Canicula de noiembrie

Ne-am obișnuit cu noiembrie ca lună de iarnă sau aproape. În tinerețea mea ziua de 7 Novembrie (conform ortografiei de atunci), ziua ”Marii Revoluții Socialiste din Octombrie”, zi de ”mare sărbătoare pentru clasa muncitoare” era zi liberă, ceea ce însemna în jargonul epocii că nu mergeam la fabrică, ci la defilare. Dura cam tot atât cât programul de lucru dar era mai neplăcut. Stăteam în picioare, uneori ploua, alteori ningea și de obicei bătea vântul. Cei din tribune băteau câmpii sau ”apa în piuă”. Nouă ne era indiferent și rece.

Acum, urmare a schimbărilor climatice și politice, acasă ne-a întâmpinat un noiembrie plăcut, luminat de un soare prietenos și cald. Abia întorși din Israel, ne-am bucurat să scăpăm de obsesia îmbrăcăminții – acolo era de vară iar aici de iarnă. Când am plecat de aici, căderea frunzelor era pe terminate, pe când în Israel totul era îmbrăcat în verdele speranței. Doar câteva picături de ploaie au înviorat atmosfera încinsă de soarele care zâmbea nestingherit pe cerul albastru, până când un vânt repejor i-a suflat câțiva nori în față.

Am aterizat cu o seară înainte pe Aeroportul Ben-Gurion. Deși mult lărgit prin adăugarea unui nou Terminal, s-a dovedit neîncăpător pentru mulțimea călătorilor din holurile pe care mi le aminteam spațioase. Potrivit statisticilor, în acest an numărul turiștilor străini a crescut cu 20%, ajungând la peste 4,5 milioane, ceea ce pentru o ”țărișoară” ca Israel este o cifră impresionantă. Mica noastră delegație, doi participanți și o însoțitoare, urma să asiste la deschiderea festivă a întrunirii anuale organizată de Consiliul Executiv (lărgit) al Organizației Mondiale Sioniste (WZO).Read more…

Vaza Bunicii Erzsi

Am aşezat în vaza de pe scrin un buchet de flori de toamnă, repetând în gând spusele Bunicii Erzsi : în vaza asta se potrivesc toate florile, de toate culorile, în toate anotimpurile. Vaza de faianţă, cu fâşii în nuanţe de grena, roz cărnos şi portocaliu solar, înnobila toate florile aşezate în ea. Îndeobşte erau flori din grădina casei de periferie unde bunicii au fost obligaţi să se mute, în anii ’50, când regimul comunist i-a scos din apartamentul de patru camere din centru. Era apartamentul care găzduise « Hotelul Friedmann » unde au stat tinerii sosiţi din deportare, orfani, cu locuinţele devastate şi apoi ocupate de uzurpatori, în timpul Holocaustului. Erzsi Bodó (maghiară, de confesiune reformată) şi Nándor Friedmann (evreu) s-au căsătorit în 1923, în ciuda împotrivirii ambelor familii. Nándor s-a creştinat de dragul soţiei, se distinsese în luptă în armata austro-ungară pe frontul italian în Primul Război Mondial, dar toate acestea nu aveau să conteze, familia nefiind exceptată de sub incidenţa legilor antievreieşti din Ungaria horthistă. Fiul cel mare, Pali, a fost mobilizat în detaşamentul de muncă din armata maghiară, iar cel mic, Ferkó, de doar 15 ani, a fost deportat la Auschwitz. Read more…

Nimic nu se pierde, dar nici nu se transformă

Întâi o precizare autobiografică. În prima decadă a vieții mele terestre am fost un adevărat provincial de periferie, orășelul moldovean în care am crescut fiind greu de găsit pe harta României. Dar apoi am devenit cetățean al Capitalei și ca toți ceilalți concitadini ai mei, n-am prea dat mare importanță restului țării, pentru simplul motiv că restul nu avea nicio importanță (sîc!).Pe vremuri se spunea că Haifa muncește, Ierusalimul se roagă și Tel Avivul se distrează. Și atunci m-am întrebat ce face Beer Șeva? Răspunsul a venit imediat: Beer Șeva doarme! Asta m-a neliniștit profund – atunci ce nevoie au de încă un medic anestezist?! Deci în Israel am redevenit provincial, chiar provincial periferic, dar de data aceasta gândurile mele nu s-au îndreptat în mod serios spre capitala eternă a Israelului, ci spre Tel Aviv, pentru că Tel Aviv este pentru Israel exact ceea ce New York este pentru Statele Unite. Așa se face că de aproape o jumătate de secol respirăm aerul provinciei, la început în nord și apoi în sud, dar din când în când încercăm să ne destindem, trăgând o fugă spre orașul despre care se spune că nu închide ochii nicio clipă. O facem cu regularitate, cel puțin o dată pe lună, trăgând la acelaș hotel (nu, nu-i pomenesc numele pentru că am mai spus, nu sunt agenție de voiaj, dar dacă mă întrebați o să vă spun!) și apoi o luăm din loc în diverse direcții și în diverse scopuri.Read more…

Cartierul Mea Șearim din Ierușalaim, la 145 de ani

Oricine vizitează Orașul Sfânt fie cu scop turistic, fie pentru a omagia una din cele trei religii care au înflorit aici de-a lungul istoriei și care îi conferă acest atribut, al sfințeniei, nu poate să nu viziteze sau măcar să dorească să treacă prin acest cartier pitoresc. Ajung aici pelerini din întraga lume, dar printre aceștia, un număr însemnat sunt pelerini creștini români ! De ce ? Foarte simplu: fiindcă biserica ortodoxă română din Ierusalim se află chiar în acest cartier, pe o stradă impunătoare , Șivtei Israel nr. 46, chiar vizavi de Ministerul israelian al învățământului. În zilele noastre cartierul este populat cu precădere de evrei ultra ortodocși, numiți în ebraică haredim, mulți aparținând grupului ultra religios denumit Neturey Carta. În anul 2016 locuiau în cartier 9600 de persoane, majoritatea aparținând celor două grupuri mari de evrei haredim: hasidim și litaim. Străzile, casele și oamenii arată de parcă aparțin unei alte perioade, cel mai probabil perioada țaristă în Rusia, sau poți avea impresia că te afli într-un cartier evreiesc est- european numit ștetl. Și limba vorbită de locuitori este mai mult idiș (dialect german vorbit de evreii europeni) decât ivrit (ebraica modernă). La toate intrările în cartier sunt afișate anunțuri în ebraică și engleză care previn vizitatorii să aibă îmbrăcăminte modestă și decentăRead more…

Limba română în Israel : aspecte istorice și bibliografice

Prezentarea noastră își propune să aducă în fața publicului câteva aspecte asupra poziției limbii române în Israel din punct de vedere istoric și bibliografic. Temă care trebuie să nu fie uitată de Ziua Limbii Române, având în vedere situația deosebită a vorbitorilor de limba română din Israel în ultimii circa 140 de ani.

Un prim aspect este faptul că evreii originari din România, stabiliți în Israel, nu au vrut să se despartă de limba și de cultura română. Susținătorii ideii integrării totale și imediate a imigranților din punct de vedere lingvistic și cultural au afirmat că unicul motiv ar fi că un număr mare dintre acești imigranți, ajunși în Israel la vârsta a doua și la vârsta a treia, nu au putut asimila limba ebraică. Această afirmație este adevărată, dar numai parțial. Dovadă că oameni veniți în Israel de tineri, unii chiar elevi de liceu, buni vorbitori de limba ebraică, au păstrat și limba română. Mulți au folosit româna nu numai ca limbă vorbită, ci și pentru necesități intelectuale, scriind în românește în Israel.Read more…

Povestea unei nevoi pedepsite

La mijlocul anilor ’90, o campanie publicitară foarte prost concepută despre paradisul canadian a devenit o irezistibilă “Fata Morgana” pentru țiganii cehi și slovaci, care au început să vină în masă în Canada, cu pașapoarte cehești legale. Încă înainte de a fi promovați la statutul de “rromi”, ei au demonstrat canadienilor cât de generoasă este societatea lor, cerând în masă azil politic și suprasolicitând sistemul public de protecție socială pentru un venit suplimentar moderat, principala lor sursă de venit fiind frauda și criminalitatea. Până la urmă guvernul canadian, de obicei lent și timid, a trebuit să facă ceva pentru a stăvili sosirile masive: a impus vize de intrare pentru toți cetățenii cehi și slovaci. Corectitudinea politică din acea vreme nu permitea discriminarea bazată pe etnia sau culoarea pielii posesorilor de pașapoarte din aceeași țară. Evident, câțiva cehi mai deschiși la ten, care doreau doar să-și viziteze rudele sau prietenii și apoi să se întoarcă acasă, au fost nevoiți să plătească taxe substanțiale pentru viză sau pur și simplu să-și amâne călătoria.

Furios, guvernul ceh, chiar și sub președintele Vaclav Havel, om progresist cu vederi largi, a ripostat dur și a impus vize tuturor canadienilor care călătoreau în Republica Cehă sau o tranzitau. Mai mult, în isteria fără precedent a respingerii a tot ce provenea din Canada, paznicilor de frontieră li s-a permis să fie nepoliticoși și grosolani cu turiștii deja afectați că li s-a impus să plătească, chiar la fața locului, sume nepermis de mari pentru viză.

Read more…