Nu, nu despre romanul lui Șolohov vreau să scriu ci despre ultima carte a lui Carol Feldman, pe care mulți cititori de-aici și de aiurea îl cunosc în calitatea lui dublă de actor și scriitor  român din Israel. Titlul ei este ”Romanul unui evreu”, numai că este vorba de mai mulți evrei,  despre viața lui Ițic Ștrulovici și a familiei lui, dar și a multor alte familii evreiești,  istoria întinzându-se pe durata a aproape un secol. Ea începe cu Podu Iloaiei, se continuă la Galați și se termină în Israel. Este soarta a trei generații, parcurge două războaie mondiale, comunismul  și consecințele acestor etape pentru viața  evreilor.

Nu, nu despre romanul lui Șolohov vreau să scriu ci despre ultima carte a lui Carol Feldman, pe care mulți cititori de-aici și de aiurea îl cunosc în calitatea lui dublă de actor și scriitor  român din Israel. Titlul ei este ”Romanul unui evreu”, numai că este vorba de mai mulți evrei,  despre viața lui Ițic Ștrulovici și a familiei lui, dar și a multor alte familii evreiești,  istoria întinzându-se pe durata a aproape un secol. Ea începe cu Podu Iloaiei, se continuă la Galați și se termină în Israel. Este soarta a trei generații, parcurge două războaie mondiale, comunismul  și consecințele acestor etape pentru viața  evreilor.

Regăsim , mai ales în mediul din Galați, eforturile caracteristice evreilor de a oferi generațiilor tinere o viață mai bună și calea, extrem de dificilă pentru a ajunge la această țintă. Adevărul este că evreii – şi în carte nu este vorba de  oameni bogați, intelectuali, activiști de pe vremea comunismului sau deținători de posturi suspuse, ci de oameni mărunți, așa cum au fost cei mai mulți dintre ei – au avut de suferit și în timpul dictaturii legionare și antonesciene, cu toate legile rasiale, lagărele, munca obligatorie, dar și în timpul regimului comunist. Nu este de mirare că atunci când au avut posibilitatea, mulți dintre ei au ales imigrarea în Israel.

Nu a fost o decizie ușoară, au intervenit multe opreliști. Mai întâi, din partea statului, care, cum se zice, cu o mână dădea cu cealaltă lua , permitea emigrarea, dar îi sancționa pe cei care alegeau această opțiune. Apoi chiar din partea celui care se decidea să plece, când în fața lui apăreau opreliști de altă natură – teama de a începe o viață nouă, ruperea de mediul și de oamenii cunoscuți, de o parte dintre prieteni sau familie care alegea să rămână în România. Iar istoria familiei Ștrulovici este ilustrativ în acest sens.

Dar acestea sunt considerații generale despre roman. Pentru mine,ceea ce  conferă  valoare cărții este însuși personajul Ițc Ștrulovici și aici se afirmă din nou talentul scriitorului Carol Feldman de a crea eroi reali, inspirați din viață. La fel ca în alte scrieri de ale lui  și poate ar merita amintită aici ”Domnișoara”, viața lor nu este liniară, iar sentimentele lor sunt complexe și contradictorii. Oricât de mult ar simpatiza scriitorul cu ei, apar cu calități și defecte, cu slăbiciuni umane, sunt curajoși dar au și momente de îndoială, de incertitudine, fac și alegeri proaste, intră în conflict cu cei din jurul lor, fie membri de familie sau prieteni. Se frământă enorm,  își pun întrebări, trec prin momente dificile. Și nu întotdeauna reușesc. Într-un cuvânt: sunt oameni așa cum îi întâlnim în viață.

Ițic Ștrulovici trece prin stările sufletești enumerate aici. La aceste caracteristici care pot fi descoperite și la alți eroi literari, la el se mai adaugă o particularitate care prezintă probleme specifice: calitatea lui de evreu. Într-un fel el a fost norocos: etnia lui nu a fost o piedică în cariera lui din România și nici în viața particulară: a avut o relație foarte frumoasă cu o neevreică, o persoană care l-a iubit și, în ultimă înstanță l-a și înțeles când a părăsit-o în favoarea traiului în Israel împreună cu fosta lui familie. Dar marile lui frământări au fost legate tocmai de evreitatea lui, de calea pe care ar trebui să o urmeze, descrise cu mare măiestrie în roman..

Spre deosebire de ”Domnișoara” , ”Romanul unui evreu” se termină cu un fel de happy end.  Ițic Ștrulovici își lasă în urmă trecutul,  alege Israelul, pe fiul lui și pe fosta soție. Dacă a fost mulțumit? În literatura clasică  intriga se concretizează în lupta dintre sentimente și datorie, eroul alegând cea de a doua opțiune. Așa a făcut și Ițic. Asta nu înseamnă în mod obligatoriu că a fost fericit dar a murit, ca și eroii clasici, cu conștiința curată și cu simțul datoriei împlinite. Și asta e ceva.