Fals!

Aug 10, 2023By

În ultima vreme am povestit despre unele aspecte dubioase, dacă nu chiar criminale, din lumea artei.  Printre ele se numără și falsificarea. Spre deosebire de jaf, care cere numai forță brută, falsificarea e mult mai complexă.  Falsificatorul trebuie să aibă cunoștințele și îndemânarea să creeze imitații perfecte și să-l convingă pe cumpărător că obiectul e autentic.  Și cum experții devin din ce în ce mai pricepuți și au la dispoziție tehnici din ce în ce mai sofisticate, provocarea devine tot mai mare – și totuși se găsesc destui îndrăzneți…  După unele păreri, din operele de artă oferite spre vânzare în zilele noastre, chiar și de galeriile serioase, peste o treime sunt falsuri. Mai devreme sau mai târziu falsificatorii vor fi depistați și pedepsiți.  Dar să se dea singuri de gol??  Ei bine, a existat și așa un caz, cel al lui Han van Meegeren. Han (=Henric) s-a născut în orașul olandez Deventer, unde tatăl lui preda la școala pedagogică.  Încă din copilărie i-a plăcut desenul.  Primul său mentor a fost profesorul de artă din liceu, un mare admirator al lui Vermeer, care i-a și arătat tehnicile folosite de marele pictor.  Dar tatăl său i-a spus foarte clar: cu pictura va rămână muritor de foame.Read more…

Aug 10, 2023 26 comments

Tezaurul Gurlitt

Aug 3, 2023By

În 2012, în apartamentul modest al unui bătrânel din München, pe nume Cornelius Gurlitt, s-a găsit o colecție de artă cu totul incredibilă: Monet, Cézanne, Renoir, Matisse, Picasso etc., opere care demult erau considerate pierdute.  Nu avea destul loc pe pereți, tablourile erau pur și simplu stivuite pe podea.  Colecția valora zeci de milioane de euro.  Descoperirea a fost o surpriză pentru amatorii de artă din întreaga lume. Totul a început în 2010, când Gurlitt a fost prins întorcându-se din Elveția cu 9.000 de euro asupra sa.  A bâlbâit ceva despre tablouri (probabil că tocmai vânduse unul) și imediat a devenit suspect de comerț ilicit cu opere de artă.  O percheziție a scos la iveală peste 1400 de opere de artă aflate în apartamentul lui, plus încă vreo 250 pe care le ținea în casa lui de la Salzburg (Austria).  Bătrânelul spunea că le moștenise de la tatăl său și neavând altă sursă de venit, trăia din vânzarea lor.  Chiar dacă îi dăm crezare, se pune întrebarea cum le-a obținut tatăl lui.  În 2011, un tablou al lui Gurlitt, scos la licitație la Köln, a fost recunoscut de moștenitorul fostului proprietar – tabloul fusese jefuit de naziști…Read more…

Aug 3, 2023 36 comments

Rose Valland, expertă în istoria artei și spioană

Jul 27, 2023By

E suficient să aruncăm o privire supra portretului Rosei Valland ca să ne mirăm: o femeie aparent atât de comună, de nesemnificativă, era expertă în istoria artei??  Tocmai pentru că părea doar o biată secretară, a putut să aducă un serviciu enorm culturii europene și, în cuvintele ei, „să salveze o mică parte din frumusețea lumii”.  Dar să începem cu începutul. Rose Valland (1898 – 1980) era o fată simplă de la țară, dar extrem de talentată și de harnică, avea o memorie fenomenală și o dorință nestăpânită de a învăța.  A făcut întâi școala pedagogică, devenind învățătoare – una din puținele cariere deschise pe atunci femeilor, mai ales celor sărace.  Cu ajutorul unor burse a devenit întâi profesoară de desen la liceu, apoi a obținut un doctorat în istoria artelor la Paris.  Și-ar fi dorit un post de conservatoare la unul din marile muzee, dar în 1931 a fost primită numai ca să ajute benevol.  Cum trebuia să-și câștige pâinea, lucra dimineața ca învățătoare și în orele libere lucra la Muzeul Jeu de Paume.  Nu s-a căsătorit niciodată. Pavilionul Jeu de Paume, construit ca sală de sport pentru Napoleon al III-lea (jeu de paume era o formă veche de tenis), a fost transformat ulterior în galerie de artă modernă.  Cu toate că nu primea salariu, Rose se ocupa de conservare și restaurare, organiza expoziții, ținea evidența de zi cu zi.Read more…

Jul 27, 2023 21 comments

Ora două

Jul 13, 2023By

Zilele trecute făceam ordine printre hârtiile mamei și am dat peste un manuscris… care mi-a amintit de o veche poveste de familie. Bunica mea, mama mamei, era originară din satul Seletin din vestul Bucovinei – astăzi se află în Ucraina, în imediata apropiere a graniței cu România.  Sora ei mai tânără pe nume Frieda, o mare frumusețe, s-a căsătorit cu un farmacist din Maramureș, Gara József, și a locuit la Halmeu.  Au avut un singur fiu, Miklós. Părinții lui Miklós au pierit în timpul Holocaustului, Jóska a fost ucis chiar în farmacia lui, iar Frieda a fost deportată la Auschwitz.  Numai Miklós, care nu era acasă, ci la internat, a scăpat cu viață.  După război s-a stabilit la Budapesta. Şi-a întemeiat o familie, a avut doi fii cam de vârsta mea.  Cu toate că Budapesta nu e departe de Arad, am avut foarte puțin contact, deoarece călătoria era dificilă în anii comunismului și mai era și bariera de limbă: soția și fiii lui vorbeau numai ungurește și nu puteam comunica.  Legătura mea cu fiii lui Miklós s-a stabilit abia mult mai târziu. Și iată că acum zece ani, fiul mai mare, Ivan, a venit să ne viziteze la Ierusalim cu soția și cu fiica lui, Alexandra.Read more…

Jul 13, 2023 10 comments

Pe drumul de costișă ce duce la… Ierusalim

Jun 29, 2023By

Dedic acest articol prietenei mele Leni, originară (cum nu?) din Vaslui. Mă gândesc la diverse mărturii pe care le-am publicat de-a lungul timpului în Baabel. Conrad Schick povestea că în 1846, drumul de la Jaffa la Ierusalim dura două zile (astăzi, cu trenul, se face în 45 de minute), se putea merge numai călare sau pe jos și mărfurile erau duse în spinare de catâri.  Iar pentru urcușul spre Ierusalim nici nu exista drum, călătorii urmau albia secată a unui pârâu și trebuiau efectiv să sară din piatră în piatră.  Până prin 1860 în toată țara nu exista niciun vehicul cu roți, pentru că nu exista niciun drum carosabil. Iar „Fetița din Ierusalim” (Myriam Harry, născută la Ierusalim în 1869) povestește că atunci când familia ei a plecat în valea Iordanului, bărbații au mers călare, iar pentru femei s-au adus cămile.  Fiecare cămilă ducea în spate un soi de paner în care încăpeau două persoane.  Și aici drumul a durat două zile – acum el poate fi parcurs în mai puțin de o oră.  Și să nu uităm că în anii 1870, în Europa se călătorea deja cu trenul… Nu am niciun motiv să mă îndoiesc de veridicitatea acestor mărturii…Read more…

Jun 29, 2023 6 comments

Scribul

Jun 15, 2023By

Vorbind despre „cea mai veche profesiune” tindem să ne gândim la curtezane (ca să folosesc un termen „elegant”) dar există și altele.  Profesiunea de scrib a apărut odată cu scrierea, în urmă cu peste 5000 de ani. În antichitate, când marea majoritate a oamenilor erau analfabeți, scribii erau intelectualitatea societății.  Ei se ocupau de administrația statului, de corespondența regelui și de multe altele.  De obicei meseria era transmisă din tată în fiu, împreună cu locul de onoare pe care îl ocupau la curte.  Transmiterea din tată în fiu mai avea și avantajul că ucenicia, foarte lungă și anevoioasă, se putea face în familie. În zilele noastre pare ciudat că ucenicia era atât de grea, până la urmă datoria unui scrib nu era decât să știe să citească, să scrie și să socotească, ceea ce noi învățăm în clasele primare.  Numai că înainte de inventarea alfabetului și a scrierii moderne a numerelor, totul era mult mai complicat, comparabil cu scrierea chineză sau cea japoneză de astăzi.  Cine e curios cum „funcționa” scrierea cuneiformă, îl invit să urmărească o conferință a asiriologului Irving Finkel de la British Museum.  În orice caz, pentru a învăța scrisul și cititul era nevoie de până la zece ani.Read more…

Jun 15, 2023 18 comments

O amintire a mamei mele

Jun 1, 2023By

Mama mea și-a scris amintirile pe la vârsta de 80 de ani.  Au fost chiar publicate în Baabel, în mai-iunie 2016.  După aceea a mai readus uneori crâmpeie de amintiri, dar totul era deja scris, până când, într-o zi, mi-a relatat o poveste pe care nu o cunoșteam și care mi-a făcut părul măciucă. La Cernăuți, ordinul de ghetoizare a venit la sfârșitul lui septembrie 1941.  Mama avea 15 ani.  În ghetou înghesuiala era atât de cumplită, încât oamenii nu aveau loc să doarmă nici măcar pe podea.  Astfel că familia s-a prezentat „voluntar” pentru deportare în Transnistria, în primul transport.  Au fost duși cu trenul, în vagoane de vite, până la granița României, în satul Ataki (azi Otaci), urmând să fie apoi trecuți Nistrul spre Moghilev cu barca.  Între timp au fost „cazați” într-un lagăr înconjurat cu sârmă ghimpată, în niște barăci ude și pline de noroi după o inundație recentă.Read more…

Jun 1, 2023 26 comments

Scrisoarea Kieveană

May 18, 2023By

Am mai scris despre gniza din Cairo, acea „debara” din incinta sinagogii Ben Ezra, unde timp de aproape un mileniu s-au pus la păstrare texte sfinte deteriorate, dar și alte texte scrise în ebraică sau în celelalte limbi vorbite de evrei: iudeo-arabă, ladino, aramaică și chiar idiș.  Pot fi cărți uzate, dar și acte, scrisori, chitanțe și câte altele, chiar și exerciții scrise de elevi.  Multe sunt de proveniență locală, dar sunt și documente aduse de călători sau de negustori din toate colțurile lumii cunoscute pe atunci. Numărul manuscriselor este atât de mare încât după peste un secol de cercetare, încă se mai fac descoperiri noi. Dar ce legătură are așa-numita Scrisoare Kieveană cu gniza din Cairo??  Întâmplarea face ca cel mai vechi document care s-a păstrat din Rusia Kieveană este scris în ebraică și a fost găsit tocmai la Cairo!  Cum a ajuns acolo este o poveste destul de neobișnuită.  Scrisoarea datează din jurul anului 930, deci cam de pe vremea întemeierii Rusiei Kievene. Începuturile orașului Kiev sunt învăluite în legendă; chiar părerile istoricilor sunt împărțite.  Unii spun că a fost o veche așezare slavă, alții că a fost ocupat de triburi maghiare, alții că a aparținut Imperiului Khazar – și poate că toți au dreptate, pentru că ne aflăm în perioada migrației popoarelor și situația se putea schimba rapid.  Arheologii au găsit urmele unei așezări de prin anul 800. Fiind la confluența dintre râurile Nipru și Dezna, Kievul era un important centru comercial.  (Drumuri încă nu erau, principalul mod de transport era cu barca și râurile erau arterele comerciale ale vremii.)  Cândva, prin secolul al X-lea, cetatea a fost cucerită de varegi (vikingi), care au întemeiat Rusia Kieveană.  În orice caz cetatea Kievului exista și înainte. Scrisoarea, redactată în ebraică și descoperită în gniza din Cairo dovedește că pe vremea scrierii ei Kievul aparținea de Imperiul Khazar – precum se știe, la un moment dat khazarii, sau cel puțin unii dintre ei, s-au convertit la iudaism. Read more…

May 18, 2023 11 comments

Din nou despre sifilis

May 4, 2023By

Nu este un subiect plăcut, din contră!  Și totuși articolul publicat de către Johanan Vass în numărul trecut al revistei Baabel mi-a dat mult de gândit. În primul rând bunicul meu era medic specializat în dermatologie și boli venerice.  A studiat la Viena și a primit diploma exact acum 100 de ani, în 1923. Apoi, modul în care s-a desfășurat viața mea a fost influențat de… un caz de sifilis!  Iată ce povestește mama în amintirile ei:  După eliberarea din Transnistria, ea s-a întors cu părinții la Cernăuți și bunicul meu a primit un post la clinica de boli venerice.  Printre pacienții lui se afla un ofițer rus care se molipsise de sifilis.  Armata Roșie avea deja penicilină, dar injecțiile trebuiau făcute din 3 în 3 ore.  Bunicul meu a propus să-l ia acasă pe ofițer și să-l îngrijească pe toată durata tratamentului.  Ofițerul a acceptat, iar la sfârșit… a cerut mâna mamei mele!  Bunicul nu îndrăznea să-l refuze, așa că i-a cerut un „timp de gândire”.  A doua zi și-au făcut bagajele și s-au „repatriat” în România – norocul lor, pentru că în ziua următoare, granița s-a închis.  Deci îi sunt recunoscătoare ofițerului rus că m-am născut în România! Dar de fapt nu despre asta voiam să scriu, ci despre originea bolii, un subiect foarte controversat care nu a fost complet elucidat nici până astăzi.Read more…

May 4, 2023 9 comments

Hatikva – un adevărat portret al poporului evreu

Apr 20, 2023By

Știu, despre imnul israelian s-a mai scris în Baabel, dar cred că mai am destule de adăugat și, ca să-l parafrazez pe Lucian Boia, dacă vreau să citesc ceva anume și nu găsesc, scriu eu! Deci, ca orice poveste care se respectă, începe și ea cu „a fost odată”: în anul 1856, în orășelul Złoczów din Galiția (azi Zolociv, Ucraina) s-a născut Naftali Herz Imber.  De la început a fost un copil deosebit, învăța într-un an cât alții în cinci.  La zece ani era deja un talmudist desăvârșit și începuse să studieze Cabala.  Examenul lui s-a transformat în dispută și până la urmă rabinul s-a dat bătut!  Sâmbetele și le petrecea studiind germana cu domnișoara Auerbach, a citit toată literatura germană din biblioteca tatălui ei și a început să scrie poezii, dar nu în idiș, nici în germană, ci… în ebraică!  Dar tot de la început a apărut și cealaltă fațetă a caracterului său: era nedisciplinat, pus pe șotii.  Tatăl îl pedepsea cu asprime – niciodată nu s-a înțeles cu tatăl său, în schimb mama îl răsfăța. Foarte curând orășelul Złoczów i-a devenit neîncăpător și el a plecat în lume să-și caute norocul.  A stat o vreme la Brody și Lvov, apoi a plecat la Viena și de acolo a continuat pe Dunăre în jos, trecând prin Ungaria, Serbia, România și Basarabia.  Peste tot i-a cunoscut pe intelectualii evrei ai timpului, a scris în presa de limbă ebraică și a continuat să scrie poezii – dar din ce trăia e un mister.  Aus Luft und Liebe (din aer și dragoste), ar fi spus bunicul meu.  Era un fel de trubadur medieval, transplantat în secolul al XIX-lea.  Se pare că prima versiune a poeziei Hatikva (numită atunci Tikvateinu – Speranța noastră) a fost scrisă în 1877 la Iași.Read more…

Apr 20, 2023 8 comments

Ieșirea din Egipt în perspectivă istorică

Apr 6, 2023By

În fiecare primăvară, când se apropie sărbătoarea de Pesach (Paștele evreiesc), mă gândesc cu nostalgie la serile petrecute în familie, când tata povestea despre ieșirea din Egipt.  Întâi citea textul clasic, apoi se apuca să-l comenteze. Și mai interesant era când se afla la noi și bunicul.  Atunci fiecare dintre ei susținea un punct de vedere diferit și discuțiile luau uneori întorsături neașteptate…  Împreună cu cântecele și cu mâncărurile speciale, era de fiecare dată un eveniment!  De data aceasta aș vrea să încerc să vorbesc despre ieșirea din Egipt așa cum ar fi făcut-o tatăl meu. Problema majoră este că arheologii ne asigură că nu s-a găsit nicio urmă materială care să ateste autenticitatea poveștii despre viața și apoi ieșirea israeliților din Egipt. Așa să fie? Un arheolog cu mintea mai deschisă ca a altora, Prof. Yonatan Adler, a făcut o afirmație înțeleaptă: ”Absence of evidence is not necessarily evidence of absence”, sau cu alte cuvinte, lipsa de dovezi în sine nu dovedește nimic! Poate că dovezile vor fi descoperite în viitor? Sau se vor găsi metode noi de interpretare a celor deja găsite? După părerea istoricilor, povestea care s-a desfășurat în secolul al XIII-lea î.e.n., în perioada faraonului Ramses al II-lea sau al III-lea, a fost scrisă cu multe secole mai târziu. Read more…

Apr 6, 2023 12 comments

Wilfrid Israel (1899 – 1943)

Mar 23, 2023By

În articolul despre kibuţul Hazorea (https://baabel.ro/2023/02/amintiri-din-kibutul-hazorea/ ) am amintit despre muzeul dedicat lui Wilfrid Israel. În acest articol voi vorbi despre cine a fost acest om şi ce legătură avea cu kibuţul. La Berlin, în anii 1930, Wilfrid Israel se bucura de o situație specială.  Toată lumea știa că e evreu, dar autoritățile naziste nu îndrăzneau să se atingă de el, pentru că avea dublă cetățenie, germană și britanică.  S-a născut la Londra, mama lui era nepoata lui Nathan Marcus Adler, rabinul șef al Imperiului Britanic, iar familia tatălui trăia de generații în Germania.  Afacerea familiei, care a început ca un mic magazin de textile, a devenit cu timpul cel mai mare magazin universal din Berlin, cu peste 2000 de angajați.  Toată protipendada nazistă se afla printre clienții lui și un mijloc de a-i mitui a fost să-i invite să-și ia din magazin tot ce doreau fără să plătească.  Pașaportul britanic i-a permis să călătorească liber.  Din Extremul Orient și-a adus colecția de artă care se află astăzi în muzeul care îi poartă numele.  Dar multe călătorii, aparent „de afaceri”, erau numai o fațadă în spatele căreia se ascundeau încercări de salvare a evreilor din Germania.  Caracterul său a fost influențat și de faptul că era homosexual, astfel că a învățat foarte devreme să acționeze cu cea mai mare discreție.Read more…

Mar 23, 2023 5 comments

Israel 2023 și Revolta lui Atlas

Mar 9, 2023By

În zilele noastre, presa scrisă și cea electronică, radioul și televiziunea răsună de unul și același subiect: nemulțumirea israelienilor de politica noului guvern, mai ales de reforma justiției, demonstrațiile de proporții din ce în ce mai mari, cu participarea cetățenilor de pe întreg spectrul politic, împotriva a ceea ce este văzut ca sfârșitul democrației.  În articolul editorial al ziarului Haaretz din 3 martie [1] se vorbea chiar despre ceea ce eu consider anarhie: tot mai mulți militari în rezervă nu sunt de acord cu politica actualului guvern și ca urmare refuză să se prezinte la armată.  Ceea ce a început ca un firicel, devine un șuvoi…  Nu numai că aceste lucruri m-au impresionat foarte puternic, dar ele mi-au readus niște vechi amintiri…Era pe la începutul anilor 1970, trăiam de scurt timp în Israel, încă nu citeam în ebraică (din păcate nici până astăzi nu sunt mai brează), în schimb începusem să citesc în engleză.  Una din primele cărți pe care le-am citit a fost Atlas Shrugged de Ayn Rand.  (În limba română a apărut sub titlul Revolta lui Atlas.)  Cu vreo douăzeci de ani mai târziu am recitit-o, am citit și alte cărți ale aceleiași autoare (beletristică, nu filosofie) și ideile ei au avut asupra mea un impact profund.  Pentru a le înțelege trebuie întâi să o cunoaștem.Read more…

Mar 9, 2023 21 comments

Amintiri din kibuțul Hazorea  

Feb 23, 2023By

Am mai povestit că atunci când ne-am căsătorit, soțul meu și cu mine eram doi studenți săraci și în loc de călătorie de nuntă ne-am dus „la țară”, să lucrăm ca voluntari la kibuț.  Nu știu de ce îmi vin în minte versurile lui Topîrceanu: Locuința mea de veră/ E la țeră…/Acolo era să mor/De urât și de-ntristare…/ Ca proaspăt imigrant, soțul meu și-a petrecut primele câteva luni la kibuțul Hazorea (Semănătorul) din Valea Izreel, nu departe de Afula (și de Spitalul Central al Văii Izreel, despre care povestea Jacob Sade https://baabel.ro/2022/03/jacob-sade-opt-povestiri-8-spitalul-central-al-vaii-izreel-1967/). Ca proaspăt imigrant, soțul meu și-a petrecut primele câteva luni la kibuțul Hazorea (Semănătorul) din Valea Izreel, nu departe de Afula (și de Spitalul Central al Văii Izreel, despre care povestea Jacob Sade https://baabel.ro/2022/03/jacob-sade-opt-povestiri-8-spitalul-central-al-vaii-izreel-1967/).  Dimineața urma cursul de ebraică, iar după-amiaza lucra.  Tinerii imigranți care veniseră singuri au fost „adoptați” de familii locale.  Părinții lui adoptivi, Naftali și Margot Wertheimer, se numărau printre fondatorii kibuțului.  Relații foarte bune a avut și cu familia Maroz.  Pe atunci soțul meu cânta la pian, iar fiul familiei Maroz studia vioara la conservator și cei doi au dat împreună concert – dar și părinții erau mari melomani.  Așa se face că în timpul studenției, soțul meu pleca adesea în weekend la kibuț; prietenii de acolo erau pentru el ca niște rude apropiate.  Mai târziu m-a luat și pe mine și ideea să ne petrecem o vacanță la kibuț a fost cât se poate de naturală.  Dar voiam să contribuim și noi ceva, de aceea am lucrat ca voluntari.  Mi-au rămas de atunci numai câteva instantanee de calitate îndoielnică, dar asta am. Kibuțul mi s-a părut dintotdeauna raiul pe pământ: aer curat, ciripit de păsărele… Read more…

Feb 23, 2023 8 comments

Un iranian în Israel

Feb 9, 2023By

Mohsen Banaie s-a născut în 1965 la Teheran, într-o familie strict musulmană, cu vederi de stânga și care a participat activ la revoluția islamică din 1979.  Cum spune el însuși:  „Tatăl meu s-ar fi răsucit în mormânt dacă ar fi aflat că plec în Israel.” Și totuși…  Tatăl lui lucra la fabrica unui evreu și se bucura de condiții foarte bune.  Așa se face că în copilărie Mohsen nu prea știa ce să creadă: pe de o parte un evreu asigura existența familiei sale, pe de altă parte evreii erau priviți ca dușmanii declarați ai musulmanilor.  Ura împotriva evreilor a crescut în timpul revoluției islamice; pentru băiatul de 13 ani totul era limpede: dușmanii țării sale erau în primul rând Israelul și abia după aceea SUA. La un an după revoluție Mohsen a intrat în Mojahedin-e-Khalq, o organizație musulmană stalinistă, opusă regimului Khomeini.  Ei aveau legături strânse cu organizația PLO, care i-a instruit în lupte de gherilă și atentate.  Bineînțeles că ura față de Israel era la odinea zilei. În 1981 organizația Mojahedin-e-Khalq a fost scoasă în afara legii.  Au urmat arestări, deportări, tortură, execuții în masă.  Mohsen și-a petrecut următorii patru ani ascuns.  Neputând merge la școală, citea tot ce îi cădea în mână – printre altele și Mein Kampf.  De altfel subiectul îi era cunoscut, tatăl lui era un mare admirator al lui Eichmann….Împotriva evreilor existau prejudecăți „nevinovate”, ca de exemplu „zgârcit ca un evreu”, dar și zvonuri că evreii ar ucide copii musulmani, folosind sângele lor în ritualuri satanice.  Și totuși, în copilărie el a avut o bună prietenă de joacă, o fetiță evreică pe nume Șirin.Read more…

Feb 9, 2023 9 comments

Ierusalimul în miniatură. Soluția misterului din numărul trecut

Feb 9, 2023By

În încheierea articolului care relata povestea machetei Ierusalimului https://baabel.ro/2023/02/ierusalimul-in-miniatura/ , realizată de către Stefan Illés, foarte admirată la Expoziţia Universală de la Viena, din anul 1873, prezentam o imagine misterioasă şi îndemnam cititorii s-o explice, precizând că nu era vorba de un colaj sau alt gen de mistificare. Pentru că cititorii Baabel nu au dezlegat misterul (cel puţin până la apariţia ediţiei de faţă), am s-o fac eu. Ceea ce se vede în imagine nu este Ierusalimul, ci o machetă, de data aceasta în mărime naturală, construită special pentru Expoziția Universală din St. Louis, Missouri, din 1904.Read more…

Feb 9, 2023 6 comments

Ierusalimul în miniatură

Feb 2, 2023By

Îmi închipui că majoritatea cititorilor, chiar dacă nu locuiesc în Israel, au vizitat Ierusalimul măcar o dată în viață și dacă vorbesc despre Orașul Vechi, Poarta Jaffa și Turnul lui David, vor ști exact la ce mă refer.  Ei bine, în zilele noastre complexul cu Turnul lui David adăpostește Muzeul de Istorie a Ierusalimului, iar unul dintre exponatele mele preferate este o machetă a orașului, așa cum arăta către sfârșitul secolului al XIX-lea.  Pare o jucărie, cu casele cât cutiile de chibrituri, dar în realitate este o încercare de a reprezenta cât se poate de fidel orașul din acea perioadă; de fapt ar putea fi numit o „hartă tridimensională”.  Dar puțini vor fi auzit prin câte peripeții a trecut această machetă. Povestea începe la colecția de hărți a Bibliotecii Naționale, despre care am mai scris. La începutul anilor 1980, căutând prin colecția de hărți, Prof. Rehav Rubin de la Facultatea de Geografie a Universității Ebraice a observat ceva ciudat.  Era o reprezentare a Ierusalimului văzut de sus, publicată la Viena.  Desenul nu era datat, dar părea din a doua parte a secolului al XIX-lea.  Totul era cât se poate de exact, era clar că fusese făcut după natură – dar la Ierusalim nu există niciun punct destul de înalt care să ofere o asemenea perspectivă.Read more…

Feb 2, 2023 10 comments

Soarta imigranţilor evrei în Canada

Jan 26, 2023By

După ce am urmărit peripețiile „drumeților din Bârlad”, ar fi interesant să aflăm ce s-a întâmplat cu ei mai departe.  Bineînțeles că visul fiecărui imigrant era să ajungă la New York și într-adevăr marea majoritate a ajuns acolo; unii au rămas, alții au plecat mai departe să-și caute norocul.  Dar din anul 1900 societățile de binefacere europene au început să trimită un număr considerabil de evrei din România spre Canada.  (Alți imigranți, care din diferite motive nu au fost admiși în Statele Unite, au ajuns și ei în Canada.)  În ultima parte a cărții Finding Home: In the Footsteps of the Jewish Fusgeyers (În drum spre casă: pe urmele drumeților evrei), Jill Culiner povestește despre soarta lor în noua patrie. În Canada, imigranții debarcau la Quebec City.  Dar nici acolo nu era primit chiar oricine.  Puteau să debarce doar cei care aveau un capital de… 10 dolari.  Cei care aveau adresa vreunei rude dispuse să-i primească puteau pleca la New York.  Celorlalți li s-a oferit un loc de muncă, dar în fiecare seară trebuiau să se întoarcă în port, până când își vor fi agonisit cei zece dolari.  Bineînțeles că au primit muncile cele mai grele; „drumeții din Bârlad” au lucrat la construcția unui pod.  Dar din moment ce și-au câștigat libertatea, au plecat care încotro și grupul s-a destrămat.  Tot ce mai poate fi urmărit în zilele noastre este drumul imigranților evrei din România, alături de cei din alte țări.Read more…

Jan 26, 2023 7 comments

Pe jos, spre America (II)

Jan 12, 2023By

În 1942 revista YIVO Bleter din New York a lansat un concurs pentru cea mai bună istorie a unui imigrant și cea a lui Jacob Finkelstein a fost premiată, fiind apoi publicată în septembrie 1945.  Aceasta a devenit una din puținele surse istorice (poate singura) care documentează emigrarea masivă a evreilor din România spre America, pe jos, în primii ani ai secolului XX. Jacob Finkelstein s-a născut în 1878. A urmat școala elementară religioasă (heder) în orășelul Căușeni din sudul Basarabiei, apoi și-a făcut ucenicia la un fierar. Fiind amestecat într-o încăierare, a fost nevoit să fugă; a trecut clandestin granița în România și s-a stabilit la Bârlad. Continuăm publicarea traducerii relatării sale întitulate Amintirile unui drumeţ evreu din România, începute în numărul trecut. Râmnicu Sărat. Ne-am sculat la trei dimineața și am pornit la drum. După trei ore am ajuns la un râu. Ne-am oprit, am făcut cafea în samovar și am luat micul dejun. În apropierea orașului noi ne-am oprit, iar cei doi emisari împreună cu șeful nostru și-au continuat drumul. După câteva ore au venit după noi. La intrarea în oraș ne-au oprit – nu puteam intra decât cu aprobare scrisă de la poliție! La așa ceva nu ne așteptasem. Între timp în cartierul evreiesc lumea ieșise în stradă și ne aștepta nerăbdătoare. După alte câteva ore a apărut o trăsură cu un comisar de poliție însoțit de doi funcționari. Comisarul ne-a cerut să formăm un cerc, iar el s-a pus în mijloc și ne-a spus următoarele: „Am citit în ziar că plecați în America pe jos. N-o să vă opresc. Read more…

Jan 12, 2023 12 comments

Pe jos spre America (I)

Dec 29, 2022By

În 1942 revista YIVO Bleter din New York a lansat un concurs pentru cea mai bună istorie a unui imigrant și cea a lui Jacob Finkelstein a fost premiată, fiind apoi publicată în septembrie 1945.  Aceasta a devenit una din puținele surse istorice (poate singura) care documentează emigrarea masivă a evreilor din România spre America, pe jos, în primii ani ai secolului XX. Scriitoarea canadiană Jill Culiner, ea însăși nepoata unui evreu care a părăsit Ucraina pe jos, a găsit relatarea lui Finkelstein, a tradus-o din idiș în engleză și a luat-o ca punct de plecare pentru o călătorie în România și pentru cartea ei Finding Home: In the Footsteps of the Jewish Fusgeyers (În drum spre casă: pe urmele drumeților evrei).  Îi mulțumesc colegului nostru Ilia Ehrenkranz că mi-a atras atenția asupra acestei cărți.  Și eu o recomand cu căldură. Jacob Finkelstein s-a născut în 1878.  A urmat școala elementară religioasă (heder) în orășelul Căușeni din sudul Basarabiei, apoi și-a făcut ucenicia la un fierar.  Fiind amestecat într-o încăierare, a fost nevoit să fugă; a trecut clandestin granița în România și s-a stabilit la Bârlad.  Iată povestea relatată de el însuși.Read more…

Dec 29, 2022 10 comments