. Când și cum s-a scris Biblia?

Mar 21, 2024By

Biblia nu este doar o carte extrem de veche, dar de la primele texte care au fost compuse și până la ultimele au trecut secole și au fost identificați peste o sută de autori diferiți.  Se poate observa chiar evoluția limbii de-a lungul timpului.  Autori diferiți pot vedea lucrurile într-o perspectivă diferită.  De fapt Biblia nu este o „carte”, ci o colecție de texte, o întreagă „bibliotecă”.  (În limba greacă biblos = papirus, după numele cetății feniciene Byblos care exporta papirus, biblion = carte, iar biblia este forma de plural, cărți.)  Pentru a înțelege importanța Bibliei, trebuie să-i cunoaștem originea.  Dacă știm cine a scris-o, când și în ce împrejurări, vom putea înțelege de ce arată așa.  Pentru prima oară arheologia ne poate furniza răspunsuri la aceste întrebări, iar povestea care se cristalizează este adesea surprinzătoare și nu prea seamănă cu cea pe care o cunoaștem din textul biblic.  Ea ne explică de ce istoria este povestită așa cum este, cum a apărut ideea Dumnezeului unic și ideea că individul are drepturi și îndatoriri și este răspunzător pentru acțiunile sale, idei de o importanță covârșitoare, care stau la baza civilizației moderne. Acestea sunt cuvintele profesorului Richard Friedman, unul din cei mai mari specialiști în domeniul Bibliei Ebraice. O parte din evenimentele pomenite în Biblie, mai ales cele din primele cărți, nu pot fi reale – dar ele nu au fost pur și simplu „inventate”.  Ele au fost scrise cu mult după presupusa lor desfășurare și sunt de natură mitică.  Read more…

Mar 21, 2024 11 comments

Biblia dezvăluită (3). Apariția monoteismului

Mar 7, 2024By

După spusele Bibliei, ambele regate, Israel și Iudeea, aveau o religie comună, iudaismul.  Arheologia nu este metoda cea mai potrivită pentru a reconstitui idei abstracte, dar totuși…  Săpăturile făcute în nord și în sud, în centre din Epoca Bronzului și în cele din Epoca Fierului, toate au arătat că lucrurile nu stăteau chiar așa.  Peste tot au ieșit la iveală obiecte de cult asemănătoare celor canaanite: idoli în forme umane sau animale, mai ales zeițe ale fertilității. În partea de nord s-au găsit multe figurine de tauri – simbolul tribului Efraim, dar și al zeului Baal.  Pare să fi existat o continuitate între religia canaanită și cea israelită.  De altfel, o privire fugară asupra panteonului canaanit, așa cum apare din săpăturile de la Ugarit, dezvăluie o realitate surprinzătoare: Baal – Stăpânul (în ebraică baal = stăpân sau soț), Dagon – zeul recoltelor (în ebraică dagan = cereală), El – zeul suprem (în ebraică, Mot – zeul morții (în ebraică mot, mavet = moartea), Șamaim – zeul cerurilor (în ebraică șamaim = cerul), Șemeș – zeul soarelui (în ebraică șemeș = soarele), Yam – zeul mării (în ebraică yam = marea), Yarich – zeul lunii (în ebraică yareach = luna), În Biblie se mai pot găsi ecouri ale unui trecut politeist, de exemplu:  Când Cel Preaînalt a dat o moștenire neamurilor, când a despărțit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor… partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moștenire. (Deut. 32: 8,9)  Cu alte cuvinte: atunci când Zeul Suprem a despărțit omenirea în popoare, lui YHWH i s-a „repartizat” neamul lui Iacov.Read more…

Mar 7, 2024 16 comments