Tiberiu Roth: BIBI și TIBI

Diminutivul ”Bibi” este cel mai des folosit în Israel, atunci când se vorbește despre unul din oamenii socotiți cei mai influenți ai lumii, primul ministru Beniamin Netanyahu. Atât de către cei care-l detestă şi-l consideră de-a dreptul mincinos, cât și de către cei care-l apreciază și-l consideră unul din marii lideri ai Statului Israel. Ahmed Tibi născut în 1960 este o personalitate cunoscută în lumea politică din Israel, dar și în cercurile arabe, mai cu seamă în cele palestiniene. Deputat  în Knesset (MK) din 1999, este un adversar implacabil al lui Bibi Netanyahu…

Despre Bibi (Scurtă prezentare a unui foarte cunoscut)

Evident toată lumea – (dar sigur cei care citesc articolele din revista BAABEL), știu că diminutivul ”Bibi” este cel mai des folosit în Israel, atunci când se vorbește despre unul din oamenii socotiți cei mai influenți ai lumii, primul ministru Beniamin Netanyahu.

Atât de către cei care-l detestă și care-l consideră nici mai mult nici mai puțin decât un mare mincinos (se pare că acest epitet se utilizează cu predilecție la categoria de prim-miniștri:), precum și de către cei care-l apreciază și-l consideră unul din marii lideri ai Statului Israel, cel mai tânăr prim-ministru (în 1996), primul care s-a născut în Israel, singurul (după Ben Gurion) care a dobândit trei mandate de premier. A fost întâi diplomat și apoi a devenit prim ministru, spre deosebire de toți predecesorii săi în această funcție care, înainte de a ajunge în fruntea guvernului, au fost fie militari, fie administratori. A fost cel dintâi prim-ministru al Israelului ales prin vot direct în alegerile din 1996, imediat după asasinarea lui Ițhac Rabin. Atunci a candidat la poziția de șef al guvernului din partea Likud, în competiție cu Șimon Peres, a cărui victorie era considerată aproape sigură, el fiind cel mai important politician combatant alături de Rabin,  distins și el cu premiul Nobel pentru încheierea păcii cu Yasser Arafat. Bibi  a avut atunci un neașteptat moment de glorie, câștigând primul său mandat de premier. Succesul său s-a datorat – pe lângă avantajul susținerii consistente a grupărilor religioase – și reactivării acțiunilor teroriste sinucigașe, organizate de gruparea Hamas, față de care atitudinea fermă a lui Natanyahu inspira mai multă încredere publicului israelian decât pacifismul consecvent al lui Șimon Peres. Un rol hotărât l-a avut, fără îndoială, şi calitatea discursului său inteligent și convingător. Mult mai târziu cu ocazia mai multor reuniuni, în special cele prilejuite de congrese  sau alte activități egida WZO (Organizația Sionistă Mondială), am avut ocazia să mă conving personal de persuasiunea și fascinația discursului său rațional și emoțional în acelaș timp.

 

O”brașoavă” adevărată despre Bibi

Prima mea întâlnire cu Bibi a avut loc la Brașov, în sinagoga atunci ”proaspăt” refăcută, în prima seară de Hanuca a anului 5764. El era atunci Ministru de Finanțe în guvernul condus de Ariel Șaron care, fiind liderul Likud, a considerat că e mai cuminte să-i dea lui Netanyahu un minister greu în care eventual, cel mai redutabil dintre competitorii săi din partid, să-și consume din popularitate. I-a încredințat Finanțele, în anul 2003 după alegerile pentru Kneset (Parlament). Bibi a acceptat cu condiția să primească totală independeță în administrarea ministerului și a finanțelor Țării, în general. Situația economică nu era deloc roză, dar Bibi s-a apucat cu hotărâre, curaj și pricepere, în timpul și după declinul determinat  de a doua intifadă (2000 – 2004), să încurajeze pași importanți spre: liberalizarea economiei  de piață, reforma bancară, diminuarea implicării statului în economie, într-un cuvânt să introducă măsuri liberale într-un stat care de la înființarea sa avusese numeroase trăsături  socialist-paternaliste. Evident măsurile care le-a implementat ca ministru al finanțelor, departe de a-i crește popularitatea, l-au motivat să demisioneze din guvern în 2005. Dar în 2003, vizita în România a avut loc la invitația lui Adrian Năstase, pe atunci încă prim-ministru și viitor prezidențiabil, cu care era în relații bune şi căruia, cu puțin înainte îi apăruse în Israel  cartea ”Bătălia pentru Viitor” tradusă în ebraică! Într-un fel a fost o vizită privată, Bibi fiind însoțit de doamna Sara, soția lui, de cei doi băieți Avner și Yair și, bineînțeles, de doctorul Țvica Bercovici medicul lui personal, cu soția.

Beniamin Netanyahu în vizită la Braşov, de Hanuca, 2003

După scurte vizite protocolare la București și obligatoria primire la Federația Comunităților Evreiești, (președinte ad interim era Iulian Sorin z.l.) familia Netaniahu urma să facă pentru prima oară o plimbare (măcar cu mașina) în frumoasa Vale a Prahovei, cu oprire în Sinaia, la Castelul Regal, și apoi să petreacă week-end-ul în Poiana Brașov. Cum în acel week-end începea sărbătoarea de Hanuca, inimoasa Tova bin Nun, ”șefa” Sohnut (agenția Evreiască) în România, implicată în orice acțiune legată de Israel, a sugerat ca Ministrul Finanțelor (fost prim ministru în 1996-1999) să aprindă prima lumânare de Hanuca în Sinagoga (pe atunci fără nume:) din Brașov.

Și iată că în după masa acelei zile frumoase de iarnă sinagoga din Brașov superb ornată pe dinafară și pe dinăuntru cu steaguri și cu baloane alb-albastru, ticsită de lume, oficialități și desigur nelipsitele și esențialele ”dispozitive” de pază și protecție, aștepta cu înfrigurare sosirea lui Beniamin Netanyahu. Conform programului trebuia să sosească la ora 15.30, ca cel târziu la ora 16.30 să se poată aprinde  prima lumânare. Prin toate canalele informatice ale vremii (care nu erau chiar atât de performante ca cele de azi:) primeam veștile care însă nu erau cele așteptate căci delegația a întârziat cu plecarea. Situația era și penibilă mai cu seamă pentru mine care trebuia să fac ceva pentru liniștirea publicului, a cărui răbdare (în preajma tuturor sărbătorilor, a tuturor participanților:) era pusă la grea încercare. Mă ”temeam” că lumea are să mă linșeze:). Dar… era Hanuca sărbătoarea miracolelor, (”nes gadol haia po”- o mare minune s-a petrecut aici:), și am improvizat un spectacol nemaiîntâlnit, cu cântece, cuvântări și bineînțeles aprinderea primei lumânări, conform tuturor rigorilor halahice:) astfel încât toată lumea s-a simțit bine și aproape nimeni nu a plecat din sinagogă până la ora 8 seara când a sosit în fine delegația în frunte cu Bibi.

Flori şi public, în sinagoga din Braşov

Acuma pentru a respecta întregul adevăr istoric, trebuie să mărturisesc faptul că aveam un antrenament dur în a face față unor situații similare. ”Hanukiada” această invenție cultico-sportivă a Șefului Rabin Moses Rosen(z.l.), era un prilej inepuizabil de așteptări ore lungi, până să apară delegația numeroasă care-l însoțea și care, uneori, se lupta cu vicisitudinile iernilor cu nămeți (înainte de a fi apărut ”încălzirea globală”). Dar chiar atât de mult (aproape 5 ore, căci lumea a fost invitată la ora 3 p.m, ca nu cumva oaspetele de onoare să ajungă înainte) nu eram obișnuiți nici noi să așteptăm! Dar când a sosit Bibi cu un zâmbet caldși cu o familiaritate firească – de parcă ne cunoșteam de când lumea – nervozitatea așteptării s-a topit ca prin farmec, cei(cred) peste 600 de invitați care din locurile lor inclusiv din balcoane își lungeau gâturile să vadă și-și ciuleau urechile să audă au început cu toții să …tacă. Și se făcu liniște căci Bibi a început să vorbească.

Hanuka 2003, în sinagoga din Braşov

Întâi a întrebat politicos în ce limbă? Ebraică sau engleză? Evident întrebarea era retorică, a vorbit în engleză și cu toate că cei mai mulți din auditoriu nu știau engleză, toți au înțeles mesajul lui. Așa era și așa este Bibi, un foarte bun orator și un lider charismatic și convingător. Eu mă socotesc unul din numeroșii lui ”fani” chiar dacă din diferite rațiuni, am navigat într-o ”barcă politică” diferită de a lui.

Beniamin Netanyahu, dr. Tvika Bercovici şi Tiberiu Roth, Braşov 2003

 

După …zece ani.

Al treilea mandat de prim ministru a fost încredințat lui Bibi de Șimon Peres, pe atunci încă președinte, cu care a trebuit să ”îndure” un fel de ”coabitare” pe parcursul căreia nu a existat aparent nici o confruntare majoră. După ce și-a încheiat mandatul de 7 ani de președinție, Șimon a declarat ritos că atâta timp cât Netanyahu va fi în fruntea guvernului nu se va face pace! Poate, dar din păcate mă tem că nici fără el! De când s-a renunțat la nefericitul experiment de a fi ales premierul în mod direct, marea problemă politică a Statului Israel, fărâmițarea excesivă a spectrului politic, a revenit în forță. Cele 120 de fotolii ale Knesset-ului, ales la  votul pentru legislativ din ianuarie 2013, au fost împărțite între cele 12 partide care au reușit să depășească pragul de 2%, mult prea mic pentru a favoriza o mai sănătoasă coagulare politică. De fapt în mod real numărul partidelor este și mai mare, fiind obturat de coalițiile electorale (blocuri de partide, cum a fost Likud cu partidul lui Liberman care împreună au obținut 31 de locuri sau Lista Arabă Unită care a câștigat 4 locuri). Au fost în total 32 de partide care și-au disputat voturile celor 5,6 milioane de alegători, din care 68% s-au prezentat la vot. Netanyahu liderul celei mai importante coaliții electorale formată din partidele Likud și Israel Beiteinu (Israel Casa Noastră) a primit, conform legii electorale, misiunea de a încerca formarea unei coaliții de guvernare care să poată avea o majoritate parlamentară. Toată lumea a fost atunci de acord că dacă așa ceva se poate face, doar Bibi poate reuși. Și a reușit, într-adevăr – după tratative negocieri și compromisuri – să  formeze un guvern de coaliție, unic în istoria statului, pentru faptul că a devenit primul guvern ”secular”, primul guvern israelian in care nu era inclus nici unul din partidele ”religioase”. Mica buturugă care a răsturnat carul a fost de data asta  Legea Tal.

 

Noi vrem democrație dar…doar pentru ”căței”.

Țvi Tal, un judecător  al  Curții Supreme, a fost numit în anul 1999, de primul ministru Ehud Barak, în fruntea unei comisii însărcinată să examineze două situații (complet diferite) de ”evaziune” sistematică de la obligativitatea stagiului militar. Cea a arabilor și cea a evreilor ”ultra”religioși (haredim). Ambele situații creau excepții care contraveneau principiului egalității drepturilor și obligațiilor cetățenilor unui stat democratic. Mai cu seamă că, dată fiind situația dificilă a securității, serviciul militar în Israel a fost și a rămas obligatoriu pe o durată de trei ani pentru băieți şi doi ani pentru fete, începând de la împlinirea vârstei de 18 ani. Dacă în privința arabilor, societatea israeliană a avut o atitudine omogenă, recunoscând că este un conflict de conștiință care trebuie acceptat, (chestia cu…dubla loialitate!) atitudinea față de scutirea de armată a religioșilor a creat controverse publice serioase. De remarcat că în timp ce la arabii israelieni s-a resimțit o ușoară creștere a celor care se înrolau în armată (druzii, circasienii, beduinii) sau pentru servicii auxiliare, la religioși, dimpotrivă, numărul celor care evitau înrolarea a crescut de la câteva sute la zeci de mii.

Judecătorul Ţvi Tal

Influența politică a ”ortodoxiei” are rădăcini din perioada dinaintea primului război mondial, când a luat ființă mișcarea ”Agudat Israel” (Uniunea Israelului) prin inițiativa reprezentanților ortodoxiei din Polonia, Lituania și Germania, ca un răspuns la tendințele numeroase de reformare a iudaismului. După cel de al doilea război mondial Agudat Israel s-a regrupat și consolidat în SUA și în Israel, cu toate că nu a fost niciodată o organizație pro-sionistă. În perioada de întemeiere a Statului exista un interes major ca Yishuvul să apară unit și instituțiile guvernării cât mai reprezentative. Rabinul Eliezer Shach, unul din figurile proeminente ale Agudat Israel spunea atunci: ”Ce este Statul Evreu? Toate popoarele au un Stat! Armata? Toate națiunile au o armată! Agricultura și Industria evreiască? Toate națiunile au agricultură și industrie! Este un singur lucru pe care doar evreii îl au, alții nu! Aceasta este Tora. Tora  menține în viață poporul evreu!”.

Rabinul Eleizer Shach

Deci cel mai important este studiul aprofundat al Torei,care începe la Ieșiva, de la vârsta de 17-18 ani. În consecință cei care sunt înscriși la Ieșiva nu pot fi înrolați în armată! Mai mult, Statul care are în răspundere ocrotirea și menținerea poporului evreu, trebuie să asigure (inclusiv financiar!) funcționarea acestor instituții de învățământ. Ben Gurion primul prim-ministru al noului Stat Israel nu a avut de ales și a acceptat aceste cerințe care au creat  complicata relație și ireductibila tensiune între un Stat modern și o tradiție veche, incapabilă (până acum) să se reînnoiască fără să se renege. În limitele acestei realități, comisia Tal nu a putut face altceva decât să recomande Knessetului prelungirea valabilității aranjamentului de scutire (”Torato Omanuto”) a tineretului ultra-ortodox de obligațiile militare.

Legea ”Tal” a fost prelungită, în disprețul opiniei publice, până când – în fine – Înalta Curte de Justiție a decis că această lege este ”neconstituțională” și că trebuie înlocuită. Un nou comitet, de astă dată condus de Yohanan Plesner, a primit misiunea de a o pregăti. Toată dezbaterea în jurul legii – căreia  până la urmă i-a pus capăt tot fermitatea primului ministru Netanyahu – a adâncit și mai mult prăpastia dintre ”seculari” și ”ultrareligioși”, dar, mai ales, nedumerirea printre cei aflaţi între extreme, care ar dori să trăiască cu beneficiile unui stat modern de tip occidental fără să abandoneze valorile tradiției milenare. Această dorință mai greu de realizat a dat naștere la două partide noi, cum se întâmplă totdeauna în Israel în perioade de derută, se deschid noi porți spre speranțe (care de cele mai multe ori nu se împlinesc) Partidul”Yesh Atid” ( Este Viitor), condus de Yair Lapid, și partidul ”Habait Ha Yehudi” (Casa Evreiască) condus de Naftali Benett, reprezintă același electorat moderat de centru stânga, respectiv de centru-dreapta, care vrea stat modern dar fără ”socialiști” și vrea tradiție dar fără ” bărboși”. Cu aceștia a câștigat Bibi cel de al treilea mandat de premier și a format un guvern ”secular” fără partide de”stânga”, fără partide religioase și fără sprijinul partidelor arabe. După mai puțin de doi ani de guvernare în care s-au întâmplat foarte multe (amenințarea iraniană, răpirea si  uciderea celor trei adolescenți, războiul din Gaza, Califatul  Statului Islamic) Bibi a demis cu data de 2 decembrie pe ministrul finanțelor, Yair Lapid, și pe ministrul justiției, d-na Țipi Livni, ceea ce a determinat căderea guvernului rămas fără susținere parlamentară și, deci, alegeri anticipate fixate deja pentru data de 17 martie 2015.

Cei doi miniştri demişi: Yair Lapis şi Ţipi Livni

 

”Israel – Stat evreiesc și democratic”

Dacă liantul care a însuflețit guvernul instalat după alegerile din ianuarie 2013, a fost desființarea privilegiilor de care beneficiau tinerii haredim la înrolarea în armată, miza declarată a alegerilor fixate pentru martie anul viitor este susținerea legiferării statutului de Stat Evreiesc care să definească Statul Israel. Punctul de vedere ferm susținut de Bibi se bazează pe argumentul logic – dacă se vrea promovarea soluției cu două state independente care să conviețuiască alături în pace – pentru care se impune recunoașterea de jure a unui stat arab care se va numi Palestina, atunci Statul care se numește Israel trebuie să fie recunoscut ca stat evreiesc. Formula ”Israel stat evreiesc și democratic” este de multă vreme susținută de majoritatea evreilor din Israel și Diaspora.  WZO (Organizația Sionistă Mondială)  a adoptat cu ani în urmă prin ”Programul de la Ierusalim” sintagma ”Israel Stat evreiesc și democratic”, exprimată, de altfel,  fără echivoc și în Declarația de Independență. Unii, precum cei doi ”disidenți” Lapid și Livni, consideră că este nepotrivită și provocatoare adoptarea prin lege a acestei formulări.

Să nu uităm că sunt două lucruri esențiale a căror legitimitate trebuie consolidată prin asumarea caracterului evreiesc prin lege de către Statul Israel și pe urmă recunoscut, prin tratatul de pace, de viitorul stat palestinian: Dreptul la Alia (reîntoarcere) a evreilor din diasporă și dreptul la existență a așezărilor evreiești din Samaria și Iudeea. Ambele pot fi și chiar sunt controversate în diferitele medii politice israeliene sau evreiești din lume, ca să nu mai vorbim de cele arabe. Contestările, chiar vehemente, sunt mai ales în legătură cu așezările, denumite de foarte multe ori prin termenul stigmatizant de ”colonii” evreiești. Cred că o informare și dezbatere serioasă, obiectivă, a subiectului merită o atenție specială. Aici doar două remarci: astăzi în Iudeea și Samaria trăiesc aproape 500 de mii de persoane, în așezări evreiești, deci aproape 20% din populație.  Proporție comparabilă cu cea a arabilor-palestinieni, în Israel! Minorități care în state democratice nu trebuie să constituie controverse ci punți de legătură.

 

Despre Tibi (despre care probabil se știe mai puțin:)

Ahmed Tibi născut în 1960 este o personalitate cunoscută în lumea politică din Israel, dar și în cercurile arabe, mai cu seamă în cele palestiniene. Deputat  în Knesset (MK) din 1999, fiind ales în 5 mandate consecutive, a îndeplinit și funcția de vicepreședinte al Parlamentului izraelian. De profesie medic ginecolog, cu studii excelente încheiate ”magna cum laude” la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a îmbrățișat din 1993 cariera politică, în care a debutat (!!?) cu funcția de consilier al  ex-teroristului Yaser Arafat, primul președinte al Autorității Palestiniene.

MK Tibi – arab palestinian

Este un adversar implacabil al lui Bibi Netanyahu și, evident, refuză vehement definirea Israelului ca stat evreiesc, considerând aceasta ca o discriminare îndreptată împotriva statutului său de minoritar într-o societate democratică.

Din convingere sau din rațiuni de imagine publică (greu de spus:)  s-a declarat ferm împotriva celor care neagă ororile Holocaustului și suferințele poporului evreu. Într-o cuvântare rostită în Knesset de ziua Internațională a Holocaustului, cu ocazia comemorării a 65 de ani de la eliberarea lagărului din Auschwitz, după ce a evocat un episod cutremurător  al unei familii de supraviețuitori, a spus că are o totală empatie față de cei care au fost victimele celui mai oribil genocid din istorie, dar ca arab (israelian:) mândru, refuză să fie” victima victimelor”.  Oricum Yossi Peled un fost general, supraviețuitor și el, a apreciat public cuvântarea lui Tibi, ca cel mai impresionant discurs rostit vreodată în Knesset, iar Reuven Rivlin actualul președinte al statului i-a adresat felicitări și mulțumiri.

MK Tibi – arab israelian

Acest arab carismatic, perfect vorbitor de ebraică, excelent și cultivat orator, conduce partidul ”Raam-Taal” (Mișcarea Arabă pentru Înnoire) și are toate șansele să coaguleze toate partidele arabe, în condițiile în care noua lege electorală a ridicat pragul electoral de la 2%, la 3,5% și obligă toate partidele mici  (toate partidele arabe plus partidul comunist dominat tot de arabi) să-și caute aliați. Un astfel de partid condus de Tibi, ar putea cel puțin încurca socotelile electorale făcute de Bibi  🙂

 

Mai e ceva?!

Dincolo de ideologii, credințe, interese naționale și de partid, politica este o luptă pentru putere a unor grupuri (de interes, în sensul pozitiv al termenului) și, în ultimă instanță, a unor oameni. Sunt aproape convins că cei mai mulți dintre oamenii care au ajuns în vârful luptelor pentru putere, sunt altruiști care cred sincer că ei nu luptă pentru un interes propriu meschin, ci pentru idealuri importante sau chiar mărețe și că nu neapărat motivații triviale – ca bogățiile sau onorurile – îi îndeamnă la riscuri și sacrificii, ci reușita pentru alții, pentru ei înșiși recompensa fiind cel mult câteva rânduri dedicate în cartea de istorie a viitorului (dacă s-o mai scrie:). În alegerile care vor avea loc în Israel, în martie 2015, miza este funcția de prim-ministru, ”omul forte” atât în ce privește evoluția situației interne, cât și,  poate, mai ales evoluția celei externe. Noi, evreii din diaspora, deși urmărim cu ”sufletul la gură” reconfigurarea spectrului politic israelian, nu putem influența rezultatul alegerilor. Poate doar să ne rugăm celui Atotputernic…. Dar ce facem cu majoritatea, cu ”secularii”?:)

Vom vedea LA ANUL ȘI LA MULȚI ANI! (Laici:)

 Tiberiu Roth,24 decembrie 2014

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *