Doctorul Mihai Pop, rezident de medicină internă, a fost medicul curant a tatălui meu, internat cu infarct miocardic la Clinica Medicală Unu din Cluj, în noiembrie 1968. Bolnavii aveau o încredere oarbă în el. Era mic de statură, foarte sincer și puțin cinic. Colegii lui îl apreciau mult. Se povestea că își spuneau între ei „Îl vezi pe doctorul ăla mic? Dacă nu știi ceva, întreabă-l, știe o carte nebună”. După șase săptămâni de spitalizare tata a revenit acasă ameliorat. Era impresionat de profesionalismul și omenia medicului care l-a tratat. „Așa doctor să devii și tu”, mi-a spus tata. Ani de zile au corespondat.

Dr. Mihai Pop s-a născut la Baia Sprie, județul Maramureș. A avut posibilitatea să rămână ca asistent universitar la Clinica Medicală Unu, dar a refuzat, spunând că vrea să se întoarcă pe meleagurile natale, unde era nevoie mult mai mare de medici. A început să lucreze la Spitalul Orășenesc Negrești Oaș, a devenit director și nu a mai plecat. A fost doctorul oșenilor. Vorbea pe graiul lor și gândea ca ei.

După terminarea facultății am ajuns în zona Oașului, medic de dispensar la Gherța Mică, iar directorul medical al zonei era nu altul decât Dr Pop Mihai. Speriat de condițiile grele în care auzisem că voi lucra și emoționat ca fiecare om la începutul carierei, m-am reîntâlnit cu medicul tatălui meu, de astă dată ca primul meu șef. M-a întâmpinat cu zâmbetul lui de neuitat.

–-Nu fi neliniștit, copile, sunt sigur că te vei descurca, colegii mei de la spital și eu însumi te voi ajuta la nevoie.

– De unde știți că voi face față? Doar nu mă cunoașteți.

– Tatăl tău, fostul meu pacient pe care îl stimez mult, mi-a telefonat în urmă cu câteva zile și după cum a vorbit despre tine sunt sigur că nu-l vei face de rușine. De altfel am auzit că ai cunoștințe în sat!

– Adică cum?

– Prin „unchiul tău“, scriitorul Rodion Markovics, spuse râzând. (Era un scriitor evreu de limbă maghiară, născut la Gherța, care a scris printre altele o carte despre oamenii satului: „Reb Ancel și alte povești despre evreii din Oaș”.) Tata i-a povestit totul, mi-am spus.

– Îți dau două sfaturi, a continuat. Să nu devii alcoolist și să te pregătești pentru examenul de secundariat (examen de admitere pentru rezidență în diverse specialități medicale). Nu are importanță că te simți „la capătul lumii”. Mult succes, mi-a urat. Peste o oră eram într-o salvare care m-a dus la locul meu de muncă, Gherța Mică…

Am început să lucrez. Mi-a fost foarte greu, de câteva ori chiar mi-a venit să dau bir cu fugiții. Dar pe parcurs m-am obișnuit cu oamenii și ei cu mine. În fiecare lună participam împreună cu toți medicii din Oaș la o ședință în care se analizau problemele medicale din dispensarele rurale care aparțineau de spitalul din Negrești. Nu de puține ori am fost muștruluiți de către Mihai, de cele mai multe ori pe bună dreptate, dar toți îl apreciam pentru omenia și clarviziunea lui. Acolo, la capătul lumii, la fiecare întâlnire unul dintre colegi prezenta un articol din literatura medicală. Directorul ne sprijinea atât profesional cât și moral.

Într-una din seri s-a prezentat la dispensar un bolnav cu o tulburare periculoasă de ritm cardiac. Trebuia tratat de urgență, tabletele nu l-ar fi ajutat. Eram în panică, pentru prima oară în cariera mea trebuia să tratez singur o astfel de aritmie. Prima mea reacție a fost să dau telefon la spitalul din Negrești. De gardă era Mihai.

– Ce vrei să faci cu bolnavul, să-l trimți la spital? Moare pe salvare, mă copile. Tratează-l, dă-i propranolol intravenos și dă-mi telefon mai târziu. Am reușit și l-am readus la ritm cardiac normal. L-am sunat pe Mihai să-i mulțumesc pentru ajutor.

– Ți-am spus eu că nu degeaba te-a lăudat tatăl tău, mi-a răspuns.

După doi ani am dat examenul de secundariat și m-am întors la Cluj. Mihai avea un post liber la Negrești Oaș, pentru specializare în medicină internă și spera că îl voi ocupa eu. „Omul sfințește locul”, obișnuia el să spună. Dar eu am preferat Clujul… Multă vreme a fost supărat pe mine, iar eu nu aveam curajul să vorbesc cu el. Pe parcurs legăturile dintre noi s-au redus la felicitări cu ocazia sărbătorilor, în mare parte din cauza neglijenței mele. Ultima oară am vorbit cu el înainte de a pleca în Israel.

În 1990 a primit titlul de cetățean de onoare a orașului.

În vara lui 2004 foștii mei colegi din Oaș mi-au făcut o supriză. Cu ocazia uneia din vizitele mele în România au organizat o întâlnire cu Mihai la spitalul din Negrești. Dar cu numai două zile înainte de ce trebuia să sosesc pe meleagurile natale, Dr. Mihai Pop s-a stins subit din viață, la numai 68 de ani. Prietenii mei m-au luat să-i vizităm locul de veci. Când mașina lor a intrat în curtea spitalului am fost foarte nedumerit. Bineînțeles că revăd cu plăcere locul unde mi-am început cariera de medic, dar scopul era să vizităm locul de odihnă a lui Mihai. Ne-am oprit la un mormânt .Era mormântul lui…

Și la propriu și la figurat, doctorul MIHAI POP nu a mai părăsit niciodată spitalul în care lucrase atâția ani.

Spitalul din Negrești Oaș îi poartă azi numele.

              Andrei Schwartz

              12 noiembrie 2018