America văzută de jos și de aproape – din New York, unde locuiesc

În anul 2007 am hotărât să-mi exercit dreptul de vot. În America, două mari partide, republican și democrat, se întrec pentru a obține conducerea țării pe o perioadă de 4 ani. Pentru a avea o valoare reală, votul meu, unul din zecile de milioane de voturi, trebuia dat unuia din cele două partide mari, situate pe poziții opuse, și nu vreunui partid mic, fără șanse de câștig. Sub acest aspect, alegerea nu era dificilă, trebuia doar să decid care din cele două alternative e mai bună – sau mai puțin rea. Dificultatea cu care m-am confruntat atunci a fost să înțeleg platitudinile debitate cele două părți. De aceea eu m-am concentrat asupra calităților celor doi candidați la președinție. Am votat pentru candidatul republican pentru simplul motiv că cel democrat, Obama, care a câștigat alegerile, mi s-a părut un politician fără vreo realizare care să-i justifice aspirația la funcția de președinte al SUA. Din puținele date care îmi stăteau la dispoziție știam că tatăl lui, venit la studii în America, s-a întors în Kenya, la soția de care nu divorțase, lăsând-o pe partenera lui americană, albă, să-și crească singură copilul, Barak Hussein Obama. Acesta și-a făcut studiile la Harvard, unde a fost directorul revistei studențești Harvard Law Review, fără să scrie un singur rând în această revistă. După terminarea studiilor a activat ca organizator comunitar, adică mergea la comunitățile de negri săraci și îi informa despre ajutoarele la care aveau dreptul.Read more…

Vară toridă cu drone, obuze și rachete – 4

Israelul a înscris trei goluri spectaculoase în poarta frontului pan-terorist islamic din jurul granițelor sale: atacul aerian masiv asupra portului Hodeidah din Yemen, fortăreața strategică a houthi-lor, eliminarea șefului statului major al organizației pro-iraniene Hezbollah, Fuad Shukr la Beirut și lichidarea liderului politic al Hamas, Ismael Haniyeh la Teheran a fost un hat trick care a uimit întreaga lume. Utilizez termeni din fotbal, deoarece încerc să diminuez voit încărcătura tragic-dramatică a acestor evenimente-limită deosebit de grave. Israelul riscă enorm cu acest trio de operațiuni spectaculoase de mare succes, care însă de moment îi conferă un avantaj strategic și operațional. A lovi cu brio Hamasul în epicentrul puterii teocratice de la Teheran este un succes militar greu de depășit. Practic mesajul Statului Evreu către Iran este că îi putem lovi crunt, oricând și oriunde, chiar în țara lor, suntem în stare să anihilăm orice lider care dorește și acționează pentru lichidarea noastră ca stat. Analog este și mesajul trimis către temuta organizație Hezbollah, aripa înarmată a Iranului din Liban și Siria, prin scoaterea definitivă din scenă a liderului militar al acesteia. Merită menționat că în cursul conflictului de uzură cu Hezbollah, demarat imediat după operațiunea Hamas din 7 octombrie 2023, Israelul a eliminat, rând pe rând, mai mulți conducători militari ai Hezbollah. Bineînțeles că aceste asasinate țintite nu aduc nici pacea, nici înfrângerea acestor organizații teroriste înarmate până în dinți (dar în surdină) de Iran și de alte state arabe radicale. Ele însă le slăbesc eficiența, le dezorganizează, le demoralizează pe termen scurt și le demonstrează că Israelul va fi extrem de greu de șters de pe hartă, cu evreii aruncați în mare ori izgoniți înapoi în Europa sau America. Read more…

Împăratul Diocleţian între apoteoză şi blestem – un roman istoric

M-am întrebat uneori cine prezintă istoria mai pe înțelesul cititorului intelectual mediu, non-profesionist: studiul istoric sau romanul istoric. Mi-am răspuns mie însumi că deși istoricul profesionist, producător de știință, preferă studiul academic, cititorul non-profesionist, consumator de știință, căruia îi este dificilă o asemenea lectură, preferă romanul istoric. Această specie literară îi oferă atât cunoștințe istorice generale sub formă popularizată, cât și o lectură plăcută. Cititorii săi posibili înțeleg mai ușor tabloul societății existente cu decenii, secole sau milenii în urmă și pot lua exemplu de la aceasta, cu condiția ca reconstituirea istorică romanțată să fie făcută cu atenție, corectitudine și talent. Parafrazând o afirmație făcută de Bogdan Petriceicu Hașdeu cu circa 150 de ani în urmă, putem spune că autorul unui roman istoric este și trebuie să fie „uvrier și artist”. Romanul istoric este undeva între istorie și literatură, două discipline diferite una de alta, dar care se unesc de această dată. M-am gândit la aceste lucruri atunci când am citit romanul istoric Dioclețian între apoteoză și blestem de Violeta Ionescu. Autoare de literatură beletristică, publicistă, jurnalistă, colaboratoare la lucrări de istorie popularizată, cu preocupări în domeniul studiilor clasice și a gândirii creștine, ea s-a ocupat de personalitatea împăratului Dioclețian (242/245 e.n. – 311/312 e.n.; a domnit în perioada 284  – 305). Read more…

Politică și corupție în Olimp

Olimpiadele sunt evenimentele de vârf ale sportului mondial și mulți, printre care și eu, petrecem ore în șir în fața ecranelor care transmit competițiile olimpiadei. Recenta olimpiadă de la Paris a excelat atât prin organizare (inclusiv excelenta ceremonie de deschidere), cât și prin calitatea competițiilor sportive. O mană sufletească pentru iubitorii de sport! La competiție au participat 206 de state printre care și o delegație a refugiaților. La Paris au participat 37 de sportivi refugiați, mai ales din statele musulmane dictatoriale (Siria, Iran, etc.) Menționez excelentele rezultate ale delegațiilor sportivilor români și israelieni. Din păcate însă, câteodată acest adevărat festival al sporturilor este umbrit de politizare și chiar de corupție. Olimpismul promovează excelența în sport, prietenia și respectul reciproc. Într-o lume ideală, politica și corupția ar trebui să fie excluse de la olimpiade. Iată cele șase principii care stau la baza jocurilor olimpice: – Evitarea discriminării de orice fel.
– Durabilitatea în dezvoltarea economică, socială și a mediului înconjurător.
– Umanismul – în centrul atenției se află omul.
– Universalitatea. Sportul aparține tuturor și impactul său este universal.
– Solidaritatea. Comitetului Olimpic Internațional ajută comitetele naționale, mai ales pe cele care au cea mai mare nevoie.
 – Sportul, educația și cultura trebuie să meargă mână în mână.
Să le luăm pe rând și să vedem în ce măsură aceste principii sunt respectate.Read more…

Un om a mușcat un câine. Pe marginea scandalului de la Spitalul Sf. Pantelimon

Titlul de mai sus e clasic, el prezintă adevărata față a mijloacelor de comunicație din toate timpurile. Niciun ziar, niciun post de radio sau de televiziune nu se ocupă de un incident în care un câine a atacat un om, dar situația inversă este întotdeauna un subiect care ”se merită” difuzat și dezbătut. Înainte de toate aș dori să avertizez cititorul: de aici, de la peste 1500 de kilometri distanță, nu mă încumet să prezint un punct de vedere personal privitor la cele întâmplate (sau nu) în secția ATI a susnumitului spital. În cele ce urmează aș dori să prezint anumite aspecte ale activității specialității de anestezie-terapie intensivă în general, bineînțeles referindu-mă la campania de presă care se ocupă intens de acest episod. Ideea titlului de mai sus mi-a apărut instantaneu, dar deloc întâmplător. E de-ajuns ca o declarație – încă neverificată – a unei asistente medicale să arunce o umbră asupra unor medici anesteziști, ca opinia publică să ceară pedepsirea pe loc, sub forma cea mai gravă, a unor doctori a căror vină e departe de a fi dovedită. Pe vremea mea, sub acel regim de care nimeni nu mai vorbește, dar pe care nu-l pot uita, se spunea: nimic nu e întâmplător! După umila mea părere, nu întâmplător actuala campanie de denigrare, de împroșcare cu noroi, de defăimare este dusă împotriva profesiei care este și a mea. Lista motivelor pentru care disciplina ATI e pusă la zidul execuției e lungă și dureroasă.Read more…

Primul rid

În acea dimineaţă am ajuns prima la birou. Mi-am scos pudriera din poşetă şi înainte de a-mi aranja obrajii îmbujoraţi şi uşor transpiraţi după efortul urcării străzii Republicii, am observat cu stupoare că în jurul gurii îmi apăruse (din senin) o linie, ca o trăsătură fină de condei. Un rid! Nu-mi venea să cred. Încă nu împlinisem 27 de ani şi tocmai cu câteva zile în urmă, când ne-am clătit ochii la raionul de cosmeticale cu Feli, colega mea de birou, şi am cerut un produs nou (un tub pe care scria ceva în poloneză), vânzătoarea ne-a spus: „E o cremă antirid, voi sunteţi prea tinere şi încă nu aveţi nevoie!” Ridul neobrăzat de pe obrazul meu contrazicea afirmaţia vânzătoarei, infirmându-i competenţa şi întristându-mă peste măsură. Eram gata-gata să izbucnesc în plâns, când am auzit din prag vocea sonoră a lui Piţi, colegul meu înalt, mereu pus pe şotii, cu doar câţiva ani mai mare decât mine, dar cu o alură de etern adolescent. – Ce-i cu tine, Andreluţa? Ţi s-au înecat corăbiile? – Mi-a apărut un rid! Piţi, unul dintre cei mai harnici şi talentaţi informaticieni de la Cercetare, venea la lucru în zori pentru a-şi rula netulburat programele în Sala Calculator, iar de la ora opt (când începea programul nostru) îşi făcea rondul prin birouri pentru a afla noutăţile şi a le duce mai departe. Era un fel de mesager hazos şi sfătos care poposea pe la colegii de la toate etajele. Silueta lui înaltă umplea încăperea, umorul său debordant ne descreţea frunţile şi avea un talent special de a-şi imita colegii (şi şefii). În scurt timp tot Centrul a aflat de păţania mea. Piţi mă maimuţărea, privindu-şi palma (care înlocuia oglinda), luând o mină disperată şi oftând „Uite, mi-a apărut un rid! De unde o fi răsărit?!” Pot spune cu mâna pe inimă că primii trei ani şi jumătate din „câmpul muncii”, petrecuţi la Centrul Teritorial de Calcul Electronic (CTCE) Cluj, au fost cei mai frumoşi din cele peste patru decenii pe care le-am lucrat înainte de pensionare.Read more…

Povestea din spatele unor filme celebre

Cultura americană este cunoscută marelui public, în special din filme și seriale. Voi aminti două: Dirty dancing și serialul The marvelous Miss Maisel care poate fi văzut pe platformele de streaming. Sigur că mai sunt și altele, dar eu mă voi referi doar la acestea care sunt cunoscute unui număr mai mare de oameni. Povestea din spatele acestor filme începe în anii ’50, iar eu, ca nou venită în America, aveam să aflu despre ea de la soțul meu, Harris Salomon, care este președintele companiei Atlantic Overseas Pictures și produce un documentar despre renumitul Grossinger’s Country Club din Munții Catskill, New York. Premiera va avea loc în această iarnă, la festivalul de film Sundance. Hotelul Grossinger’s a inspirat locația pentru celebrul film Dirty Dancing. Recent am avut privilegiul să particip la cel de-al doilea festival anual Borscht Belt, care a avut loc în Ellenville, New York. Această experiență mi-a oferit o perspectivă fascinantă asupra unei ere demult apuse, dar încă vie în amintirile multor americani. Ca nou venită și ca persoană născută în Europa, această incursiune în istoria Borscht Belt a fost nu doar o experiență culturală captivantă, ci și o oportunitate de a reflecta asupra diferențelor dramatice dintre viața evreilor americani și cea a coreligionarilor lor din Europa care, în a doua jumătate a secolului XX, încercau să își revină după Holocaust, iar unii căutau să părăsească țările de estul Europei în care se instalase regimul comunist și să înceapă o viață nouă pe alte meleaguri.Read more…

Statui distruse

Statuile și monumentele simbolizează idei / ideologii politice, sociale, culturale, etnice sau religioase, reprezentate prin figuri de oameni importanți, animale, zei, scene din războaie sau din alte evenimente importante. Ele reamintesc oamenilor din acea generație și din următoarele generații despre aceste fapte, unele pozitive, altele negative, de exemplu statuile ridicate în “cinstea” rasiștilor sau dictatorilor. În privința statuilor, două lucruri m-au impresionat mult în trecut. Unul în sens negativ și celălalt pozitiv. M-a șocat când teroriștii islamici Taliban au distrus celebrul complex de statui ale lui Buddha sculptate în stâncă din regiunea Bamiyan, Afghanistan, datând din în secolul al VI-lea.(1) Pentru Taliban, statuile reprezentau idolatrie și nimănui nu-i păsa că ele erau și un monument cultural al omenirii. La proiectul de distrugere au participat ingineri din Pakistan și din unele țări arabe. Muzeul Memento Park din Budapesta este un “cimitir de statui” din fostul regim comunist. L-am vizitat acum vreo 20 de ani, când încă nu era muzeu. Alături de statuile marilor capi comuniști și toate simbolurile propagandei regimului, muzeul include acum și o mașină Trabant de producție RDG,Read more…

Impresii canadiene (II)

După cele câteva zile petrecute la Mississauga și împrejurimi, așteptând să depășesc problemele create de diferența de fus orar, am pornit spre marea aventură – o excursie de vreo 10 zile în care urma să vizităm Quebec, Montreal și Ottawa. Începutul l-am hotărât eu, adică i-am spus nepoatei mele Andreea că vreau neapărat să vizitez Quebec. După ce a luat la cunoștință de dorința mea, ea a completat programul, astfel încât mă pot lăuda că am vizitat principalele orașe canadiene, inclusiv capitala. Desigur, erau orașele de pe coasta de est, dacă aș fi vrut să ajung la Vancouver, pe coasta Oceanului Pacific, ar fi însemnat să renunț la tot restul. Poate next time, dacă va mai fi, ceea ce nu cred. A fost un periplu minunat, cu avionul, trenul, autocarul, taxiul și pe jos; a lipsit doar vaporul, dar nu am avut când. Și acum să le luăm pe rând. Quebec, unde era să mor de frig, deși era de-acum început de mai, este o mică bijuterie europeană, aș zice. Aduce puțin cu Sighișoara, dar este un oraș dominat de apă, de râul Saint Laurent. De fapt, în Canada apa este pretutindeni, culminând cu cele patru râuri din Ottawa. Ne-am plimbat pe străduțele cu piatră cubică, am citit istoria clădirilor, toate renovate, și am făcut cunoștință cu istoria orașului, cu rolul Franței și cu puternica prezență a culturii franceze. Am fost la muzeu, la expoziția inuiților, la restaurante cu specific local (care nu mi-a plăcut), am fost prin magazine, am văzut și partea nouă a orașului, cel puțin atât cât s-a putut vedea în patru zileRead more…

Situaţia unui medic iranian – un caz banal (din multele) de acolo

Eu trăiesc în Israel și de când am emigrat, am fost preocupat de situația noii / vechii mele țări, în special în ceea ce privește pericolul venit din afară. Treptat, numărul statelor cu adevărat vrăjmașe a scăzut simțitor, pe măsură ce numărul țărilor arabe și musulmane care au recunoscut Israelul ca stat independent a crescut. Un singur subiect a rămas constant pe lista grijilor pe care și le face fiecare israelian – paranoic sau nu – urmărind ceea ce se petrece în lumea sa mai mult sau mai puțin apropiată: Iranul. Ca să nu mai amintim faptul că un membru al ONU încalcă cu seriozitate și cu încăpățânare articolele Cartei acestei organizații. Astăzi Iranul este un ”stat-model” în care totalitarismul, fundamentalismul, prigoana și minciuna și-au dat mâna în procesul de dominare a unei națiuni de zeci de milioane, care timp de 2500 ani a fost o monarhie, nu – ferească Cel de Sus – un exemplu de democrație și egalitate, dar nici de despotism și cruzime. Libertatea de expresie, prescrisă în constituția iraniană, dispare atunci când ”afectează principiile fundamentale ale Islamului” (Articolul 24). Prin urmare, restricțiile includ în primul rând religia: niciun alt grup religios, în afara celui islamic șiit, nu-și poate exercita liber drepturile în țara care se consideră bastionul libertății în Orientul Mijlociu. Individul poate fi pedepsit pentru homosexualitate, critică publică la adresa regimului și orice abatere de la prescripțiile religioase impuse de un Islam crud, obsesiv, violent și antiuman… În cele ce urmează e vorba de un coleg, un medic iranian, Dr. Ahmadreza Djalali. S-a născut în 1971 și a absolvit Universitatea de Medicină din Teheran. E căsătorit și are doi copii.Read more…