Poate fi Istoria Holocaustului “o temă minoră” în învăţământul românesc?

Într-un comunicat de presă emis de AUR, în data de 3 ianuarie 2022, formaţiaunea politică deplângea faptul că „în ultimii ani se constată o acţiune sistematică de subminare a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de “materii” a unor teme minore, sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.)”. Propunerea legislativă, depusă de mai mulţi reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare (cu excepţia AUR), printre iniţiatori numărându-se liderii PSD şi UDMR, preşedinta de atunci a Senatului şi ministrul Educaţiei, a fost adoptată de ambelor camere, cu o largă majoritate, fiind promulgată de către preşedintele ţării în 25 noiembrie 2021. Calificativul de „temă minoră” aplicat istoriei evreilor şi Holocaustului a primit replici prompte şi dure atât din partea Institutului Naţional de Studiere a Holocaustului “Elie Wiesel”, cât şi din cea a Deputatul PNL Alexandru Muraru (care din ianuarie 2021 este Consilier onorific al Primului-ministru – Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi a Xenofobiei). Procuratura de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis un dosar penal in rem împotriva AUR pentru minimalizarea importanţei Holocaustului. Mă uimeşte faptul că liderul AUR, senatorul Claudiu Târziu, absolvent al SNSPA şi jurnalist de investigaţie, nu posedă cunoştinţele de istorie şi cultură generală care să-l facă să înţeleagă ce a însemnat Holocaustul (cu milioane de victime nevinovate) în istoria lumii, inclusiv a României, şi că nu este DELOC o “temă minoră”! Dacă într-adevăr nu a înţeles (şi nu doar se face că nu înţelege), atunci ar fi cazul să-şi completeze degrabă această lacună. Să înveţe despre Holocaust. Iată încă un motiv pentru a include această disciplină în programa de învăţământ. Consider că importanţa şi gravitatea acestui subiect pot fi receptate de publicul larg doar dacă sunt prezentate într-un mod adecvat. De ani de zile realizez interviuri, reportaje, filme documentare şi alte materiale de televiziune despre memoria Holocaustului şi nu încetez să mă întreb dacă am reuşit să captez atenţia telespectatorilor, să-i sensibilizez cât de cât, să-i determin să-şi pună întrebăriRead more…