Maccabiada – visul lui Yakutiel

Yakutiel a fost numele unuia din primii 5 evrei care au reușit să primească în 1807 dreptul de a se așeza în Brașov, un burg săsesc pe atunci, dar și cu câteva localități românești învecinate (Șcheii, Brașovechi, Blumăna) acum părți tradiționale ale urbei. De numele acestui Yakutiel  mi-am amintit evocând numele  lui Iosef Yekutieli, omul care poate fi considerat întemeietorul Maccabiadei, această festivitate sportivă unică în felul ei.

Josef Yakutiel – părintele Maccabiadei

Iosef trăia în Palestina unde emigrase cu părinții din imensul imperiu Rus, țara în care evreii erau foarte mulți, săraci și asupriți. Nici în Palestina începutului de secol XX, aflată sub stăpânire otomană, nu era o viață de invidiat. Sărăcie, căldură arzătoare, muncă istovitoare. Dar pentru evrei era sigurul loc din lume unde puteau să se simtă acasă, reîntorși în patria strămoșilor, şi unde aveau o neîngrădită posibilitate să viseze, să-și împărtășească visele oricui doreau și apoi să încerce să le transpună în viață. Nimeni nu găsea ridicol nici să visezi nici să te zbați pentru astfel de visuri. Dintre foarte multele visuri, multe au devenit realități. Printre altele și visul evreilor de a redobândi și de a reclădi patria strămoșilor. Iosef Yakutiel un copil de 15 ani visa la Olimpiada care a fost organizată la Stockholm în 1912, a cărei veste a ajuns și în Palestina, Dar visul lui nu era de a ajunge la olimpiadă, eventual la una viitoare, ci acela de a organiza el una, nu la Stockholm sau în vreo altă capitală a lumii, ci la Tel Aviv, primul oraș evreiesc modern, clădit din nimic în nisipul fierbinte, pe malul Mării Mediterane, alături de străvechiul port biblic Jaffa. În acel an al olimpiadei din Suedia, Tel Aviv avea vreo 5000 de locuitori și nici un fel de facilități care să permită organizarea unor jocuri sportive, dar acest ”amănunt” nu l-a deranjat pe Iosef și a perseverat în visarea lui, dezvăluindu-l și altora. Printre alții și câtorva entuziaști dela KKL, (Fondul Național Evreiesc) care au devenit susținătorii ei fervenți. Visul lui Yakutiel consta în organizarea unor întreceri  în mai multe ramuri sportive, după modelul Jocurilor Olimpice, la care să participe atleți evrei din toate țările lumii. Visul său nu se realizează peste noapte, mai ales dacă implică acordul și participarea unui număr mai mare de persoane și, evident dacă presupune cheltuieli semnificative. Dar cel mai des realizarea visurilor este întârziată atunci când sunt întrerupte brutal de trezirea la adversitatea realității. Yakutiel a devenit din copil bărbat, a făcut războiul ca soldat al armatei turce și, fără să-și  abandoneze visul, l-a amânat până când a sosit momentul prielnic care s-a împletit, nu întâmplător, cu un binevenit prilej deosebit.

Primele Jocuri Sportive Evreiești care aveau să poarte numele de “Maccabiada” au început la Tel Aviv la 28 martie 1932 cu ocazia împlinirii a 1800 de ani de la izbucnirea revoltei evreilor condusă de Simon Bar Kohba, împotriva Imperiului Roman. Revolta a fost înăbuşită în sânge, de împăratul Hadrianus. Cei care au supraviețuit au fost luați prizonieri și duși la Roma sau doar izgoniți din patria lor, pornind pentru a treia oară după Egipt și Babilon în cel mai lung exil al lor. Prima Maccabiadă din 1932 a fost prima reîntoarcere simbolică a tuturor evreilor din exil, în patria lor ancestrală, care în acel moment era încă sub tutela Imperiului Britanic.

Iarăși evreii?!

M-au întrebat unii curioși binevoitori, alții cu tentă provocatoare, de ce au nevoie evreii de o ”olimpiadă” specială. ”etnică sau națională” ? Nu e încă o încercare de ”separare” de a fi ”altfel” decât restul lumii? Trebuie să apelăm la istorie pentru  răspuns.A doua jumătate a secolului XIX a consolidat ”revoluția” industrială, în lumea numită impropriu ”civilizată”. Pe lângă multiplele modificări ale ritmului și stilului de viață, profunda schimbare adusă de această  ”revoluție” a însemnat începutul creșterii vertiginoase a populației urbane. Din ce în ce mai mulți au pierdut legătura cu îndeletnicirile umane tradiționale legate de pământ, agricultură și ambientul nepoluat,  sănătos al satelor. Din ce în ce mai mulți au receptat mesajul milenar al poetului latin Juvenal ”:Mens sana in corpore sano” (minte sănătoasă în corp sănătos), care a devenit un slogan la modă afișat de zeci și sute de asociații care și-au propus practicarea gimnasticii sau altor sporturi. Mai cu seamă în mediile universitare au devenit o modă cluburile în care se practicau sporturi. Nu este de mirare că și tineretul evreu (cel puțin cel ”laic”:) din toate țările ”lumii civilizate” a fost cuprins de aceeași febră determinată de mirajul ”minții sănătoase” care poate fi dobândită doar într-un corp sănătos, călit prin exerciții sportive. Dar spre profunda lor dezamăgire cele mai multe din asociațiile sau cluburile sportive din aproape toate țările ”civilizate” nu s-au arătat dispuse să admintă tinerii evrei sau dacă da, doar cu diverse condiții restrictive. În fața acestei atitudini discriminatorii, tinerii evrei au început să-și organizeze propriile lor asociații și cluburi sportive. Evident asta nu a însemnat izolarea sportivilor evrei de performanță, de mișcarea sportivă mondială care în multe epoci și în multe țări au fost apolitice, nediscriminatorii și respectând principiile olimpice ale drepturilor și relațiilor umane.

Afişul primei Maccabiade

Rolul organizațiilor sportive evreiești, a fost covârșitor nu atât în sportul de performanță, cât mai ales în educația tineretului debusolat de multe ori de vicisitudinele vieții,  în care pentru a fi egalii celor din jur trebuia să fii mult mai bun decât ei (dacă erai lăsat:)… Numeroase asociații și-au luat nume ebraice:” Kadima” la Viena și la Londra, ”Ivria” la Heidelberg și Breslau, ”Țair Israel” la Berlin , ”Hașmonea”la Cernăuți.toate oglindind un spirit sionist, înainte ca sionismul ca o organizație cu vocații politice să se fi născut. Dar nu s-a așteptat prea mult, Organizația Sionistă Mondială (WZO) a luat ființă la Congresul de la Basel din 1897, și nu mai departe decât la cel de al doilea Congres ținut tot la Basel în anul următor, Max Nordau și profesorul Mandelștam au ridicat pe agenda priorităților  sioniste, sportul și educația fizică a tineretului. Simbolul ”evreului musculos” sportiv și luptător a devenit antiteza evreului din gheto ”fricos” și slab și sloganul preferat al lui Max Nordau. Perioada agitată de până la primul război mondial, apoi tragedia războiului care a generat și o criză existențială în mișcarea sionistă, au făcut ca preocuparea pentru sport să iasă din prim planul evenimentelor din Europa. După război președintele WZO a fost ales Haim Weizmann, a cărui contribuție a fost foarte  importantă atât la Declarația Balfour, cât și la recunoașterea politică de către Liga Națiunilor a conexiunii istorice a poporului evreu la Țara Sfântă. Drepturile politice garantate prin Tratatul de Pace și Mandatul de Administrare acordat Marii Britanii până în 1948, erau destul de vag formulate (intenționat) ca să poată lăsa drumul deschis pentru aranjamente politico-diplomatice ulterioare . A trecut aproape un secol de la aceste aranjamente nefericite ale Marilor Puteri (de atunci), Marea Britanie și Franța. S-a clădit un Stat care din multe puncte de vedere poate servi de model, într-o lume răvășită de sărăcie, ignoranță și ură, dar al cărui statut și chiar existență a fost și este disputată atât de dușmani cât și, uneori, de prieteni. Weizmann era conștient ”chiar dacă toate guvernele lumii ne-ar da o țară, ar fi doar un dar …de vorbe. Dacă poporul evreu se va duce să o construiască, vom avea Țara”.

La cel de al 12-lea Congres Sionist ținut la Karlsbad (Karlovy-Vari), primul de după primul război mondial, s-a luat hotărârea înființării unei organizații ”umbrelă” care să coaguleze toate organizațiile sportive evreiești din lume. Numele care i s-a dat a fost Maccabi. Este o ușoară confuzie legată de această denumire. E drept că Maccabi înseamnă în ebraică ”ciocan” și deci ideea era să sugereze forța, îndemânare, putere, dar s-a uitat atunci, că frații Maccabi s-au răsculat împotriva silniciei grecilor care au vrut să le impună evreilor, renunțarea la credința lor și preluarea obiceiurilor grecești, printre care era și practicarea gimnasticii:). Dar denumirea de Maccabi e faimoasă nu doar prin rezonanța ei istorică neștirbită de 2200 de ani, ci și prin gloria recentă a faptelor eroice care au împodobit a doua ei existență de aproape un secol.

Succesul merge pe motocicletă!

Primul deceniu al Mandatului Britanic în Palestina a fost util proiectului sionist doar pentru că au fost puse temeliile instituțiilor fundamentale ale Ișuv-ului, A fost instalată Adunarea ”Națională”, cu funcții legislative, Consiliul Executiv (Vaad Leumi), Histadrut – Uniunea Sindicatelor – au fost înființate Universitatea Ebraică din Ierusalim și Tehnionul din Haifa, a fost înființat Keren Haiesod (Fondul Național de Dezvoltare). În rest perioadă a deceniului care a urmat anilor ’20 a fost o perioadă de criză și de stagnare demografică, aliaua scădea vertiginos și datorită restricțiilor britanice ca urmare a publicării primei Cărți Albe antisionistă, inițiată de Lordul Passfield.

Parada Maccabiadei pe străzile din Tel Aviv

Amenințări ale liniștii interne, răscoale și atacuri ale arabilor, amenințări ale liniștii în Europa, mișcările fasciste și antisemite în ascensiune amenințătoare, în Rusia bântuie teroarea bolșevică. În acest context îngrijorător are loc în iunie 1929, în Cehoslovacia, Congresul Mondial Maccabi, la care așa cum era de așteptat, Iosef Yekutiel a propus organizarea primei Maccabiade la Tel Aviv (și propunerea lui a fost aprobată, cum am povestit deja). În perioada foarte scurtă, luptând cu lipsa de bani și cu lipsa de timp, organizatorii în frunte cu Yekutieli au reușit să termine cu o zi înainte de termen, Stadionul Maccabia, de pe care 20.000 de spectatori au urmărit ceremonia de deschidere începută de elevii primului liceu evreiesc cu limba de predare ebraică ce poartă și azi numele lui Teodor Herzl. Au urmat un grup de călăreți, având în frunte pe Meir Dizengoff, primarul Tel Aviv-ului, călare pe un armăsar alb.

Defilare la prima Maccabiadă

A urmat parada celor 400 de atleți din 27 de țări. Evreimea din România a fost prezentă cu 12 sportivi! Acesta fiind regula primei Maccabiade, ca fiecare țară participantă să aibă dreptul la acelaș număr de sportivi:). Pe stadion, participanții au fost salutați de Înaltul Comisar Britanic, sir Arthur Wauchope, care a sprijinit organizarea acestui deosebit eveniment. A fost cea mai mare întrunire sionistă din istorie, și a constituit un reviriment și o piatră de hotar importantă în dezvoltarea Ereț Israel și succesul visului sionist. Marea provocare pentru organizatori era ”marketingul” evenimentului .Fără participanți, sportivi și spectatori, evenimentul ar fi sucombat într-un fiasco lamentabil. Primul obstacol aparent insurmontabil a fost opoziția Înaltului Comisar Britanic pentru Palestina, sir John Chancellor, care nu era nici prieten al evreilor, nici admirator al proiectului sionist. El a obstrucționat  și participarea unor sportivi evrei din Palestina, la Olimpiade sau alte manifestări sportive internaționale pentru ca nu cumva să se încurajeze ideea consolidării unei entități statale evreiești.

Sir Arthur Wauchope – sprijinitorul Maccabiadei

Dar cum spunea Ben Gurion, dacă nu crezi în miracole în Ereț Israel, înseamnă că nu ești realist, iată că la începutul anului 1931, un alt Înalt Comisar, Sir Arthur Wauchope, un admirator al sionismului, a fost numit în post. Cu suportul lui activ, Yekutieli a imaginat o promoție extraordinară, utilizând un mijloc inedit și spectaculos, mai ales pentru acele vremuri (acum 85 de ani!!!: evrei pe motocicletă străbat Europa!!! :). Evident unul din  motocicliști era chiar Yakutieli! Rezultatul a fost incredibil, iar prima Maccabiadă s-a dovedit un mare succes!

Motocicliştii evrei din Palestina promovează prima Maccabiadă

Cea de a 19-a Maccabiadă care a avut loc în 2013 a înregistrat o participare record de 7500 de atleți din 77 de țări

În acest an între 30 iulie şi 5 august s-au desfășurat la Berlin  Jocurile Europene Maccabiah la care au participat un grup de entuziaști israelieni pe motociclete străbătând Europa.

Cei 50 de ani de la începerea relaţiilor diplomatice dintre Germania şi Statul Israel au fost marcați, anul acesta,  prin desfășurarea ediției europene a Maccabiadei 2015 la Berlin. Jocurile s-au desfășurat în acelaşi complex sportiv unde Hitler a deschisese Olimpiada din 1936, pe care a transformat-o într-o campanie de publicitate a regimului nazist. Ce revanşă putea fi mai bună decât miile de sportivi evrei din toată lumea care timp de 6 zile, între 30 si 5 August, au oferit Germaniei “un cadou nemeritat” dar şi un “semn de încredere” asa cum Ministrul Afacerilor Externe al Germaniei a numit aceasta ediţie a Maccabiadei.

Ce revanşă putea fi mai bună decât intrarea pe teren, în cadrul ceremoniei de deschidere a Maccabiadei, a celor 11 motociclişti din Israel care au călătorit 5000 km din Tel Aviv până la Berlin, aducând pe una dintre motociclete flacăra cu care a fost aprinsă făclia acestor jocuri.

În 11 iulie 2015, Marco Maximillian Katz s-a alăturat motocicliştilor sosiţi din Israel în România şi a ajuns la Berlin, pe motocicletă, împreună cu ei, întorcându-se de acolo tot pe motocicletă. A fost un gest menit să păstreze vie amintirea lui Yosef Yekutiel şi a flăcării Maccabiadei aprinsă acum 85 de ani.

*) citat din Theodor Herzl

Tiberiu Roth

august 2015