Când scriu aceste rânduri, mai este valabil acordul de încetare a focului, intre Israel şi Hamas, semnat pentru trei zile. Era răgazul necesar pentru începerea unor negocieri care să stabilească nişte condiţii de asigurare a coexistenţei celor două entităţi într-o pace relativă. După confruntarea sângeroasă de aproape o lună de zile, nu cred că se poate vorbi de vreo victorie categorică a uneia dintre părți. Ceea ce se va realiza, eventual, după negocierile din Egipt va fi refacerea status quo-lui dinainte de război care oferise Israelului o linişte în sudul ţării.
Când scriu aceste rânduri, mai este valabil acordul de încetare a focului, intre Israel şi Hamas, semnat pentru trei zile. Era răgazul necesar pentru începerea unor negocieri care să stabilească nişte condiţii de asigurare a coexistenţei celor două entităţi într-o pace relativă. După confruntarea sângeroasă de aproape o lună de zile, nu cred că se poate vorbi de vreo victorie categorică a uneia dintre părți. Ceea ce se va realiza, eventual, după negocierile din Egipt va fi refacerea status quo-lui dinainte de război care oferise Israelului o linişte în sudul ţării. Chiar dacă îşi va folosi maşina de propagandă foarte bine pusă la punct, marele perdant este, cel puțin deocamdată, Hamas-ul. Cu tunelurile distruse atât de Israel, cât şi de Egipt, cu Gaza in ruine, organizaţia islamiştilor radicali va trebui să accepte probabil mult mai puţin decât ar fi dorit când a provocat confruntarea, fiindcă este limpede pentru oricine că statul evreu a fost târât in acest război. Din păcate, din cauza tacticii inumane folosite de Hamas, de a sacrifica cât mai multe vieţi din rândul propriului popor – persoane nevinovate – ca să stârnească mila faţă de aceştia şi furia împotriva evreilor, Israelul este, într-un fel, perdantul moral al acestui război . Deşi teoretic şi “scrâşnind din dinţi”, i s-a recunoscut dreptul la autoapărare, demonstraţiile antiisraeliene – mai ales din Europe – au dovedit că în ceea ce se cunoaşte sub denumirea de P R (public relations ) Hamas a ieşit în câştig .
Trebuie să fie limpede că, indiferent de condiţiile dure sau mai puţin dure care li se vor impune, Hamas nu va renunţa de bună voie la noi confruntări acum, peste şase luni, un an sau zece. Ca sa zicem aşa… “intră in fişa postului “. Distrugerea statului evreu este principiul fundamental al cartei organizaţiei şi, cu toate că, spre norocul Israelului, la ora actuală Hamas este are duşmani puternici în rândul statelor arabe, se vor găsi ţări, care să-l sprijine.
Ce se poate face în aceste condiţii ? Eu cred (şi aici e vorba de opinii personale), că nici o intervenţie din afară nu ar putea schimba situaţia din Gaza. Soluţia este în mâna palestinienilor care trăiesc acolo. Ei trebuie să conştientizeze eşecul politicii actualei conduceri şi să impună schimbarea acesteia. Au existat de acum manifestări de nemulţumire din partea palestiniană. Nu multe, dar au fost. Acest proces va fi îndelungat şi necesită nişte lideri foarte curajoşi . Poate că se vor găsi. Un al doilea factor ar putea fi Israelul, respectiv Cisiordania. Cu sprijin masiv israelian acordat unui guvern al preşedintelui Abbas , lipsit de “tehnocraţii ” Hamas, acest teritoriu ar putea fi transformat într-un fel de vitrină care să demonstreze că o coexistenţă cu evreii nu numai că este posibilă, dar aduce şi beneficii. Poate că puterea exemplului ar fi mai convingătoare decât armele. Poate că, astfel şi Israelul îşi va câştiga liniştea, pacea.
Nici una dintre aceste variante nu este uşor de realizat. Încă nu ştim dacă mâine nu se vor relua luptele. Dar trebuie să se arate şi o rază de speranţă , ceva care să justifice că sacrificiile războaielor din Gaza nu au fost inutile.
