Cum am aflat vestea morţii preşedintelui Kennedy
La 22 noiembrie se împlinesc 49 de ani de la asasinarea preşedintelui Kennedy. Majoritatea americanilor care au trăit trauma asasinării îşi amintesc cu exactitate unde erau şi ce făceau atunci când au primit această ştire. A fost un şoc psihologic pentru o generaţie întreagă care îl vedea pe Kennedy ca pe un factor de schimbare al societăţii americane din anii 50. Şi eu îmi amintesc de şocul resimţit de părinţii mei, in Gherla mea natală, atunci când un vecin a intrat în casă strigând: “L-au împuşcat pe Kennedy!”.Aveam 14 ani şi începeam să văd relaţiile internaţionale printr-o prismă diferită de cele ce mi se spuneau la şcoală sau auzeam la posturile româneşti de radio şi televiziune. Prieteni mai în vârstă îmi relatau cele aflate de la Vocea Americii sau Europa Liberă, părinţii mei fiind cu frica în sân, nu vorbeau prea mult despre evenimente politice. Imaginile transmise la televiziunea română de la înmormântarea lui Kennedy mi-au rămas întipărite în memorie. Era prima transmisiune intercontinentală directă prin satelit şi toată Gherla se uita cu gura căscata la televizor.
Sicriul preşedintelui pe trăsura trasă de cai, trecând Podul Memorial spre cimitirul militar Arlington, văduva cu voal negru, băieţaşul dând onorul tatălui defunct, numeroasa familie Kennedy, salvele de tun, preşedinţi de stat şi demnitari din toată lumea. Nu erau primele imagini din America. Mai văzusem altele, în 1959 când tovarăşul Nikita Hruşciov a făcut o vizită oficială în Statele Unite. Jurnalul de actualităţi produs de studioul” Alexandru Sahia”, prezentat la cinematograful “Patria”, înaintea filmului de lung metraj, de obicei sovietic, ne-a adus imagini inedite din Statele Unite. Reporterul se fălea că producţia de unt in Uniunea Sovietică era mai mare decât cea din Statele Unite dar eu vedeam imaginile unei Americi civilizate şi diferită de cea prezentată de propaganda comunistă. Relaţiile s-au stricat in 1960. Imaginile avionului de spionaj U2 şi ale pilotului Gary Powers, doborât de sovieticii vigilenţi ne-au umplut ziarele şi jurnalul de actualităţi. În 1962, când Statele Unite au organizat şi finanţat invadarea Cubei am fost duşi cu toţii în central oraşului şine-au cerut să scandăm lozinci precum: “ “Cuba—DA, Yancheii-NU!!!” ..”.Jos mâinile de pe Cuba!”..”.URAAA..URAAAA !!!”. In noiembrie 1963, mi s-a luat cravata roşie de pionier şi am fost propus, împreună cu toţi cei care împliniseră 14 ani să “intrăm” in UTC. La şedinţa de primire, mi s-au pus întrebări pe teme internaţionale, iar secretarul UTC pe şcoală era foarte mulţumit că ştiam totul despre asasinarea lui Kennedy. Învăţam deja engleza aşa că am pronunţat în mod corect : Lee Harvey Oswald, Jack Ruby, Dallas, Texas, Washington, Jacqueline Kennedy…
Asasinul preşedintelui, asasinul asasinului şi multe neclarităţi
Mai târziu s-a aflat că acest Oswald, fost membru al infanteriei marine americane s-a refugiat şi a trăit în Uniunea Sovietică unde s-a căsătorit cu Marina, pe urmă s-a repatriat in Statele Unite unde era implicat în activităţi de propagandă susţinătoare a Cubei comuniste. Jack Ruby, asasinul lui Oswald, era evreu, proprietarul unui club, cu legături dubioase în lumea interlopă americană ceea ce a dus la multe teorii conspiraţioniste. Au urmat ani şi ani de investigaţii, contra-investigaţii, super-investigaţii, dând naştere la mii şi mii de pagini de anchetă cu dovezi mai mult sau mai puţin clare. Se pare că în 1984 guvernul american a admis că, probabil, Oswald nu a acţionat singur, dar nu este nicio dovadă că Uniunea Sovietică, Cuba, CIA sau FBI ar fi fost implicate în complot. Deci tot Oswald rămâne capul răutăţilor.
Fascinaţia pentru John F. Kennedy şi Camelot
În 1975, am emigrat în Statele Unite. Trăind şi muncind alături de americani am început să înţeleg mult mai bine fascinaţia lor pentru John F. Kennedy şi cu misteriosul Camelot. Camelot fusese curtea regala a legendarului rege Arthur, fiind asociată cu un sentiment de fericire idilică. După asasinarea lui Kennedy, văduva sa Jaqueline a menţionat faptul că unul din versurile favorite ale preşedintelui erau din spectacolul muzical Camelot : “ Nu lăsaţi să se uite că a fost odată, pentru un scurt răstimp strălucitor, un loc cu numele de Camelot”. Apoi văduva preşedintelui a mai adăugat: “ Vor fi mai fi preşedinţi mari, dar Camelot nu va niciodată la fel”, referindu-se la entuziasmul cu care au îmbrăţişat tinerii americani preşedinţia lui Kennedy care, la 43 de ani, aducea cu sine elanul şi energia unei generaţii noi. De atunci, în Statele Unite, cei trei ani ai preşedinţiei lui Kennedy au fost supranumiţi “ anii Camelot” .
Valoarea preşedintelui Kennedy nu se datorează atât adoptării unor legi semnificative în Congresul Statele Unite, cât orientării pe care imprimat-o ţării . Kennedy a deschis orizonturi noi în multe domenii. Discursurile sale erau adevărate surse de inspiraţie pentru generaţia anilor 60.Faimoasa: “Nu te întreba ce poate să facă ţara pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară?” a îndemnat cetăţenii la dezvoltarea unui spirit civic puternic. Ca urmare americanii dau dovadă şi azi de un voluntarism extraordinar, ajutând atât în Statele Unite, cât şi în multe ţări mai puţin dezvoltate. El a propus demararea expediţiei spre Lună care a adus după sine multe inovaţii tehnologice de care ne bucurăm azi.
Kennedy a deschis drumul pentru drepturile civile ale cetăţenilor de culoare, a promovat salariile minime garantate şi un sistem naţional de pensii . El nu a reuşit să vadă realizarea acestor iniţiative, fiind asasinat. În schimb, vice-preşedintele Lyndon Johnson, devenit preşedinte in ziua asasinării, a reuşit după câţiva ani să legifereze drepturile civile ale populaţiei de culoare, sistemul de pensii( Social Security) şi sistemul de asigurări medicale de stat (Medicare).
În domeniul politicii externe, Kennedy a suferit şi o mare înfrângere, permiţând invazia Cubei. A fost un moment dezastruos; armata lui Fidel Castro reuşind să respingă această invazie plănuita de CIA, dar executată execrabil de refugiaţii cubanezi din Florida. In 1962, Nikita Hruşciov a hotărât să amplaseze rachete balistice nucleare în Cuba. După întâlnirea la nivel înalt cu Kennedy, care avusese loc cu un an înainte, la Viena, a crezut că tinereţea şi lipsa de experienţă a noului preşedinte american nu-i vor opri planurile. Dar Kennedy şi-a pus piciorul în prag, a blocat Cuba cu nave militare americane şi ar fi fost gata să intre într-un război nuclear cu Uniunea Sovietică dacă aceasta nu-şi retrăgea rachetele din Cuba. Hruşciov a clipit, şi s-a retras. A fost una din cele mai importante momente din timpul “războiului rece” dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică.
Fascinaţia americanilor faţă de familia Kennedy este asemănătoare cu cea a britanicilor de familia regală. De multe ori, în presă se spune că dinastia Kennedy este cea mai asemănătoare cu o dinastie monarhică americană. Faptele concrete arată că familia Bush e mai aproape de o monarhie decât familia Kennedy, dar americanii ii poartă în suflet pe cei din familia Kennedy, mai ales datorită romantismului şi melodramei întregii familii. De numele Kennedy sunt legate personalităţi excepţionale, asasinate, accidente, morţi subite, scandaluri amoroase, procese de hărţuire sexuală, cariere politice, alcoolism, divorţuri scandaloase.
Thank you, President Kennedy!
Familia Kennedy a fost şi este implicată în mod excepţional în dezvoltarea culturii şi artei din Statele Unite. Preşedintele Kennedy şi, mai ales Jacqueline, erau oameni erudiţi, mari iubitori de artă, promovând arta şi cultura din Statele Unite. Una dintre cele mai importante moşteniri culturale ale perioadei Kennedy este clădirea Centrului Cultural de Artă “ Kennedy Center for the Performing Arts” din Washington DC.
Preşedintele Eisenhower şi apoi preşedintele Kennedy au fost iniţiatori şi susţinători ai unui Centru Cultural Naţional în Washington. Kennedy a fost direct implicat în planurile iniţiale ale proiectului.
După asasinarea preşedintelui,congresul american a hotărât să i se ridice un monument memorial, la fel ca cel dedicat lui Washington, Lincoln şi Jefferson. Dorinţa familiei Kennedy a fost ca acest monument memorial să fie centrul de cultură deja planificat, o clădire menită să promoveze cultura şi arta. Aşa s-a născut Kennedy Center. Kennedy a susţinut de multe ori că după ce se aşterne colbul istoriei peste veacul nostru, ceea ce va rămâne ca moştenire pentru viitor este“ contribuţia noastră la spiritul uman”.
Locuind în suburbia Washington-ului beneficiez de ani de zile de acest spirit prin programele excepţionale care sunt prezentate pe multiplele scene ale centrului Kennedy. De multe ori aud de la câte un prieten din Europa că americanii nu au “cultură”. Aş dori să-i invit la Kennedy Center, să vizioneze spectacole de teatru, balet, operă, concerte simfonice de o calitate excepţională, comparabile la nivel mondial cu cele din Londra, Paris sau Viena. De multe ori când trec prin holul mare de la Kennedy Center unde bustul lui Kennedy domină atmosfera sau stau pe terasa cu vedere spre fluviul Potomac, cu pereţii exteriori ai clădirii plini de inscripţii cu citate din Kennedy, mă gândesc la influenţa uriaşă pe care a avut-o acest om asupra unei întregi generaţii şi îmi spun în gând: “Thank you, President Kennedy!”
