În 1944 mă aflam la Budapesta, unde, în pofida legilor rasiale, am fost primită la liceul „Maria Terezia”, una dintre cele mai bune şcoli de fete din capitala Ungariei. Eram în clasa a 8-a de liceu. Eram în clasa a 8-a de liceu. În 19 martie armata germana a intrat pe neanunțate, ocupând țara.

Viaţa m-a învățat cât de nedrepte și periculoase sunt generalizările, atribut al mișcărilor extremiste, fie de dreapta sau de stânga. Vă ofer un exemplu din propria mea viață. În anul 1944 mă aflam la Budapesta, unde, în pofida legilor rasiale, am fost primită la liceul „Maria Terezia”, una dintre cele mai bune şcoli de fete din capitala Ungariei. Eram în clasa a 8-a de liceu. În 19 martie armata germana a intrat pe neanunțate, ocupând țara.

Prietenele mele care se aflau tot la Budapesta, fie învățau meserie, fie lucrau, au plecat acasă la Gheorgheni cu primul tren. Eu, ştiind că am de dat bacalaureatul, am șovăit. În ziua următoare, la vestea că se arestează evrei prinși pe stradă, m-am dus și eu cu valiza la Gara de est (Keleti). Nu se mai primeau călătorii spre Ardeal, anglo-americanii distruseră podul de pe Tisa de la Szolnok.

M-am întors la mătușa mea. Măsurile antievreiești se precipitau. Aparatele de radio confiscate, telefoanele tăiate, femeile de serviciu concediate etc. etc.

La școală, în prima zi după intrarea nemţilor toate fetele din clasă stăteam grupate, speriate.Intră diriginta și ne întreabă ce s-a întâmplat că nu stăm la locurile noastre? O colegă, cea mai bună din clasă, îi răspunde, cu durere în glas: „Doamna Margit, nemții ne-au ocupat țara”! La care ea – „Și pentru atâta lucru voi nu stați la locurile voastre?!” De fapt, era un fel de îndemn la rezistenţă, aşa cum le spusese Churchill englezilor când erau bombardaţi de germani: „Business as usual”. Am tăcut, ce era să facem?!

Școlile au încheiat în curând anul. Bombardamentele erau destul de dese, iar alertele, provocate de avioanele sovietice ca treceau spre Iugoslavia, și mai dese. Am dat bacalaureatul în primăvară Cele 13 evreice (din 35 de eleve) purtând steaua galbenă pe piept. Oralul s-a desfășurat într-o sală cu ferestrele spre bulevardul Andrassy unde tancurile germane defilau necontenit. Comisia de examinare in frunte cu președintele, dr.Laziczius Gyula, directorul liceului, dr. Lörincz Jenö, diriginta Palosi Imréné dr.Hajdó Margit şi profesoarele de specialitate îşi făceau treaba cu calm, cu severitatea de rigoare, examinându-ne în liniște, cu seriozitate, exigență. N-au făcut nici un fel de discriminare, nu am simţit că am devenit nişte paria. Nu-i voi uita niciodată. Nici unul nu mai este în viaţă. Odihnească-se în pace!

Au urmat niște luni infernale. Până la urmă, cu acte false, am reuşit să mă angajez la hotelul Hungaria ca femeie de serviciu, salvându-mă de ghetou şi de deportare. Am trecut prin clipe grele, dar am supraviețuit.

În martie 1945, înainte de plecarea acasă, în drum spre liceu pentru a-mi scoate diploma de maturitate, mă întâlnesc cu o fostă locatară a hotelului Hungaria

Ce bine că te văd, Zsuzsika (era numele meu de pe actele false), avem nevoie de dumneata la noi în casă!

Îmi pare rău, doamnă, i-am răspuns, nu pot să vin la dumneavoastră, merg să-mi scot diploma de bacalaureat și mă întorc acasă, în Ardeal. Și am părăsit-o, lăsând-o cu gura căscată…