Deosebirea este evidentă: în timpul recentei confruntări dintre Israel şi Gaza canalele TV, ca şi întreaga presă de altfel, publicau cu o deosebită generozitate şi lux de amănunte imaginile – uneori vădit regizate – ale copiilor răniţi de bombele israeliene, ale clădirilor distruse şi ale femeilor isterice din cartierele asediate. Acum însă, încetarea focului a lăsat un gol imens în spaţiul rezervat emisiunilor de ştiri şi pe primele pagini ale cotidianelor, de parcă odioasele crime ale I.S.(Statul Islamic), atacurile armatei ruse in Ucraina estică sau epidemia Ebola nu ar fi decât nişte fapte diverse, cu care lumea n-are decât să se obişnuiască.
Deosebirea este evidentă: în timpul recentei confruntări dintre Israel şi Gaza canalele TV, ca şi întreaga presă de altfel, publicau cu o deosebită generozitate şi lux de amănunte imaginile – uneori vădit regizate – ale copiilor răniţi de bombele israeliene, ale clădirilor distruse şi ale femeilor isterice din cartierele asediate. Acum însă, încetarea focului a lăsat un gol imens în spaţiul rezervat emisiunilor de ştiri şi pe primele pagini ale cotidianelor, de parcă odioasele crime ale I.S.(Statul Islamic), atacurile armatei ruse in Ucraina estică sau epidemia Ebola nu ar fi decât nişte fapte diverse, cu care lumea n-are decât să se obişnuiască. Au dispărut şi emisiunile speciale, împreună cu ,,breaking news’’ şi analizele aprofundate prezentate de renumiţi experţi în probleme strategice, fenomenul provocând o revenire la cifrele de vizionare şi cititorii din perioada premergătoare lansării potopului de rachete hamasiene asupra localităţilor din Israel şi a ripostei care, bineînţeles, a urmat.
Pierderilor de vieţi, pagubelor materiale şi morale i s-a adăugat, în bună parte mulţumită ,,bunăvoinţei’ ’presei,impresia profund eronată pe care lumea şi-a făcut-o despre Hamas, organizaţie pur teroristă care s-a transformat peste noapte într-un ,,partener egal’’ la discuţiile legate de viitorul regiunii, un fel de înger protector al populaţiei nevoiaşe, o mișcare democratică, asemenea celorlalte surate ale sale atât de admirate de opinia publică internaţională.
Sunt prea puţini la număr telespectatorii şi cititori de ziare care îşi dau seama că această metamorfoză nu înseamnă altceva decât acceptarea terorismului islamic, contra căruia lupta va deveni astfel tot mai complexă şi, cine ştie, poate mai lipsită de eficacitate.
Presa şi televiziunea suedeză şi dezbaterile, care au loc aici în ultima vreme pe tema conflictului amintit, n-au reprezentat o excepţie de la regula europeană, imaginile copiilor palestinieni cu lacrimi în ochi fiind publicate cu aceeaşi frecvenţă ca şi in ţările învecinate.
Reacţiile personalităţilor politice suedeze n-au fost nici ele diferite, mai ales că ne aflăm în toiul campaniei electorale, moment în care candidaţilor le este deosebit de greu să fie obiectivi (sau sinceri).
Asemenea reporterilor de la CNN sau BBC, şefii şi purtătorii de cuvânt ai paridelor politice suedeze nu par să înţeleagă (sau refuză să accepte?) dreptul Statului Israel la autoapărare, drept elementar al oricărui stat suveran.
Nu pare să fie înţeleasă nici influenţa nefastă şi directă pe care reporajele şi artcolele din presă – lipsite de cel mai infim dram de obiectivitate – le au asupra luptei contra antisemitismului renăscut cu atâta violenţă.
Lena Posner Körösi, aflată în fruntea Comunităţii Evreilor din Stockholm, declara recent în cotidianul Dagens Nyheter: ,,N-am fost niciodată martoră la scene asemenea celor prezente.’’ Lista faptelor antisemite din ultimele săptămâni este lungă, mult pre lungă: simboluri naziste mâzgălite pe zidurile sinagogii, ,,mezuze’’ smulse la intrarea în apartamente, un client cu kippa refuzat într-un restaurant din centrul capitalei, un rabin atacat pe o stradă din Malmö, iar candidatul la conducerea primăriei unei localităţi i-a numit pe evrei în Facebook. ,,porci care masacrează palestinieni’’.
Pe reţelele sociale ale internetului apar zilnic ode închinate lui Hitler şi apeluri la un nou Holocaust,lansate de anonimi.
Valul urii riscă să inunde căile raţiunii şi ale bunului simţ, iar numărul celor capabili să-l oprească sau măcar să-l frâneze pare să scadă simţitor.