Eva Galambos: JOCURILE lui PUTIN

Nu, nu este vorba de recentele jocuri politice ale preşedintelui Rusiei, ci de adevăratele jocuri, cele olimpice, prezentate într-un film.  Este de fapt istoria “din spatele cortinei” Olimpiadei de la Soci. Un film dureros, amar şi revoltător, o dezvăluire şocantă a dedesubturilor acestei olimpiade, născută din ambiţia de nestăvilit a unui conducător cu puteri nelimitate. Se spune, când vorbeşti despre un om cu o ambiţie nemăsurată , că “trece peste cadavre” (la modul figurat). Olimpiada de la Soci a demonstrat ambiţia nemăsurată a lui Putin care, într-adevăr, a trecut peste cadavre . Nu l-a interesat nimic, nu a ţinut cont de nimic, numai pentru a-şi putea îndeplini obsesia.

 

Nu, nu este vorba de recentele jocuri politice ale preşedintelui Rusiei, ci de adevăratele jocuri, cele olimpice., prezentate într-un film.  Este de fapt istoria „din spatele cortinei” a Olimpiadei de la Soci. Un film dureros, amar şi revoltător, o dezvăluire şocantă a dedesubturilor acestei olimpiade, născute din ambiţia de nestăvilit a unui conducător cu puteri nelimitate. Filmul a fost prezentat în cadrul  festivalului de filme documentare „One World Romania” ce se desfăşoară acum la Bucureşti Purtând subtitlul „Cine-luptă”, festivalul este dedicat apărării drepturilor omului şi încearcă să dezvăluie toate relele societăţilor de astăzi, indiferent de orânduirea lor politică- discriminări, corupţie, mafie, ocultarea adevărului, imposibilitatea celor mărunţi de a li se face dreptate, tiraniile politice şi lista se poate prelungi. În acest context se înscrie şi pelicula „Jocurile lui Putin”,  creaţie a unui regizor israelian de origină rusă, Alexander Gentelev. Timing-ul prezentării lui în cadrul Festivalului a fost foarte bine ales -: o lună după Olimpiada de la Soci şi în mijlocul evenimentelor din Crimeea, în vecinătatea locului unde s-a desfăşurat Olimpiada de iarnă.

 

Ca alţi zeci de mii de telespectatori de la noi şi  de aiurea, am urmărit cu încântare Jocurile, stadionul feeric luminat, pistele moderne  de schi, de bob sau săniuţe, patinoarul în care şi-au demonstrat măiestria marii patinatori artişti şi câte şi mai câte, trenurile electrice şi şosele de invidiat, centrele elegante de presă, hotelurile. Am înregistrat, plină de admiraţie, eforturile depuse pentru ca totul să fie gata la timp. L-am privit şi pe Putin deschizând, cu faţa lipsită de emoţii, evenimentul. Auzisem nişte zvonuri- despre costurile uriaşe- 50 de miliarde de dolari -, de peste 20 de ori mai mult decât olimpiadele de iarnă de la Vancouver sau Salt Lake City, ţin minte ştirea că la Soci, deşi la doi paşi de noi, nu s-a dus nici un turist român din cauza preţului unui sejur, dacă nu mă înşel în jur de 5000 de euro pentru vreo trei zile, s-a vorbit despre unele întârzieri, dar toate acestea au trecut pe lângă mine şi le-am dat la o parte ca pe o muscă ce te băzăie la ureche ca să te deranjeze. După vizionarea filmului, musca va rămâne în permanenţă cu mine.

Eroul acestui film este Vladimir Putin, deşi el nu apare de foarte multe ori, dar apare. De fapt, aceste jocuri olimpice şi alegerea considerată de-a dreptul absurdă a locului de desfăşurare, Soci,  în cea mai caldă regiune din Rusia, singura zonă subtropicală, au devenit o obsesie a preşedintelui rus. O obsesie scumpă care a costat bani foarte mulţi, poporul rus şi nu este vorba numai de bani ci şi de destine, de distrugerea fără milă a mediului în care trăiau şi munceau sute de familii. Se spune, când vorbeşti despre un om cu o ambiţie nemăsurată , că „trece peste cadavre”(în mod figurat). Olimpiada de la Soci a demonstrat ambiţia nemăsurată a lui Putin care, într-adevăr, a trecut peste cadavre . Nu l-a interesat nimic, nu a ţinut cont de nimic numai să-şi poată realiza obsesia. Şi dacă a făcut acest lucru pentru nişte întreceri sportive, de ce să ne mirăm că le face pe plan mai mare, când este vorba de refacerea gloriei din trecut a Rusiei.

 

Putin a făcut  în istoria olimpiadei ceea ce  nici un şef de stat nu a făcut:: a devenit un lobbyst, s-a implicat personal în eforturile de a obţine nominalizarea Rusiei, respectiv a oraşului Soci pentru organizarea Jocurilor.. El singur a declarat că a stat de vorbă cu toţi membrii Comitetului Internaţional Olimpic, cu fiecare separat, inclusiv cu preşedintele. Nu se ştie ce le-a promis între patru ochi. A fost prezent în Guatemala când s-a luat decizia. Oare cât de puternic trebuie să fii ca să rezişti unor astfel de presiuni, exercitate de unul dintre cei mai puternici oameni de pe glob? Membrii Comitetului Internaţional Olimpic nu au rezistat. Au luat o decizie greu de justificat când un candidat mai logic ar fi fost Salzburgul, situat în munţi, cu o infrastructură pentru sporturi de iarnă de-acum existentă.

 

    Dar acesta este doar unul dintre aspectele filmului. Celălalt este felul în care s-a realizat acest proiect al unui megaloman. La Soci nu exista decât plaja şi marea, nici un fel de  spaţiu de construcţie. Pentru a avea loc nu s-a mai ţinut cont de nici un impediment- oamenii au fost scoşi din casele lor pe baza unei legi speciale de expropriere care nu prevedea pentru prprietari nici un fel de despăgubiri sau  dreptul de a se adresa cu plângeri tribunalului., nu li se asigura o altă locuinţă sau dacă da,  în nişte condiţii mizerabile. În aceste spaţii au fost construte blocuri de apartamente. Cinic, un consiler oraăşenesc le-a spus evacuaţilor::” puteţi să vă cumpăraţi unul”. Preţurile erau astronomice.. Zone ecologice speciale au fost inviadate de construcţii, ecosistemele unor râuri au fost distruse. În plus, fără să se facă cercetări geologice, s-au ridicat clădiri, piste, stadioane pe terenuri mlăştinoase sau în zone cu alunecări frecvente de teren. Unele construcţii au trebuit refăcute de mai multe ori şi nici aşa nu li s-a prevăzut o viaţă pra lungă. Un fel de potemkiadă, spunea unul dintre cei intervievaţi în film. Totul pentru ochi. Dar exproprierile nu s-au limitat la nişte căsuţe. La 50 de km. de Soci , la Krasnaia Poliana, de-acum în  munţi, un investitor particular a început să construiască o staţiune de schi. Cu banii lui, cu eforturi şi sacrificii. A fost obligat să o cedeze statului. „M-au ameninţat, poate până la urmă mă şi omorau”, a declarat el, dând exemplul a doi mari investitori care au fugit din Rusia în Anglia fiindcă viaţa le-a fost ameninţată. Motivul: nu au vrut să ridice, pe banii lor, nişte obiective sportive. Pierderile unor investitori au fost imense; după ce au fost obligaţi să construiască,  de pildă, un port la Soci, ideea a fost abandonată. În schimb, alţi investitori, favorizaţi de Putin şi de apropiaţii lui, au câştigat sute de milioane. Dar nu toţi banii au intrat în buzunarele lor . O corupţie mai mult decât endemică a caracterizat realizarea întregului proiect. Cât era şpaga? Nu era fixată.. Putea fi de trei la sută, de cinci la sută dar şi de 35 la sută din costul proiectului, nimeni nu controla cheltuielile.. Conceptul de transparenţă nu exista. Chiar dacă Comisia guvernamentală de audit făcea controale, nicodată rapoartele ei nu au fost date publicităţii.Costurile creşteau în progresie geometrică. Un bulevard din Soci a fost pavat. „Cât a costat? Păi dacă socotim, această stradă ar fi trebuit să fie acoperită cu dale din aur sau din  icre negre”, spunea Boris Nemţov, om politic din opoziţie. Acelaşi lucru şi în ce priveşte câte un kilometru de şosea..

 

Într-o prezentare a filmului din catalogul Festivalului se arată că  Soci este un fel de „microcosm al Rusiei contemporane,dezvăluind mita, corupţia, degradarea mediului şi violarea drepturilor omului din spatele Olimpiadei” Concluzia mea după ce am văzut filmul a fost că în Rusia s-a  creat  un regim hibrid care a luat tot ceea ce a fost  mai rău în comunism şi tot ceea ce este mai rău în capitalism.

 

 Jocurile lui Putin m-au îngrozit şi m-au întristat. Translarea visurilor de mărire din planul microcosmului Soci în planul  macrocosmului Rusia prin sacrificarea a tot ce stă în cale- oameni, locuri, bani, viitor,- conturează o perspectivă sumbră pentru această ţară şi nu numai. Oricând, oriunde ambiţia de nestăpânit manifestată de Putin poate să-şi găsească un alt debuşeu. Şi de-acum a început. Crimeea este primul pas. Să vedem cine mai urmează.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *