Articolul pe care l-am scris despre vizita lui Moshe Novomeysky în Palestina otomană, în 1911, a avut unele urmări neașteptate. Mi-a rămas în amintire vizita pe care a făcut-o la prietenul său Glikin din colonia Migdal, căldura infernală, țânțarii… Am fost și eu la Migdal acum vreo trei ani, am petrecut un sfârșit de săptămână într-un apartament de vacanță și a fost foarte plăcut și confortabil – e drept că era iarna – dar oricum, în zilele noastre, cu aer condiționat, nu mai e același lucru… Nu știam că acolo s-au făcut printre primele culturi de grepfrut, știu doar că fructul cules din grădina casei de vacanță a fost cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată. Despre istoria locului nu știam mare lucru, dar cum am o vecină originară din Migdal, i-am povestit ce citisem și am întrebat-o cum își amintește ea viața la țară și dacă numele de Glikin îi spune ceva. Desigur! Bunicul ei s-a stabilit la Migdal la începutul anilor 1920 și a cumpărat pământul de la Moshe Glikin. Iar condițiile de viață din copilăria ei erau perfect suportabile. Te obișnuiești… După această conversație m-a prins curiozitatea, oare ce mai pot afla despre Moshe Glikin și despre colonia Migdal?Read more…
Cedrii Libanului
Dacă răsfoim Biblia, observăm că cedrii Libanului sunt amintiți de nenumărate ori. Ei apar ca material de construcție foarte apreciat, folosit în palatul regelui David și în Templul lui Solomon: Solomon a trimis să spună lui Hiram, împăratul Tirului: “Fă-mi și mie cum ai făcut tatălui meu, David, căruia i-ai trimis cedri, ca să-și zidească o casă de locuit. (2Cron. 2:3). Cedrii sunt atât de prezenți în conștiința colectivă, încât ei apar și ca un simbol în limbajul poetic, de exemplu în psalmi: Glasul Domnului sfărâmă cedrii; Domnul sfărâmă cedrii Libanului (Ps. 29:5). Totuși, din punctul de vedere al Bibliei, cedrii erau „marfă de import”, relativ rară, cum se explică această prezență? Contrar imaginii pe care poate ne-am format-o, Semiluna Fertilă este în mare parte o zonă semiaridă sau aridă, unde pădurile sunt o raritate și lemnul a fost dintotdeauna greu de obținut. (Pădurile pe care le cunoaștem astăzi în Israel sunt în mare parte plantate artificial.) Copacii care cresc aici sunt în general de dimensiuni mici. Palmierii, chiar dacă sunt înalți, au un lemn de calitate proastă, care se rupe ușor. Pentru construcții se pot folosi pinii și chiparoșii, dar lemnul de cedru este fără doar și poate cel mai bun. Și cum cedrii sunt arbori falnici, lemnul este numai bun pentru construcții monumentale și pentru corăbii. Dar ei cresc numai în munți, de la vreo 1000 m în sus, și singurii munți înalți din întreaga regiune sunt Munții Libanului, care ajung la peste 3000 m. Așadar cedrii erau o resursă de importanță capitală pentru întreg Orientul Antic și ei au avut o influență covârșitoare asupra dezvoltării Libanului.Read more…
Periplul american (III). New York pentru a treia oară
După vizita la Omaha şi conferinţa de la Washington, am ajuns la New York în ziua de 16 Decembrie la orele serii. La gara Penn, aflată în mijlocul Manhattan-ului, refăcută faţă de cea pe care mi-o aminteam, mă aştepta prietenul meu V. L. Sala principală, ce poartă numele lui Daniel Moynihan [1] este o expansiune a gării originale Penn, şi oferă posibilităţi de călătorie către noi direcţii. Ajunsă aici, am simţit că revin într-o lume pe care o cunoşteam, dar de această dată, principalul meu obiectiv este să reîntâlnesc prieteni din tinereţe. În timpul celor cinci zile la New York, am reuşit – singură sau cu prietenii – să ajung şi la unele obiective turistice. Pentru prima seară, îmi cumpărasem un bilet la Carnegie Hall. Concertul era susţinut de quintetul „Vengerov si prietenii”. Iniţial aş fi preferat să-l pot vedea pe Maxim Vengerov ca violonist solist, dar a trebuit să mă mulţumesc cu participarea sa într-un grup concertant alături de alţi muzicieni. Următoarele zile erau programate pentru întâlnirea cu prietenii mei „vechi” şi foarte buni DDB, pentru a vizita împreună, două locuri necunoscute de mine. Este vorba de inedita „grădină botanică” situată în partea sudică a oraşului, numită „High Line” şi Muzeul de artă americană Whitney care o mărgineşte la capătul dinspre sud-vest. Ultima zi a şederii a fost o întâlnire aproape inedită, o lungă discuţie şi depănare de vieţi şi amintiri cu B.L, valoroasa solistă a corului de copii de la Bucureşti în anii `70, cu o voce profundă, amintind-o pe cea a lui Edith Piaf.Read more…


