O cititoare din Israel imi cere să mă las de prostii şi să nu mai scriu despre extratereştri. Ca ardeleanul în faţa girafei de la Grădina zoologică dânsa spune “aşa ceva nu există”. Eu nu spun că extratereştriI există sau că au avut un rol hotărâtor în apariţia omului şi a vieţii inteligente pe Pămant. Dar nici nu spun “nu cred”. Nu am nicio  dovadă clară că au existat  fiinţe dintr-o civilizaţie stelară care au venit aici şi au lăsat populaţiilor primitive o serie de cunoştinţe tehnice, atâta cât credeau ei că pământenii, aflaţi la acea epocă, într-un stadiu  primitiv al a civilizaţiei puteau asimila şi folosi. Nu puteai să îi oferi omului de Neanderthal electronica microprocesorului  sau energia atomică. Dar puteai să îl înveţi să construiască piramide. Ne deosebim de cimpanzei cu doar 1% din ADN-ul nostru. Poate cineva (dar cine?) a modificat un pic ADN-ul maimuţei antropoide, operaţie de modificare a ADN-ului frecventă astăzi la animale. E foarte simplu de spus: lăsaţi-vă de prostii, dar dacă sunt pe lumea asta multe fenomene şi lucruri  inexplicabile, dintre care unele le voi trece în revistă, nu putem spune cu indiferenţă că sunt inexplicabile şi dacă nu le putem explica (deocamdată )  atunci nu există. Încercaţi să îi explicaţi unui papuaş din Noua Guinee cine cântă şi vorbeşte din cutiuţa pe care noi o denumim radio şi nu va înţelege nimic dar asta nu înseamnă ca radioul nu există.

Un text antic care a generat multiple controverse în lumea ştiinţifică, datorită prezenţei în cuprinsul său a unor indicii şi informaţii impresionant de avansate, ce depăşesc cu mult cadrul îngust în care istoricii convenţionali vor să le integreze, este cel al tăbliţelor sumeriene. Aceste tăbliţe din lut ars au fost descoperite în anul 1840 în partea sudică a Irakului, în zona Golfului Persic, care era cândva cunoscută ca Mesopotamia, acolo unde a existat civilizația antică a Sumerului .

Tăbliţe sumeriene

Se estimează că iniţial fuseseră cam 50.000 asemenea tăbliţe, însă au mai putut fi salvate doar aproximativ 5.000. Prin informaţiile consemnate pe aceste tăbliţe, sumerienii ne-au transmis o versiune uimitoare a istoriei străvechi a omenirii, surprinzător de bogată în detalii, ce include atât crearea Pământului, cât şi a omului. Textele tăbliţelor ne relatează despre războaiele  devastatoare ce s-au desfăşurat între diferite grupuri de „zei” pentru posesia şi controlul resurselor Pământului, războaie care în cele din urmă au condus la distrugerea civilizaţiei sumeriene.

Conform traducerilor realizate de către Zecharia Sitchin, aceste texte spun că „zeii din cer” (numiţi anunaki, cunoscuţi şi ca nefilimi) au coborât pe Pământ acum aproximativ 350.000 ani în zona actualului Irak. Aceşti anunaki aveau cam 4 – 5 metri înălţime şi o durată a vieţii de peste 10.000 de ani tereştri, ceea ce i-a făcut ulterior pe oameni să îi considere nemuritori. Ei veneau de pe o planetă numită Nibiru, care se apropia ciclic de Pământ, la o perioadă ce a fost estimată la 3.600 de ani. Scopul venirii lor era acela de a extrage aur din zăcămintele de pe Pământ, acest aur fiindu-le necesar pentru a salva atmosfera planetei lor. Conducătorul acestor anunaki se numea Enki, numit ulterior Iahve, semnificaţie care ne oferă o cu totul altă perspectivă asupra textului biblic faţă de înţelegerea comună a lui Dumnezeu.

Să nu uităm că incaşii îl ţineau minte pe Viracocha, cel cu barbă (incaşii, ca şi alte  popoare sud-americane, nu purtau barbă) , care a venit din Lacul Titicaca,i-a învăţat o serie de elemente ale civilizației şi a plecat de unde a venit, promiţând că se va întoarce. Când Pizzaro a invadat actualul Peru, cucerirea puternicului imperiu al incaşilor a fost uşurată de faptul că la început indigenii l-au luat drept Virachoca şi tovarăşii lui, reveniţii conform promisiunii făcute, şi nu i-au opus nici o rezistenţă.

Exploatările  de aur ale zeilor anunaki se realizau în Africa de Sud, însă condiţiile muncii erau foarte dificile. După 150.000 de ani de muncă, o parte din anunaki s-au revoltat şi atunci s-a luat decizia creării unor muncitori prin realizarea unor transformări (termenul cel mai apropiat prin care putem înţelege aceasta ar fi acela de „mutaţii genetice”) asupra oamenilor primitivi care existau pe Pământ la vremea aceea şi care în acel stadiu erau incapabili să înţeleagă şi să execute muncile de care aveau nevoie anunaki. Folosind limbajul ştiinţific actual, putem spune că naraţiunea sumeriană se referă la faptul că s-ar fi urmărit în acest scop crearea unor hibrizi între oamenii primitivi şi anunaki, folosind material genetic de la ambele rase. Cititoarea noastră  din Israel are cumva dreptate:  nu credeţi în asemenea poveşti fiindcă un imperiu s-a prăbuşit din cauză că locuitorii lui credeau în Viracocha şi extratereştri. Ceea ce i-a costat scump…

Pentru a putea aprecia dacă aceste informaţii au vreo şansă să fie plauzibile, este util să facem acum câteva observaţii. Conform antropologiei moderne, se consideră că saltul evolutiv de la Homo erectus la Homo sapiens s-a produs aproximativ în urmă cu 200.000 de ani. Acest salt este însă extrem de dificil de explicat – dacă nu chiar imposibil – prin mecanismele evolutive naturale, pentru că raportat la dinamica evolutivă anterioară, această trecere s-a produs  brusc, efectiv „sărindu-se” parcă peste mai multe milioane de ani de evoluţie naturală. Pentru a avea o imagine de ansamblu, să menţionăm că antropologia actuală plasează strămoşii omului în urmă cu 25 de milioane de ani. Trecerea la maimuţele primate se consideră că s-a produs acum 14 milioane de ani. Apoi, prima specie umanoidă a apărut în urmă cu 11 milioane de ani.

După încă nouă milioane de ani au apărut australopitecii, deci acum două milioane de ani, care au început să folosească unele unelte primitive din piatră. Apoi, conform fosilelor descoperite, Homo erectus şi-a făcut apariţia în urmă cu un milion de ani. Antropologii au identificat faptul că în perioada aproximativă cuprinsă între 230.000 şi 29.000 de ani a existat Omul de Neanderthal. Putem observa faptul că deşi sunt aproximativ două milioane de ani între australopiteci şi omul de Neanderthal, uneltele lor (mai exact un fel de pietre mai ascuţite) sunt practic identice, ceea ce indică o diferenţă evolutivă destul de mică. Şi totuşi, iată că brusc, acum 200.000 de ani, deci cumva contemporan cu Omul de Neanderthal, apare (evoluând dintr-o dată din Homo erectus) Homo sapiens, care era în principiu identic cu noi din punct de vedere al aspectului şi al înzestrării genetice. Acest salt uriaş este uimitor, cu atât mai mult cu cât era situat în era glaciară.

Tocmai de aceea, ipoteza de creare a lui Homo sapiens, prin mecanisme de mutaţii genetice, aşa cum o indică scrierile sumeriene, este în mod evident extrem de plauzibilă. De altfel, puţini dintre antropologii convenţionali s-au încumetat să prezinte această mare discontinuitate ce a existat în evoluţia omului. În plus, dacă evoluţia speciilor este un proces continuu – după cum susţine teoria lui Darwin – atunci ar fi trebuit să avem prezentă şi „veriga lipsă”, care să existe în continuare pe Pământ, adică „oamenii-maimuţă”. Totuşi, se constată că această verigă lipseşte cu desăvârşire, diferenţa dintre oamenii celor mai primitive triburi şi maimuţele cele mai evoluate fiind mult prea mare. Concluzia la care ajung astăzi din ce în ce mai mulţi antropologi este aceea că saltul care a dus la apariţia lui Homo sapiens nu a fost unul spontan, natural, ci unul indus în mod artificial.

Este interesant să menţionăm că există anumite consemnări care spun că în drumul lor, civilizaţiile străvechi care călătoreau printre stele realizau adeseori cu speciile  humanoide inferioare procedee ce pot fi asimilate cu mutaţiile genetice, accelerându-le astfel evoluţia cu milioane de ani, această practică fiind cunoscută ca „semănarea stelelor”. Se afirmă că încă din vremuri extrem de îndepărtate (cu mult înainte de apariţia lui Homo sapiens), planeta noastră a fost vizitată de multe civilizaţii extraterestre, această planetă fiind văzută ca o veritabilă „stea roditoare”. De altfel, aşa cum vom vedea şi în continuare, au rămas unele texte străvechi conform cărora pe Pământ au existat în trecutul îndepărtat teribile războaie între diferite rase extraterestre, pe care oamenii i-au numit ulterior „zei”. Textele indiene de acum mii de ani povestesc despre războaie cu arme  care produceau explozii ”mai strălucitoare decât 1000 de sori”, comparaţia  folosită de Robert Oppenheimer la explozia experimentală a primei bombe atomice, care i-a provocat spontan amintirea expresiei din textele vedice unde sunt descrise războaie între  ”zei”.

Este de asemenea semnificativ să notăm faptul că în mai multe zone de pe glob – cum ar fi Africa de  Sud, America Centrală sau America de Sud – au fost descoperite mine de extragere a aurului extrem de vechi, datând dintr-o perioadă situată acum 100.000 ani. Aceste descoperiri au fost puse în evidenţă de Corporaţia minieră Anglo-Americană în anii ’70, dar datorită contradicţiei evidente cu versiunea istorică oficială, ele sunt în general trecute sub tăcere. Totuşi, acest fapt vine să confirme şi să explice în felul acesta  răspândirea timpurie a lui Homo sapiens pe tot cuprinsul planetei.

Revenind acum la textele sumeriene, acestea afirmă că au fost realizate mai multe tentative de creare a unor hibrizi între anunaki şi oamenii primitivi, dar aceşti hibrizi nu se puteau reproduce. Crearea unei fiinţe capabilă de reproducere şi care a avut chiar – din câte se pare – un nivel evolutiv mult mai ridicat decât au dorit iniţial anunaki, a fost posibilă doar prin intervenţia unei alte rase extraterestre, ce provenea din sistemul stelar al lui Sirius. Se menţionează că aceste fiinţe de pe Sirius aveau o înfăţişare ce poate fi descrisă ca fiind pe jumătate om şi pe jumătate delfin.

Textele sumeriene spun că primul embrion a fost purtat chiar de zeiţa-soţie a lui Enki, pe nume Ninki. Primul om creat a fost de sex masculin şi a fost numit Adapa (Adam). Se menţionează că îndrăgindu-l foarte mult, Enki a dorit chiar să îl adopte. La scurt timp după crearea lui Adapa a fost creată şi o fiinţă umană de sex feminin, Eva, ce a fost creată pornind chiar de la o „coastă” a lui Adam,  înţelegându-se acum că de fapt este vorba despre folosirea materialului genetic al lui Adam.

Textele sumeriene mai menţionează de asemenea că Enki folosea un fel de sceptru cu puteri miraculoase, numit „cheia vieţii” sau „ank”, simbolizat ca un fel de cruce. Este interesant şi totodată semnificativ că acest simbol a fost ulterior preluat de tradiţia egipteană. Este de altfel important să remarcăm faptul că între scrierile antice sumeriene (mesopotamiene), vedice, egiptene şi chiar greceşti există asemănări frapante, ceea ce denotă ca fiind foarte probabil faptul că la originea lor ele au descris exact aceleaşi evenimente.

Tăbliţele sumeriene spun că mult mai târziu, după ce  oamenii se înmulţiseră, Enki a mai avut un fiu, a cărei mamă a fost chiar o femeie muritoare, pe nume Ishtar. Ulterior Ishtar avea să fie cunoscută ca Inona, Junona sau zeiţa Isis. Descrierea sumeriană relatează că Ishtar era o femeie foarte frumoasă şi inteligentă, ce a intrat în graţiile lui Enki, care i-a dăruit şi ei „cheia vieţii”, transformând-o astfel în zeiţă. Din rodul iubirii lor s-a născut apoi un fiu, pe care tradiţia egipteană îl descrie cu numele Toth, iar în Biblie el este menţionat ca Enoh. În Vechiul Testament din Biblie există o relatare semnificativă care spune că Enoh a fost luat în zbor de către două fiinţe, pe un „nor”, şi dus în „cer”, unde l-a întâlnit pe „Domnul”, care l-a învăţat multe taine pe care să le dea apoi oamenilor pe Pământ. Dr Dan Farcaş a publicat în 2006 o carte întitulată ” Extratereştrii şi religia”, de mult epuizată, care selectează din Biblie pasaje care se referă la fenomene inexplicabile dar care se pare că au avut loc în viaţa strămoşilor noştri.Textul meu este un efort de compilaţie, posibil fiindcă autori serioşi s-au ocupat cu asemenea fapte neserioase.

Conform „Cărţii egiptene a morţilor”, precum şi a „Imnului către Ramses I”, Toth s-a născut pe o insulă mare înconjurată de ape. Această insulă s-a scufundat printr-un mare cataclism, însă înainte de aceasta Toth a condus o parte din populaţie pe teritoriul actualului Egipt, punând bazele civilizaţiei care avea să se dezvolte acolo. Din această descriere se poate presupune că tărâmul care s-a scufundat era de fapt Atlantida.

Imagine dintr-o icoană sârbeasca

Pentru a păstra peste milenii cunoaşterea pe care o deţineau, oamenii care s-au salvat au construit anumite depozite secrete, care să adăpostească aceste cunoştinţe şi care să poată rezista cataclismelor naturale viitoare. În acest scop ei au construit atât anumite complexe megalitice, cât şi anumite lăcaşuri subterane. În aceste depozite ei au plasat atât  texte esenţiale, cât şi dispozitive foarte avansate tehnologic.

Este important să amintim că există mai multe atestări ale unor vestigii ce au aparţinut altor civilizaţii, mult mai avansate decât civilizaţia umană actuală. În aceste atestări se spune că există de exemplu săli cu dispozitive ce pot activa holograme tridimensionale ce prezintă istoria sintetică a principalelor evenimente ce au avut loc pe Pământ în ultimele zeci de mii de ani. Există de asemenea mărturii despre existenţa unor cavităţi uriaşe în interiorul anumitor munţi. Un asemenea exemplu este Muntele Shasta din California de Nord (SUA), despre care există informaţii conform cărora acest munte adăposteşte un mare oraş ce a aparţinut civilizaţiei lemuriene. În acest context, putem spune că nu este întâmplător că în acea zonă sunt semnalate adeseori OZN-uri ce survolează crestele muntelui.

Cealaltă civilizaţie care a ajutat la crearea omului, cea din sistemul stelei Sirius, a reprezentat o ghidare spirituală foarte înaltă, fiind cunoscută şi considerată ulterior de mai multe tradiţii ca fiind focarul spiritual originar din care toate tradiţiile spirituale ale omenirii au izvorât. Acest focar spiritual originar a fost denumit iniţial în tradiţia sumeriană „Thula”, dar denumirea s-a păstrat în diverse forme cum ar fi „Tolan” sau „Astlan” în tradiţia Maya.

Apare ca fiind evident faptul că aceste izvoare de informaţii au avut o puternică influenţă asupra versiunilor ulterioare ale consemnărilor istorice, înţelegându-se într-un cu totul alt context chiar anumite pasaje biblice. Putem remarca, de asemenea, faptul că informaţiile prezentate de străvechile scrieri sumeriene sunt deosebit de plauzibile nu doar în ceea ce priveşte Pământul şi datele corelate cu istoria omenirii, ci chiar referitor la o serie întreagă de date ştiinţifice privind aspecte ale sistemului nostru solar. În numărul viitor din Baabel vom vorbi despre o serie de artefacte şi construcţii ce  nu pot fi explicate dacă nu admitem că au existat oamenii dinaintea oamenilor. Recent, cu prilejul decopertărilor pentru o autostradă a fost descoperită în judeţul Hunedoara o mare cetate antică care se pare că precede Sumerul. O vom include în povestea noastră din viitorul Baabel. Si mai avem căteva poveşti inexplicabile  cu obiecte inexplicabile care există aşa inexplicabile cum sunt şi nu le putem deocamdată explica. Dar sunt uimitoare. Umăriţi povestea oamenilor de dinaintea oamenilor fiindcă lumea nu a început cu noi.

Andrei Banc

.^[

.^[