Dacă am fi cinici și nu am avea în vedere pe de o parte, morții din Gaza, începutul ofensivei terestre israeliene, soldată de acum cu victime din ambele tabere, pe de altă parte, încercarea unor grupări teroriste ale Hamas de a pătrunde în Israel, starea psihică a populației din sudul și centrul Israelului, obligată să se adăpostească din două în două ore în fața ploii de obuze lansate de Hamas, am putea spune că pentru beligeranți, foarte important este războiul mediatic și anume: care dintre părți va reuși să convingă opinia publică internațională că ea este victima acestei confruntări. Trebuie spus că, cel puțin până acum, palestinienii s-au dovedit mai convingători…

Dacă am fi cinici și nu am avea în vedere pe de o parte, morții din Gaza, începutul ofensivei terestre israeliene, soldată de acum cu victime din ambele tabere, pe de altă parte, încercarea unor grupări teroriste ale Hamas de a pătrunde în Israel, starea psihică a populației din sudul și centrul Israelului, obligată să se adăpostească din două în două ore în fața ploii de obuze lansate de Hamas, am putea spune că pentru beligeranți, foarte important este războiul mediatic și anume: care dintre părți va reuși să convingă opinia publică internațională că ea este victima acestei confruntări. Trebuie spus că, cel puțin până acum, palestinienii s-au dovedit mai convingători… Presa din întreaga lume este plină de imagini ale palestinienilor din lagărele de refugiați unde stau de decenii (cu excepția Iordaniei nici un alt stat pe teritoriul căruia se află taberele nu a vrut să îi integreze, să le dea cetățenie, deși majoritatea celor aflați acolo nu mai sunt refugiați, ci copiii sau nepoții celor care în 1948 au părăsit Palestina), imagini de la intervenția militarilor israelieni, copii răniți, morți, case distruse iar acum – imagini de la bombardamente. Firesc, toate acestea provoacă milă, compasiune, sentimentul că acești oameni trebuie ajutați. Cauzele care au determinat situația nu sunt explicate.

Cealaltă parte, cea israeliană, nu se poate ”lăuda” cu astfel de imagini. Este adevărat, acolo nu au fost morți, cel puțin până acum doar două victime, una civilă, cealaltă militară. Dar intervenția terestră va produce morți și răniți și la israelieni.  Obuzele lansate de Hamas (spunem rachete dar, de fapt sunt un fel de katiușe, bombe zburătoare cum au fost folosite în cel de-al doilea război mondial, care nu pot fi dirijate ca rachetele) au făcut puține distrugeri deoarece, țintite spre zonele locuite, au fost anihilate de sistemul antirachetă Cupola de Fier (50.000 de dolari o neutralizare), iar celelalte au căzut pe teritorii nelocuite. Iar spaima, teroarea, starea psihică a copiilor nu pot fi redate în imagini. Puțină lume vrea să conștientizeze faptul că în sudul Israelului atacurile cu obuze durează, cu mici întreruperi, de aproape un deceniu, de la retragerea unilaterală a Israelului din fâșia Gaza. Un demers salutat atunci de o lume întreagă, inclusiv de o mare parte a israelienilor care nu au vrut să audă cuvintele prevestitoare de rele ale lui Bejamin Netanyahu, aflat atunci în opoziție, respectiv că Gaza se va transforma în Hamastan. Așa s-a întâmplat.  Nu s-a prea știue – şi aceasta a fost de asemenea o slăbiciune a PR-ului israelian – că tot ceea ce coloniștii israelieni evacuați de acolo au lăsat în urmă: case, spitale, sere, canalizare, irigații, (israelienii și-au demolat doar sinagogile și și-au desființat cimitirele),  în loc să fie preluate și  folosite de palestinieni, au fost distruse.

Faptul că s-a ajuns la trei războaie în fâșia Gaza are multiple motive și cred că unul dintre ele a fost lipsa de încredere de partea israeliană încă din perioada în care Cisiordania și Gaza nu erau despărțite și conduse de autorități separate. Potrivit multor oameni politici și analiști, un sprijin mai mare acordat de la început lui Mahmud Abbas, atât politic cât și material din partea Israelului, dar și o intervenție energică a organizațiilor internaționale în administrarea teritoriilor palestiniene, în gestionarea fondurilor primite, destul de substanțiale, din care o mare parte a dispărut datorită funcționarilor de stat corupți, nu ar fi dus la creșterea prestigiului Hamas, la succesul său în alegeri și la despărțirea celor două teritorii. Pe de altă parte, neîncrederea israeliană a fost justificată de atentatele teroriste care au pornit din teritoriile palestiniene și cărora li s-a pus capăt numai după ce s-a ridicat acel faimos gard de securitate. După multe negocieri, Autoritatea Palestiniană din Cisiordania a încercat un modus vivendi cu Israelul, în schimb Hamas nu a renunțat la obiectivul politic principal – desființarea  statului evreu.  Bombardarea în permanență a localităților din sudul țării, diferitele încercări de atentate teroriste, o atitudine implacabilă a grupării islamice radicale precum și a altor organizații ale militanților islamici au dus la declanșarea celor două războaie din Gaza. Clădirile distruse din fâșie, morții și răniții au trezit din nou compasiunea lumii, Hamas preocupându-se să răspândească astfel de imagini în mass media internațională. În schimb, prea puțin s-a aflat despre folosirea de către Hamas a scuturilor umane, a instalării în clădiri civile, școli și spitale, pe acoperișurile blocurilor de locuințe de lansatoare de obuze., mediatizarea acestor fapte din partea Israelului  nefiind destul de energică. Acordurile de încetare a focului, impuse de comunitatea internațională și de țările arabe au servit Hamas-ului pentru refacerea forțelor, pentru mărirea arsenalului de obuze.

În ultimul timp, Israelul încearcă să prezinte consecințele actualului conflict pentru populația țării, ambasadele (și așa se întâmplă și în România), furnizând zilnic date despre situația de pe urma războiului. În ce măsura mass-media le ia în considerare, este o altă poveste.

Condițiile internaționale, evoluția situaței din Orientul Mijlociu, deplasarea conflictelor în alte regiuni au slăbit poziția Hamas, organizația este mai izolată, o serie de state arabe nu-l mai sprijină, printre care Egiptul , noua conducere de la Cairo fiindu-i deosebit de ostilă.

Mulți analiști consideră că actualul război ar fi fost pornit de Hamas (după doi ani de încetare a focului, perioadă în care fâșia Gaza s-a dezvoltat) pentru a recâștiga simpatia internațională. Chiar cu prețul a sute de morți, printre care și copii  care figurează din nou în paginile presei internaționale.

Acum se vorbește despre un nou acord de încetare a focului. Hamas ar fi prezentat un proiect care ar fixa termenul pe zece ani. Acolo există prevederi care, dacă ar fi vorba de părți de bună credință, poate ar fi acceptabile. De ani de zile Gaza este izolată și se dorește să se pună capăt acestei situații. Numai că lipsa totală de încredere de ambele părți este un obstacol aproape insurmontabil. Faptul că ultima încetare a focului care a durat doi ani a servit la reînarmarea Hamas, precum și refuzul organizației de a recunoaște existența statului evreu  nu oferă șansele unei păci reale, indiferent de cine ar câștiga războiul mediatic.

(articol publicat şi pe blogurile Adevărului)