Spectacolul, se poate spune cu puţină exagerare, că a fost unul al tinereţii, cu un regizor, (Erwin Şimşensohn), un actor(Tudor Istodor) şi o scenografă (Irina Moscu) din generaţia tânără. Regizorul se află la cea de a doua premieră la TES şi dacă piesa “Yentl”, după Isac Bashevits Singer,  a înregistrat o recunoaştere generală, fiind propusă la premiul UNITER, “În vizită la domnul Green” a confirmat talentul lui Erwin Şimşensohn, demonstrând că primul succes nu a fost o întâmplare. Acum, cu o piesă de totul altă factură, regizorul a ştiut să facă un spectacol modern, dinamic…

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a oferit generos publicului, la început şi sfârşit de stagiune o piesă de excepţie. “În vizită la domnul Green”, de dramaturgul american de succes Jeff Baron, aduce pe scenă problema singurătăţii, a lipsei de comunicare, la baza cărora se află, în acest caz, prejudecăţile. Se întâlnesc două personaje: bătrânul evreu, domnul Green şi tânărul Ross, primul rămânând singur din cauza bigotismului, neacceptând (la sfârşitul secolului XX) un ginere neevreu şi declarându-şi fiica moartă, cel de-al doilea respins de familie din cauza homosexualităţii. Cei doi reuşesc până la urmă să comunice, în urma unor  confruntări destul de vehemente dar şi  datorită dialogului. Îşi clarifică poziţiile, Green recunoscând, destul de dificil, trecând peste prejudecăţi, erorile de judecată, iar tânărul, încercând, cu curaj, să-şi asume identitatea în faţa părinţilor şi prietenilor, rupând cercul singurătăţii. Comunicarea, schimbul de păreri sunt mijloacele prin care  cei doi reuşesc să revină în societate, să-şi recapete familia.

Nu este o piesă tipic evreiască, astfel de situaţii se întâlnesc în toate societăţile au declarat atât autorul, prezent la premieră, cât şi tânărul regizor, Erwin Şimşensohn cel care “a descoperit” piesa şi – potrivit propriei declaraţii –  “s-a îndrăgostit” de ea, fiind o dragoste la prima vedere.

Spectacolul, se poate spune cu puţină exagerare, că a fost unul al tinereţii, cu un regizor, (Erwin Şimşensohn), un actor(Tudor Istodor) şi o scenografă (Irina Moscu) din generaţia tânără. Regizorul se află la cea de a doua premieră la TES şi dacă piesa “Yentl”, după Isac Bashevits Singer,  a înregistrat o recunoaştere generală, fiind propusă la premiul UNITER în categoria pieselor de debut (actriţa rolului principal, Alexandra Fasolă, fiind premiată), “În vizită la domnul Green” a confirmat talentul lui Erwin Şimşensohn, demonstrând că primul succes nu a fost o întâmplare. Atunci, el a avut de depăşit un mare obstacol, mulţi spectatori văzând pelicula cu acelaşi titlu în care rolul principal a fost jucat de Barbra Streisand. Şi a reuşit acest lucru, realizând un spectacol cu o viziune originală. Acum, cu o piesă de totul altă factură, regizorul a ştiut să facă un spectacol modern, dinamic, fără a aduce tribut sentimentalismelor ieftine, abordând de multe ori un ton ironic, chiar dacă era vorba, de fapt, de o situaţie tragică la ambele personaje. Am spus că nu a fost uşor, deoarece, după părerea mea, este mult mai greu să captezi atenţia publicului cu o piesă cu doar cu doi protagonişti care vorbesc aproape două ore, decât cu o dramă cu 10-20 de personaje, fiecare cu problemele sale specifice, interesante. Actorul Tudor Istodor îşi dovedeşte în această piesă evoluţia artistică ascendentă. Cu mijloace simple, dar convingătoare, reuşeşte să contureze un personaj puternic, să sugereze, în câteva cuvinte, că – la rândul său – este un personaj tragic, dar să şi interacţioneze cu partenerul său vârstnic, să aibă puterea de convingere prin care să-i schimbe mentalitatea acestuia, simultan cu a sa proprie. Scenografa Irina Moscu a reuşit să realizeze imagini-simbol plastice, dinamice şi foarte sugestive, prin care s-au putut evita eventualele lungimi ale spectacolului şi a conferit piesei un ritm care a contribuit în mare măsură la reuşita acestuia. Şi dacă am vorbit aici de tineri, trebuie să mai amintim două personaje de excepţie, despre care se poate afirma că au fost tineri în spirit. Despre muzica lui A. G. Weinberger nu mai este cazul să vorbim prea mult, talentul de compozitor şi interpret al muzicianului este bine cunoscut şi nici aici nu s-a dezminţit, ilustraţia muzicală susţinând din toate punctele de vedere punerea în scenă. De fapt, nici el nu este departe de generaţia tânără, e vorba doar de câţiva ani diferenţă dar care în creaţia lui nu se observă.

În sfârşit, “least but not last”, cum se spune, dacă piesa  s-a terminat cu minute întregi de aclamaţii ale publicului, aceasta s-a datorat în cea mai mare măsură marelui actor al scenei româneşti, maestrului Virgil Ogăşanu, interpretul magistral al domnului Green. Nu sunt critic de teatru, aşa că nu ştiu să analizez instrumentele artistice folosite de actor în realizarea acestei performanţe. Pot doar să-i citez cuvintele rostite în cadrul dialogului care a avut loc după terminarea spectacolului la care a fost invitată nu numai presa, ci toţi cei care doreau să stea de vorbă, să pună întrebări realizatorilor şi autorului “Am vrut să prezint drama însingurării, a lipsei de comunicare, caracteristici generale, indiferent de  apartenenţa eroului, de religia lui. Nu este pentru prima dată când am abordat într-o piesă acest subiect şi poate că şi vârsta mă face mai înţelept, înţelegând mai bine această stare de spirit”.

La sfârşitul spectacolului şi al dialogului amintit, regizorul i-a mulţumit directoarei TES, actriţa Maia Morgenstern, pentru sprijinul acordat şi colaborarea excelentă cu ea. “Cred că în puţine teatre se întâmplă aşa ceva”, a ţinut să precizeze Erwin Şimşensohn, amintind felul în care a fost primit de la bun început aici.

Nu putem decât să fim de acord cu aprecierea calităţilor de excepţie ale Maiei care a ştiut să preia o ştafetă destul de dificilă şi a reuşit ca, alături de tradiţia acestui teatru, să aducă un suflu nou, prin alegerea temelor, actorilor şi regizorilor, în ton cu cerinţele secolului XXI.