Yeshayau Leibowitz  s-a născut la Riga în 1903 într-o familie sionistă. Tatăl său era negustor de cherestea. A studiat chimia la universitatea din Berlin (doctorat în 1924), medicina şi biochimia în Elveţia, la Basel, până în 1934. Emigrează în Palestina, se stabileşte la Ierusalim şi se însoară în 1935 cu Greta cu care are 6 copii. Sora sa Nehama Leibowitz devine un expert în Biblie de renume mondial.

În anul 1993, la o întrunire în apartamentul modest al lui Yeshayahu Leibowitz gazda declara cu supărare: “Iudaismul tradiţional a murit, e mort pur şi simplu”. Cele câteva întâlniri organizate de Yona Hadari care se ocupa în special de polemica filosofică, puse cap la cap, au durat 13 ore, au fost filmate şi editate, astăzi fiind sunt accesibile  publicului larg.

În aceste discuţii remarcabile Leibowitz atacă chestiuni de etică, problema teritoriilor cucerite de Israel, refuzul de a servi în armată. Sunt întâlniri efervescente care electrizează inima şi spiritul. Au fost precedate, la 22 Aprilie 1993, la Ierusalim, de o ceremonie de simpatie pentru Leibowitz care refuzase să accepte prestigiosul Premiu Israel. Întâlnirile din 1995 au durat 4 zile ; Leibowitz  împlinise 90 de ani. Printre invitaţi se numărau: Avi Saghi, profesorul Asa Kasher, Tamar Ross, Eliezer Goldman, Azmi Bashara şi Yossi Ziv. Leibowitz era consistent în gândire, lucid, explicit. Folosea citate şi exemple cu care s-a baricadat într-o credinţă de nezdruncinat: doar ştiinţa este universală, pe când valorile nu sunt absolute niciodată. Omul acţionează după propriile lui opţiuni : în mod josnic sau, dacă va vrea, în mod cinstit.      

Fără a avea o educaţie formală rabinică, Yeshayau Leibowitz  a sesizat prin studiul aprofundat al scrierilor lui Rambam spiritul “Lituanian” al credinţei evreieşti, fapt care i-a conferit instrumentele de a critica  credinţele vecine cu iudaismul: mistica, mesianismul, ideile grupului de colonişti (Gush Emunim). Ajungând la concluzia că în lumea religiei nu există mistică, religia fiind cunoaşterea Domnului.

În ziua de Yom Kipur nu există mistică, în schimb Lag b-Omer este un ritual mistic, păgân. Yeshayau Leibowitz  citează pe rabinul Solovitzki care a refuzat să fie numit rabin şef al Israelului, pentru că ar fi  trebuit să anuleze Lag b-Omer, un act imposibil de realizat. Şi mai rău, spune Leibowitz, este faptul că nu mai putem retrăi revelaţia religiei. Urmaşii lui Israel care şi-au turnat un viţel de aur comit o crimă impardonabilă istoriei noastre, ei îşi doreau un Dumnezeu. Un adevărat evreu religios nu cere un Dumnezeu şi nu vorbeşte despre EL. “Slujind Domnul, este a fi un fumător care nu fumează de Sabat”. Chestiunea nu este politică şi nici morală. Poziţia lui Leibowitz este clară şi în legătură cu teritoriile ocupate. El are o viziune tragică asupra religiei evreieşti. Lui Azmi Bashara Leibowitz îi declară:

“Nu pot propune nimic, nu în viaţa reală, nici în viaţa spirituală, care este bunul comun al celor care cred şi care se consideră evrei. Aceasta este o mare problemă religioasă care a debutat acum 2-3 generaţii, pe la începutul secolului XIX. Există o definiţie teologică clară pentru “cine este evreu” dar majoritatea celor care se cred evrei nu cunosc această definiţie. Aici se află sâmburele nostru tragic. În legătură cu poziţia femeii în societatea modernă Leibowitz spune: Nu poziţia femeii este adevărata problemă, ci faptul că factorii şi condiţiile s-au schimbat, femeia de azi nu este cea de care se ocupă religia iudaică. Azi femeile reprezintă jumătate din populaţia Israelului şi pentru ele nu există o prescripţie iudaică. Credinţa iudaică nu ţine seama de faptul că o femeie cu 6 copii este şi profesoară de fizică la universitatea ebraică. Credinţa iudaică nu discută de femei, nici statul Israel nu este pomenit, nici faptul că există homosexualitate.

Se ajunge astfel la miezul discuţiei: “Israelul de azi este diferit de cel din vremurile biblice”. Tradiţia evreiască nu este relevantă pentru poporul evreu de azi care nu mai este dedicat învăţăturii Torei. Fapt istoric  total neluat în seamă de religia iudaică! Un participant la polemică întreabă: “Ce trebuie schimbat în tradiţia iudaică?” Leibowitz protestează: « Nu tradiţia trebuie schimbată, trebuie legiferată din nou. Este clar faptul că iudaismul tradiţional pur şi simplu a murit. Este inadmisibil că femeii, care este soţie şi naşte copii şi este obiectul dorinţei soţului său, nu i se permite să şadă în tribunal sau în parlament, aceasta este o inadvertenţă colosală şi aici este nevoie de o reformă radicală »

În primăvara lui 93, un an înainte de deces, Leibowitz publică aceste idei în ziarul german Bnei Akiva. În articolul său scrie:  “Este necesar să legiferăm programul vieţii publice, în acord cu Tora”. Tamar Ross întreabă dacă aceasta reformă propusă a reuşit. Leibowitz răspunde: “Nu! De aceea nu-s sigur de viitorul iudaismului” Ideile lui Leibowitz au iritat pe mulţi rabini. Leibowitz ripostează: “Celor care hotărăsc drumurile iudaismului de azi le spun că habar nu au ce trebuie făcut”. Despre rabinul Zalman Auerbach (posek hador) scrie: “Nu văd în el un judecător tradiţionalist, atestat.  Nu înţelege nimic în chestiunile lumeşti şi de aceea nu poate decide în chestiunile Torei. Rabinul şef Ovadia Yosef, pus în funcţie de Golda Meir, nu vrea să învăţaţi Tora cu sora mea Nehama. Tora din gura unei femei? Doamne fereşte! Ovadia este un prost şi un rău.” 

Presa vremii nu l-a înţeles pe Leibowitz. Era criticat, printre altele citim: “Stânga nu-l agreează pe Leibowitz, nu este un pacifist, nu este un umanist”. Producătorii de reportaje TV care îi dădeau târcoale nu aveau de fapt idee cu cine stau de vorbă, asta înainte de a-l întâlni. Există tot felul de anecdote care însoţesc memoria lui Leibowitz, cert este că el însuşi declara că nu este pacifist, că a participat la războiul de independenţă (1948), nu a făcut parte din vreo comisie de pace sau umanitară. Leibowitz aparţine generaţiei care ura ocupaţia, în buzunar ţinea o fotografie în care un soldat israelian îndreaptă arma în direcţia unui copil palestinian. El arăta această fotografie interlocutorilor spunându-le: “Acesta este Statul Israel”. A chemat la refuz general de a ocupa de teritorii. Este primul care a avertizat că ocupaţia prelungită va duce la declinul moral al Israelului. În plus detesta mişcarea Gush Emunim, care avea drept lozincă apartenenţa religioasă, declarată, la noţiunea de “ţara sfântă”. La finele simpozionului Leibowitz aminteşte paradoxul legat de el însuşi: munca sa academică de zeci de ani legată de ştiinţele naturale. Nimeni din interlocutori nu l-a interogat despre această muncă. Leibowitz era specialist în domeniul sociologiei, filosofiei, istoriei  şi, deşi o fire modestă, se mândrea cu această deosebită erudiţie.  Era charismatic, fascinant şi inteligent . A murit în somn în August 1994. În anul 2005 un vast sondaj îl include în lista celor 20 Israelieni influenţi ai tuturor timpurilor. 

Note 

 Yeshayau Leibowitz  s-a născut la Riga în 1903 într-o familie sionistă. Tatăl său era negustor de cherestea. A studiat chimia la universitatea din Berlin (doctorat în 1924), medicina şi biochimia în Elveţia, la Basel, până în 1934.

Emigrează în Palestina, se stabileşte la Ierusalim şi se însoară în 1935 cu Greta cu care are 6 copii. Sora sa Nehama Leibowitz devine un expert în Biblie de renume mondial. 

A fost profesor la Universitatea Ebraică timp de 6 decenii (predând biochimie, neurologie, filosofie şi istoria ştiinţelor). Credinţa sa este ortodoxă cu vederi controversate care zdruncină sistemele tradiţionale. Vom găsi în notele şi scrisorile sale (publicate postum) afirmaţiile următoare:

– Scopul comandamentelor religioase (mitzva) este de a asculta vocea Domnului fără vreo speranţă într-o răsplata de moment sau viitoare.

– Raţionalul acestor mitzva depăşeşte înţelegerea umană şi cercetarea lor este irelevantă, iar atribuirea unui conţinut emoţional îndeplinirii de mitzva este pură idolatrie.

– Destinul personal este derivat din obligaţia unei persoane să execute voinţa Domnului indiferent de reprezentarea personală a D-lui în ochii individului. 

– Dumnezeu nu poate fi descris, înţelepciunea acestuia nu este proprie oamenilor, întrebările adresate   Domnului nu sunt la locul lor.

– Credinţa cuiva în D-zeu defineşte şi descrie numai şi numai persoana în cauză.

– Credinţa individului în D-zeu este o problemă personală şi nu poate fi pusă sub semnul întrebării de filosofie, istorie sau evenimente care par a anula prezenţa divină.  

– Cei care după Holocaust au încetat să creadă în D-zeu nu crezuseră nici înainte.

– Religia nu promite şi nu oferă o explicaţie  vieţii,  naturii sau  istoriei.

–  Leibowitz  pledează pentru separarea între stat – religie. Amestecul lor corupe credinţa. El condamnă veneraţia pentru locurile sfinte care oferă unora ocazia de a se da în spectacol.

–  Leibowitz este liberal în chestiunea homosexualităţii. El crede că homosexualii pot fi buni evrei .