Andrei Fischof: POEZII

Uitând râsul unor nimicuri

Pe neaşteptate vesmintele

mi s-au lărgit,

iar trupul, mai scund decât îl ştiam,

nu mă mai recunoaşte.

Îndoită precum o rugă

fruntea mi-e căzută

spre pământul scorojit,

uitând râsul unor nimicuri

devenite mai ascuţite

precum mina creionului

rupându-se mereu.

Fără milă.

În sila.

Înciudate innecări şi vagi

de a scrie până la capăt

cuvântul reinceput de fiecare dată.

 *

 

 

 Opriri bine temperate

 M-am oprit.

M-am oprit cu vorbele-ntre dinţi.

De-o vreme ma grăbesc,

Opririle devin tot mai rare

Şi nu vreau sa pierd vreuna pe drum.

 

Ele iau forma unui covor rulat

Învăluindu-ma la mijloc,

Ascunzând hăituirea din urmă.

Ne mai ştiută.

 *

Peisaj

În golful lipsit de hotare

Soarele aprinde marea

Ca o rugăciune

 

Aburii se furişează

Pe străzile urbei

Râu curgând

Încăpăţânat

De a-ndoaselea

 

Darbuka se întrece pe sine

Până la lăsatul asfinţit

 

Şi ca-n fiecare trecere

Eu mă topesc

Statuie de nisip în veci

Neterminată

 

*

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *