Răscumpărare

Un cuplu de vârstă doi pe trei, se trezește într-o dimineață cu multă buna dispoziție. După ce lasă aerul proaspăt să pătrundă în casă și execută exercițiile cardio, vine vremea tonicelor cătină pentru imunitate, lămâie și usturoi împotriva creșterii tensiunii arteriale, făină de in pentru curățirea sângelui, migdale împotriva anginei pectorale, polen pentru gândire pozitivă și câteva în plus mai oculte. Urmează ceaiul de măceșe, felia de pâine prăjită și comentarea știrilor de dimineață. „Pe când munceam noi, parcă nu erau atâtea violuri !’’ „Nu știam noi de ele !” „Vezi nu ieși azi în stradă să nu fii în pericol !’’ „Ei, și tu!  Adolescentele  și femeile de optzeci de ani sunt vizate acum! Uneia ca mine, îi smulge poșeta, dar nu contest că mă supără și cu asta ! Pe de altă parte, într-o mână țin poșeta (în care să fim sinceri, nu e mare lucru), în cealaltă umbrela, așa că hoțul ar putea suferi o lecție  !’’ „Ar putea să te răpească !’’ „Fii serios, pe ofilite nu le răpește nimeni, poate pe tine că ești mai țanțoș și înțepat, iar apoi să-mi ceară venitul pe trei luni drept răscumpărare !’’ „Le-ai plăti ?’’ „Fii serios, doar vecinei noastre i-ar putea veni asemenea idee doar după ce ai pune-o să-ți spele paharul tacâmul și farfuria, ai zice că nu bei Coca-cola, n-ai fi mulțumit cu nivelul apei în cană, ai spune că șervețelul e pliat incorect, că nu mănânci ce a gătit și că să te lase să-ți pregătești ceva în bucătăria ei, după ce o igienizezi, mi-ar trimite vorbă că-mi plătește ea dacă vin să te iau acasă! Fie vorba-ntre noi, aş veni imediat GRATIS, dar cu condiția să nu mai tropăie pe scară cu zgomot de copite… iar dacă va persista, mai ales la trei noaptea… te duc imediat înapoi și nu singur, merg și eu cu tine !’’ „Cine-a mai auzit de răpire cu însoțitor?’’ „Păi eu merg cu tine ca să-ți distrag atenția de la culoarea stridentă a tapetului  vecinei. Te apucă durerea de cap numai când te gândești la el!’’ ,, Fii însă liniștit, n-am auzit de nici o răpire pe strada noastră…Dar mai ştii?!

Daria Dascălu

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *