Clădirea în care am văzut lumina zilei, Hotelul Europa din Ploieşti, hotel aparţinând în vremea respectivă tatălui meu, era construită în secolul XIX de acătre rhitectul Nicolaie Gh. Socolescu şi renovată în 1914 de Ion N. Socolescu. Cel mai renumit membru al prestigioasei familii de arhitecţi a fost Toma T. Socolescu care, în perioada interbelică, a realizat principalele monumente arhitectonice emblematice pentru oraşul meu natal: Halele Centrale (in fotografia de mai jos), Palatul Culturii, Catedrala Sf. Ioan Botezătorul sau Liceul I.L. Caragiale…
Tatăl meu s-a numărat printre prietenii genialului om. Am cunoscut personal şi eu un talentat urmaş al celebrei familii, tânăr care a proiectat, printre altele, sala de proiectare (cu toate detaliile , inclusiv mobilierul) a întreprinderii unde am lucrat mai mult de două decenii…Ulterior am văzut în mai multe ţări asemenea lăcaşuri de concepţie tehnică, dar pot afirmă că lucrarea amintită rămâne o culme…
1940 – Păstrez în memorie foarte puţine imagini din primii patru ani ai vieţii mele când am locuit acolo. Reţin astfel, în mod vag, momentele înfiorătoare când mama, ţinându-mă în braţe, alerga ţipând îngrozită pe coridoarele clădirii care se zdruncina în timpul cutremurului din anul 1940… Cu numai un an înainte mătuşile mele se amuzau adeseori de reacţia mea emotivă în momentele când îmi o melodie la modă în perioada respectivă:
– “Să-mi cânţi cobzar, să-mi cânţi ceva din cobză ta cea veche…”
La auzul strofei iniţiale al melodiei deveneam imediat extrem de atent. Mătuşile continuau:
– “…căci bani ţi-oi da şi vin ţi-oi da…”
Impresionat de generoasa oferta din text, deveneam trist şi buza lăsat în jos arăta o stare spirit vecină cu plânsul.. .Mătuşile continuau:
– “…şi haina de pe mine”
La dramaticul final din libretul melodiei izbucneam în hohote de plâns. La această turnură a evenimentelor, mătuşile întrerupeau amuzamentul şi încercau să mă liniştească !
A trecut ceva timp din perioda amintită. Mătuşile au plecat de mult într-o lume mai bună. Dar şi în ziua de azi îmi revine uneori în minte, melodia care la vârstă de trei ani care mă impresiona până la lacrimi !
1941- După “românizarea” hotelului am fost nevoiţi să locuim cu chirie pe str. Rudului (Delavrancea) nr.8. O perioada de timp tata a fost deţinut în lagărul de la Teis. în continuare, ca toţi evreii, a trebuit să părăsim Ploieştiul mutându-ne la Braşov, unde tată a prestat asanumita “muncă obligatorie” la RIMB. O fotografie din epoca amintită îl arată lucrând la curatul zăpezii pe stradă principal a oraşului…
1944 – În toamna anului 1944, revenind în Ploieşti – în atmosfera poluată de gazele rafinăriilor de petrol – am revăzut Hotelul Europa bombardat de aviaţia “marilor noştri aliaţi”. Clădirea a fost ulterior complet demolată de regimul communist. Se pare că legionarul Davidescu, care, facilitat de legiuirile rasiste ale perioadei, a “românizat” în 1940 Hotelului Europa nu a apucat să se bucure prea mult de firma luată cu forţă de la tatăl meu !
In anii ’60 s-a construit in aceiasi zona noul Palat Administrativ din orasul meu natal
4 Comments
DA cladirea era Radovici dar Hotelul Europa era Avram Toivi!
PS:In anul 2015,fiind in statiunea ceha Marianske Lazne, am gasit pe internet un text din legea decretata de Antonescu privind romanizarea:
Monitorul Oficial ‘Anul CIX Xi. 191 Luni 18 August 1941.
REGATUL ROMANIEI DECIZIUNI PRESEDINTIA CONSILIULUI DE MINISTRI
Art. I. Se supun prevederilor decretului-lege Nr. 533, publicat in Monitorul
Oficial Nr. 53 din 4 Martie a. e., urmatoarele firme: …Meta Toivi si Avram Toivi”, strada
Barbu Delavrancea Nr. 8, Ploiesti.”
In consecinta Davidescu a romanizat hotelul, inainte de aparitia legii Nr. 533, deci ilegal, dat fiind ca adresa indicata in Monitorul Oficial, era aceia de dupa mutarea noastra din Hotelul Europa!
cam gresit . hotelul apartine familiei Radovici
Cu cât mai elegantă era clădirea Hotelului Europa decât acest sediu standard al administraţiei comuniste! Foarte interesantă povestea relatată..