Cele trei săptămâni pe care le-am petrecut în Canada au reprezentat finalul unui lung proces de conștientizare a mai multor dorințe. Ca să precizez de la început: invitația de a o vizita exista de aproximativ 30 de ani, de când nepoata mea Andreea, soțul ei și cumnata mea, mama Andreei, s-au stabilit acolo. Dar recunosc, ani de zile mi-am spus: dacă mă decid totuși să fac o călătorie atât de lungă, măcar să mă duc la New York, oraș pe care aș fi vrut să-l vizitez. Dar nu am avut condiții, nu aveam la cine să stau și numai costurile cazării mi-ar fi depășit resursele. M-am gândit apoi să combin Canada cu New York, dar s-a dovedit complicat, trebuia să obțin viza americană și ca să stau la New York nu mai mult de două-trei zile (din motivele enumerate anterior), nu merita. Așa că după vreo trei ani de speculații, s-au copt condițiile ”mentale”, m-am decis pentru Canada și cred că am făcut bine. Despre diferitele avataruri ale drumului București – Londra – Toronto și retur nu vreau să scriu acum – am ajuns din nou la concluzia la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Am avut tot felul de probleme cu British Airways, Heathrow este imens și dacă nu aș fi cerut asistență, nu știu dacă aș fi prins legătura cu Toronto. De aceea recomand tuturor celor din „generația de aur” să facă apel la acest serviciu (dar bănuiesc că nu mulți îl cunosc). Este foarte bine organizat și de mare ajutor. Avatarurile mi s-au terminat în clipa în care am ajuns la Toronto și m-am întâlnit cu familia nepoatei mele. Trei săptămâni nu am avut niciun fel de grijă, am fost alintată, iubită, cum nu mi s-a întâmplat din copilărie. Read more…