Pentru a doua oară în acest an, premierul Netanyahu a anunţat organizarea de alegeri generale anticipate, probabil pentru primul trimestru al anului 2013, cu aproximativ şase-opt luni înainte de termen. În primăvară, Netanyahu a ajuns la o înţelegere cu liderul Kadimei, Shaul Mofaz şi a crezut că va putea evita scrutinul anticipat, dar acordul dintre cele două formaţiuni nu a rezistat decât două luni şi Kadima a trecut din nou în opozţie Ca şi atunci, motivul principal a fost perspective adoptării noului buget.
Acum, cel puţin oficial, neînţelegerile din coaliţia guvernamentală în privinţa cifrelor bugetare l-au determinat pe Netanyahu să convoace scrutinul, în speranţa ca Likudul va obţine mai multe locuri în Knesset, ceea ce ar determina pe premier să ignore pretenţiile partidelor religioase. De fapt, principalele provocări cu care s-a confruntat Netanyahu, mai ales în ultimul an, sunt cele pe plan intern: marile proteste legate de nivelul de trai, respectiv de costurile locuinţelor, lipsa de perspectivă a tinerilor, precum şi problema serviciului militar obligatoriu pentru haredimi şi arabi. În ceea ce priveşte aceasta din urmă, proiectul s-a cam amânat, deci există un răgaz. Situaţia economică internă i-a servit lui Netanyahu drept motiv pentru alegerile anticipate. El a arătat că şi Israelul se află în criză şi este nevoie de un buget de austeritate fără de care nici celelalte probleme interne nu se pot rezolva.
Dar, potrivit analiştilor, în spatele motivaţiei oficiale, există şi altele, în primul rând, popularitatea de care se bucură Netanyahu şi partidul său Likud, chiar mai mare decât în urmă cu câteva luni. În aceste condiţii, Netanyahu nu vrea să aştepte o întărire a partidelor de opoziţie şi eventualitatea revenirii în politică a fostului premier, Ehud Olmert care a scăpat de acuzaţiile de corupţie , este curtat de opoziţie şi ar fi singurul rival de temut al actualului premier.
În ceea ce priveşte perfromanţele lui Netanyahu, este adevărat că el a reuşit, timp de patru ani să menţină stabilitatea guvernului şi statu-quo-ul în primul rând pe plan extern. Deşi “primăvara arabă: nu a fost pe placul Israelului deoarece a dispărut unul dintre partenerii siguri, preşedintele Egiptului, Hosn Mubarak, relaţiile cu actualul regim egiptean se menţin în limite normale, în pofida unor declaraţii egiptene cu privire la eventualitatea revizuirii tratatului de la Camp David. Relaţiile normale se menţin şii datorită faptului cî ambwele ţări se confruntă cu un duşman comun, grupările islamiste radicale din Sinai.. În general, Israelul s-a abţinut să ia poziţie cu privire la evenimentele care s-au desfăşurat în ţările vecine, concentrându-se asupra ameninţării nucleare iraniene şi a pregătirii psihologice a israelienilor şi lumii în perspectiva unui eventual atac armat israelian împotriva Teheranului. Totuşi, opinia generală este că Israelul nu va acţiona fără Statele Unite iar campania prezidenţială americană amână deocamdată luarea unor decizii în această problemă. Este limpede de-acum că preşedintele Obama nu este dispus la măsuri radicale decât într-o ultimă instanţă, probabil dacă se va depăşi acea linie roşie menţionată de Netanyahu în discursul său la ONU, dar nu este sigur că şi pentru americani linia roşie este similară cu cea declarată de israelieni. Poate că Netanyahu speră într-o victorie a lui Mitt Romney care are un discurs proisraelian mai puternic, dar aceasta se manifestă în campania electorală care urmăreşte atragerea alegătorilor evrei din SUA, de obicei susţinîtori ai democraţilor.Problemele retragerii din Cisiordania şi ale extinderii coloniilor israeliene sunt îngheţate deoarece partea palestiniană a refuzat să reia negocierile de pace şi încearcă să obţină un statut de observator ca stat la ONU. În aceste condiţii, Netanyahu are o serie de atuuri care să-i asigure succesul la viitoarele alegeri.
