Prăjitură cu mere – fragedă şi delicioasă

Nepotul meu tocmai a împlinit 4 ani şi este în etapa în care jucăriile trebuie să fie adevărate ca să-i capteze atenţia, iar dintre cele mai atractive cred că sunt tabletele, mobilul, laptopul. Când este la gradiniţă activităţile sunt programate de oameni specializaţi în materie de ce trebuie să facă un copil la această vârstă şi în plus are colegii cu care se joacă. Problema este că în ultimele săptămâni a trebuit să stea acasă tot timpul pentru că a făcut vărsat de vânt. Neavând voie să iasă afară, trebuie să facem ceva care să-l ţină departe de excesul de seriale TV pentru copii sau de dispozitivele mai sus enumerate. Eu una ascund cum pot mai bine telefoanele, atâta doar că se poate să nu le mai găsesc nici eu tot schimbându-le locul şi atunci apelez tot la nepoţelul meu care ştie deja locurile şi găseşte imediat orice! Zilele astea am avut norocul că vrea sa ne ajute la treburi, să fie util şi îi plac activităţile gospodăreşti. Toţi copiii pe care-i întrebi la această vârsta ce se vor face când vor fi mari, vor răspunde bucătar! Aşa se face că i-am spus că am nevoie de ajutorul lui să pregătim ceva dulce, rugândul să aleagă între prăjitură cu mere, brioşe sau papanaşi. În mod obişnuit preferă papanaşii, dar de această dată a vrut prăjitură cu mere. Ei bine, aflaţi că şi-a luat rolul în serios şi chiar a contribuit la pregătirea acestei prăjituri care nu este greu de preparat, este fragedă şi foarte bună. Frumos a fost că după ce s-a răcit prăjitura, tot el a pus câteva bucăţi tăiate pe o farfurie pe care a transportat-o cu atenţie până în sufragerie ca să manânce împreună cu tatăl lui care tocmai sosise, iar când a sosit şi mama s-a lăudat cu ceea ce gătise. Avantajele sunt multiple, dar cel mai important este că mănâncă cu plăcere o prăjitură la care a lucrat şi el.

Serena prajitura mere

Prăjitură cu mere

Aluat – cantităţi pentru o tavă nu prea mare (cam de 25/30 cm): 2 ouă întregi, 9 linguri zahăr, 9 linguri ulei, 9 linguri lapte, 12 linguri făină, 1 praf de copt;

Umplutură: 1,5 kg de mere (aprox. 8 mere) 4-5 linguri zahăr şi o 1/2 linguriţă de scorţişoară.

Mod de preparare: Se bat cu mixerul ouăle întregi cu zahărul, se adaugă uleiul şi se mixează până se încorporează. Într-un alt vas amestecăm făina cu praful de copt şi o adăugăm amestecului precedent alternând cu laptele.

Se curăţă merele, se dau pe răzătoare şi se călesc cu zahăr până scade sucul pe care-l lasă. Când sunt călite se adaugă un pic de scorţişoară şi se lasă să se răcorească.

Se tapetează tava cu foaie de copt sau unt şi se toarnă jumătate din aluat care se coace pentru 10-12 minute la foc potrivit, în cuptor preîncălzit. Se scoate şi se pune amestecul de mere călite deasupra apoi se toarnă şi restul de aluat şi se mai coace cca. 40 de minute.

Când este gata se pudrează cu zahăr pudră, se taie când este racită complet. Ies cam 10 bucăţi.

Poftă bună!

Serena Adler

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Felicia commented on January 23, 2016 Reply

    Mersi mult, poate stiti si un aluat pentru vegani!!!!!!

    • Serena Adler commented on January 28, 2016 Reply

      Mulţumesc pentru apreciere! Din păcate nu mă pricep la gătit pentru vegani, deşi cred că este foarte sănătos pentru cine poate. Am văzut de câteva ori la TV reţete interesante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *