Unul din preceptele cele mai cunoscute în lumea experimentelor științifice e cel care afirmă că ceea ce nu poate fi definit nu poate fi nici măsurat. Științele exacte nu-și pot desfășura activitatea fără a se folosi de termeni preciși, iar precizia provine din faptul că există criterii ce au drept scop să separe un fenomen de altul, un fapt de un altul, o existență de o alta. Nu așa stau lucrurile în afara domeniului științelor exacte. Acolo unde predomină arta , filozofia sau politica  definițiile sunt sau inexistente, sau neacceptate de toți, sau suficient de  imprecise pentru a produce confuzii.

Iată la ce doresc să mă refer în rândurile de față.

De aproximativ trei sferturi de veac evreul trăiește și respiră o atmosferă în care senzațiile, părerile și formulele sunt suficient de imprecise pentru a crea o stare de neînțelegere ce cu ușurință conduce spre erori de interpretare și, de ce nu, de luare de măsuri active nepotrivite. Nu, nu aici mă voi ocupa de confuzia legată de două noțiuni care după părerea mea sunt complet diferite, dar care sunt prezentate de multe ori împreună, ca un tot, sau ca două expresii ale aceluiași fenomen: iudaismul și religia mozaică. Promit celor interesați că acesta va fi în viitor subiectul unuia din materialele pe care doresc sa le prezint în această excelentă revistă electronică. De data aceasta intenția mea e să mă concentrez asupra a trei elemente, în ochii mei complet diferite unul de altul, dar care pot fi considerate ca având o bază comună, și dacă vreți, ele împreună formează un adevărat cerc vicios.

E vorba de antisemitism, antiisraelism și antisionism.

Nu întâmplător primul în această scurtă listă e antisemitismul, un cuvânt inexact din punct de vedere etimologic, pentru că lumea semită e formată nu numai din evrei , ci și din…arabi. Și cu toate acestea antisemitismul se referă la ura la adresa poporului evreu. Această molimă veche de mii de ani e cunoscută în lumea largă. Ea există și uneori chiar se manifestă și în acele puncte geografice în care evreii nu și-au trăit existența niciodată.

Departe de mine intenția de a mă pretinde specialist în acest domeniu. Dar de-a lungul vremii am încercat să înțeleg și să definesc acest fenomen ubicuu, pentru că altminteri realitatea nu poate fi percepută în mod cât de cât obiectiv.

Antisemitismul.

Deci să precizăm: antisemitismul e un curent social care infirmă dreptul evreului la existență pe acest pământ.

Explicația sa e mult mai complexă decât aș putea s-o dezvolt aici.

Mă voi limita doar la două aspecte, sper acceptate de orice individ care a încercat, vreodată,  să pătrundă în miezul problemei.

În primul rând e vorba de ușurința cu care poporul evreu poate fi folosit ca țap ispășitor. E mult mai ușor să dai vina pe o grupare etnică lipsită de o bază geografică proprie, aflată tot timpul în minoritate și beneficiind de drepturi, în cel mai bun caz, limitate. Orice rău vine de „acolo”, de la „ei”, și stârpirea cauzei are mari șanse de a îndepărta răul (vezi, printre altele, epidemiile de ciumă din Evul Mediu, puse în cârca evreilor).

Dar antisemitismul se ”bucură” și de o largă bază religioasă, îndeosebi în lumea creștină. Bisericii catolice i-a luat secole până a absolvit poporul evreu de crima uciderii lui Isus Hristos, dar mentalitatea nu se schimbă prin legi sau declarații. Cei ce nu l-au recunoscut pe Isus ca fiind fiul lui Dumnezeu și adevăratul și mult așteptatul Mesia nu au dreptul la existență, ei vor rămâne marcați pe veci și nu pot avea nicio șansă de ispășire.

Dicționarele folosesc o definiție foarte clară: antisemitismul e ostilitatea față de evrei, dublată de discriminarea acestui popor din punct de vedere religios, etnic sau rasial.

Cu alte cuvine, antisemitismul e o formă clară de rasism.

Dacă așa stau lucrurile, antisemitismul nu e singur pe lume!! Lui i se asociază nenumărate forme de xenofobie, de ură de rasă sau de culoare, fenomene sociale de largă răspândire și care nu recunosc niciun fel de granițe religioase sau naționale. Ceea ce nu înseamnă că înfierarea antisemitismului își pierde din importanță sau din permanenta necesitate de a se face simțită ci doar că el, antisemitismul, are de ajuns de mulți ”concurenți” care se luptă pentru a căpăta un loc de frunte pe lista nedreptăților de pe lumea asta și care necesită nenumărate acțiuni de combatere.

Și atunci să ne îndreptăm spre cel de al doilea fenomen.

Antiisraelismul

El poate fi definit ca o exprimare a opoziției față de anumite aspecte ale realității israeliene  și ale deciziilor guvernului acestei țări și trebuie să mărturisesc că din acest punct de vedere Israelul nu duce deloc lipsă de motive pentru a produce nemulțumire și împotrivire. De altfel nu trebuie să fii antisemit pentru a avea opinii antiisraeliene, așa cum nu ești nevoit să fi antiitalian pentru a critica anumite aspecte ale politicii guvernului Italiei.

Din acest punct de vedere aproape orice cetățean israelian posedă păreri care se opun politicii israeliene, într-un domeniu sau altul. De pildă,  a te opune faptului că Israelul nu recunoaște separarea religiei de stat pare a fi o poziție împărtășită de mulți israelieni, așa cum prezența trupelor și coloniștilor israelieni în teritoriile palestiniene poate fi criticată și combătută nu numai de ”alții”, ci și de proprii săi cetățeni, ceea ce de altfel se întâmplă în realitate.

Personal eu posed o listă îndeajuns de lungă de motive care mă fac să mă împotrivesc unor aspecte ale politicii Israelului, iar această listă nu are nimic în comun cu opiniile mele politice sau culoarea guvernului israelian din aceste zile.

O societate democratică oferă nu numai dreptul, dar și obligația fiecărui cetățean de a-și menține ochii deschiși și de a analiza în mod critic fiecare măsură luată de autorități. Cu alte cuvinte cetățeanul lumii libere e câinele de pază al democrației și el e obligat să ”latre” sau chiar să ”muște”, atunci când ajunge la concluzia că politica guvernului său contrazice preceptele sociale unanim acceptate.

Nu e în intenția mea de a justifica cumplitele exagerări ale unor poziții antiisraeliene extremiste, care sub masca justificatului drept de a critica, conduc o politică de lezare a intereselor Israelului ca țară și a israelienilor ca popor.

Extremismul e inacceptabil și în acest domeniu, dar el nu poate anula dreptul la critică și la opoziție logică și justificată.

Critica guvernării e un fenomen universal în lumea liberă, și opoziția (de exemplu) față de politica președintelui Trump nu presupune un sentiment antiamerican, ci reprezintă pur și simplu o împotrivire la adresa felului cum el își conduce propria sa țară.

Exemple de acest fel pot continua la nesfârșit. Critica politicii unuia sau altuia din guvernele israeliene e la fel de justificată și necesară ca și, să zicem, critica adusă politicii unui guvern englez sau francez.

Deci și aici critica antiisraeliană nu e singură pe lume, ea trebuie să continue să existe, ca un semn clar al existenței dreptului la opinie.

Și acum a venit timpul a aborda cea de a treia noțiune.

Antisionismul

Întoarcerea la Sion, adică la țara de origine a poporului evreu, a reprezentat un deziderat existent în rândurile populației evreiești de pretutindeni din momentul primei serioase diaspore, creată de căderea primului templu, adică acum mai bine de 2500 ani. Exodul babilonean a produs imediat o mișcare de reîntoarcere care, de fapt, a și devenit pentru mulți exilați (sau pentru urmașii lor) un proiect realizat cu mult succes. Expresia ”La anul,  la Ierusalim” e inclusă în orice rugăciune sau binecuvântare de sărbători, ceea ce dovedește că poporul evreu, dispersat în zeci și sute de colțuri ale lumii, n-a pierdut niciodată speranța în renașterea a ceea ce a fost odată statul său, în redobândirea teritoriului părăsit și transformarea populației evreiești într-o entitate etnică specifică, cu drepturi identice celor existente pentru restul popoarelor lumii. Aceasta este chintesența sionismului.

Tratatele de rigoare definesc sionismul ca o mișcare având ca scop „crearea unui stat democratic ce oferă un tratament preferențial populației evreiești”.

Dar declarația de independență a Israelului, semnată la 15 Mai 1948, precizează că ”Statul Israel va fi deschis emigrației evreiești…, ducând o politică de dezvoltare a țării, în beneficiul tuturor locuitorilor săi și bazată pe libertate, dreptate și pace, așa cum am fost învățați de profeții Israelului. Statul Israel va asigura o completă egalitate de drepturi sociale și politice pentru toți cetățenii săi, fără deosebire de religie, rasă sau sex și va garanta libertatea religiei, opiniilor, limbilor, educației și culturii tuturor cetățenilor”…..

Mi-am luat libertatea de a reproduce un singur paragraf al acestui document cu scopul de a convinge pe cititorul incă neconvins, cum că apariția statului Israel a fost determinată de dorința de a oferi poporului evreu ceea ce orice alt  popor (cu foarte rare excepții, vezi poporul kurd) posedă și consideră ca un drept minimal de autodeterminare, dar în același timp asigurând minorităților de pe teritoriul său drepturi egale cu cele ale majorității.

Chintesența antisionismului este negarea dreptului poporului evreu de a avea o țară a sa. Atât și nimic mai mult. O privire fugară asupra realității de azi va oferi celui interesat un fapt greu de contestat: existența niciunui alt stat membru al comunității mondiale nu e pusă la îndoială de nici o mișcare socială şi politică, națională sau internațională! Cu excepția Israelului…

Dar de aici lucrurile se complică în mod substanțial, pentru că antisionismul include o noțiune complet distorsionată și anume că prezența Israelului ca stat se opune existenței unui stat aparținând poporului palestinian.

Nu voi nega faptul că o semnificativă minoritate a populației evreiești israeliene consideră necesitatea unui stat palestinian ca un lux complet inutil și nejustificat, având în vedere existența a 21 țări arabe care pot oferi o soluție cu totul acceptabilă acelor palestinieni care simt nevoia de a aparține unei entități geografice. Așa cum menționam, aceasta e opinia unei minorități, gălăgioasă dar incapabilă de a-și impune punctul de vedere. O clară majoritate a opiniei publice israeliene consideră ca vitală despărțirea geografică de populația palestiniană și crearea în felul acesta a unei atmosfere propice instaurării păcii în această instabilă regiunii a lumii.

De aceea  folosirea  problemei palestiniene ca o explicație a negării dreptului la existență a Israelului – cămin național al poporului evreu- e de fapt o manevră străvezie, menită să ascundă un fenomen mult mai grav, mult mai înrădăcinat în mentalitatea individului de pretutindeni, și anume antisemitismul și antiisraelismul împins la extrem!!!

Iată cum se închide cercul vicios de a cărei existență – din  păcate – foarte puțini sunt conștienți. Nu existența statului Israel deranjează și nu prezența acestei entități naționale împiedică rezolvarea problemei palestiniene. Ceea ce enervează e faptul că statul Israel, produs al mișcării sioniste, are ca efect permanentizarea existenței poporului evreu ca entitate etnică și justifică dreptul evreului de a exista.

Și dacă așa stau lucrurile antisionismul nu e o mișcare socială justificată de conflictul arabo-evreiesc, ci un produs al concepțiilor rasiste, ce împânzesc și înveninează lumea de când lumea! În cazul de față această concepție rasistă poartă numele de antisemitism, de foarte multe ori mascat sub numele de antiisraelism. Și asta pentru că în lumea de azi, a fi antisemit nu sună prea frumos…..

Quod erat demonstrandum.

Sau nu?!

Gabriel Ben Meron