Am făcut cunoştinţă cu Maria Tănase la Gara de Nord, în compartimentul de tren rezervat nouă. Cum a intrat, mi-a spus, “Ştiu cine sunteţi, vă datorez respect, dar dacă vreţi să stabilim nişte relaţii amicale, o sa vă spun Ţaţo!”. La care eu i-am răspuns, “bineînţeles, spune-mi Ţaţo!”.
Din 1954 am lucrat la Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, unde răspundeam de relaţiile culturale cu Republica Democrată Germană. Am şi vizitat această ţară, prin 1955, însoţind orchestra de muzică populară Barbu Lăutaru. Deodată,în septembrie 1956, deşi nu era “sectorul meu”, primesc misiunea de a pleca cu această orchestră şi cu ansamblul de dansuri populare al Capitalei, într-un turneu de două săptămâni, în Iugoslavia Dirijori erau Nicu Stănescu şi Ionel Budişteanu. Solistă Maria Tănase !. Era primul pas pe calea unui dezgheţ al relaţiilor cu Tito – eveniment istoric, emoţionant în acele vremuri. Dar şi trimiterea Mariei Tănase într-un turneu peste hotare semnifica un dezgheţ pe plan intern, ea fiind ţinută de ani de zile cam la o parte, nici vorbă să fie trimisă undeva în străinătate. Soţul ei fusese unul din cei mai mari moşieri români, expropriat de averile sale. Maria Tănase – când a aflat de turneul la care urma să participle – şi-a comandat şase rochii superbe de gală (până la urmă nu i s-a permis să îmbrace niciuna, fiind obligată să apară doar în frumoasele ei costume populare). Deşi invitată de conducerea ICRRCS la o şedinţă în care se făcea un instructaj delegaţiilor înainte de a pleca în străinătate, Maria Tănase nu a venit. Am făcut cunoştinţă la Gara de Nord, în compartimentul de tren rezervat nouă. Cum a intrat, mi-a spus, “Ştiu cine sunteţi, vă datorez respect, dar dacă vreţi să stabilim nişte relaţii amicale, o sa vă spun Ţaţo!”. La care eu i-am răspuns, “bineînţeles, spune-mi Ţaţo” . Am stat mult la poveşti, îi făcea plăcere să-şi depene amintirile. Între altele mi-a relatat că mi-a relatat că ascultase cu mulţi ani in urmă cântând superb nişte tărani din Oaş. Dorind să obţină textul cântecelor a aflat că tinerii respectivi urmau să plece la muncă in Bărăgan A mers la gara de la Baia Mare si s-a urcat in vagonul de clasa a treia unde erau şi oşenii S-a aşezat in faţa lor si a incercat să intre in vorbă cu ei. Ea o femeie superb, elegantă . Oşenii păstrau tăcerea . Ea se uita fix la ei, punea intrebări, niciun răspuns. Până la urmă le-a spus cine este, astfel încât, înainte Până la urmă le-a spus cine este, astfel încât, înainte de a ajunge la Bucuresti, a obţinut textele cântecelor. Cât o fi durat călătoria cu personalul de la Baia Mare la Bucuresti ?! 12-14 ore? Maria Tănase era mândră de victoria obţinută.Deşi mi-a povestit foarte multe, n-a scos niciun cuvânt despre relaţia ei cu Brâncuşi….A fost o mare dragoste. S-au cunoscut la Expoziţia Universală de la Paris încă înainte de război. Se iubeau mult, dar lui Brâncuşi nu-i plăcea că ea se ducea să cânte la restaurante, la nunţi. Încerca să o convingă să înveţe, să-şi schimbe mediul…dar nu a reuşit.În acea vreme la noi despre Brâncuşi nu se vorbea, nu se scria nimic…! (Aflasem despre acel titan de la prieteni şi de la Radio Europa liberă) Succesul Mariei Tănase în Iugoslavia a fost pe mşsura talentului ei excepţional. Ceea ce nu l-a împiedicat pe şeful delegaţiei noastre, secretarul de partid de la Operă, să nu o sâcâie cu reavoinţă şi suspiciune. Era penibil. Maria suferea, plângea mult. Membrii mai in vârstă ai orchestrei povesteau cum, de multe ori, Maria Tânase îi imbracase în haine potrivite pentru concerte…Avea o inimă de aur. În drum spre Macedonia, pe care l-am făcut cu autobuzul, am trecut prin munţi înalţi… Era infricoşător.Povârnişuri ameţitoare. Maria tot repeta: “ăsta-i salariul groazei, salariul groazei!” Tocmai se dăduse la Bucureşti celebrul film cu Yves Montand. La Skoplje am descoperit un cartier de ţigani turci. Case mărunte, cu pereţi albi, o piaţetă… Cafeaua, de negăsit la noi, se vindea din saci. O atmosferă deosebită, orientală. După masa am dus-o pe Maria acolo. Am nimerit la o nuntă. Se dansa, se cânta in stilul lor. Maria era in extaz. Şi-a deschis geanta plină de bijuterii şi a împărţit din ele la cei de faţă. În gara de la Belgrad, la plecare, am aflat din ziar de revolta de la Budapesta. Era 24 octombrie 1956. Sârbii se bucurau. La intoarcere am avut un concert la Vârşeţ, un oraş de roman din Voivodina. Cu ce căldură am fost primiţi şi cu ce plăcere a cântat acolo Maria! Păstrez fotografia primită de la ea. Din păcate, dedicaţia s-a şters aproape complet. Dar amintirea ei rămâne neştearsă..
