În anii 1930 mătușa mea Renée Lautmann, croitoreasă specializată în haine pentru copii, o femeie bună la suflet, stabilită la Cluj, s-a lăsat atrasă în mișcarea muncitorească din epocă. A dus activitatea ilegală până la arestarea ei de către autoritățile maghiare intrate în Ardealul de Nord în 1940. Atunci a fost bătută crunt pentru a vorbi despre ceilalți tovarăși de-a ei și, văzând că nu spune nimic, plasată în celulă cu trădătoarea întregii mișcări.
A fost condamnată împreună cu principalii inculpați la cinci ani de închisoare, deportată la Bergen-Belsen unde a supraviețuit. Sosită acasă, a venit la noi la Gheorgheni pentru a se întrema cât de cât.
Apoi a fost pusă să aștepte ani de zile până i s-a lămurit cazul ca să i se recunoască vechimea, calitatea etc. în partidul pentru care se sacrificase. Între timp a organizat și condus” Librăria noastră” de la Cluj, apoi după iertarea respectivă, a lucrat ca activistă de partid.
Avea numeroși prieteni supraviețuitori care o înconjurau cu respect și mult drag. Întrețineam o legătură strânsă cu ea. Fetele mele şi fiii fratelui meu pur și simplu o adorau.
Trăia frumos. Avea multe cărți, tablouri, sute de vase de artă populară îi înfrumusețau pereții. A făcut mai multe călătorii în străinătate (ați ghicit, în primul rând în U.R.S.S., dar și în Ungaria, Israel, Germania etc.).
Vechimea ei în partid era – dacă-mi amintesc bine – 1936. Cu ocazia manifestațiilor, de 23 August, marile vizite de stat etc. avea locul în tribuna principal Asta până când i s-a întâmplat ceva grav, când a păcătuit în ochii partidului…Fusese trimisă, alături de alți activiști, în comunele din regiune pentru a controla dacă predarea în întregime a recoltei fusese realizată întocmai …Și-a dat seama repede – țăranii nu făceau un secret din asta – că își rezervaseră cerealele necesare traiului familiei până la proxima recoltă – după interesul lor firesc, de altfel evident tradițional…
Ajunsă la Cluj, și-a prezentat în mod onest darea de seamă. A fost chemată urgent la primul secretar care a întrebat-o dacă și ceilalți activiști trimiși în regiune au înregistrat aceleași probleme ca ea. La răspunsul ei afirmativ, a primit sarcina de a colecta de la toți cei reîntorși de pe teren rapoartele respective, iar mătușa mea să răspundă de arderea lor imediată…Nu te jucai cu o sarcină primită de la un prim-secretar regional, membru (în mod evident, presupun eu) în Comitetul Central. Așa că ea, bătută ca nimeni altul de zbirii organelor represive ungurești, s-a văzut într-o situație imposibilă din care avea o singură ieșire – demisia. Fără explicații. I-au mai rămas câțiva ani de trăit, înconjurată de prieteni buni care o respectau.
La vârsta de 90 de ani am fost nevoită să o aduc într-un cămin pentru bătrâni din București, unde repede și-a găsit doi tovarăși vechi, tot nonagenari…Încadrată între ei, se plimbau, depănându-și, probabil, amintirile unei vieţi de iluzii spulberate
Eva Szmuk
7 Comments
Renka neni a fost prietena buna su soacra mea olga Leb si mi-o9 aduc aminte ce femeie plina de viata a fost in una din vizitele in Israel
VĂ MULȚUMESC TUTUROR CARE MI-AȚI RĂSPUNS LA SCURTA MEA AMINTIRE DESPRE RENKA MEA. AȘ AVEA CU MULT MAI MULTE DE
POVESTIT – AMINTIRI PERSONALE CARE MERITĂ,
DE FAPT TREBUIE POVESTITE. LE VOI DESCRIE, STIMULATĂ FIIND DE REACȚIA VOASTRĂ. LE VEȚI
CITI ÎN SCURT TIMP, A VOASTRĂ EVA
Copilaria noastra inseamna Renka.
Clujul frumos , excursii cu prietenii la Faget , slanina topita pe jar, pingpong in curte, teatru de papusi fcut cadou de Aceasi Renka…
Fructe proaspete ribizli , agrise , nucile erau interzise – faceau cosuri…
Vizita la Librarie , spectacole de Opera la stadion , inot la bazin, gradina cu fructe a prietenilor !
Intr-adevar Renka era Zana Buna a copiilor , deci si a noastra.
Renka a avut un rol esential in viata Mamei mele (Sara Székely, pe atunci Tabák). A primit-o in casa in toamna lui 1945, cand orfana si in varsta de 15 ani, a venit la Cluj sa-si faca un viitor. A locuit la Renka Lautmann pana si-a gasit de lucru si un loc la caminul tinerilor reveniti din deportare.
Si eu o tin minte pe Renka din copilarie, era o figura foarte cunoscuta in Cluj, purta loden si o broboada de lana e umeri. Mi-a fost foarte simpatica.
tin minte “jur”ul la Renka, al carui scop era cred “ossze hozni az elvtarsak gyerekeit” , idee originala si productie generoasa si excelent realizata, la care participantii erau, din cite tin minte, Gazsi, Kallos Vera, Peter si eu, si Balkanyi Peter venit din Bucuresti care a adus discuri din colectia sa de jazz – atunci l-am auzit prima data pe John Coltrane…
De la Renka am primit in copilarie cele mai frumoase si pretioase carti, mai pastrez si azi citeva, ea ne-a dus la excursii si intilniri ale “ilegalistilor”, si la ea mergeam intotdeauna cu placere, atit in locuinta cu camera imensa, fotoliul rosu si atmosfera foarte speciala, cit si in garsoniera luminoasa unde se mutase, pastrind ambianta estetica, comoda si interesanta.
Renka nu a imbatrinit niciodata, nici cind era bolnava, si avea un talent deosebit de a vorbi cu oricine, de orice virsta, “la nivelul ochilor” cum se spune in ebraica.
Ma consider privilegiata prin cunostinta si prietenia cu Renka.
Am iubnit-o mult pe Renka. Am denumit-o matusa “onorifica”,.Spre deosebire de alte matusi “primite”, pe dansa am ales-o singura. O consideram simbolul dragostei de viata, a bunei dispozitii si a tineretii vesnice.
Amintiri dulci si triste… Cind eram copii, o vizitam din cind in cind pe Renka. Era una din cele trei prietene ale mamei (Renka, Ella, Bella) pe care Renka glumind le numea ÖTYE (öreg tyukok egyesulete). O data, a organizat un “zsur” (“party”) pentru noi, “teenage”-ri: a pregatit sandviciuri, prajituri, limonada, cafea, ne-a invitat in apartamentul ei mic si frumos (nu mai tin minte exact pe cine: Donka si Anna in vizita din Timisoara?; Sanda si Nina in vizita din Bucuresti?; Gazsi?; sora mea si cu mine; poate alti citiva timeri?). Imediat dupa ce ne-am adunat, ea a plecat de acasa pe vreo trei ore, si ne-a lasat sa discutam si sa ascultam muzica.