Premiile Ig Nobel și Darwin

Dedic acest articol tuturor cititorilor care au nevoie de puțină relaxare și evadare din perioada stresantă pe care o trăim. Sper că exemplele mele vă for face să zâmbiți, dar uneori veți fi și agasați de prostia omenească. Despre acest subiect am mai publicat un articol la Baabel. Aforismul publish or perish reflectă presiunea exercitată asupra medicilor și a altor profesioniști de înaltă calificare de a cerceta și de a publica cât mai multe articole, ca o condiție pentru a progresa în cariera academică, devenind conferențiari, profesori universitari, academicieni, etc. Chiar dacă au multe publicații, foarte puțini reușesc să revoluționeze cu adevărat științele sau medicina. Unii cercetători eminenți primesc premiul Nobel pentru contribuții extraordinare în fiziologie / medicină, fizică, științe economice, chimie și literatură. Premiile se acordă anual în 10 decembrie, în Suedia; premiul pentru pace se acordă în Norvegia. Cu câteva zile înainte se acordă premiile Ig Nobel. (Conform dexonline.ro, “ignobil” este exact opusul lui “nobil”, adică infam, josnic, mizerabil, mișel, mârșav, ticălos – și încă câteva…) E clar că premiul este o parodie. La prima vedere pare ridicol, dar uneori te și pune pe gânduri. Marc Abrahams, editor și unul dintre întemeietorii jurnalului Annals of Improbable Research (Jurnalul cercetărilor improbabile), a creat acest premiu în 1991. El se acorda la Universitatea Harvard, dar în urma pandemiei, începând de la ediția 2020, ceremonia are loc online.Read more…

Lumea cristalelor (1)

Într-unul din primele articole pe care le-am pregătit pentru revista Baabel am scris pe larg despre ouăle Fabergé, incredibilele obiecte de artă imaginate și realizate, acum peste un veac, de bijutierul magician din Sankt Petersburg pentru împăratul Rusiei. Vorbeam în acel articol despre nevoia omului de frumusețe alăturată nevoii lui de poveste. Ouăle-bijuterii întruchipează perfect aceste două nevoi, de aceea le-am și denumit fermecate, pentru că în poveștile copilăriei, obiectele pot primi puteri vrăjite asigurându-se de farmec etern. Reiau acum ideea nevoii organice a omului pentru frumusețe, împletită cu nevoia de poveste. Le-am regăsit pe amândouă în locul despre care vreau să vorbesc aici. Acum două toamne am ajuns în alt loc fermecat, la Wattens, un orășel de vreo 7000 de locuitori din Alpii Austriei, unde există din anul 1895 fabrica de cristale Swarovski. Când ne-am plănuit călătoria, fiul meu și cu mine am verificat pe hărți trasee alternative în funcție de ceea ce ne doream să vedem. În Austria eu voiam neapărat să ajung la Salzburg, măcar pentru câteva ore, ca să văd unde s-a născut și unde s-a preumblat prin grădini idolul meu Mozart – amintirea mea s-a și materializat într-un articol găzduit tot de Baabel. Am fost de multe ori la Viena și adesea am intrat în superbul magazin Swarovski, de unde mi-am cumpărat diverse mici zorzoane. Magazinul te făcea să crezi că intri tu însuți într-un cristal. Vizitele mele se legau de povestea unor strasuri (nume inițial al cristalelor) ale bunicii mele Magda, un șirag care îi fusese foarte drag și care îi punea perfect în valoare rochia de mătase verde pe care o purta de obicei în Ajun de Crăciun. Războiul a risipit șiragul strălucitor, la fel cum a risipit vieți și destine, dar Magda îl evoca adesea pe vremea când devenisem adolescentă și ea îmi povestea despre timpuri trecute. În memoria ei mi-am dorit să văd locul de producție al cristalelor fermecate.Read more…

Ceramica de Mata Ortiz

Cine a citit articolul meu despre ceramica armeană din Ierusalim știe deja că această formă de artă mă atrage în mod special.  Nu e de mirare, așadar, că atunci când prietenul meu Danny, pictorul, m-a invitat la o conferință despre ceramica de Mata Ortiz, am acceptat cu plăcere, cu toate că habar nu aveam la ce să mă aștept.  Au trecut de atunci vreo 15 ani, multe amănunte le-am uitat, îmi amintesc însă perfect surpriza și delectarea cu care am urmărit-o.  Conferențiarul a fost în Mexic, chiar în satul Mata Ortiz, a prezentat zeci de fotografii proprii și a povestit totul cu foarte multă însuflețire – se vedea că el însuși era încântat de ce văzuse.  Eu pot să încerc doar să recreez povestea din amintire și pe baza datelor aflate pe internet.  Și povestea este într-adevăr captivantă. Pe mine m-a impresionat migala, precizia, formele elegante și estetica deosebită a pieselor.  Modelele sunt tradiționale și totuși, creațiile sunt cât se poate de moderne.  Dacă ar fi fost făcute de un artist, aș fi spus că e genial – dar nu este opera unui artist, ci a multora, mai exact a unui sat întreg din nordul-vestul Mexicului, la vreo două ore de drum de granița cu Statele Unite.  Într-un sat de 2000 de locuitori, peste 400, bărbați și femei, sunt meșteri olari.Read more…