În oraşul poleit cu arama frunzelor de castan s-a insinuat parfumul crizantemelor. Cu ceva timp în urmă au apărut pe tarabele florăreselor buchete răzleţe de tufănele galbene şi mov, cărora li s-au alăturat ghivece cu ochiul boului şi steliţe liliachii, vişinii şi aurii şi, mai apoi, crizantemele cu corole nobile de culoare albă, pătrunse parcă de menirea lor. Tot mai mulţi clujeni cu braţele încărcate de flori se îndreaptă spre porţile cimitirelor, pentru a curăţa şi a amenaja mormintele în vederea sărbătorii de Luminaţie. La Cluj toată lumea, indiferent de confesiune, sărbătoreşte Ziua Morţilor pe 1 noiembrie, după tradiţia catolică.

Sărbătoarea îşi are sorgintea la cumpăna dintre primul şi al doilea mileniu, când oamenii aşteptau cu groază anul 1000, data la care se proorocise sfârşitul lumii. În acel răstimp de aşteptare înfrigurată au crezut de cuviinţă să se împace cu sufletele celor răposaţi, aprinzând lumânări pe morminte „pentru ca bietele spirite îngheţate ale morţilor să se încălzească la flacăra lor”. Cu timpul s-a statornicit obiceiul de a împodobi mormintele cu flori şi coroniţe.

De mic copil aşteptam cu nerăbdare să vină 1 noiembrie şi să mă ducă bunica mea adoptivă (ne adoptaserăm reciproc; bunicii mei pieriseră în Holocaust, la fel ca unul dintre fiii ei. Cel de al doilea fiu al ei a murit, departe, în America de Sud, fără a lăsa urmaşi) la  Cimitirul Central. Nu aveam rude îngropate acolo, dar ne duceam să vizităm mormintele cunoştinţelor şi prietenilor, să ne întâlnim cunoştinţele şi prietenii care vizitau mormintele neamurilor lor.

Pe strada cimitirului era forfotă mare, iar vânzătorii ambulanţi profitau din plin de acest dever. În gheretele lor se găseau tot felul de bunătăţi. Mie îmi plăcea cel mai mult turta dulce sub formă de inimioară împodobită cu oglinjoară, dar se mai vindeau şiraguri de turtă dulce colorată, acadele şi alviţă.

Ziua Morţilor nu este tristă, ci un prilej de a reîntâlni cunoştinţe şi prieteni pe care nu i-ai văzut de multă vreme, pentru că de Ziua Morţilor fiecare se străduieşte să ajungă acasă, la mormintele celor dragi. E ca şi cum, pentru o zi, morţii şi-ar împodobi căminul de veci pentru a-i primi în vizită pe cei vii. Lumea se adună, schimbă impresii, află veşti despre prieteni şi cunoştinţe vechi, risipite cine ştie pe unde.

Cimitirul Central sau Házsongárd (cum îi spune în limba maghiară) a fost înfiinţat în 1585, ca cimitir public, deschis pentru toate confesiunile (creştine) şi, în ciuda faptului că deja în 1892 se constatase că era supraaglomerat şi se decisese închiderea lui, se mai utilizează şi astăzi. Este un adevărat Panteon în care sunt înmormântate personalităţi de seamă ale culturii maghiare şi româneşti, un loc de pelerinaj pentru iubitorii istoriei şi culturii transilvane. În cavouri vechi, împodobite cu însemne nobiliare, odihnesc familii celebre. Sub obeliscuri de marmură sunt îngropaţi savanţi, actori, poeţi şi exploratori faimoşi. Pietrele tombale, însemnate cu crucea catolică sau ortodoxă, se învecinează cu stelele funerare protestante, dar găseşti şi morminte pe care au fost încrustate secera şi ciocanul. Pietre de mormânt vechi de secole, pe care abia se desluşeşte numele celui îngropat, stau stinghere în umbra cavourilor noi, opulente. Unele cavouri vechi au fost devastate, altele profanate, însă în ultima vreme, graţie diligenţelor Asociaţiei Házsongárd, multe dintre mormintele-monument au fost recondiţionate şi municipalitatea a întărit paza.

De Ziua Morţilor Cimitirul Central se umple de studenţi şi elevi care aşează flori şi aprind lumânări la mormintele personalităţilor istorice şi culturale. Aşa s-a întâmplat şi la 1 noiembrie 1956, când studenţii s-au dus în Cimitirul Central pentru a aprinde lumânări la mormintele personalităţilor maghiare. Au recitat poezii de Petöfi şi au purtat cocarde negre pentru morţii Revoluţiei Ungare. Peste câteva zile aveau să fie arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare, sub acuzaţia de tentativă de răsturnare a puterii democrat-populare.

Eroii clujeni ai Revoluţiei din 1989, împuşcaţi în seara de 21 decembrie, sunt îngropaţi în Parcela Eroilor. De 25 de ani rudele şi prietenii, dar şi necunoscuţii, pun flori şi aprind lumânări la căpătâiul lor. Şi tot de 25 ani n-a fost lămurită pe deplin întrebarea « Cine a tras în noi ? »

Parfumul crizantemelor e tot mai persistent şi forfota se înteţeşte. De Ziua Morţilor străzile care duc spre cimitirele oraşului devin neîncăpătoare pentru şuvoaiele de oameni, cu braţele încărcate de flori, porniţi să-şi sărbătorească morţii. Cimitirul Central e acoperit de troiene de crizanteme, iar zecile de mii de lumânări, aprinse după căderea serii, vor alcătui o constelaţie efemeră pe coasta dealului ce străjuieşte Clujul.

Andrea Ghiţă

 (prima versiune a fost publicata in revista online Romania Libera in Viitor)