Mulţi ani nu mi-am pus această întrebare. Eu am devenit israelian în momentul când am ajuns în Israel şi voi rămâne israelian până în ultima zi a vieţii mele. Nu m-am întrebat de ce, pentru că răspunsul era prezent cu mult înainte de a ajunge în Ţara Sfântă: fiecare om trebuie să-şi găsească locul în ţara lui. Iar definiţia “ţării lui”, mi-era de la bun început clară: ţara ta e cea în care faci parte din majoritate, şi nimic mai mult!

Dar de câtva timp mă frământă ideea de a pune “pe hârtie” ceva gânduri legate de definiţia israelianului. Nu, eu nu am simţit o nevoie lăuntrică pentru a o face, şi chiar dacă aş fi avut-o, n-aş fi îndrăznit să propun aceste rânduri spre publicare în preţioasa revistă electronică Baabel, şi asta pentru simplul motiv că imensa majoritate (îmi închipui eu!) a cititorilor ei nu sunt israelieni şi nu au de ce să fie prea interesaţi de caracteristicile cetăţeanului aflat într-o ţară îndepărtată şi cu probleme care nu se aseamănă deloc (dar deloc!!) cu cele ale altor identităţi geografice.

Dar în ultimul timp a crescut numărul celor, pe care îi întâlnesc prin peregrinările mele în străinătate, care-mi pun sub o formă sau alta, şi deseori direct, această întrebare: ce înseamnă să fii israelian?!

Sunt aproape convins că un franţuz nu-şi pune întrebarea ce înseamnă să fii franţuz, şi nici un român nu se simte dator să dea un răspuns clar la întrebarea semnificaţiei de a fi român.

Şi de ce atunci întrebarea legată de apartenenţa la populaţia Israelului poate interesa pe cineva, într-o atât de mare măsură încât să acorde timp şi răbdare cititului acestor rânduri?

Se pare că, pentru mulţi, noţiunea e departe de a fi clarificată. Pe cât de evidentă e calitatea de cetăţean olandez, pe tot atât de nebuloasă e cea de israelian.

Deci, înainte de a dezvolta subiectul israelianismului ca cetăţenie şi apartenenţă, se pare că e necesar de a explica (sau cel puţin a încerca) originea acestei nedumeriri.

Israelul a apărut ca o identitate geopolitică doar după cel de al doilea război mondial, deci e cea mai nouă ţară dintre cele ce se consideră aparţinând civilizaţiei vestice şi lumii dezvoltate. Prin urmare e vorba de ceva special, inedit şi chiar ciudat, şi mai ales greu de înţeles, de “digerat”. Ciudăţenile provin nu numai din vârsta acestei entităţi, dar şi din faptul că, de exemplu, această ţară independentă e singura de pe suprafaţa globului pământesc care nu are nici graniţe bine stabilite şi unanim recunoscute, şi nici constituţie!!

Oare cineva mai doreşte încă un exemplu de ceea ce se numeste rara avis?! Iată încă un fapt ciudat. Israelul, după aproape 70 ani de existenţă, se află, singura, încă în pericol de a dispărea de pe lista ţărilor lumii, pretendenţii la rolul de gropar fiind împărţit, în egală măsură, între diverse state ale lumii şi organizaţii teroriste paramilitare, care-şi dau mâna pentru a atinge acest important scop, un fel de raison d’être a unui imens număr de cetăţeni ai globului.

Aş putea continua fără de sfârşit lista ciudăţenilor care fac parte din existenţa mea, a noastră, pe aceste meleaguri, dar au făcut-o alţii, cu mult înainte, şi cu mult mai mare talent şi succes. Oare trebuie amintită aici “lista” lui Efraim Kişon, una din frazele lui cele mai cunoscute fiind cea după care Israelul e singura ţară în care copiii îi învaţă pe părinţi limba …..maternă??!!

Dar scopul, deja declarat, al acestor rânduri e de a povesti pe ce criterii un individ trăind aici, îşi poate defini identitatea de israelian.

Cu alte cuvinte, de când te scoli de dimineaţă şi până te cuprinde binefăcătorul somn de noapte, ce te face să fii israelian?

Să fii israelian înseamnă să ai nevoie de două elemente pentru a-ţi putea continua existenţa: oxigen şi ştiri la radio!! Pardon, vorbesc ca un bătrân ce sunt! Oxigen şi ştiri, da, dar ştiri de obicei pe computer şi pe smartphone şi numai cei depăşiţi de progresul tehnologiei mai deschid radioul sau televizorul ca să afle ce s-a întâmplat de la ultimul buletin de ştiri! Aici e vorba de ceva mult mai profund decât, să zicem, morfinomania… Nimeni nu-şi injectează un drog în venă la fiecare 30 minute!! Nu poţi continua să exişti fără să ştii ce e nou, şi nimic nu e mai important şi mai reconfortant pentru un israelian decât vechiul dicton “no news, good news“! Şi de ce trebuie să ştii totul? Pentru că aici totul se întâmplă extrem de repede. Războaiele izbucnesc de la un moment la altul, acum e linişte şi peste două minute eşti atacat pe cel puţin două fronturi. Şi cum poţi trăi ca alţii, a căror călăuză e ideea că ştirile proaste vin şi singure? Pentru noi, înainte ca ele să vină, noi trebuie să le căutăm!

De fapt israelianul se află în permanenţă între două războaie, iar războaiele sunt de trei feluri: mici, mijlocii şi mari. De exemplu, în aceste zile ne aflăm în plin război mic, adică practic în fiecare zi se trezeşte un tânăr sau o tânără, musulmani, caută într-un sertar de bucătărie un cuţit suficient de lung şi ascuţit şi pornesc la vânătoare de israelieni, cu clara convingere că de fapt aşa se cumpără un bilet, one way, spre ceruri, unde superba primire care li se va face (în special celor de sex masculin) merită orice sacrificiu. Şi cum poţi tu trăi şi mai ales respira fără să ai veşti on line despre achiziţionarea biletului spre rai, bine înţeles cumpărat cu viaţa sau măcar cu sângele unui israelian?!

Acum un an şi jumătate am avut de a face cu un război de dimensiuni mijlocii, adică dus pe teritoriu străin, dar si cu victime israeliene. Ei, cei din Gaza, ne bombardau cu rachete şi noi eram acolo ca să-i potolim…..Şi acum aş dori să pun o întrebare cititorului: oare (el sau ea) îşi poate închipui cum e să trăieşti timp de aproape două luni cu alarme în fiecare noapte şi cu certitudinea că fără discuţie, una din următoarele rachete (dacă n-ai fost deja lovit!) poartă pe ea adresa casei tale?!

Cât despre un război “mare”, e drept, el vine mai greu, cam de vreo 10 ani nu ne-am mai întâlnit cu aşa ceva, dar răbdare, e pe drum!

Şi aşa mai departe…..

Să fii israelian e să te simţi trăind într-un loc de unde e imposibil să-ţi iei autoturismul şi să treci graniţa!!! Uneori aud povestiri europene de acest gen şi-mi dau seama cât de departe suntem noi de situaţia în care omul se prezintă la frontieră, trece controlul (sau nici măcar de control nu mai e nevoie!) şi….se află deja în altă ţară. Deci, pentru israelian drumul fără praf e singurul posibil, ori pe sus ori pe apă, şi doar aşa într-o oră sau două eşti pe meleaguri străine, departe de….

Să fii israelian e să accepţi un fapt simplu, şi anume că eşti obligat să plăteşti pentru o maşină de trei ori mai mult decât costă ea în oricare ţară, pentru că guvernul are nevoie de bani, şi asta într-o situaţie în care venitul mediu al unui cetăţean aici e mult mai mic decât în aproape oricare altă ţară aparţinând celebrului OECD.

Să fii israelian înseamnă ca la fiecare X ani (teoretic patru, dar niciodată nu avem răbdarea de a aştepta data oficială) să fii chemat la urne şi trebuie să alegi între nu mai puţin de 27 -30 partide !! Şi apoi, după alegeri, te şi miri cum se face că e nevoie de luni de zile pentru a încropi o majoritate viabilă în parlament (până în momentul când fragedul guvern îşi pierde dreptul la existenţă şi atunci hai la vot!)

Să fii israelian înseamnă să te lupţi cu tine însuţi 24 ore pe zi şi 7 zile pe săptămână ca să învingi veşnicul impuls de a-i spune celui care trăieşte lângă tine că ori te acceptă, ori e timpul să uite de banii tăi pe care el îi foloseşte la discreţie….De exemplu, să refuzi să pui steagul Israelului pe acoperişul unei şcoli într-o aşezare arabă din Israel e permis, dar să primeşti o parte din bugetul ţării pentru menţinerea funcţionalităţii şcolii e absolut firesc. Să trăieşti numai ca să înveţi Tora, e normal, doar Tora e izvorul istoriei noastre, conştiinţei noastre şi comportării noastre de zi cu zi, dar să prestezi serviciul militar e un atentat la libertatea religioasă a 10% din populaţia ţării.

Să fii israelian înseamnă să înghiţi criticile semnilor tăi ce trăiesc în afara Israelului şi care îşi arogă dreptul să-ţi dea sfaturi, cum să te comporţi, ce ai de făcut şi chiar cum să gândeşti…..Şi asta fără ca cineva să-şi pună o simplă întrebare: în cazul în care el sau ea nu are dreptate, ai cui copii (şi nepoţi) vor deveni peste noapte victime ai lui, ai ei sau ai mei?

Să fii israelian, înseamnă multe alte lucruri şi n-am de gând să le înşir pe toate….

Dar mai sunt unele care merită a fi menţionate.

De exemplu, de Yom Kippur 99% din autoturismele israelianului nu se mişcă din faţa casei, iar şoselele devin proprietatea absolută a copiilor şi bicicletelor. 70% dintre noi mânâncă de paşte doar azimă, şi 80% din copiii noştri fac serviciul militar.

Şi orice accident, orice victimă devine o pierdere pentru fiecare (sau aproape fiecare) din noi, de parcă am l-am fi cunoscut pe cel implicat….

Şi marea majoritate a israelienilor fac greşeli de ortografie, unii din neştinţă şi alţii din neglijenţă sau din uşor dispreţ faţă de ceea ce ţi se impune de o instanţă pe care nu eşti obligat s-o recunoşti. Şi din nou, marea majoritate a celor născuţi aici rostesc în mod greşit nume proprii de provenienţă străină, cum ar fi Aritreea, Lincolen, etc., iar “noi”, cei veniţi din altă parte, râdem cu îngăduinţă, pentru că de fapt ei sunt de-ai noştri şi a lor noştri li se permite să facă greşeli, pentru că….sunt ai noştri!

Şi la urmă…..

Există o expresie în ebraică care sună aşa : “af al pi hen“, în traducere liberă: “in ciuda a tot ce….”.

În ciuda a tot ce am amintit mai sus, mai bine de 80% din populaţia Israelului se declară mulţumită de viaţa pe care o duce. Din acest punct de vedere ne plasăm pe primul loc în lume.

Şi dacă e aşa, nu-ţi rămâne decât să-ţi pui cruciala întrebare: oare ce se va întâmpla cu noi şi cu israelianismul din noi, dacă toate cele de mai sus, majoritatea lucruri rele, vor dispărea într-o bună zi?! Adică pisica şi câinele, lupul şi oaia, “noi ” şi “ei”, vom deveni prieteni, dacă vom înceta să ne mai ameninţăm unii pe alţii, dacă vom ajunge să ne simţim liberi ca orice cetăţean al lumii libere, dacă nu vom mai fi nevoiţi să ascundem faptul că suntem israelieni când ne aflăm în străinătate, dacă şekelul, moneda israeliană şi una din cele mai puternice şi mai stabile din lume, va fi recunoscută şi convertibilă la fiecare colţ de stradă în oraşele europene, dacă (aşa cum se spune cu haz la noi) într-o bună zi va izbucni pacea?!

Oare cum vom arăta noi, israelienii, atunci?!

Vârsta mea nu-mi permite nici măcar să enunţ supoziţii, pentru că nimic din cele de mai sus nu se va întâmpla în “cadenţa” mea. Dar las altora să-şi pună în funcţiune imaginaţia şi n-am nimic împotrivă să primesc pe orice cale rezultatele elucubraţiilor intelectuale ale stimatului cititor.

Gabriel ben Meron