Din câte cunosc doi frați Schmuck au ajuns în Maramureș la începutul secolului al 19-lea, de undeva din Galiția. Prezentându-se la autorități (sau fiind prinși, cine știe) care s-au uitat la actele redactate în poloneză (unde grupul de litere sz se citeşte ş), dar le-au citit în maghiară (unde sz se citeşte s). Li s-au eliberat acte cu acest nume şi s-au stabilit în Maramureș, devenind cultivatori de fructe. După o vreme s-au răspândit care încotro. Familia noastră a sosit la Gheorgheni, venind din orașul Szolnok la începutul secolului al 20-lea. Bunicul avea nouă copii…

Din câte ştiu, doi frați Schmuck au ajuns în Maramureș la începutul secolului al 19-lea, de undeva din Galiția. Prezentându-se la autorități (sau fiind prinși, cine știe) care s-au uitat la actele redactate în poloneză (unde grupul de litere sz se citeşte ş), dar le-au citit în maghiară (unde sz se citeşte s). Li s-au eliberat acte cu acest nume şi s-au stabilit în Maramureș, devenind cultivatori de fructe. După o vreme s-au răspândit care încotro.

Familia Szmuk, din Gheorgheni, prin 1927 -1928. În faţă jos, verişoara mea Ági. În rândul din faţă, în extrema stângă Mama mea, în extrema dreaptă mătuşa mea Lili.

Familia noastră a sosit la Gheorgheni din orașul Szolnok la începutul secolului al 20-lea. Bunicul aveau nouă copii. Prima soţie a murit la naşterea celui de al cincilea copil, tatăl meu. Cea de a doua soţie a vrut să scape cât mai repede de ei şi pe cei mari  i-a căsătorit cât mai urgent (și indiferent cum), iar tatăl meu nu a apucat să facă decât minimul de școală posibil. Cea de a doua soţie a bunicului, fiica unui avocat celebru de la Sighet, a avut patru copii, trei fete și un băiat. Cu toții au fost educați ca lumea, fiul a făcut școala militară, a devenit ofițer în  Primul Război Mondial (sfârșind prin a câștiga o bătălie împotriva cehilor în timpul guvernării lui Bela Kun), după care a trăit mai mult ascuns până la arestarea și condamnarea la moarte în 1942 la București…

O fată, Flora, a devenit croitoreasă la București, și-a deschis un magazin de lux de confecții în blocul Carlton, prăbușit la cutremurul din 1940. Fiica ei, ingineră,  locuiește în Germania. Altă soră, Lili, a rămas la Gheorgheni, soțul a dezvoltat o fabrică de lăzi care în 1940, în momentul dictatului de la Viena, ocupa locul doi pe ţară în acest domeniu. Fata lor, Agneta (http://www.baabel.ro/memoria/787-evi-szmuk-trista-poveste-a-lui-agi-horvath), a învățat meseria de horticultoare, dar a dispărut în deportare.

Tata şi mătuşa Otilia, după primul război mondial

A treia, Otilia (http://www.baabel.ro/portret/369-evi-szmuk-otilia-matusa-mea-doctor-in-flozofie), a urmat Facultatea de filosofie la Budapesta, şi-a susţinut a doctoratul cu ilustrul profesor Beothy Zsolt și timp de cinci ani a predat la liceul evreiesc Tarbut, de la Cluj ca apoi să se mărite la Budapesta cu un jurist, pe care avea să-l ajute la  administrarea unui depozit de vinuri. A excelat și ca profesoară de filozofie și ca degustătoare de vinuri (cum a fost în stare să dezvolte această calitate?! Viața te învață…)

Corpul profesoral al Liceului Tarbut, Cluj, în anii 1920. Mătuşa Otilia în picioare, cu jabou alb, în spatele directorului Antal Márk

Înainte de  război știam de la tata că un văr de-al doilea, de la Sighet, era deputat liberal în Parlamentul  de la București. După război, mult mai târziu, am făcut cunoștință cu fiul său, Alexandru, inginer, director la Comisia de Stat pentru Planificare. (CSP). Nu mai trăiește. Fiica lui, Hedda, opticiană,are un atelier de optică chiar în Manhattan, pe Broadway. (nu e puțin lucru).

Am mai găsit câteva rude Szmuk, de exemplu Tereza Mozes, fosta şefă a Secţiei de Artă şi de Artă Populară din cadrul Muzeului Regional «Crişana”, autoarea a numeroase cărţi despre Holocaust, inclusiv despre soarta evreilor din Oradea. Lista publicată în carte privind victimele evreilor bihoreni care au pierit în  Holocaust este  incompletă. Lipsesc printre alții și numele fratelui tatălui meu și ale familiei sale care, probabil, au încercat să treacă frontiera spre România, fiul său aflându-se la Arad. Dar sunt menționate opt nume de Szmuk originari din Oradea, respectiv trei din Marghita.

Se pare că directorul minelor de cărbune de la Tatabánya (Ungaria) care se numea Székely (fost Szmuk) ne-ar fi fost rudă, dar nu am avut nici o legătură cu el. Fiul lui a fost campion de înot al Ungariei, prieten cu un fiu al guvernatorului Horthy. În 1943, fiind aviator şi cunoscut antihitlerist, tânărul Hothy a fost trimis pe front și imediat doborât. Presupusa rudă, înotătorul a murit şi el în război.

Părinţii mei Irén şi Sándor, la începutul anilor 1920

Ultima fotografie a familiei mele, reunită, 1943: În faţă Mama  şi Tata, în spate de la stânga la dreapta: Péter, eu şi Miki

Scăparea mea nevătămată din infernul de la Budapesta al anului 1944, despre care am scris de mai multe ori în revista noastră, a fost o performanță apreciabilă

Frații mei au pierit. Peter la Budapesta, în ultimele zile ale asediului, nu știu cum, nu am avut nicio posibilitate de a afla. Celălalt frate, Miki, a pierit într-un accident de mașină. Fiii lui sunt în SUA. Cel mare, medic, este  director de cercetare la un spital de pediatrie din Dallas, iar fiul său, doctorand, se ocupă de drone. Celălalt nepot, tot cu pregătire de medic, este șofer de autobuze la Calgary, Canada. Fiicele mele, Sanda şi Nina sunt în în Bucureşti, lângă mine, Nina avându-l pe Vlăduţ. Fiecare cu soarta sa…

Eva Szmuk