O evreică din Bahrain a fost numită ambasador

Houda Ezra Ebrahim Nonoo, născuta în 1964, a servit ca ambasador al Bahrainului, în Statele Unite în perioada anilor 2008-2013. Ea a fost numită în funcție prin decret, de ministrul de Externe, Khaled Ben Ahmad Al-Khalifa. Nonoo este prima evreică numită ambasador din Bahrain. Ea este, de asemenea, primul ambasador evreu din orice țară arabă din Orientul Mijlociu și primul ambasador femeie din Bahrain în Statele Unite. Unele mass-media locale au criticat numirea, nominalizarea ei fiind controversată în Bahrain. S-a sugerat că un evreu nu ar putea fi cea mai bună alegere pentru a apăra refuzul statului Bahrain de a recunoaște Israelul.

Nonoo a trăit o perioadă de timp în Regatul Unit, unde a urmat o școală evreiască. Ea a obținut o licență în contabilitate de la City University din Londra și un MBA de la Universitatea Internațională din Europa, în Watford. S-a căsătorit cu un bărbat din Anglia, cu care a avut doi fii, Menashe și Ezra. După ce a murit tatăl ei, s-a întors în Bahrain pentru a prelua afacerile de familie, dovedind un succes deosebit.

Ambasadoarea Bahrainului, Houda Ezra Ebrahim Nonoo alături de preşedintele George W. Bush

Înainte de numirea sa, ea a fost președinte al Bahrain Human Rights Watch Society, și timp de trei ani a fost membru al parlamentului (al 40-membru al Consiliului Shura), numită de către regele Hamad ibn Isa Al Khalifah. Numirea sa a apărut pe prima pagină a ziarelor, din cauză că Houda este parte din mica comunitate evreieiască din Bahrain, care are doar treizeci și șapte de persoane, din care majoritatea sunt descendenți ai imigranților din Irak și Iran. Nonoo nu este prima persoană din familia ei care intră în politică în Bahrain. În 1934, bunicul ei Avraam Nonoo a servit ca membru al Municipiului Manama, primul organism municipal ales vreodată în Bahrain. În anul 2000, un văr, Ebrahim Daoud Nonoo a fost numit membru în parlament.

Familia Nonoo este originara din Irak de unde s-a mutat în Bahrain în urmă cu peste un secol.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *