Ne îndoim că elevul (mai ales cel din mediul rural) este în centrul preocupărilor învățământului românesc. Vom demonstra că articolul 253 din Legea Învăţământului este o posibilitate de „tunelare” prin care profesorii de la ţară – unde este nevoie acută de personal didactic calificat – ajung la licee bune din oraşele mari fără a fi promovat un concurs care viza direct aceste posturi. Bănuim că acest lucru nu se întâmplă fără oarecare proptele.

Conform legislației muncii, majoritatea posturilor didactice pe durată nedeterminată – în orice domeniu – se ocupă prin concurs. În general, intervalul de timp dintre concurs și angajarea efectivă este de maxim câteva luni, însă, există un caz (sau, cel puțin, un caz) în care durata dintre susținerea concursului și angajarea efectivă pe durată nedeterminată, ca urmare a susținerii acelui concurs, poate ajunge până la… 6 ani! Să vedem despre ce e vorba.

În Legea 1/2011, cunoscută și ca „Legea Educației” sau „Legea Educației Naționale”, a apărut posibilitatea ca suplinitorii calificaţi care s-au prezentat la concurs și au luat minim media 7.00,  în ultimii 3 ani anteriori intrării în vigoare a legii respective, să se titularizeze la unitatea școlară unde suplinesc,  dacă sunt îndeplinite două condiții: postul e viabil (adică școala poate să îl mențină timp de 4 ani) și consiliul de administrație al școlii e de acord. De ce 3 ani? Deoarece acesta era (și e și acum) intervalul de timp în care un suplinitor poate beneficia de continuitate, adică poate să predea fără a fi nevoit să se prezinte, anual, la concurs. De altfel, se dorea înlocuirea integrală a titularizării în sistem (învăţământ) cu cea a titularizării pe post, existând riscul ca cel căruia i se reducea postul să fie nevoit să dea, din nou concurs. Ca urmare, s-a ajuns la o soluţie de compromis. Titularii să-şi păstreze titulatura în învăţământ, dar cei care urmau să se titularizeze să o poată face doar pe post.  Şi, în acest context, articolul 253 era cea mai convenabilă variantă. Mai ales la disciplinele unde nu prea sunt posturi, iar cadrul didactic, deşi foarte bine pregătit, nu avea nicio şansă să devină titular.

Se schimbă guvernanţii şi – ca de obicei – se modifică şi Legea Învăţământului. Titularizarea revine la forma anterioară: candidatul ocupă un post, dar e titular în învăţământ. Aşadar, şi beneficiarii articolului 253 deveneau titulari în sistem; nemaifiind nevoiţi să dea concurs pentru ocuparea altui post decât cel pe care se titularizaseră direct. Ba mai mult, intervalul de timp dintre susţinerea ultimului concurs la care s-a obţinut media minimă 7.00 şi angajarea, efectivă, pe durată nedeterminată s-a mărit la 6 ani! Ca urmare a fost sesizată Curtea Constituţională pe motiv de discriminare, ceea ce era perfect adevărat. Adică X dă concurs în anul A şi se titularizează în acel an. Dacă nu reuşeşte să se titularizeze şi doreşte, în continuare, să devină titular, trebuie să dea concurs din nou. Y care a dat concurs în intervalul de timp cuprins între A-6 şi A-, şi a fost suplinitor în unitatea Z, devine titular în sistem, în baza prevederilor articolului 253 din LEN. Curtea a dat câştig de cauză sesizării de neconstituționalitate; factorii de decizie, deşi au modificat prevederile declarate neconstituţionale şi ulterior au mai adăugat unele restricţii – printre care se numără ca cel în cauză să aibă definitivatul (restricţii introduse prin ordine de ministru privitoare la mişcările personalului didactic) – esenţa problemei a rămas aceeaşi. Întrucât legea prevede obligativitatea unui singur an de activitate în unitatea unde s-a făcut titularizarea,  indiferent dacă a fost sau nu în baza prevederilor articolului 253, profesorii sunt liberi ca pasărea cerului să se pretransfere acolo unde doresc, iar elevii din mediul rural pot rămâne foarte uşor fără cadrul didactic calificat. Oare ce rost mai are acest articol 253?

Efraim Dascălu