SUPĂ de VIŞINE

Curtea bunicilor mei adoptaţi (părinţii părinţilor mei au pierit în Holocaust şi m-aş fi numărat şi eu printre copiii fără bunici, dacă mama şi tata nu ar fi avut norocul să-i cunoască pe soţii Friedmann, a căror poveste am depănat-o în articolul O poveste din veacul XX http://acum.tv/articol/10166/) era dominată de doi pomi: un vişin şi un nuc. Bunicii locuiau în chirie într-o casă la curte, la periferia oraşului, după ce, în urma politicii locative a regimului comunist fuseseră daţi afară din locuinţa spaţioasă, cu confort, din centrul oraşului – acolo unde adăpostiseră şi tinerii reveniţi din lagărele de concentrare (povestea detaliată o găsiţi în acelaşi articol menţionat mai sus), fiind obligaţi să se restrângă într-o cameră – bucătărie de la parterul edificiului impozant unde locuiseră mai bine de un deceniu. În aceste condiţii au preferat să se mute – tot cu chirie – în această căsuţă de pe strada Kodály Zoltán (actuală Sinaia) unde nu era nici măcar apă în curte (apa o aduceau de la cişmeaua din vecini) dar aveau o grădină frumoasă. Proprietarii (o pereche de bătrâni, cam de vârsta bunicilor) locuiau într-o cameră-bucătărie în partea din faţă a casei, iar bunicii în cealaltă cameră şi bucătărie, în partea din spate. Vişinul era în „zona proprietarilor”, în timp ce nucul în „zona bunicilor”. Proprietăreasa şi Bunica se înţelegeau precum câinele şi pisica, episoadele de sfadă pe mărunţişuri, alternând cu cele de armistiţiu…

1378874_809382359125198_5336941641315116054_n

În curtea bunicilor, în spate se vede vişinul proprietăresei

Vara prânzeam adesea la masa de sub nuc pentru că Bunica era încredinţată că e mult mai sănătos să mănânci afară, în grădină, şi tot după spusele Bunicii „nucul nostru” era mai umbros şi masa noastră mai confortabilă, decât „vişinul şi masa” proprietăresei. Însă nucul bătrân avea o recoltă destul de subţire şi eu mai şi făceam urticarie de la nuci, în timp ce vişinul era încărcat cu fructe roşii şi apetisante pe care proprietăreasa le culegea cu râvnă şi le păstra pentru sine. Iar mie îmi lăsa gura apă – deşi Bunica se îngrijise să cultive căpşuni, frăguţe, strugurei şi zmeură în zona noastră…însă vişin nu aveam. Dar ce să vezi! Într-o vară proprietăreasa a dat dovadă de o generozitate absolut incredibilă şi a venit la Bunica aducând un paner cu vişine…pentru „fetiţă”. M-am şi repezit la ele, dar spre dezamăgirea mea s-au dovedit cam acrişoare, mai exact mult mai acre decât îmi imaginasem eu. Aşa că Bunica s-a hotărât să facă din ele supă. „Este tot supă de fructe precum cea de mere sau de agrişe” îmi explica Bunica pe care o priveam cu suspiciune. Auzi, supă de vişine!

Andrea supa de visine

Însă supa rece şi aromată s-a dovedit un deliciu şi am mâncat-o cu încântare la masa de sub nuc… După moartea Bunicii şi Mama mai gătea uneori supă de vişine – gustoasă, dar nu chiar ca a Bunicii – mai mult de dragul meu, pentru că restul familiei nu se dădea în vânt după supele de fructe, motiv pentru care, după moartea Mamei, eu nu mă mai îndur s-o gătesc doar pentru mine însămi. Şi probabil nici nu mi-ar reuşi atât de bine. Reţeta Bunicii o am în celebra ei carte de bucate şi o copiez aici, pentru cei dornici s-o încerce, mai ales în zilele acestea călduroase de vară.

Ingrediente

1 kg. de vişine proaspete, fără sâmburi

1,5 litri apă

3 linguri de zahăr tos

10-11 cuişoare

o bucată de scorţişoară,

câteva felii de lămâie

1 praf de sare

2 dl. de smântână

1 lingură de făină

Mod de preparare

Vişinele se pun la fiert în apă rece (care să le acopere) împreună zahărul, sarea, condimentele şi lămâia feliată. Se aşteaptă până dă în clocot. Între timp se amestecă smântâna cu făina până când compoziţia nu are cocoloaşe şi se adaugă la ea puţină supă până când se obţine o compoziţie mai fluidă care apoi se toarnă cu grijă în supa care fierbe, amestecând în continuu. Se mai lasă la fiert vreo câteva minute şi supa e gata. Se lasă la răcit şi apoi se pune la frigider. Se serveşte rece!

Poftă bună!

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • eva galambos commented on July 19, 2015 Reply

    Am si eu o poveste cu supa de visine. În urma cu cativa ani, am participat la un seminar organizat de Joint la Budapesta cu ziaristii publicatiilor evreiesti din Europa centrala , de est si fosta URSS. Lucrarile se desfțșurau la JCC din Budapesta si acolo luam și masa. Aveam profesori de pretutindeni, inclusiv din Marea Britanie. Intr-o zi s-a servit supa de visine. In afara de mine si doi colegi- unul din Arad și unul din Timisoara -, toata lumea s-a uitat cu suspiciune la supa iar profesorul englez a remarcat: ”Nu stiam ca in Ungaria compotul se serveste mai întâi”

  • Andrea Ghiţă commented on July 17, 2015 Reply

    Draga Ita Socea, esti o draguta! Sunt convinsa ca gatesti o supa de visine excelenta, asa cum canti minunat, sin suflet si esti o bunica speciala (desi nu arati deloc a bunica).

  • Sulamita Socea commented on July 17, 2015 Reply

    Supa de visine ( un pic diferita de a ta ) , este la mare cinste la noi , atunci cand vin copiii si nepotii , acesta fiind unul din felurile de mancare preferate ( exceptie face ginerele meu , care nu o considera o mancare serioasa si nu serveste asa ceva). Am sa te in vit si pe tine , cu proxima ocazie cand voi prepara .

  • Tomi commented on July 17, 2015 Reply

    Supa de visine era una din preferintele mele.In curtea imensa a copilariei erau multi pomi fructiferi.Visinul era la intrarea in locuinta noastra,iar ciresul langa el.Visinul avea buna proprietate ca avea una din ramuri era in fata geamului bucatariei.Mama deschidea geamul intindea mana si culegea visinele necesare supei.Iar eu dupa o inainte de masa petrecuta la “Stadion”venem acasa si ma “racoream”cu supa de visine….

  • Mike Klein commented on July 16, 2015 Reply

    MUltumesc de reteta Andrea. Supa de visine era favorite mea pe vremea cand locuiam la parinti la Gherla. Am si eu reteta mamei, asemanatoare cu a ta dar in loc de smantana folosim doua oua battue. O data pe an la sfarsitul lui iunie cand mergem la cules de visine, fac si eu o supa dar sunt unicul din familie care o consuma.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *