Povara microfonului

Cu mai mulţi ani în urmă, timp de câteva zile am simţit că poşeta mi se îngreuiase simţitor. Nu-mi aminteam să fi pus în ea nimic în afara actelor şi obiectelor obişnuite ( pix, telefon, trusă de farduri, portmoneuJ). I-am deşertat, totuşi, conţinutul şi am constatat cu uimire că purtam cu mine „microfonul de mână” cu care fusesem la filmare şi – pentru că folosisem lavaliera – uitasem să-l mai scot din geantă. Atunci mi-a trecut prima oară, fugitiv, prin minte cât de greu poate fi un microfon…

Am încercat să tâlcuiesc această constatare şi am conchis că microfonul îşi împovărează purtătorul atât la propriu (după cum am constatat) cât, mai ales, la figurat. E drept că microfonul este un instrument care te ajută să ajungi în proximitatea unei persoane importante, să-i adresezi întrebări şi să primeşti răspunsuri, dar subiectele abordate sunt de interes general, microfonul fiind vehiculul prin care informaţiile, opiniile celui întrebat vor ajunge la publicul interesat. De aceea, după opinia mea, povara microfonului înseamnă responsabilitate şi decenţă. Să nu te proţăpeşti în faţa interlocutorului ca să debitezi banalităţi, ci să te pregăteşti temeinic pentru a scoate maximum de informaţie în minim de timp şi să nu agresezi interlocutorul, chiar dacă întrebarea e provocatoare.

Pentru cineva din exterior microfonul pare extrem de uşor, parcă-ţi dă aripi, iar poziţia celui care-l poartă, demnă de invidiat; un fel de zburdălnicie ciripitoare. Dar nu este nici pe departe aşa. Trebuie să fii în temă, să-ţi organizezi ideile, să fii spontan, să dai dovadă de empatie, să ştii să atragi atenţia interlocutorului şi s-o păstrezi în timpul interviului, să te adaptezi stilului său, fără a pierde din vedere obiectivul propus. În acelaşi timp e o muncă plăcută şi incitantă care-ţi conferă importanţă. Mai exact ceva din importanţa interlocutorului se răsfrânge şi asupra ta sau, arareori, se pun în valoare competenţa şi aplombul tău, atunci când eşti în apropierea unei personalităţi. Pentru repetarea acestei performanţe e nevoie de multă trudă şi de…smerenie întrucât povara microfonului are şi un rol de contragreutate, menită să te ajute să-ţi păstrezi echilibrul, să nu derapezi, să nu depăşeşti frontiera dintre interesul publicului şi cel personal. Să nu te dezechilibrezi, agăţându-te de microfonul pe care-l porţi în scopul de a-l întinde interlocutorului, şi să vorbeşti în nume propriu, profitând de faptul că ai la îndemână acest instrument cu care-ţi exerciţi profesiunea…

Aceste reflecţii mi-au revenit în minte de curând, văzând mai mulţi „purtători de microfon” cărora li s-a suit la cap poziţia şi abuzează de ea. Îmbătaţi de puterea microfonului, îl încalecă transformându-l în vehiculul propriei promovări. Se descarcă de povara microfonului, lepădându-se de responsabilitate şi decenţă, dar pierzându-şi, în acelaşi timp, nobleţea de jurnalist. Sunt convinsă că succesul lor îndoielnic e vremelnic.

Andrea Ghiţă

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Plugaru Valer commented on February 25, 2016 Reply

    Simplu, scurt si la obiect. Aspectul cel mai pregnant pe care orice autor, care se adreseaza unui public, oricat de larg sau de restrans, trebue sa il simta atunci cand se “inhama” la o astfel de actiune. Se pare ca nu este greu sa scrii, ci greu este sa fii si interesant si convingator in ceeace vrei sa exprimi, iar autoarea o face totdeauna.
    Cu stima, V. plugaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *