Ghid simplu pentru sutienele de vară

Deși îmi  plac zilele lungi şi  însorite din perioada asta, vara îmi  dă uneori bătăi de cap. Stilistice, of course. Apropo de tema articolului, recunosc că dacă ar fi după mine, mi-aş arunca toate sutienele, aş îndemna toate femeile să facă la fel (cel puțin vara) şi  aş falimenta industria. Însă „presiunea socialului” își spune cuvântul, iar eu constat asta cu stupoare şi  tristețe: puține femei îşi permit libertatea de a se îmbrăca vara fără a apela la sutien, multe femei le privesc cu ochi critici („neobrăzatele, cum îşi permit?”), iar şi  mai multe continuă să creadă că decolteul umflat de un push-up este atrăgător şi dezirabil.

În fine, hai să nu divaghez, mai bine revin la subiect: bluzele verii au decolteuri  atipice, topurile sunt din ce în ce mai diafane şi vaporoase, cele mai multe rochii sunt adânc răscroite sau decupate în lateral, ceea ce evident ridică întrebarea: ce sutiene li se potrivesc? Ce sutien alegem, fără sa fie mult prea vizibil sau prea incomod? Așadar, vorbind din experiența personală şi  după o vizita prin mai multe magazine, showroom-uri şi  site-uri, iată ce vă recomand să bifaţi pentru sertarul vostru cu sutiene.

Sutienul pentru bustiere şi  rochii/ topuri cu decolteu Bardot

Genul acesta de decolteu a reînceput să se poarte acum vreo 3 ani şi pe cât de feminin şi  seducator e, pe atât de dificil poate ajunge. Sigur, singurul sutien potrivit va fi unul cu bretele detașabile – excludeți, va rog, sutienele cu bretele din plastic transparent, nu sunt invizibile! – şi  de preferat un model balconette. Un balconette cu forma exemplară va face inutilă adăugarea de pernuțe, inserții din silicon sau alte artificii. Vestea proastă e ca un sutien strapless de calitate, care să susțină şi  să ridice sânii, fără să alunece sau aplatizeze bustul, e greu de găsit.

Sfaturi: 1. probați în magazin şi o variantă strapless clasică şi  una balconette, ca să puteţi face diferența; 2. probati sutienul pe sub bluza sau rochia cu care intenționați să-l purtaţi; 3. uitați de sutienele adezive pe timp de vară, în cazul în care transpirați le veți culege de prin bluză, if you know what I mean.

Sutienul pentru decolteul atipic

Aici încadrez şi  o rochie cu decolteu halterneck (cel care se înnoadă la ceafă şi  fie coboară în V între sâni, fie acoperă baza gâtului), şi  un maieu cu bretele dorsale în T şi  un top cu un decolteu asimetric (un umăr descoperit). Dacă aveţi astfel de piese în garderobă, nu va fi cazul să vă cumpărați câte un sutien pentru fiecare dintre ele. Cea mai bună soluție este un model multi-way: în functie de cum prindeți şi  încrucișați bretelele, îl transformați în 100 sutiene. Mă rog, vorba vine: poate nu 100, dar 10 sigur.

Sutienul pentru topuri vaporoase sau largi

Fie că e vorba de cămăși mătăsoase, bluze din voal de şifon, tunici din pânză topită sau tricouri din in sau bumbac semi-transparent, topurile diafane ridică un mare semn de întrebare legat de sutiene. Dacă le alegeți înzorzonate, cu dantelării sau broderii, sunt mult prea vizibile, iar țesătura topului capătă un aspect inestetic. Dacă le alegeți căptușite cu bureti super-push up, riscați să căpătați aspectul unui cort: bluza va sta „atârnată” de punctul de maxima circumferință. Chestie periculoasă daca topul e scurt, daca nu îl băgați în betelia unei fuste sau daca prindeți o zi cu vânt.

De aceea, din perspectiva mea – de acoperire medie, cuplata cu un sutien cu aspect feminin, neapărat comod şi  care saădea bustului un aspect natural -, va recomand sa va cumpărați un sutien bralette, dar care să aibă şi  o bandă suplimentara de dantelă, lata de 7-8 cm sub banda de circumferință. în funcție de decolteu şi/ sau bretele, puteti opta pentru o varianta cu cupe triunghiulare şi  înalte, din dantela decorativa, sau pentru un model cu bretele clasice.

Anyway, ideea acestui tip de sutien bralette este că pare mai mult decât un simplu sutien, unele au o nota adolescentină (acoperă tot pieptul, cu microfibră colorată, voal sau plasa brodată, sau dantela elegantă), altele sunt foarte sexy, dar de fapt acoperă ceva mai mult din bust – şi  nu pentru că altfel ar fi indecent, ci pentru ca combinația dintre un material foarte transparent, o croială foarte largă, o răscroială laterală prea decupata, un decolteu prea adânc şi  un sutien obisnuit face lucrurile să vireze spre vulgar. There, I said it.

Sutienul pentru zile caniculare

Mda, zilele acelea fierbinți, însorite dar apăsătoare, când în aer e multa umezeală iar toate hainele ţi se lipesc de piele. Hate those days… Ei bine, pentru acele zile vă recomand călduros sutienele fără armatură, din bumbac, microfibră sau din voal. Oh, ce plăcere senzoriala… Genul acesta de sutiene abia le simțiți pe corp, sunt ca o atingere delicată, pentru că au minim de cusături, bretelele sunt lejere, nu va împunge şi  nu vă strânge nimic. Sunt divine.

Dacă transparenţa celor din voal vă inhiba, căutați un model care sa aibă o broderie netedă sau o densitate mai mare a materialului în zona sfârcurilor. Cele din bumbac şi  microfibră sunt foarte practice, absorb transpirația, dar lasă pielea să respire.

Irina Markovits

(preluare de pe blogul autoarei: http://www.stylediary.ro/wordpress/ )

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • klein ivan commented on July 1, 2018 Reply

    Domnul P.B. mi-a luat-o înainte deoarece eu am amînat să scriu comment-ul meu fiind convins că am să fiu singurul care am să recunosc că am citit textul și m-am uitat la poze .

  • Peter Biro commented on June 29, 2018 Reply

    Finally something far more interesting and uplifting (also in the strict sense of the term) than all those articles about Trump, Erdogan, Hamas and the past cherry harvest on the Philipines. Let’s hope for more stuff of this kind.

    Maybe somebody will be so kind to translate this to Romanian.

    • Andrea Ghiţă commented on June 29, 2018 Reply

      All Baabel-readers understand your comment.:))

      • klein ivan commented on July 1, 2018 Reply

        …..but not all agree .
        D-nul P.B. face parte din acei ” fericiți ” care cred că viitorul va fi ca și prezentul. ( For the first time, Switzerland has 2 million foreigners living in its midst. As of last year, these non-Swiss – often the subject of political debate – accounted for nearly a quarter of the nation’s 8.3 million population.- Switzerland has one of the highest proportions of foreigners in its midst among all nations: 24.6% in 2015. )

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *